Să nu ne amăgim



nu ne amăgim! nu ne minţim – pe noi înşine – de bună voie, sperând ne vom descurca şi de data asta! nu ne rătăcim în plasa unor iluzii în numele cărora ajungem credem săbiile de lemn sunt arme adevărate! Faptele sunt aici, şi ele vorbesc – mai tare şi mai limpede decât oamenii.

nu ne amăgim! Ştim cu toţii ce s-a întâmplat în 11 decembrie. Faptul a câştigat d-l Dragnea şi a pierdut PNL-ul nu e decât un efect de suprafaţă; s-a întâmplat ceva mult mai grav şi mai adânc: s-a sfârşit un ciclu istoric început cu Revoluţia din 1989. Votând aşa cum au votat, oamenii au arătat – clar – au ajuns la capătul speranţelor şi al promisiunilor lui decembrie ’89. În urma Revoluţiei s-a construit Statul actual (cu dreptul şi administraţia lui), s-au statutat libertăţile (în primul rând cea de exprimare) şi s-a deschis calea aderării europene – realizată în 2007 – care a mai consacrat o libertate (cea de mişcare). Toate aceste lucruri sunt reale. Numai ele nu sunt decât nişte cadre, şi încă nişte cadre foarte largi. Menirea lor ar fi fost aceea de-a prinde în rama lor o dinamică a economiei şi a societăţii care le investească şi le dea un sens la scara indivizilor concreţi. O ştim prea bine: n-a fost aşa. Statul (cu enorma lui administraţie) e disfuncţional, dreptul are probleme serioase (suntem încă sub MCV), libertatea de exprimare a sfârşit într-o babilonie de voci fără noimă, iar libertatea de mişcare a dus la cea mai masivă emigraţie (din raţiuni economice) cunoscută în istoria României. Dar, dincolo de toate, sunt realităţi mai concrete decât aceste cadre: depopularea ruralului prin reluarea urbanizării (ceea ce focalizează investiţiile – oricum puţine – pe oraşe, abandonând sorţii lor satele); catastrofaprivatizărilorcare – cu infime excepţii (precum Dacia Piteşti) – nu a fost nimic altceva decât modalitatea prin care Statul s-a scăpat (la preţuri de nimic) de bunuri pe care nu le mai putea administra; dezindustrializarea (şi crearea – prin pensionare anticipată – a unei enorme populaţii de asistaţi social); eşecul grotesc al “restituţiei” bunurilor naţionalizate de comunism (care a dus la apariţia unei paturi de infracori cu acte în regulă care controlează viaţă oraşelor); distrugerea – mai gravă decât în război – a infrastructurii (aproape complet a celei de irigaţii şi de transport către Mare a petrolului şi a gazului); deforestarea şi poluarea masivă; prăbuşirea ireală a sistemului de învăţământ (care, actualmente, oficializează impostură); degradarea serviciilor (în primul rând a celor de transport şi de sănătate); feudalizarea instituţiilor publice; salarizarea arbitrară (şi, în mod manifest, fără nici o legătură cu productivitatea) şi multe altele, fapte mărunte, dar care constituie realitatea cotidiană a celor ce trăiesc în această ţară. Efectiv s-au creat doar trei lucruri: o clasa de privilegiaţi (sursă privilegiilor lor fiind funcţia ocupată în Stat), o media care trăieşte din cultivarea deliberată excesului şi o enormă populaţie perdantă, resentimentară şi anomică. Nu pactul priveligiatilor şi al mediei a determinat votul din 11 septembrie, ci mişcarea marii mase care nu mai vede nimic între ordinea dictatorială şi fărădelegea descurcării pe cont propriu. Dacă lumea reală arată aşa, atunci e evident timp de 27 de ani nimeni nu a fost în stare coaguleze forţele creative ale poporului în vederea unei acţiuni coerente pentru a trece de la mizeria comunistă la prosperitatea capitalistă. În acest lung interval, România a plutit în derivă, iniţiativele punctuale nu au creat tendinţe, schimbările (apariţia supermarketurilor, a telefoniei mobile, a televiziunii prin cablu etc.) au venit din afară şi oamenii le-au înregistrat doar simpli consumatori. Iar Europacare ne-a pescuit la un moment dat din deriva noastră – nu a fost în măsură impună generalizarea regulilor ei sociale (şi, în subsidiar, a prosperităţii) în lumea românească. Timp de 27 de ani am văzutca într-un teatru de umbre – baletul tuturor ideilor, fie ele cât de năstruşnice (“modelul suedez”, “etalonul aur”, “axa BucureştiLondra – Washington”, “dacii creatori ai piramidelor” etc); am văzut înălţându-se şi prăbuşinduse cele mai bizare figuri (de la “veteranii” Convenţiei, la “starurile” talk-show-urilor) şi, între partide (vechi şi noi), am asistat la toate combinaţiile şi hibridizările posibile. La începutul anilor ’90, celor care – prea devreme nostalgici – apărau comunismul, expunându-i realizările, li se răspundea şi în absenţa lui România ar fi evoluat şi s-ar fi dezvoltat. Astăzi, acest argument poate fi folosit împotriva oricărui politician, a oricărui partid şi a oricărei gesticulatii publice: şi fără ei România ar fi putut ajunge la fel de bine acolo unde e. La niveul unei ţări africane: cu o salarizare care sfidează demnitatea omului european, fără drumuri, cu şcoli lipsite de orizont, însă plină de “vedete”, de “ştiri senzaţionaleşi de “tradiţiicare nu au în spate nici un sfert de veac. O ţară în care sărăcia şi migraţia i-au despărţit pe părinţi de copii şi în caredezamăgiţi de tot – oamenii decad într-o religiozitate primitivă a locurilor sacre şi a magilor tămăduitori. O ştim cu toţii: şi cei ce visam scăpăm fugind de aici, şi cei ce maiapucăm” ceva, fim “asiguraţi”, şi cei ce spumegăm în studiouri, şi cei ce făurim planuri de salvare din cuţite şi pahare: cu toţii rătăcim într-o beznă în care e tot mai greu distingem albul de negru. E de mirare într-o astfel de lume orbii îi conduc pe cei cărora ochii nu le mai sunt de folos?

nu ne amăgim! Ciclul istoric început cu “evenimenteledin 1989 se încheie dintr-o raţiune foarte simplă: lumpen-proletariatul acelui timp a ajuns, în sfârşit, la putere. Noua clasa, a secretarelor şi a şoferilor, e cea care a urcat pe culmile ruinelor comunismului, după ce Revoluţia şi-a devorat generaţiile succesive de fii nerecunoscători. Ce a rămas din generaţia lui Ion Iliescu? Îşi mai aminteşte cineva măcar numele celor ce au făcut Constituţia (sub care – cu bunele şi cu relele ei – stăm şi astăzi)? Dar de ţărăniştii din interminabilele şedinţe pe tema “algoritmului” din vremea Convenţiei? Unde e cohorta de adulatori ai d-lui Năstase? Ubi sunt tinerii politicieni promovaţi de Băsescu? Ne place, nu ne place, acum e vremea d-lui Dragnea, a d-lui Liviu Pop, a d-nei Vasilescu şi a tuturor miniştrilor pe care-i vedem defilând pe la televiziuni. Dânşii sunt câştigătorii canibalizarii celorlalţi, ai celor pe care cupiditatea, orgoliul, nesăbuinţă şi propriile complexe i-au scos, rând pe rând, din scenă. Aceşti uomini nuovi nu mai au ezitările predecesorilor lor: ei se ştiu legitimaţi de simplul fapt au ajuns acolo unde au ajuns. Şi tocmai pentru au ajuns acolo, totul le e permis, căci istoria viitorului începe cu ei. Da, şi-au cumpărat titluri universitare exact aşa cum şi-au cumpărat vile, maşini şi costume: pentru “trebuie”, pentru “merge”, pentru bine”. Cineşi închipuie lucrurile acestea au reprezentat nişte obiective ale lor se înşeală; nu, au fost doar mijloace pentru ajunge acolo unde au ajuns. Acum nu mai valorează nimic, pentru puterea le da privilegiul de a avea orice îşi doresc. Şi îşi doresc totul! Căci câtă obidă s-a strâns în sufletul unei secretare sau al unui şofer căruia, la început, “şeful” abia-i aruncă o privire, pe care o/îl trata ca pe un copil de mingi, care a făcut tot ce i s-a cerut (unii dintre d-voastră v-aţi îngrozi dacă aţi afla ce ţi se poate cere) pentru a ajunge omul de încredere al “boss”-ului, ba chiar confidenta/ul lui, când scapă de nevastă şişi varsă amărăciunea-n pahar – totul, ajungă într-o Agenţie, apoi “pe listăşi, în fine, înCasă Ţării”. Faptul au ajuns acolo unde au stat aparatcicii lui Iliescu, “specialiştii” lui Constantinescu, “garda” lui Năstase şi “politrucii” lui Băsescu nu le ajunge. Toţi cei numiţi au trecut – şi-au făcut mendrele – şi s-au risipit. Noua clasa a secretarelor şi a şoferilor vrea (şi se simte îndreptăţită) rămână la putere. Scopul lor nu e nici pe departe acela de-a face “zile negre” în Parlament pentru a-l elibera pe Voiculescu & Co. Onest vorbind, mai mult se bucură aceşti oameni noi de căderea lui Voiculescu, Vântu, Voicu et alii, decât se bucură acea parte a presei care evocă democraţia şi statul de drept. Căci, atâta timp cât cei mai de sus erau “la butoane”, secretarele rămâneau secretare şi şoferii, şoferi. Faptul DNA-ul a măturatmăcar în partescenă publică i-a propulsat în primul rând. Aşa scopul lor nu e reabilitarea încarceraţilor – care, chiar eliberaţi, nu vor mai fi decât umbrele a ceea ce au fost – ci oprirea DNA-ului de la o nouă decapitare a “elitei” politice care, de asta dată, i-ar viza chiar pe ei. Nu trecutul e problema lor, ci viitorul. Ei înţeleg foarte bine , în această ţară, puterea şi averea depind exclusiv de funcţie şi, atare, au un singur scop: acela de a se perpetuă pe funcţie şi, dacă se poate, de a o transmite copiilor lor. Nu banii sunt miza, ci sursa banilor: funcţia. Acesta e motivul pentru care PSD-ul (şi nu numai) vrea stabilitate şi această e raţiunea pentru care proclamă e timpul carevoluţia permanentă” a DNA-ului fie înlocuită de “construirea capitalismului printr-un singur partid”. Deloc întâmplător, lucrurile acestea rezonează amplu într-o societate pentru care “schimbarea” şireforma” au devenit pseudonimele eşecului şi ale incompetenţei. După 27 de ani, societatea nu mai vrea schimbare şi, prin urmare, e foarte sensibilă la apelul la aşezarea lucrurilor (chiar dacă asta înseamnă stagnare) pe care i-l lansează d-l Dragnea. Tocmai de aceea dansul face figura de “om raţional”, capabil propună un “pact social” – care, în diverse forme – -i mulţumească (oferindu-le ceva) pe toţi -, în vreme ce opoziţia (măcinată de conflicte interne – deloc străine de nerealizarea efectivă a uniunii dintre PNL şi PDL) se pierde doar în declaraţii patetice, a căror audienţă scade dramatic. Pentru o dată, interesele d-lui Dragnea, ale celor care “l-au mandatat” (şi pe care îi reprezintă) şi ale unei bune părţi a societăţii converg: oamenii vor se termine haosul “tranziţiei”, se aşeze lucrurile, se deseneze clar piramida socială şi ştie fiecare cum şi încotro se poate intinde. “Cowboy (sau russian) style”-ul tranziţiei a profitat, în fapt, unei mici minorităţi mobile (jucând deopotrivă în afaceri, în media şi în politică, balamaua constituind-o diverse “instituţii” informale şi discrete), însă puternic compromisă de “dezvăluirilejustiţiei şi ale presei. Ceilalţi şi-au făcut un mic gheşeft, şi-au luat casă, îşi permit concedii în străinănte, unii-şi trimit acolo copiii la studii sau bătrânii la tratamente şi nu (mai) vor toate acestea fie compromise în numele unei “schimbăritot mai ipotetice. Altfel spus, sunt dispuşi contribuie”, dacă au garanţia această contribuţie e rezonabilă şi cel căruia i-o fac va fi suficient de mult timp în funcţie garanteze rezonabilitatea ei. Oricât ar părea de ciudat intelectualilor, însă omenii care “s-au ajunsîn anii tranziţiei se recunosc mai uşor înşi, implicit, ar cădea mai uşor la înţelegere cu – secretarele şi şoferii promovaţi de d-l Dragnea decât cu tehnocraţii guvernului Cioloş. Şi tare cred , vrem – nu vrem, această e realitatea: middle-class-ul României de azi e alcătuit exact din oamenii care, pe vremea lui Ceauşescu, ar fi ajuns muncitori în fabricile şi pe ogoarele patriei după un stagiu în Liceele Industriale sau în cele Agricole. Oameni care nu şi-au pierdut timpul cu teorii – probabil mulţi se întreabă dacă diplomele cumpărate chiar au meritat preţul (destul de mic faţă de un costum) pe care l-au dat pe ele – ci “s-au băgat în joc”, “s-au lipit de cine trebuie” şi acum sunt acolo unde şi-au dorit. Le mai rămâne un singur lucru: facă legea – şi la propriu, şi la figurat.

