Calităţile medicinale ale năprasnicului

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Năprasnic, priboi căpresc sau închegătoare sunt denumiri sub care este cunoscut în popor Geranium Robertianum. Numele de năpraznic vine de la mirosul neplăcut, persistent, asemănător cu cel al rufelor murdare sau al vulpii şi este mai persistent după ploaie. Denumirea ştiinţifică provine de la cel care a descoperit calităţile medicinale ale acestei plante, Sf. Robert (sau Rupert). Este o plantă bienală, înrudită cu Ciocul berzei, care poate creşte până la 40 de centimetri. Înfloreşte din iunie până în octombrie, iar seminţele se formează din iulie până în octombrie. Se găseşte şi la altitudini mai mari de 1.500 de metri. Produce flori mici, roz, din aprilie până toamna. Preferă lumina şi solurile foarte bine drenate neutre sau alcaline.

Mirosul frunzelor pune pe fugă ţânţarii

Năprasnicul este mai puţin cunoscut în medicina naturistă modernă decât alte plante medicinale, fiind folosit ocazional ca astringent pentru oprirea sângerării, tratamentul diareei, în aceeaşi măsură ca Geranium Maculatum.

Planta poate fi culeasă în orice perioadă din zi, de primăvara târziu până la începutul toamnei, şi se foloseşte de regulă proaspătă. Ingredientele active din compoziţie sunt taninul, uleiurile esenţiale, acidul citric, vitamina C şi principiile amare.

Frunzele proaspăt culese se freacă pe corp. Mirosul emanat goneşte ţânţarii. Frunzele proaspete de năprasnic, strivite, mai pot fi aplicate pe răni sub formă de comprese pentru tratarea unor inflamaţii ale gingiilor şi herpes.

Planta are proprietăţi astringente, diuretice, homeopatice şi cicatrizante. Frunzele au efect antireumatic, astringent, diuretic moderat şi cicatrizant. Cercetările moderne au arătat că frunzele pot să scadă nivelul de zahăr din sânge, motiv pentru care pot fi utile în tratamentul diabetului.

Calmează durerile de dinţi

Scoţienii foloseau planta pentru a obţine o infuzie cu ajutorul căreia tratau cancerul, rănile şi unele boli de piele. Infuzia din frunze este folosită pentru oprirea sângerărilor, în tratamentul bolilor de stomac, infecţiilor renale, icterului, diareei, ulcerului şi infecţiilor genitale. Extern, este recomandată aplicarea de cataplasme pentru sânii dureroşi, articulaţiile afectate de reumatism, contuzii, sângerări sau pentru spălarea părului (îndepărtează păduchii). La prepararea infuziei este bine să fie folosită întreaga plantă, inclusiv rădăcina. Doza recomandată este de o linguriţă de plantă la o cană de apă.

În medicina populară, năprasnicul mai este folosit ca remediu în durerile de dinţi şi sângerările nazale. O infuzie făcută din această plantă, fără rădăcină, este folosită pentru efectele diuretice şi tonice şi ca remediu împotriva dizenteriei. Este folosită pentru cicatrizarea rănilor, având efect antiseptic şi hemostatic. Atenţie! Planta poate fi toxică dacă se depăşeşte doza recomandată.

Reţetă

Ceaiul de năprasnic macerat la rece se obţine din trei linguri de plantă, proaspătă sau uscată, la un litru de apă rece. Se lasă de seara până dimineaţa, se strecoară şi se bea fracţionat în timpul zilei. Se bea cu înghiţituri mici, de preferat înainte de masă.