« Alte articole din categoria Politica si comunitate
Scurte stiri
Politica si comunitate - GdS
(citeste alte articole de acelasi autor »)Se înfiinţează Compania de Apă Oltenia
Demersurile pentru transformarea Regiei Autonome Apa Craiova în societate comercială, în vederea obţinerii prerogativelor de operator regional, vor fi materializate la sfârşitul acestei luni printr-un proiect de hotărâre supus votului consilierilor municipali. Potrivit directorului general al Regiei Apa, Constantin Stamatoiu, viitoarea societate se va numi Compania de Apă Oltenia şi va fi administrată de consiliul local municipal. Menţionăm că deţinerea statutului de operator regional, imposibilă în cazul regiilor autonome, este o condiţie necesară pentru atragerea fondurilor europene în domeniul sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare. (M.B.)
Românii şi bulgarii vor munci legal în Spania
Românii şi bulgarii din Spania vor putea munci legal în această ţară, a anunţat ieri reprezentantul guvernului spaniol în provincia Castilla - La Mancha, citat de ediţia electronică a ziarului La Verdad. „Semnarea unui contract de 180 de zile cu muncitorii români şi bulgari este absolut legală“, a spus Maximo Diaz-Kano, care a fost obligat să facă acest anunţ după ce liderii sindicatelor din provincie au protestat împotriva unui proiect de lege care modifica prevederile legii referitoare la folosirea forţei de muncă străine în Spania. Muncitorii sezonieri români şi bulgari vor putea lucra pe perioada verii în mod legal, având aceleaşi drepturi cu cei spanioli sau cu cei din celelalte state membre ale Uniunii Europene. (M.B.)
Înscrieri pentru pretransfer
Cadrele didactice interesate de transfer şi pretransfer îşi pot depune dosarele la Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt. Au fost afişate la sediul instituţiei, dar şi pe www.portal.edu.ro 240 de posturi disponibile pentru aceste măsuri din calendarul mişcării personalului didactic, iar în 26 - 27 aprilie se va organiza şedinţa publică în cadrul căreia vor fi repartizate aceste posturi. Sunt disponibile puţine posturi de fizică şi chimie, în schimb au de unde alege profesorii de limba română, învăţătorii, profesorii de limba engleză. (A.M.)
Săptămâna vaccinării
Autoritatea de Sănătate Publică va organiza, la recomandarea Ministerului Sănătăţii Publice, în perioada 16 - 22 aprilie, Săptămâna vaccinării. Tema este „Să prevenim, să protejăm, să ne vaccinăm“, acţiunile fiind de informare şi promovare a aspectelor vaccinării. „De asemenea, din grupul-ţintă fac parte şi vaccinatorii, în rândul cărora vom duce o nouă campanie de informare“, a declarat directorul adjunct al ASP Olt, dr. Marinela Madan. Săptămâna vaccinării vine după o perioadă grea pentru epidemiologii Compartimentului Epidemiologia Bolilor Transmisibile din cadrul ASP Olt, care au fost nevoiţi să se confrunte cu o acută lipsă a produselor biologice, după două licitaţii eşuate pentru achiziţionarea acestora, dar şi cu un focar de rujeolă deschis la Voineasa, care a apărut ca urmare a administrării defectuoase a vaccinului antirujeolic de către medicul de familie din respectiva localitate.(A.M.)
Record de persoane la frontieră
În perioada Sărbătorilor de Paşte, punctele de trecere a frontierei din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Dolj, Calafat şi Bechet, s-au confruntat cu un trafic crescut faţă de anii precedenţi. Conform unui comunicat emis de IJPF Dolj, în perioada sărbătorilor au fost înregistrate zilnic, în medie, 1.000 de persoane şi 500 mijloace de transport, care au tranzitat frontiera. În week-end-ul trecut s-au înregistrat aproximativ 4.000 de cetăţeni români şi străini, prezentându-se pe sensul de intrare în ţară 1.600 persoane, iar pe sensul de ieşire din ţară 2.400 persoane. (A.M.)