Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Politica si comunitate

Pomana asfaltului

Politica si comunitate - Marian BADIRCI
(citeste alte articole de acelasi autor »)



Strada Brestei trebuia modernizată până în august

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

La doar câteva zile după ce primarul Craiovei se lepăda de licitaţiile trucate, în urma cărora asfaltarea drumurilor din Bănie se face de mântuială, pe site-ul primăriei erau postate informaţii despre noile şantiere din oraş. Majoritatea sunt deschise tocmai de firmele de care s-au săturat şi primarul, şi craiovenii şi care cârpesc Bănia an de an, de aproape un deceniu.

 

Gaşca antreprenorilor care controlează asfaltarea Craiovei încă din anii ’90 s-a înfipt adânc în bugetul local şi în 2008. După ce au rumegat pleaşca de campanie, de 60 de milioane de lei, pusă în joc de primărie pentru modernizarea câtorva mari artere ale oraşului, trei dintre constructorii abonaţi la trezorerie sunt acum la desert: 12 milioane de lei pentru lucrări de întreţinere a drumurilor şi trotuarelor din Bănie. Ancorad SA, Domarcons SA şi Erpia SA sunt firmele care vor încasa aceşti bani, adică trei dintre cele patru societăţi de casă ale municipalităţii care au supravieţuit tuturor legislaturilor. Aceste firme, împreună cu SCT Bucureşti, au câştigat, participând în diverse combinaţii, majoritatea licitaţiilor pentru lucrările de asfaltare şi întreţinere din 2008, în total - 72 de milioane de lei. Implicarea lor în campania de toamnă a asfaltării a fost anunţată chiar pe site-ul Primăriei Craiova, în preajma conferinţei de presă la care primarul Craiovei, Antonie Solomon, declara că nu mai doreşte „lucrări de mântuială şi licitaţii trucate“. „În Craiova, ne-am propus să realizăm lucrări de investiţii care să reflecte o preocupare mai bună din partea celor care le realizează. Am fost şi în alte oraşe şi pot să spun că am rămas blocat de modul cum s-a muncit, şi vorbesc în special de infrastructura rutieră“, a mai spus Antonie Solomon, în conferinţa de săptămâna trecută. Despre firmele menţionate, Solomon spunea pe 13 iunie 2008, observând modul greoi de lucru: „Nu-mi convine acest stil de atac pe zece fronturi: se mută de la o zi la alta, că fac colo 1.000 de metri, după aceea fac dincolo 1.000 de metri, că aşa au stabilit ei în asociaţiile lor cu care au câştigat licitaţiile. Eu nu spun acum că vor termina sau nu până în august, spun că sunt îngrijorat, fiindcă aşa cum lucrează acum nu par că sunt foarte interesaţi, iar noi vom folosi toate mijloacele pe care le avem la îndemână ca să sancţionăm orice tragere de timp şi orice lucrare defectuoasă“. Reprezentanţii societăţilor acuzate suţineau însă că, dimpotrivă, lucrul în asociaţie are mai mare randament, fiindcă firmele se pot susţine una pe alta.

 

„Intrusul“

 

Craiovenii mai au de îndurat cel puţin până în noiembrie prestaţia frăţiei asfaltului. Potrivit site-ului primăriei, Ancorad, Erpia şi Domarcons vor lucra pe străzile Avram Iancu, Renaşterii, Olteţ, Dimitrie Gerota, Ştefan cel Mare, Păltiniş, Câmpia Islaz şi Mihai Eminescu, termenele de execuţie fiind stabilite între 15 septembrie şi 15 octombrie. Aceasta ar putea fi însă ultima suflare a găştii, fiindcă în cursa pentru asfaltarea străzilor din Bănie a apărut în acest an un nou combatant. Delta ACM Bucureşti a câştigat un contract de 600.000 de lei, pe un proiect propriu de modernizare a străzilor şi trotuarelor din cartierele Calea Bucureşti, Craioviţa Nouă şi Brazda lui Novac, fără a intra în coaliţia asfaltului.



 
Articole proaspete scrise de tineri, pentru tineri. Tu ai citit Jiunimea? »

  • Currently 4.33/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 4.3 din 9 voturi





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.

