Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Politica si comunitate

Consilierii transportatori, incompatibili

Politica si comunitate - Cristina BÎŢU
(citeste alte articole de acelasi autor »)



Alesul transportator Aurel Gheorghiţă spune că îşi va transfera acţiunile pe numele bunicii

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Consilierii judeţeni care sunt asociaţi sau deţin funcţii de conducere la firmele de transport ce au câştigat trasee în Dolj vor fi obligaţi să aleagă între renunţarea la traseu sau la funcţia din administraţia locală pe motiv de incompatibilitate.

 

Transferul serviciilor de transport de persoane în judeţ către administraţia judeţeană a transformat doi dintre consilierii judeţeni aleşi pe listele PSD în incompatibili. Aceştia vor fi nevoiţi să renunţe la traseele pe care le-au câştigat la licitaţie în judeţ sau la funcţia de consilier judeţean, având în vedere faptul că între Autoritatea Judeţeană de Transport înfiinţată în subordinea CJ Dolj şi societăţile de transport va fi încheiat un contract de delegare a gestiunii.

Potrivit secretarului judeţului Gheorghe Barbărasă, la şedinţa din această lună a consiliului judeţean aleşii vor avea de votat contractul-cadru de delegare a gestiunii pentru transportul judeţean, după care consiliul va încheia contracte cu fiecare dintre operatori. „În şedinţa de luna aceasta, consiliul judeţean va aproba contractul de delegaţie de gestiune pentru transportul de călători judeţean. Bineînţeles că un asemenea contract nu se va putea încheia dacă vreun transportator are şi calitatea de consilier judeţean“, a spus Barbărasă. Legea nr. 161/2003 prevede la articolul 90 faptul că aleşii „care au funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al Consiliului de Administraţie sau cenzor ori alte funcţii de conducere, precum şi calitatea de acţionar sau asociat la societăţile comerciale cu capital privat, cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unităţi administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări servicii, executare de lucrări, furnizare de produse sau contracte de asociere cu autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte, cu instituţiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau judeţean ori cu societăţile comerciale înfiinţate de consiliile locale sau consiliile judeţene respective“.

 

Între trasee şi funcţie, consilierii aleg transferul acţiunilor

 

Dovada că aleşii au firme de transport va fi făcută, potrivit secretarului, de structura acţionariatului adusă de reprezentanţii societăţilor la semnarea contractului. „La încheierea contractului din partea firmei de transport îmi vor aduce structura acţionariatului. Dacă unii consilieri judeţeni sunt acţionari la astfel de firme trebuie să renunţe fie la traseul respectiv câştigat, fie la funcţia de consilier judeţean“, a precizat Barbărasă. Vestea că sunt incompatibili şi trebuie să renunţe la traseele câştigate sau la funcţia de consilier i-a luat prin surprindere pe cei doi aleşi care au trecute în declaraţia de interese societăţi ce au câştigat trasee de transport de persoane, licitate în Dolj. Fănel Văduva, consilier judeţean şi operator pe traseul spre Predeşti prin firma Fany Extrans SRL, a declarat că nu s-a gândit la faptul că ar putea fi incompatibil, dar că o eventuală soluţie ar putea fi transferul acţiunilor deţinute la societatea de transport care va încheia contract cu CJ Dolj. „Nu ştiam că sunt incompatibil şi, deocamdată, nu m-am gândit ce voi face. La traseu nu pot să renunţ pentru că am câştigat o licitaţie, eventual pot renunţa la firmă“, a susţinut Văduva.

 

Bunica lui Gheorghiţă, transportator judeţean

 

Potrivit legii, care reglementează incompatibilitatea aleşilor locali, situaţiile prevăzute de lege pentru consilieri sunt valabile şi pentru rudele de gradul întâi ale acestora, adică pentru părinţi, soţii sau copii. Celălalt ales judeţean care are însă un traseu spre Podari, Aurel Gheorghiţă, a declarat, pentru GdS, că se va consulta cu un avocat pentru a verifica spusele secretarului Barbărasă şi că, în eventualitatea în care este într-adevăr incompatibil, va transfera acţiunile pe care le deţine la firmele de transport pe numele bunicii sale. „Nu ştiam de treaba asta. O să vedem. O să mă consult şi cu un avocat, pentru că nu ştiu dacă sunt chiar incompatibil. Este clar însă că nu o să renunţ la traseu ca să rămân în consiliul judeţean pentru că de aici sunt veniturile mele. E o probabilitate de 99% să las firma pe numele altcuiva, poate pe al bunicii mele“, a spus Aurel Gheorghiţă.



