Evoluția proiectului de lege privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și forma finală a legii, adoptată azi de Parlament, reprezintă un eșec major al coaliției de guvernare PSD – ALDE. Consecințele sociale ale Legii sunt grave și vor afecta bunul mers al administrației publice.
După ani de zile în care a pretins că a lucrat la legea salarizării, actuala coaliție majoritară a venit cu o soluție care nu rezolvă problemele ci le agravează prin creșteri procentuale menite să mărească inechitatea, sporuri discriminatorii și iresponsabilitate în cheltuirea banilor publici.
Legea votată azi în Parlament și susținută de Guvern este neunitară, inechitabilă, iresponsabilă, fără fundamentare adecvată, nepredictibilă și înșeală așteptările a peste un milion de salariați din sistemul public.
Legea este neunitară și inechitabilăîntrucât încalcă principiile nediscriminării și egalității, în sensul în care la muncă egală nu există o compensare egală. Nu doar că salariile de bază nu reflectă aceste principii, dar interesele divergente dinăuntrul coaliției de guvernare au dus la apariția unor seturi de sporuri care încalcă orice echitate de remunerare. Două exemple notabile în acest sens:
La nivelul administrației locale au fost desființate grilele de salarizare, fiind propusă o salarizare bazată pe decizia arbitrară a aleșilor locali. În condițiile în care peste trei sferturi din unitățile administrativ teritoriale din România nu își acoperă cheltuielile curente cu venituri curente ci prin transferuri de la bugetul de stat, a lăsa la latitudinea autorității locale stabilirea salariilor înseamnă consacrarea nepotismului, a favoritismelor și a discriminării directe între funcționarii cu acelasi tip de activitate aflați în administratii diferite.
La nivelul administrației centrale au apărut diferențieri între instituții cu rang similar, de exemplu ministere superioare, cu spor de ”complexitate în muncă” de 15% (Muncă, Finanțe, Dezvoltare, Sănătate, Justiție, Mediu) și ministere de rang secund, fără spor, deși nu se poate justifica la nivelul acelorași tipuri de funcții că există o complexitate mai mare sau mai mică a muncii cauzată doar de apartenența instituțională.
Iar prin ultima propunere de a crește cu 25% salariile tuturor bugetarilor de la 1 ianuarie 2018 se renunță complet la orice intenție de echitate, întrucât tot ceea ce se va realiza este o creștere proporțională a inechităților actuale.
Alternativa corectă într-o lege cu adevărat unitară ar fi fost păstrarea în întreaga administrație a coeficienților de ierarhizare și a grilelor de salarizare pe principiul “la muncă egală, plată egală”, fără discriminări instituționale prin sporuri sau alte practici discreționare de remunerare. Singurele sporuri justificate ar fi cele legate obiectiv de condițiile de muncă (e.g. noapte, siguranță), fără a se ajunge în zone complet subiective sau fără sens (e.g. de stres, de antenă, de complexitate) și cele de performanță, pentru stimularea eficienței personalului din sectorul public.
Legea este iresponsabilă și fără fundamentare adecvată, pentru că a plecat din start de la o promisiune de creștere a bugetului dedicat salariilor în sectorul public cu 32 mld lei (creștere cu peste 50% a masei salariale), fără a exista vreo analiză de sustenabilitate bugetară de detaliu și plecând de la o prognoză mult prea optimistă pe termen mediu. În ciuda avertizărilor repetate, Ministrul Muncii a rostogolit un bulgăre de promisiuni de dublare și triplare de salarii care a condus rapid la o propunere legislativă cu un impact suplimentar de peste 53 mld lei.
Optiunea de a transmite legea în Parlament a dus la o escaladare de creșteri suplimentare, fără nici o fundamentare, care pun la grea încercare echilibrele bugetare actuale dar mai ales deficitul public din anii urmatori, în ciuda avertismentelor oficiale primite de la Comisia Europeană.
Mai mult, actualul Ministru al Muncii a ignorat inițiativa fostului guvern de a colecta prin formularul M500 datele salariale ale tuturor angajaților din sectorul public, mergând în orb, fără o evidență clară a salariilor care să permită o simulare detaliată a impactului la nivel individual. Acest fapt denotă o lipsă totală de profesionalism și o ignorare a modului în care trebuie pregătite politici publice de o astfel de anvergură.
Alternativa corectă ar fi fost stabilirea de la început a unui buget sustenabil, bazat pe o modelare economică realistă, în ceea ce priveşte o creștere posibilă a masei salariale. Calculele efectuate de Ministerul de Finanțe arătau la sfârsitul anului trecut că un plafon sustenabil de creștere a masei salariale este de 19,5 mld lei până în anul 2022, concomitent cu păstrarea acestor cheltuieli în ponderea de 7,6% din PIB. Mai mult, finalizarea bazei de date cu toți angajații din sectorul public trebuia să fie o prioritate pentru a putea ca în orice moment să fie explicat în mod transparent impactul legii.
Legea este nepredictibilă și înșeală așteptările a peste un milion de salariați din sistemul public, întrucât demonstrează că românii au fost mințiți încă o dată cu un program de guvernare bazat pe promisiuni electorale nerealiste. Asfel, pe de o parte, se încalcă promisiunea de a crește salariile de la 1 iulie 2017, fiind propusă amânarea creșterilor salariale până la 1 ianuarie 2018. Pe de altă parte, dacă în programul de guvernare votat de electorat se spunea că legea se va implementa până în 2020, actuala propunere are ca dată de finalizare 2022.
Alternativa corectă ar fi fost ca fazarea creșterilor salariale să fie făcută prin raportare la ținta finală de creștere din 2022, astfel încât cei care sunt cei mai rămași în urmă față de echivalențele corecte să poată crește într-un ritm mai alert, iar cei aflați în poziții relative de salarizare mai avantajoase să crească într-un ritm mai lent. În acest mod s-ar fi putut pune accent pe inechități pe tot spectrul de salarizare, fără discriminarea unei familii ocupaționale față de alta și în același timp ar fi avut loc o majorare salarială în medie de 37% pentru toate categoriile de salariați din sistemul public și pe toată durata de implementare a Legii.
Din păcate pentru români, soluția aleasă de coaliția PSD-ALDE pe tema salarizării în sectorul public ignoră proiectul de lege prezentat la sfârșitul anului 2016 de către guvernul Cioloș. Acel proiect îndeplinea cel puțin patru parametri clari – urmărea echitatea și nu dezbinarea, stabilea un prag de 19,5 mld lei și o pondere de 7,6% din PIB – pentru a nu afecta investițiile publice în alte domenii, era bazat pe calcule concrete la nivel de salariat și nu în ultimul rând crea o bază predictibilă de evoluție salarială până în 2022 care asigura o creștere în medie a salariilor din sectorul public cu 37%.
În final, forma și modul în care a fost adoptată Legea salarizării din sectorul public demonstrează incompentența guvernului și a ministrului responsabil de acest proiect, Lia Olguța Vasilescu. Și mai grav este însă că la nici șase luni de la preluarea guvernării, așteptările românilor au fost înșelate de coaliția majoritară PSD – ALDE.
Din păcate, am asistat la un demers politic, realizat în absența unor calcule și analize riguros fundamentate, care riscă să deterioreze stabilitatea bugetului țării în anii următori. Consecințele pe termen lung ale acestui demers vor fi resimțite de toți angajații români atât din sectorul public sau privat dar și de către antreprenorii și investitorii din economia autohtonă.
de Dragoș PÎSLARU-Platforma Romania 100