  1. de cristi:
    poate ajunge asfaltul si la BL 23 de pe BD Oltenia ca e praf cat vezi cu ochii din cauza pamantului care s-a depus pe alei si a parcarii din spatele blocului 24 ,ii doare in fund pe cei de la primarie sa vina sa vada cat praf mi se depune in camera de la o saptamana la altu ,primaru stie numai sa promita asa cum a promis pe fiti atenti 1 Aprilie oare cum am putut sa fiu atat de naiv sa cred o promisiune facuta pe 1 Aprilie ,cand ai si alergie la praf e greu al dracu sa traiesti inconjurat de praf doar ca nu vrea primaria sa puna cativa zeci de mp2 de bitumi sa le fie rusine
    2008-08-18, 01:04:46 (79.117.168.*)
  2. de Dan D-orulet R-otariu:
    Daaaaa! Maria iar isi schimba palaria! Pai licitatiile trucate au fost castigate in primaria condusa de cine? De Solomon! Solomon e mai incompetent decat am crezut. Pai el a fost viceprimar intre 2000-2004 apoi primar intre 2004-2008 si acum in 2008 el afirma ca a semnat contracte cu firme care au trucat licitatiile organizate de primarie? Oameni buni pai asta e ferma animalelor! Dar banii cheltuiti in campaniile electorale ... de la ce firme au venit?! Si care e scopul trucarii licitatiilor? Nu alimentarea mafiei cu parale?! Si acum vine o alta firma ... care a promis o felie mai importanta primarului? Daca da mai mult primarului, ca sa-i dea lucrarea, cum o sa fie calitatea? Mai raman bani destui pentru a realiza calitate? CAPITALISM = HOTIE!
    2008-08-18, 02:36:22 (79.117.192.*)
  3. de kick:
    Mai Rotariule...ti-o fi spus vreodata cineva ca esti inteligent??Daca da,sa stii ca te-a mintit,omule!Habar nu am cine esti dar ai un temperament demn de prm ala retrogradat de peste tot..banuiesc apartenenta ta la p.c.r. si iti amintesc:-comunismul a murit.....tu ,mai stai??
    2008-08-18, 03:34:29 (79.117.133.*)
  4. de daniel:
    Pentru #3:Trotineta i-a spus lui Rotariu ca este inteligent si a fost foarte sincer.
    2008-08-18, 03:50:56 (96.237.79.*)
  5. de Radical:
    DL. Rotariu e inteligent, dar asta nu inseamna ca nu face greseli. Azi are dreptate, in opinia mea. Dupa mine, insa, o mare problema are ... NU ar fi cu nimic mai bun decat Solomon, pentru ca ar fi in stare sa nedreptateasca niste oameni in favoarea altor oameni, lucru pe care il face si Solomon. N-ar baga mana in avutul obstesc, precum edilul (asa imi place sa cred), dar ar baga mana in proprietatea privata. Sunt de acord sa confisti, dar pe baza legii ilicitului (cum ar trebui sa se confiste si de la firmele : Erpia, Domarcons, etc). Nu sunt de acord sa iei ca asa vrei tu, sau ca luatul avantajeaza pe cei multi, pentru ca totusi se face in detrimentul celor putini, care n-au nici o vina ca sunt mai putini. Tatucu Solomon fura si din avutul obstesc si din cel privat, dezavantajeaza pe cei multi in detrimentul celor putini ... asta e alta categorie - gasca lui, care de asemenea nu au nici o vina ca sunt putini. Vina e a noastra, ca sunt !
    2008-08-18, 06:46:03 (79.117.133.*)
  6. de Radical:
    Sa revenim un pic la subiect. E simplu sa reziliezi un contract si sa deschizi o ancheta zu iz penal. Il reziliezi daca nu s-au respectat termenele si retetele (conditiile contractuale, adica) si penal, daca se constata ca s-a furaaat. Cati cm de asfalt trebuiau turnati ? Ce compozitie trebuie sa aiba asfaltul ? etc. Si in felul asta poate se scapa cei de la Erpia, Ancorad si Domarcons si spun cum a fost cu licitia, ca sa nu cada singuri .
