Accidentul vascular cerebral

Accidentul vascular cerebral (AVC) este un sindrom clinic ce constă în anumite tulburări neurologice cauzate de afectarea unui vas sanguin de la nivelul creierului. Sindromul mai poartă denumirile de ictus sau infarct cerebral, dar trebuie diferenţiat de infarctul miocardic şi, mai ales, trebuie combătut termenul eronat de „preinfarct“ pe care i-l atribuie o parte a populaţiei şi care se referă la o afecţiune a inimii.
Tulburările neurologice caracteristice sunt paralizia unei jumătăţi a corpului şi/sau a unei jumătăţi a feţei, strâmbarea gurii, vederea dublă, pierderea conştienţei, vertijul (ameţeala), anumite tulburări de vorbire sau de înţelegere, dar nu rareori manifestările accidentului vascular cerebral sunt atipice. Debutul acestora este în general brusc, neaşteptat, iar durata lor este variabilă, putând dura uneori câteva minute, ore sau zile, iar alteori să fie permanente, ireversibile. Atunci când simptomatologia este complet reversibilă în mai puţin de 24 de ore, afecţiunea poartă numele de atac ischemic tranzitor (AIT).
Dată fiind cauza vasculară a afecţiunii, ictusul a fost încadrat împreună cu boala cardiacă ischemică şi arteriopatia aterosclerotică periferică în grupul bolilor cardiovasculare, despre care am arătat că sunt responsabile de aproximativ jumătate din decesele înregistrate în ţările dezvoltate şi în curs de dezvoltare.
Tratamentul unui AVC are două componente: neurologică şi cardiologică. Prima urmăreşte recuperarea neuronilor afectaţi de accidentul vascular şi presupune nu doar administrarea de medicamente, ci şi exerciţii prin care creierul este ajutat să-şi recupereze funcţiile deteriorate – mişcările, mersul, echilibrul, vorbitul, scrisul etc. Componenta cardiologică a tratamentului are ca scop combaterea cauzei ictusului, pentru a reduce probabilitatea repetării acestuia, şi este diferită, în funcţie de mecanismul de producere.
Din punct de vedere al mecanismului de producere, accidentul vascular cerebral este de două feluri: ischemic şi hemoragic, iar singurele modalităţi de diferenţiere între cele două categorii sunt efectuarea unei tomografii computerizate (CT), dar şi a unui examen prin rezonanţă magnetică nucleară (RMN).
Majoritatea ictusurilor sunt ischemice şi cea mai întâlnită cauză a acestora o reprezintă aterotromboza (colmatarea) unei artere cerebrale prin depunerea colesterolului pe pereţii săi. Acest mecanism este identic cu acela al cardiopatiei ischemice, deci şi tratamentul este asemănător: aspirină în doză mică şi, mai ales, combaterea energică a factorilor de risc cardiovascular: fumatul, hipertensiunea arterială, diabetul zaharat, creşterea colesterolului, obezitatea, predispoziţia ereditară, stresul, sedentarismul şi mâncarea nesănătoasă – bogată în grăsimi şi dulciuri, sărată şi lipsită de legume şi fructe.
Alte cauze de AVC ischemic sunt migrarea unui cheag de sânge din inimă, prin sistemul arterial, până când va obtura o arteră cerebrală, sau prezenţa unei tulburări a coagulabilităţii sângelui. Prevenţia acestor tipuri de accident vascular se realizează prin tratament anticoagulant – terapie despre care am discutat într-unul dintre articolele precedente ale rubricii permanente dedicate bolilor cardiovasculare.
Accidentul vascular cerebral hemoragic se produce prin ruptura unui vas sanguin cerebral şi inundarea creierului cu sânge. Deseori, ruptura vasculară este cauzată de hipertensiunea arterială, care trebuie agresiv redusă. Terapia anticoagulantă sau cu aspirină are însă efecte catastrofale în acest tip de AVC, de unde se înţelege importanţa identificării cauzei ictusului prin CT sau RMN înaintea începerii tratamentului.