Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Politica si comunitate

„Foc încrucişat“ de voturi în şedinţa CJ

Politica si comunitate - Dragoş GAVRILĂ
(citeste alte articole de acelasi autor »)


Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Înlăturarea a trei dintre consilierii preşedintelui Consiliului de Administraţie al SC LDP a generat discuţii în şedinţa extraordinară de ieri a Consiliului  Judeţean Dolj. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în ceea ce priveşte demisia lui Liviu Glăvan din fruntea Protecţiei Plantelor.

Grupul PD-L din Consiliul Judeţean Dolj a cerut în şedinţă desfiinţarea celor patru posturi de consilieri pe motiv că rostul lor nu este de înţeles, îndeosebi în vremuri de criză. Unul dintre aceşti consilieri era şoferul preşedintelui Consiliului de Administraţie al SC Lucrări de Drumuri şi Poduri (LDP) Dolj, altul avea „cunoştinţe PC“, ultimii doi având studii superioare.
„Vă propun să desfiinţăm aceste posturi pentru că nu le găsim rostul. Nu văd nici măcar că ar fi necesar să aibă şofer şi maşină“, a ridicat consilierul Brezniceanu problema. Cum nu se pot „rade“ atât de repede atâtea posturi de consilieri importanţi, a fost făcută altă propunere de consilierul Diaconeasa, aceea de a păstra „unul sau doi“. În finalul acestui punct de pe ordinea de zi, cei 32 de consilieri prezenţi au votat astfel propunerea PD-L de a desfiinţa posturile de consilieri, plătiţi cu câte 1.400 de lei, şi propunerea PSD de a păstra unul singur: 14 voturi pentru desfiinţare, 18 împotrivă, în timp ce propunerea PSD, susţinută de consilierii PNL, a trecut cu 18 voturi pentru şi 14 împotrivă.

Liviu Glăvan, cu sabia deasupra capului

Raportul voturilor în consiliu s-a păstrat şi în momentul în care a fost pusă în discuţie demisia lui Liviu Glăvan din fruntea societăţii Pro Plant Prest Impex SRL, fosta direcţie de Protecţie a Plantelor. Potrivit unui raport, numai în ultimul exerciţiu financiar SRL-ul a înregistrat pierderi de 349.554 de lei, fiind pe minus în fiecare an.
„Considerăm că este momentul ca domnul Glăvan să îşi dea demisia“, a propus consilierul PD-L Ştefan Stoica, numai că iniţiativa pedeliştilor a fost respinsă cu aceleaşi 18 voturi PSD plus PNL, în şedinţă luându-se hotărârea să fie păstrată actuala conducere până la sfârşitul primului semestru al anului. Liviu Glăvan a ţinut prima pagina a ziarelor de mai multe ori anul trecut, după ce s-a aflat că a luat 50.000 de lei din banii societăţii pe care o conduce şi i-a băgat într-un fond de investiţii fără aprobarea Consiliului de Administraţie, când a retras 83.000 de lei fără nici un document justificativ ori când a cumpărat în noiembrie 2007 un SUV de 25.000 de euro din banii direcţiei, cu care să facă „agricultură“. Direcţia de Protecţie a Plantelor din subordinea CJ a fost transformată în societate comercială cu capital al CJ pentru a o face profitabilă.

Bugetul, suplimentat

Bugetul pe anul 2009 al judeţului Dolj a fost aprobat ieri cu o suplimentare „de ultimă oră“ de 1,83 milioane de lei a banilor destinaţi centrelor medico-sociale din judeţ, ajungându-se la un total de 2,56 milioane de lei. Bugetul pe anul în curs al Doljului totaliza 196 de milioane de lei, reprezentând o sumă cu 11% mai mare decât în 2008. Principalele direcţii ale finanţărilor în 2009 sunt Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi centrele de asistenţă socială a persoanelor cu handicap, programul „Laptele şi cornul“ pentru elevii claselor I-VIII din învăţământul de stat şi pentru copiii preşcolari din grădiniţele de stat, precum şi pentru cheltuielile aferente învăţământului special şi centrelor de asistenţă educaţională. 75 de milioane de lei sunt destinate investiţiilor, dintre care 19 milioane sunt prevăzute pentru modernizarea Aeroportului. 14,3 milioane de lei au ca destinaţie cofinanţarea unor proiecte de reabilitate a unor drumuri judeţene, pe lista de investiţii regăsindu-se şi staţiile de epurare a spitalelor din Leamna şi Melineşti, terminarea lucrărilor la Muzeul Olteniei, catedrala din cartierul Craioviţa Nouă din municipiu sau Biserica Băşica.


 
Primeste zilnic prin e-mail cele mai importante stiri din Oltenia. Aboneaza-te acum la newsletter! »

  • Currently 2.67/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 2.7 din 3 voturi





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.

  1. de judex52:
    Glavan asta, nu este cumva fiul fostului ministru al agriculturii,care "raporta"'jdemi de tone de cereale la hectar ??? Nu sta el in casoiul ala de pe str. C. Brancusi "langa VIVIAN ?? Nu are el jipanu' LEXUS de 'jdemi de euro ??? CE DE BANET ADUC "PLANTELE" ASTEA DOM'LE!!!!
    2009-04-10, 07:47:11 (79.117.192.*)
  2. de changes:
    Stie cineva ce salarii primesc angajatii de acolo? de mizerie, se intra in somaj ...dar are jeep! felicitari domnilor consilieri, bate-ti-va joc ... totul se plateste, chiar si neatentia sau nepasarea voastra. Cindva, sa speram, dar cit mai curind! inainte sa fie prea tirziu pentru oamenii simpli ce lucreaza acolo
    2009-04-11, 00:07:56 (79.117.165.*)



Jiunimea Blog

5 secunde - stiri instant
Diverse:

Vremea:
Acum: 14°C.
La noapte: 11°C.
Mâine: 16°C. Detalii »

Curs valutar:
EUR: Tendinta 4.4646 lei
USD: Tendinta 3.5492 lei








Restaurante in Craiova
Restaurante in Craiova

Hoteluri in Craiova
Hoteluri in Craiova

Mobila in Craiova
Mobila in Craiova

Policlinici in Craiova
Policlinici in Craiova



Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
Sumarul ediţiei:

Ultima ora