    2008-08-18, 06:57:01 (79.117.133.*)
  7. de Cetatean:
    STIMAŢI CRAIOVENI , DUPĂ CCA UN AN ŞI JUMĂTATE DE AŞTEPTĂRI S-A REUŞIT UMPLEREA ŞANŢULUI DIN FAŢA FIRMEI MITLIV DE PE CALEA CALAFATULUI ( SPRE PODARI ). ACUM SE POATE CIRCULA DE VOIE. EFORTUL FINANCIAR AL PRIMĂRIEI S-A RIDICAT LA 2 ( DOUĂ ) ROABE DE ASFALT ?! ĂŞTIA SUNT OAMENII DE CARE AVEM NEVOIE LA PRIMĂRIE. SĂ NE TRĂIEŞTI PRIMARE ŞI SĂ TE BUCURI DE DINŢII NOI .
    2008-08-18, 07:08:01 (86.122.222.*)
  8. de Popescu:
    ... cine e smecheru' cine e boieru' ?! ..... cam asa ar suna din gura mai marilor urbei noastre. Asta este ... fiecare cu smecheria lui ... unii sunt la fatada altii in spate si "traieste" toti cu ajutorul aceluiasi ciolan.
    2008-08-18, 08:34:54 (79.117.161.*)
  9. de HEC:
    SAA....FITI SANATOSI SI SA L VOTATI PE LAUTAR TOT ASA !!!!!!!!!!!!!!! ACU 4 ANI ATI AVUT SANSA SA L VOTATI PE MARIJAN DAR ....... MACAR AVEM ARTEZIENE CARE DAU PE TROTUAR APA...... SUNTETI JALNICI!!!!! NU VA MAI PLANGETI !!!!! AR TREBUI SA VB CEI CARE AU VOTAT ..... AVETI GRIJA LA PARLAMENTARE SA NU VOTATI SI PE URMA SA COMENTATI CA NU E BUN ALA SAU CE BUN ERA ALTU!!!!! VOTATI BAI FRATILOR CE CREDETI VOI CA E BINE PT TARA NU MAI VOTATI LA INDEMNUL ALTORA SAU PT 2 MICI SI O BERE DATA DE POMANA!!!!! OAMENI MAI FARA CARACTER DECAT ROMANII NU O SA VEDETI!!!! IESITI SI VOTATI CU MIC CU MARE NU LASATI BABELE SI MOSII DE LATARA , CEI DUSI CU CARUTA ELECTORALA LA VOT , SA VA VOTEZE VIITORUL!!! AIA DE LA TARA VAD Partidul Superficial Dezorientat CA PE UN DUMNEZEU!!! IDEEA ESTE CA SA VOTATI VOI CE VRETI NU IMPUSI DE ALTII!!! VOTATI CE VRETI!!!! CHIAR DACA ESTE PSD , PNL , PDL SAU ALTII ...... VOTATI DACA NU PENTRU VOI MACAR PT COPII VOSTRI CA POATE DACA NE UNIM SCAPAM DE CLASA ASTA POLITICA DE RAHAT1!!!
    2008-08-18, 09:00:39 (89.122.173.*)
  10. de Gojgaru:
    Corect D-le HEC .Viitorul natiunii sta in mana pensionarilor a celor care se uita la o bere un mititel (dusi cu caruta electorala bine zis asa cum spune HEC) .Acestia se duc la vot.Daca vreti sa dam vina pe altii fa ceti ca pana acum.
    2008-08-18, 09:33:45 (85.120.255.*)
  11. de Dan D-orulet R-otariu:
    Problema asfaltului nu e atat de simpla. Pentru ca lucrarea sa fie de calitate asfaltul care trebuie intins trebuie sa fie intr-o anumita plaja de temperatura, apoi el trebuie sa aiba compozitia de plastomeri si elastomeri angajata prin contract cu prestatrorul si obligatorie prin contract, apoi peste acest asfalt trebuiesc executate o serie de treceri cu compactorul, exact cum scrie in proiect. Inainte de toate se curata bine suprafata, care trebuie a fi perfect uscata, inainte de turnare de si se amorseza cu bitum peste care imediat trebuie turnat asfaltul. Orice nerespectare a tehnologiei duce la pierderi pentru Primarie, orice furt cantitativ sau calitativ duce la pierderi pentru primarie, orice umflare de pret a lucrarilor pentru acoperirea ciubucurilor duce la pierderi pentru primarie. Inclusiv profitul patronilor incasat de la primarie duce tot la pierderi pentru primarie. Insa primaria are un buget, buget care e format din taxele si impozitele pe care le platim noi. Daca primaria