17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSanatateTratament din viermi paraziţi

Tratament din viermi paraziţi

O substanţă secretată de viermii paraziţi nematozi ar putea fi folosită la crearea unui tratament pentru artrita inflamatorie, potrivit rezultatelor unor cercetări efectuate de Universităţile britanice Glasgow şi Strathclyde şi relatate de NewsIn.

Molecula ES-62, secretată de viermii nematozi, circulă deja în sângele a milioane de persoane infectate cu acest tip de viermi în zonele tropice. Cercetătorii sunt de părere că artrida reumatoidă, scleroza multiplă şi alte boli autoimune sunt destul de rare în aceste ţări din cauza prezenţei în sânge a moleculei ES-62.

Oamenii de ştiinţă de la Universităţile Glasgow şi Strathclyde vor să producă un derivat sintetic al acestei molecule, care ar putea fi folosit pentru noi medicamente de combatere a artritei reumatoide.

ES-62 pare să acţioneze, potrivit cercetătorilor, ca un termoregulator care opreşte inflamaţia care cauzează artrita. În plus, molecula nu are efecte negative asupra mecanismului de apărare al corpului, acesta fiind în continuare capabil să lupte împotriva infecţiilor şi a cancerului.

Artrita reumatoidă este una dintre cele mai grave forme de artrită, cauzată de sistemul imunitar al organismului. Boala atacă ţesutul care protejează articulaţiile, provocând inflamarea încheieturilor şi a organelor interne.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU