Remedii naturiste cu flori de salcâm

Salcâmul înfloreşte în perioada mai - iunie

Florile de salcâm sunt un bun remediu pentru ulcerul gastroduodenal, bila leneşă, insomnii, tuse şi migrene.

 

Salcâmul (Robinia pseudacacia) nu este un arbore autohton. Puţină lume ştie că el este originar din America şi a fost aclimatizat în Europa, în secolul al XVII-lea. Planta a fost adusă pentru prima oară în 1601 la curtea regelui Franţei de grădinarul acestuia, Jean Robin. Este o specie cu o vitalitate deosebită, care vegetează în aproape orice condiţii, în special în zonele de câmpie, cu soluri nisipoase. Creşte spontan pe aproape orice tip de teren. Fixează azotul din atmosferă, iar seminţele îşi păstrează mulţi ani capacitatea de germinare.

Salcâmul este cunoscut mai ales ca plantă meliferă – albinele transformă nectarul într-o miere deosebit de aromată -, plantă ornamentală şi, nu în ultimul rând, pentru calităţile medicinale.

 

Tratament

 

În medicina naturistă se folosesc florile, disponibile în lunile mai şi iunie. Acestea conţin flavonoide, glucozide, tanin şi uleiuri esenţiale, care le recomandă pentru tratarea dispepsiei şi calmarea arsurilor la stomac (diminuează secreţia acizilor gastrici) în ulcerul gastroduodenal şi esofagite, ca antispasmodic al căilor respiratorii (calmarea tusei obişnuite, convulsive sau astmatice), ajută la evacuarea bilei (uşurează digestia) şi au proprietăţi uşor sedative, care le recomandă în tratamentul insomniilor şi migrenelor.

 

Coaja şi frunzele sunt toxice

 

Scoarţa salcâmului concentrează în ea substanţe proteice otrăvitoare, cu proprietăţi puternic purgative şi vomitive. Aceste substanţe coagulează cazeina din lapte.

La oameni se produc rareori intoxicaţii cu scoarţă de salcâm. Totuşi, simptomele nu trebuie trecute cu vederea. Se cunosc destule cazuri de copii care, după ce au mestecat scoarţă de salcâm, au ajuns la spital cu pupilele dilatate, dureri abdominale, uscăciunea gâtului, ameţeli şi spasme musculare. În cantităţi mari, poate provoca aritmii şi chiar moartea.

Şi frunzele de salcâm conţin substanţe otrăvitoare, dar în concentraţie mult mai mică.

 

Infuzie

 

Pentru uz extern şi intern se foloseşte sub formă de infuzie, preparată din 20 de grame de flori la un litru de apă, din care se bea o cană după fiecare masă.

Gargara cu ceai calmează iritaţiile laringelui.


Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

Top