nu ar fi furata prin licitatii trucate probabil ca taxele noastre ar putea fi injumatatite, si din toata polologhia scrisa de mine rezulta care e datoria unui primar: fiecare ban incasat sa fie regasit in lucrari de calitate, neumflate la pret sau sa dea inapoi banii oamenilor, caci multi traiesc chinuit ca sa poata achita taxele. In concluzie solicit consilierilor sa nu mai mareasca taxele cetateanilor, pentru ca salariile nu au crescut in ritmul in care Primaria Craiovei creste anual taxele (20%). Avand in vedere sutele de km de drum care au nevoie sa fie asfaltate in Craiova, si uzura normala a celor refacute corect sunt sigur ca niciodata nu vor fi cersi firmele care asfalteaza.
    2008-08-18, 10:00:54 (79.117.192.*)
  12. de Radical:
    Pt. nr.11- Gojgaru .... Mama e pensionara, dar nu a fost niciodata la un mic si o bere date de pomana. Nici de la mine nu accepta ajutor. Zice ca n-a muncit 30 de ani ca sa o ajute copiii. D'aia nici la cersetori nu da bani, pentru ca daca cersesc, inseamna ca n-au muncit. Cei care voteaza cu un mic si o bere, nu sunt neaparat pensionari, sunt oameni care accepta mila si pomana. Si cu cateva mii de mici , mai scade grosimea asfaltului .
    2008-08-18, 10:09:08 (79.117.132.*)
  13. de olteanu:
    IN FATA DEPOULUI DE TRAMVAI PE SENSUL PECO GARA ESTE UN ADEVARAT CRATER PE CARE NIMENI NU-L VEDE DECAT SARACII SOFERI CARE-SI DISTRUG MASINILE IN EL SI NU A FOST O MASINA DOUA CI ZECI PE ZI DAU IN EL, PLANETARE, PIVOTI , CAPETE DE BARA DISTRUSE, BUCLIERE LASATE LA FATA LOCULUI. SA-I DEA DUMNEZEU SI LU SOLOMON ACEEASI SOARTA MERTANULUI NEGRU CARE-L PLIMBA PRIN ORAS.
    2008-08-18, 12:49:47 (79.117.161.*)
  14. de gabi:
    puneti mana si verificati cine a sponsorizat campania electorala a lu` nea` aurica. s-ar putea sa intelegeti de ce aceleasi firme primesc lucrari.
    2008-08-18, 14:44:01 (79.117.153.*)
  15. de mandela:
    KICK-ule! de ce-i spui lui Rotariu ca e demn de prm, pcr, etc......?Tu esti acela care ia comisionul pentru Solomon? prea tii cu el. tu esti, precis,dintre cei care stau(pardon, lucreaza in primaria lui Solomon) si mi se pare "normal" sa-l lingi ..........acolo! Pa-pa-l!
    2008-08-18, 14:55:01 (86.34.177.*)
  16. de Test:
    Ce va face sa credeti ca DELTA se comporta onest ?! De ce a fost nevoie de reproiectare ? La cat a ajuns contractul dupa renuntari si suplimentari ? S-au recalculat ofertele celorlalti competitori , pentru suplimentari ? Cine ar fi fost mai ieftin ? Nu de alta dar metoda cu proiectul propriu , duce totdeauna la marirea contractului . De trucuri ieftine e satula lumea . E ca si cum ai pleca la piata dupa rosii cu 2 lei kg , iar un vanzator "istet" te convinge sa iei bulion cu 3.5 lei litrul . Dupa ce te convinge sa dai mai multi bani , iti lasa impresia si ca ai facut o afacere tare buna !
    2008-08-25, 17:18:36 (93.122.233.*)



Jiunimea Blog

5 secunde - stiri instant
Diverse:

Vremea:
Acum: 14°C.
La noapte: 11°C.
Mâine: 16°C. Detalii »

Curs valutar:
EUR: Tendinta 4.4646 lei
USD: Tendinta 3.5492 lei








Restaurante in Craiova
Restaurante in Craiova

Hoteluri in Craiova
Hoteluri in Craiova

Mobila in Craiova
Mobila in Craiova

Policlinici in Craiova
Policlinici in Craiova



Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
Sumarul ediţiei: