Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Politica si comunitate

Ambasadorul SUA critică Parlamentul României

Politica si comunitate - Adrian DINU
(citeste alte articole de acelasi autor »)



Ambasadorul SUA în România, Nicholas Taubman

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Nicholas Taubman le-a recomandat parlamentarilor „să-şi consolideze sentimentul responsabilităţii“, în loc să incrimineze presa atunci când dezvăluie corupţia la nivel înalt.

Ambasadorul SUA în România, Nicholas Taubman, a declarat ieri, în cadrul conferinţei „Societatea Civilă: Perspective“, că parlamentul ar trebui să nu mai intimideze şi să nu incrimineze presa.

„Consider că legislativul ar trebui să-şi consolideze propriul sentiment al responsabilităţii, în loc să încerce să restricţioneze eforturile unei prese libere de a-şi exercita rolul legitim în România, prin incriminarea eforturilor jurnalistice sau prin intimidarea presei independente“, a afirmat ambasadorul SUA în România.

 

„Sunt îngrijorat cu privire la acţiunile parlamentului pentru a slăbi capacitatea procurorilor“

 

Nicholas Taubman a mai spus că este surprins de atacurile la adresa postului public TVR, în urma difuzării înregistrării cu foştii miniştri Decebal Traian Remeş şi Ioan Avram Mureşan. „A fost surprinzător pentru mine faptul că, atunci când un post de televiziune a difuzat, recent, un reportaj referitor la un presupus act de corupţie al unui oficial, reacţia unora a fost aceea de a ataca instituţia de presă şi jurnaliştii care au realizat reportajul, în loc să se axeze pe acuzaţiile grave semnalate de mass-media“, a declarat ambasadorul SUA în România, Nicholas Taubman. El a mai spus că rolul jurnalismului de investigaţie este foarte important şi că nu trebuie pus în pericol. „Ştim că există întotdeauna tentaţia de a «omorî mesagerul», vorba vechii zicale. Dar rolul jurnalismului de investigaţie este mult prea important pentru a fi pus în pericol în acest mod“, a adăugat ambasadorul SUA.

Nicholas Taubman s-a arătat îngrijorat de ultimele modificări ale legilor penale. „Nu sunt avocat şi nici judecător. Dar bunul-simţ ne spune că o lege care ar face aproape imposibile activităţile de percheziţie ale poliţiei, dacă nu informează suspectul în prealabil, - de exemplu, într-un caz de trafic de droguri - este o lege proastă“, a declarat ambasadorul SUA, Nicholas Taubman. „Sunt destul de îngrijorat, de exemplu, cu privire la recentele acţiuni ale parlamentului pentru a slăbi capacitatea procurorilor şi a autorităţilor de aplicare a legii în combaterea unei serii de infracţiuni grave, printre care mita şi corupţia“, a mai spus Taubman.

Şi englezii ne trag de urechi

 

Marea Britanie „împărtăşeşte îngrijorarea“ guvernului SUA - exprimată ieri de ambasadorul Nicholas Taubman - că amendamentele propuse la Codul Penal şi cel de Procedură Penală ar putea diminua capacitatea autorităţilor române de a investiga şi condamna persoane suspectate de infracţiuni grave.

Într-un comunicat al ambasadei transmis ieri agenţiei NewsIn, misiunea diplomatică britanică „ia notă“ de comentariile făcute ieri de ambasadorul american Nicholas F. Taubman pe tema amendamentelor propuse pentru Codul Penal şi Codul de Procedură Penală.

„Împărtăşim îngrijorarea guvernului SUA că, în cazul în care sunt aprobate în forma actuală, amendamentele propuse la Codul Penal şi Codul de Procedură Penală ar putea diminua capacitatea autorităţilor române de a investiga şi urmări în justiţie persoanele suspectate într-o gamă largă de infracţiuni grave, dar şi eficienţa cooperării dintre Marea Britanie şi România împotriva fenomenului infracţional care ne afectează pe noi toţi“, arată documentul citat.

Olteanu atacă America

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, a reacţionat dur la criticile aduse parlamentului român de ambasadorul american, acuzându-l pe acesta de corupţie. „Domnul ambasador Taubman şi-a obţinut postul în urma sponsorizării campaniei electorale a lui George Bush. Nu ştiu care sunt standardele politice şi morale şi legale din America, dar, în orice caz, în România aşa ceva ar fi considerat un act de corupţie şi un act imoral“, a declarat Bogdan Olteanu.



 
Articole proaspete scrise de tineri, pentru tineri. Tu ai citit Jiunimea? »

  • Currently 3.90/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 3.9 din 10 voturi





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.

  1. de hadrian nastase:
    Olteanu asta a demonstrat ca nu are minte nici cat o gasca. Prezenta lui in fruntea Camerei Deputatilor este o mare eroare si dezamagire. Cu declaratiile infantile si iresponsabile, individul ne-a demonstrat ca politica romaneasca se face cu picioarele si nu cu capul. Ar fi cazul ca mascariciul asta de ocazie, sa ramana la Bacau. In privinta amendamentelor propuse la cele doua coduri, este evident ca alesii neamului prost le-au conceput pentru ai proteja in primul rand pe ei si interesele lor meschine.
    2007-11-16, 08:18:29 (86.124.223.*)
  2. de carcotas:
    Toate interventiile acestea,sunt lipsite de tact si diplomatie.Ambasador ul SUA,ca "prieten",trebuia sa gaseasca o cale prieteneasca de a spune ce are de spus,iar olteanu,o cale diplomatica de a-i da peste nas.Cat despre anglia......cade in aceias greseala;amestecul in treburile interne ale unui stat care nu le este colonie nici vasal,o face doar din complezenta fata de americani.Cei ce va repeziti sa dati dreptate interventiei ambasadorului american,ganditi-va ce parere ati avea de un "prieten"care iese din casa voastra si se duce la o petrecere unde spune,in gura mare,ca mancarea voastra a fost sub orice critica si ca aveti o casa ca o cocina.
    2007-11-16, 09:00:31 (82.79.221.*)
  3. de Adrian Dinu:
    Ambasadorul Americii ar trebui sa-si vada de treburile din tara sa. El nu cade sub incidenta legii din Romania. Nu-mi dau seama de unde atata grija pe capul lui. Banuiesc ca este un alt mod de-al americanilor de a ne da peste nas si a ne umili. Pentru ca am fost prosti si i-am ajutat trimitand trupe in Irak.
    2007-11-16, 09:10:44 (86.121.48.*)
  4. de Presa Libera:
    Ma face sa rid nea Taubman asta. Apropo, de ce in poza din Romania Libera are tichiutza in cap, ca Soros, iar in poza asta n-are ? "Presa Libera" din Romania apartine toata oligarhilor, pro sau anti-BaSecu, Tichiutza n-a aflat asta de cind si-a cumparat postul din Romania ?
    2007-11-16, 10:00:23 (86.126.6.*)
  5. de pt carcotas:
    acum depinde ce astepti de la prietenul ala si depinde care e adevarul lasand la o parte ca ai fi foarte deranjat ca un prieten sa zica asta, daca e adevarat ce zice, atunci cel care o zice e singurul prieten real. nu ca ceilalti care iti spun ce palat minunat e conia aia in care stai :)) asa ca, nu va mai grabiti cu concluziile, va rog
    2007-11-16, 10:33:31 (89.120.248.*)
  6. de C.R.:
    Daca ambasadorul a facut aceste declaratii de pe pozitia oficiala, atunci nu are sens sa-l acuzi de coruptie. Nu are absolut nicio legatura constitutia lui morala cu pozitia oficiala a statului american privitoare la parlamentul roman. Asa ca se putea da un raspuns diplomatic, inteligent, nu cum a sarit Olteanu prosteste cu dintii la gard...
    2007-11-16, 10:38:10 (86.126.53.*)
  7. de roco:
    -ce ne miram ca sunt atatia care iau apararea parlamentarilor nostri?Nu stiti proverbul ,,corb la corb nu-si scoate ochii '' sau mai modern ,,infractor la infractor nu-si fac rau ''?
    2007-11-16, 11:26:43 (82.77.65.*)
  8. de pt.nr.6:
    Parerea mea este ca trebuia sa-ti spuna tie,direct,ca ai lipsuri,nu sa bata toba-n targ.Asta am scris si-n interventia mea.Totul trebuia facut cu tact si diplomatie si asta din partea ambilor protagonisti.America si americanii au o democratie de vre-o suta de ani,dar sa nu uitam cum a fost impusa aceasta democratie(si cu toate astea este departe de a fi perfecta).Este o metoda care o folosesc si acum ,dar in alte tari.Eu cred ca diplomatia are mai multe sanse decat forta si duritatea.In vremurile astea ne-ar trebui ca prim ministru Kogalniceanu iar ca ministru de externe Titulescu(nu micul titulescu ci cel mare).
    2007-11-16, 11:30:17 (82.79.221.*)
  9. de pt.Vasile Angelescu:
