Refugiaţi în propria ţară

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Refugiaţii şi moştenitorii acestora din Basarabia, Bucovina şi Ţinutul Herţei, beneficiari ai legii care le acordă despăgubiri, trebuie să mai aştepte şase ani pentru a le primi. Guvernul va trebui să pună la dispoziţia lor aproape 10.600 de miliarde de lei vechi necesare pentru plata celor 16.000 de dosare depuse până acum la sediul Autorităţii Naţionale de Restituire a Proprietăţii.

După ce România a pierdut la masa verde, prin Tratatul de Pace din 1947 de la Paris, Basarabia, Bucovina şi ţinutul Herţei, unii locuitori români, de frica ruşilor, s-au retras în teritoriile româneşti. Ţinutul Herţa este aproximativ acelaşi cu raionul Herţa din Regiunea Cernăuţi (Ucraina). Teritoriul a aparţinut Principatului Moldovei, iar apoi României, până în anul 1940, când trupele sovietice l-au ocupat, deşi, potrivit anexei secrete a Tratatului de neagresiune sovieto-german de la 1939, Uniunea Sovietică nu pretindea decât ocuparea Basarabiei. Prin urmare, teritoriul a fost dat Ucrainei sovietice şi, de la 1991 până astăzi, face parte din statul ucrainean. Conform Tratatului de prietenie dintre România şi Ucraina, din 1997, România a renunţat la acest teritoriu. Documentul a pus capac unui lung şir de nedreptăţi făcut de români românilor din acest teritoriu. Herţa şi celelalte două teritorii, Bucovina şi Basarabia, sunt şi vor rămâne puncte sensibile în istoria noastră năclăită încă în ceaţă, de care ne amintim doar când asociaţiile refugiaţilor din aceste zone flutură câte un drapel, din ce în ce mai rar şi din ce în ce mai fără vlagă.

S-a dat legea, dar au uitat să dea şi normele de aplicare

Supravieţuitorii refugiului din Basarabia, Bucovina şi ţinutul Herţei sau moştenitorii acestora au aşteptat 67 de ani pentru a li se face dreptate în ceea ce priveşte retrocedarea averilor confiscate. În urmă cu patru ani, prin apariţia Legii nr. 290/2003, au crezut că, în sfârşit, statul român şi-a adus aminte de chinurile prin care au trecut şi de faptul că şi-au lăsat dincolo toată agoniseala familiilor lor.

Legea prevedea acordarea de despăgubiri refugiaţilor sau moştenitorilor acestora, care astfel deveneau egali cu ceilalţi români ce beneficiaseră de retrocedări prin legi ale fondului funciar sau legi speciale pentru imobile. Sentimentul de egalitate l-au avut doar la apariţia legii pentru că, deşi în vigoare câţiva ani, nu a putut fi pusă în aplicare din lipsa normelor de aplicare.

Pentru cele câteva mii de beneficiari a început un chinuitor drum al reconstituirilor, al căutării dovezilor, al reamintirii calvarului care pe unii i-a costat viaţa în anii ’40, când a început exodul. Când, în sfârşit, documentele impuse de lege au fost găsite, s-au aşezat la coadă pentru a trece prin comisiile formate la nivelul prefecturilor. Dacă au depăşit şi aceste comisii, s-au aşezat la altă coadă, la Autoritatea Naţională de Restituire a Proprietăţilor (ANRP), formată la Bucureşti.

Zvonuri false!

Până în prezent, la sediul ANRP au sosit din toată ţara 16.500 de dosare depuse pentru ca beneficiarii să încaseze despăgubirile sau să intre în posesia compensaţiilor. Din judeţul Dolj au fost trimise 140 de dosare din cele aproximativ 400 depuse la comisia de la prefectură. În ultimele zile a circulat printre potenţialii beneficiari ai despăgubirilor zvonul conform căruia ANRP nu mai face plăţi pentru că documentele înaintate de prefecturi sunt incomplete, lipsindu-le referatele de specialitate. Mihaela Ioniţă, funcţionar în cadrul ANRP care se ocupă de dosarele pe Legea nr. 290/2003, a spus: „Mult timp, Legea nr. 290/2003 nu s-a putut aplica pentru că nu au fost norme de aplicare a ei. Acum, ANRP face în fiecare zi plăţi de aproximativ opt miliarde de lei vechi, ceea ce înseamnă că se rezolvă zilnic cam 12 dosare.

Întocmirea documentelor de plată este îngreunată deoarece nu toate hotărârile comisiilor de la prefecturi conţin suficiente date despre dovedirea filiaţiei sau documente legate de refugiu. Pentru că sunt sume mari care se plătesc, iar responsabilitatea este pe măsură, am trimis în luna august a acestui an o adresă tuturor prefecturilor din ţară, prin care atenţionam comisiile formate la acest nivel ce date trebuie să conţină referatul de specialitate pe care ni-l trimit nouă. Acolo unde avem suspiciuni legate de unele documente prezentate mai cerem informaţii suplimentare. În Dolj nu sunt probleme deoarece secretara comisiei, Anca Vărgatu, este foarte conştiincioasă şi a întocmit dosarele corect“, a spus Mihaela Ioniţă.

O problemă tot există deoarece, dacă nu se schimbă ritmul de întocmire a documentelor de plată, vor fi necesari şase ani pentru ca ultimul beneficiar al acestei legi să poată încasa despăgubirile. Termenul de şase ani va fi bătut în cuie numai dacă guvernul va pune la dispoziţia celor care aplică legea aproximativ 10.600 de miliarde de lei vechi, dacă nu se va lungi până la calendele greceşti!