Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Sanatate

„Cancerul“ bolilor cardiace

Sanatate

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Insuficienţa cardiacă este un sindrom manifestat prin oboseală (fatigabilitate), lipsă de aer (dispnee) şi/sau umflarea picioarelor (edeme), simptome apărute la efort sau în repaus, în contextul disfuncţiei cardiace. Oricare dintre aceste cauze este nespecifică, iar diagnosticul de insuficienţă cardiacă nu este cert nici chiar atunci când toate trei sunt prezente simultan la aceeaşi persoană. Pentru a ne asigura că aceste manifestări sunt cauzate de insuficienţa cardiacă, trebuie să avem dovada obiectivă a funcţionării necorespunzătoare a inimii, adică a „disfuncţiei cardiace“. Ignorarea etapei de obiectivare a disfuncţiei cardiace duce, din păcate, destul de des la diagnostice eronate, mai ales în cazul femeilor, vârstnicilor şi persoanelor obeze, întrucât dispneea, fatigabilitatea şi prezenţa edemelor pot fi întâlnite într-un mare număr de afecţiuni pulmonare, hepatice, renale, neurologice sau hematologice.
Disfuncţia cardiacă poate fi identificată prin mai multe metode, dintre care preferabilă este ecografia cardiacă. Aceasta este o tehnică imagistică foarte răspândită în lume, simplă, rapidă şi - foarte important - fără nici o contraindicaţie sau reacţie adversă cunoscută. Odată cu progresul tehnologic fără precedent, ecocardiografele Doppler din ultimele generaţii ne oferă imagini foarte fidele nu doar ale anatomiei, dar şi ale funcţiei cardiace şi deci şi posibilitatea identificării disfuncţiei cardiace încă din stadiile sale timpurii.
Cauzele insuficienţei cardiace sunt reprezentate, în principal, de prezenţa unui infarct miocardic sau a altei forme de cardiopatie ischemică, hipertensiunea arterială incorect tratată, funcţionarea anormală a unei valve cardiace, afecţiuni ale pericardului sau tulburări ale ritmului cardiac. Practic, insuficienţa cardiacă este etapa terminală a multora dintre bolile de inimă.
Frecvenţa acestui sindrom la populaţie este de 1-2%, dar asistăm în ultimii ani la o veritabilă epidemie a cazurilor de insuficienţă cardiacă. Fenomenul este cauzat aparent paradoxal tocmai de faptul că, în această perioadă, au fost identificate şi adoptate metode terapeutice eficiente de prelungire a vieţii pacienţilor cu afecţiuni cardiovasculare severe. Aceasta face să se înregistreze un număr tot mai mare de bolnavi cu insuficienţă cardiacă, mai ales în contextul creşterii susţinute a speranţei de viaţă şi al îmbătrânirii populaţiei.
Insuficienţa cardiacă a fost supranumită „cancerul bolilor cardiace“ din cauza pronosticului sumbru pe care îl poartă, asemănător afecţiunilor neoplazice: jumătate din pacienţi vor muri în primii patru ani de la diagnosticare. Pronosticul poate fi însă ameliorat prin metode terapeutice medicamentoase şi nemedicamentoase, dar la tratamentul acestei afecţiuni cardiace foarte grave ne vom referi în articolul următor al rubricii dedicate bolilor cardiovasculare.
Dr. Ovidiu Vîlceanu, medic specialist cardiolog


 
Articole proaspete scrise de tineri, pentru tineri. Tu ai citit Jiunimea? »

  • Currently 2.75/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 2.8 din 4 voturi





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.




    Jiunimea Blog

    5 secunde - stiri instant
    Diverse:

    Vremea:
    Acum: 14°C.
    La noapte: 11°C.
    Mâine: 16°C. Detalii »

    Curs valutar:
    EUR: Tendinta 4.4646 lei
    USD: Tendinta 3.5492 lei








    Restaurante in Craiova
    Restaurante in Craiova

    Hoteluri in Craiova
    Hoteluri in Craiova

    Mobila in Craiova
    Mobila in Craiova

    Policlinici in Craiova
    Policlinici in Craiova



    Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
    Sumarul ediţiei:

    Ultima ora