    Domnule draga,n-ai citit cum trebuie,sau n-ai priceput despre ce este vorba.Incearca sa pricepi ca Romania este un stat independent si suveran.Am spus ca atat ambasadorul americii cat si olteanu au dat dovada de lipsa de diplomatie si tact.Chiar trebuie sa facem sluj in fata americanilor pentru un mangaiat pe chelie?Pana una alta,tinerii nostrii mor pentru ei si slugarnicia lui basescu,pe pamant strain si sunt omorati in tara in accidente auto pentru care nu este nimeni tras la raspundere.Cu ce difera,in conceptia dumitale,cizma americana de cea ruseasca,daca iti apasa grumazul?Te incalzeste cu ceva ca ne obliga sa ne inarmam,pe banii nostri,ca sa le tinem lor spatele pe campurile de lupta?Cat de democrati au fost cu sarbii?
    2007-11-16, 11:46:20 (82.79.221.*)
  10. de catalin82:
    Si daca ambasadorul are dreptate? Daca acele amendamente sunt propuse de alesii nostri pentru a le fi tot lor de folos? Eu sunt satul de politicienii romani pana peste cap. Ar trebui sa nu mai sarim pana la cer atunci cand suntem criticati. Ambasadorul provine din cea mai puternica si moderna tara de pe planeta, iar noi, romanii de rand , ar trebui sa-i multumim LUI DUMNEZEU ca se mai gaseste cineva sa-i puna la respect pe politicienii romani si sa spuna lucrurilor pe nume. Politicienii romani, cu putine exceptii, sunt HOTII CEI MAI MARI DIN ACESTA TARA.
    2007-11-16, 15:20:42 (86.124.215.*)
  11. de domnului angelescu "sa traiti bine":
    Ai o obsesie cu "mai draga"?Consulta un specialist.Injuri rusii si spui ca vrei sa fii sluga americanilor?Bafta,d esi vad ca duci dorul Partidului Unic si a comandantului lui suprem.Bafta si aici.Cu oameni ca tine,democratia devine o utopie de ne-nteles.
    2007-11-16, 16:05:04 (82.79.221.*)
  12. de NITU:
    Dl Ronan vorbe cit mai putine daca nu stii sa vorbesti, vrei sa ajung in situatia Cubei.
    2007-11-16, 16:18:42 (172.135.156.*)
  13. de cristi:
    ambasadorul sua are perfecta dreptate.PENTRU CINE NU STIE DESPE CE E VB VA SPUN EU: 1) PERCHEZITIA LA DOMICILIU TREBUI FACUTA ANUNTATA(adica : sase sase pitula tigarile ca venim in control) 2) CINE INREGISTREAZA UN FLAGRANT RISCA PUSCARIA DACA IL FACE PUBLIC (si nu este vb numai de presa ci de orice persoana) 3) DACA UN INFRACTOR ARE O CONDAMNARE DE PANA LA 15 ANI SI NU ESTE GASIT TIMP DE 6 LUNI DOSARUL SE INCHIDE (deci daca ai de facut 15 ani pentru furturi tepe si alte infractiuni de acest gen si se fac nevazuti 6 luni au scapat) si mai sunt multe aberatii de genul asta.asa ca nu mai criticati voi ambasadori ca nici nu stiti despre ce e vorba.
    2007-11-16, 18:30:30 (82.79.220.*)
  14. de Aurel Cernea:
    In special dupa cel de-al doilea razboi mondial, SUA, satula de "lasitatea" politica a europenilor (vezi ascensiunea comunistilor si fascistilor intre 1917 si 1945) si de a mai fi chemata sa salveze omenirea in ultimul minut (vezi ambele razboaie mondiale), si-au asumat rolul de aparator al democratiei in lumea intreaga. Din acest rol, tinand cont de libertatea de care se bucura cetatenii americani, si in conformitate cu sarcinile de serviciu, ambasadorii americani isi permit sa admonesteze, sa sfatuiasca sau sa traga de urechi guvernele tarilor in care activeaza, atunci cand acestea dau cu bata in balta democratiei. Unii dintre noi, cei care am trait si sub regimul comunist, ne aducem aminte de interventiile publice ale ambasadorilor americani atunci cand Ceausescu si sleahta lui comunista sareau calul. In istoria recenta, sunt nenumarate exemple de ambasadori americani comentand deciziile proaste luate de guvernele tarilor in care activeaza sau la adresa incalcarile drepturilor omului in aceste tari. Chiar daca nu ne convine acest lucru, si chiar daca avem o istorie care depaseste cu mii de ani istoria SUA, americanii au experienta a peste 200 de ani de democratie. Faptul ca ne critica atunci cand gresim, nu trebuie inteles ca o imixtiune in treburile interne ale unui stat suveran (Doamne, cum imi aduce aminte aceasta expresie de lemn de spuma pe care o facea Ceausescu la gura atunci cand infiera cu mandrie proletara imperialismul american) ci ca pe sfatul unui frate mai mare, sau ca pe sfatul unui batran harsit si trecut prin viata. Trebuie sa intelegem ca sistemul american presupune discutarea tuturor problemelor in public, pentru ca numai asa se reduce riscul aparitiei suspiciunilor (boala de care poporul roman sufera din ce in ce mai mult). Pe noi ar trebui sa ne deranjeze reactia bolnavicioasa a domnului Olteanu. Trebuie sa ne supere nesimtirea aratata in interventiile publice ale parlamentarilor romani desconspirati ca iau bani nemeritati pentru a-si plati chiria in Bucuresti, desi toti au locuinte in capitala. Trebuie sa ne supere faptul ca parlamentarii nostri au uitat ca au fost alesi sa fie in slujba cetateanului care le-a acordat votul, nu pentru a-si rotunji ei veniturile. Normal, trebuie sa ne deranjeze si faptul ca o tara cu o istorie atat de recenta are o democratie mai puternica si mai reala decat democratia Damboviteana, dar trebuie sa ne indreptam atentia asupra a ceea ce se poate face pentru a-i ajunge din urma, nu sa ripostam dand dovada de orgoliu prostesc.
    2007-11-16, 18:57:03 (207.126.177.*)
  15. de Popescu:
    Mai oameni buni ... voi chiar nu vedeti ca in tara asta totul e pe dos ?!? Niste infecti fac legi idioate si alti infecti le tin trena.. Uite caz de "respectarea legii" chiar la noi in "gradina" cu dl. Staicu care pune mana pe terenuri de jdemilioane de euro fara ca cineva sa faca ceva.. si ma refer la institutiile statului... Parlamentul, Justitia si Politia din Romania imi dau un sentiment de dezgust profund... Si chiar e de mirare ca unii se simt domnule lezati cand li se arata ca directia e gresita... Oare sunt orbi ?!?
    2007-11-16, 19:04:22 (63.196.38.*)
  16. de Popescu:
    In ROMANIA ca sa mearga ceva "TREBUIE" sa ai macar o "PILA" sau o "RELATIE"... ca alfel nu "se invart rotitele"... Va intreb eu domnilor lezati... in U.S. oare tot asa o fi...?
    2007-11-16, 19:25:33 (63.196.38.*)
  17. de sebastian:
    pt popescu: da..tot cam asa e, bineinteles la alt nivel si intr-o alta nota. mai multa diplomatie...america nii nu se arunca asa ca taranoii in fata la scandal cum facem noi, bine..e de inteles, ei au incetat sa mai munceasca ogorul cu mult timp in urma, au renuntat sa mai faca bulion si muraturi iarna la bloc...deci probabil ca si modul de a-si rezolva problemele este altul. dar coruptie este peste tot...si pile iti trebuie si in state..numai ca lumea e altfel educata.
    2007-11-16, 21:24:50 (74.73.85.*)
  18. de belgia:
    nr 1 ,16 ,18, 19 aveti dreptate nu e cazu sa mai repet ce au scris altii,iar Bogdan Olteanu asta cred ca s-ar numii mai bine Bogdan Bolovanu ,dar ce sa faci asta e cind ai ca presedinte al camerei deputatilor un astfel de bolovan.
    2007-11-16, 21:57:49 (213.119.6.*)
  19. de tudor:
    Parlamentarii astia care sunt de la putere si guvernantii astia ne-au facut de tot rahatul in toata lumea.Sunt niste anomalii ale naturi,sunt niste oameni imposibili,necopti mintal,sunt jalnici.Sa ne lase odata si sa plece sa isi vada dracului de afacerile pe care le au fiecare si sa lase oameni competenti in locul lur.Am ajuns din cauza astora sa ne critice toate popoarele din lume,usor usor daca astia mai stau mult la putere o sa ne stricam relatiile externe si sa vedeti pe dracu atunci.
    2007-11-21, 16:14:18 (172.166.121.*)



Jiunimea Blog

5 secunde - stiri instant
Diverse:

Vremea:
Acum: 15°C.
La noapte: 11°C.
Mâine: 16°C. Detalii »

Curs valutar:
EUR: Tendinta 4.4646 lei
USD: Tendinta 3.5492 lei








Restaurante in Craiova
Restaurante in Craiova

Hoteluri in Craiova
Hoteluri in Craiova

Mobila in Craiova
Mobila in Craiova

Policlinici in Craiova
Policlinici in Craiova



Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
Sumarul ediţiei:

Ultima ora

Opinii

Eveniment

Actualitate

Comunitate

Sanatate

Societate

Economie

Politica si comunitate

Util si placut

Life & Style

Olt si Valcea

Gorj si Mehedinti

Sport