 
Articole proaspete scrise de tineri, pentru tineri. Tu ai citit Jiunimea? »

  • Currently 4.67/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 4.7 din 3 voturi





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.

  1. de VT :
    CAZURI SIMILARE DE INCOMPATIBILITATE AU FOST ANI DE-A RINDUL , DAR IATA CA S-AU GASIT FEL SI FEL DE "SUBTERFUGII" , CA SA OCOLEASCA ACEASTA INCOMPATIBILITATE ! CUM SA MAI POTI VINDE ACTIUNILE ACUM , CIND ESTE ARHICUNOSCUT CA TU ESTI ACELA ?! FARA TAGADA CA ESTE EXACT UN CAZ DE INTERPRETARE A INFRACTIUNII PREVAZUTE IN PROCEDURA PENALA : REAUA CREDINTA !! CE O TOT DAM "LA INTORS" ? DAR CIND I-AU FACUT PE UNII CONSILIERI -LOCALI SAU JUDETENI - DIRECTORI LA DIVERSE INSTITUTII , N-A FOST TOT LA FEL ? AU INCEPUT SA TOT GASEASCA "CHICHITE" DE ....COMPATIBILIOTATE !! CIT SA NE MAI IA DE PROSTI ??!! CIN AUZI CA LA CLM CRAIOVA , LUCRARI DIN BANII PUBLICI AI ACELUIASI CLM , INTRA IN BUZUNARUL UNUI CONSILIER LOCAL CARE ARE FIRMELE CARE EXECUTA LUCRARILE RESPECTIVE , CE SA O MAI ..."DAM DUPA CIRES" , E CLAR CA LUMINA ZILEI CA E CONFLICT DE INTERESE !! VIN EI SI BA ZIC CA IAU IN SUBANTREPRIZA , CA SUNT SUBANTREPRENORI, ETC . ETC .... SUNT CALR CA ACOLO SUNT SUB INCIDENTA CONFLICTULUI DE INTERESE ! VEZI PRIN PRESA CA SEFA DE LA DIRECTIA DE INVESTITII ESTE SOTIA CELUI MAI IMPORTANT BENEFICIAR DE LUCRARI CISTIGATE PRIN ...LICITATIE SI BAIETII CU OCHI ALBASTRI AU " ORBUL GAINILOR " ?!! PAI , NU TE FACE SA CREZI CA SI LA VILUTELE LOR , AU MERS PARTE INSEMNATA DIN MATERIALELE ACESTOR CONSTRUCTORI ? CREDETI CA VILELE UNOR DIRECTORI AI PRIMARIEI SI AI CJ DOLJ , SUNT CU MATERIale luate de ei cu banii lor ?? Ia sa verifice bine , maimutoii astia de la diferitele servicii secrete , care in loc sa vegheze la cum se cheltuie ilicit banul public , se chinuie si ei cum sa beneficieze de cite ceva de la cei ce sint atit de galanti cu banul public ?! LUATI , MAI , ASTIA CU PLUMB IN PICIOARE , PALTITI DIN BANII PUBLICI , LA "PURECAT" , AVERILE DIRECTORILOR DIN PRIMARIE , ALE CELOR DIN PREFECTURA , ALE SECRETARILOR SI PRIMARILOR , VA ESTE RUSINE S-O FACETI ?? TREBUIE SA MAI ASISTAM LA VREO CEREMONIE OPULENTA DE INMORMINTARE , CA SA PRIMITI DISPOZITII DE LA CENTRU , LA PRESIUNEA MASS-MEDIA SI OPINIEI PUBLICE , SA DEMARATI SI VOI , DE "OCHII LUMII" , UN FEL DE VERIFICARE ..."TELEFONATA" , CUM S-AU FACUT TOATE ?? R U S I N E , DE O MIE DE ORI R U S I N E DE VOI , PE BANII SI IN ....CISMELE STATULUI !!
    2008-09-12, 11:13:51 (79.117.161.*)



Jiunimea Blog

5 secunde - stiri instant
Diverse:

Vremea:
Acum: 14°C.
La noapte: 11°C.
Mâine: 16°C. Detalii »

Curs valutar:
EUR: Tendinta 4.4646 lei
USD: Tendinta 3.5492 lei








Restaurante in Craiova
Restaurante in Craiova

Hoteluri in Craiova
Hoteluri in Craiova

Mobila in Craiova
Mobila in Craiova

Policlinici in Craiova
Policlinici in Craiova



Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
Sumarul ediţiei:

Ultima ora