Mononucleoza este o boală infecţioasă, care afectează mai ales tinerii. Este denumită „boala sărutului“, deoarece virusul declanşator al ei se transmite cel mai frecvent prin salivă.
Mononucleoza este cauzată de virusul Epstein-Barr, la care aproape toţi copiii sunt expuşi, la vârsta de cinci ani, aproximativ 50% dintre aceştia fiind deja purtători ai acestuia.
Bebeluşii şi copiii mici care intră pentru prima dată în contact cu virusul nu prezintă simptome, de obicei. În cazul adolescenţilor, semnele bolii sunt mult mai evidente.
O dată în viaţă
Virusul se transmite prin sărut, strănut sau tuse. Boala poate fi transmisă şi prin alte tipuri de contact direct, cum ar fi folosirea aceluiaşi pai în pahar sau a aceluiaşi tacâm. În cazuri rare, virusul poate fi contractat printr-o transfuzie sau printr-un transplant de organe.
După ce pătrunde în organism, virusul proliferează în globulele albe. Incubaţia (intervalul între contractarea virusului şi apariţia simptomelor bolii) durează între patru şi şapte săptămâni. Boala apare o singură dată în viaţă şi afectează preponderent tinerii cu vârsta cuprinsă între 15 şi 35 de ani. Afecţiunea poate să apară la persoanele cu sistemul imunitar slăbit, la bolnavii de SIDA şi la acei care urmează un tratament de prevenire a respingerii unui transplant.
Simptome
Febra este principala manifestare a mononucleozei infecţioase, apare seara şi poate ajunge la 40,5 grade Celsius. Alt simptom important îl constituie adenopatia (umflarea ganglionilor) la nivelul gâtului şi axilei.
Angina (inflamaţia amigdalelor) apare în 80% din cazuri, după câteva zile de febră. Amigdalele sunt dureroase şi prezintă depozite abundente, pseudomembranoase. Angina nu este ameliorată de antibioterapie.
Printre alte manifestări se numără oboseala extremă, starea de slăbiciune, lipsa apetitului alimentar, cefaleea (durerea de cap), durerile musculare şi creşterea dimensiunilor ficatului şi splinei.
Boala dispare de la sine
Simptomele mononucleozei dispar după două-patru săptămâni, însă ganglionii limfatici, splina şi ficatul revin mai lent la dimensiunile normale. De asemenea, unii adolescenţi pot prezenta oboseală şi slăbiciune câteva luni de la debutul bolii. Diagnosticul este stabilit de medicul specialist, pe baza simptomelor (febră, adenopatie, angină) şi a unor analize ale sângelui (leucocitoză cu mononucleoză caracteristică).
Complicaţii
Majoritatea celor care se îmbolnăvesc de mononucleoză îşi revin complet, fără probleme. În cazuri rare, pot apărea unele complicaţii. Anemia hemolitică (distrugerea prematură a globulelor roşii) şi paralizia Bell sunt cele mai frecvente complicaţii ale bolii. Ruptura de splină şi miocardita (inflamaţia miocardului) apar foarte rar.
Tratament şi prevenire
Nu există vaccin împotriva virusului Epstein-Barr, cea mai bună metodă de prevenire a afecţiunii constând în evitarea contactului cu alţi bolnavi. Tratamentul mononucleozei este simptomatic şi constă în repaus la pat, alimentaţie bogată în vitamine, consum crescut de lichide, gargară cu sare sau administrarea de faringosept împotriva durerilor în gât şi acetaminofen sau ibuprofen împotriva durerilor musculare.
Precauţii
Se recomandă evitarea administrării aspirinei, deoarece poate declanşa sindromul Reye. De asemenea, trebuie evitate activităţile sportive timp de cel puţin o lună după dispariţia simptomelor, deoarece este crescut riscul apariţiei rupturii de splină.