nu ne amăgim! D-l Dragnea nu e nici pe departe atât de puternic pe cum ni-l înfăţişează – aproape unanim – media. Cum a spus-o de mai multe ori el însuşi, d-l Dragnea are un mandat: acela de-“a rezolva problemele” celor care s-au adunat alături de dansul, l-au susţinut şi îl susţin atâta timp cât demonstrează poate face ceva pentru ei. Deocamdată d-l Dragnea e doar un primum inter pares, devină “supremul” ar trebui facă un gest care -i paralizeze pe toţi – prieteni şi duşmanişi care -i lege definitiv pe acoliţii dansului de destinul lui. Nu, nu e vorba de numirea d-lui Liviu Pop în Guvern – acesta e un lucru atât de nesemnificativ, încât doar o parte (cea cârtitoare) a presei şi a dăscălimii îl înregistrează. Nici debarcarea Preşedintelui nu e o soluţie: d-l Dragnea are mai multe avantaje din menţinerea d-lui Iohannis la Cotroceni – în primul rând cel al unui ţap ispăşitor pentru toate eşecurile guvernării. Preşedintele PSD-ului va trebui facă nefăcutul se impună mai întâi în faţă oamenilor lui. Căci aceştia i-au dat cecul în alb, nu votanţiipuţini la număr faţă de cei care au preferat stea acasă. Va trebui facă nefăcutul şi, cu toate acestea, rămână la putere, ba chiar şi-o consolideze. Cred acesta e, acum, pariul preşedintelui PSD-ului: unul care ţine şi de ce, şi de cum. Dansul e cel cu spatele la zid, nu Preşedintele. Şi asta deoarece nouă clasa a secretarelor şi a şoferilor va fi dispusă, la cel mai mic semn de slăbiciune, -l schimbe cu un altul, şi mai feroce. Căci, de dată această, puterea nu mai poate fi pierdută. Din slăbiciune a pierdut-o Iliescu (acceptândtranziţia paşnică”), din slăbiciune a capitulat (în faţă “structurilor”) Constantinescu, din slăbiciune (şi ieftin orgoliu) au eşuat Năstase şi Ponta şi tot din slăbiciune (pentru o persoană) a ratat şi Băsescu. Timpurile acelea s-au dus. Secretarele şi şoferii ştiu bine dacă nu sunt parlamentari şi miniştri, nu sunt nimic – doar nişte casnice şi nişte pensionari într-o căsoaie pe care, într-o bună zi, le-o va lua DNA-ul sau băncile. Ei nu au nimic de pierdut, ci doar de câştigat pariind pe d-l Dragnea. Numai de dansul depinde dacă va fi în stare -i conducă spre mai mult. Şi, pentru asta, nu trebuie ezite. Faptul de-a nu ezită în momentul critic îl deosebeşte pe şeful adevărat de cel de tinichea. Contextul internaţionalşi mai ales cel regional – e suficient de vag pentru lovitură d-lui Dragnea, dacă e bine calculată, reuşească. Dacă e bine calculatăcăci nu doar stăpânirea de sine, ci şi calculul (care înregistrează rece – dar corect – “pagubele colaterale”) contează. Curajul şi calculul pot face din d-l Dragnea o realitate. Acum e doar o promisiune şi modalitatea cea mai eficientă de a eşua e aceea de a persistă indefinit în această condiţie. Lovitură pe care va fi nevoit s-o dea va trebui fie scurtă, radicală şi irevocabilă. Nu ştim care va fi această lovitură; un lucru e cert: miza ei – à la longue – trebuie fie perpetuarea şi transformarea în “drepturi” ereditare a privilegiilor noii clase. Dacă reuşeşte, această mişcare poate fie relansa procesul “modernizării forţate” a României (pe modelul Rusiei, al Turciei, mai nou al Ungariei), fie introarce ţară într-un feudalism fanariot. Dar, de asemenea, dacă va fi realizată, siajul ei va dura cel puţin două generaţii. Dacă nu, vom mai şti despre d-l Dragnea tot atât cât ştim astăzi despre – de pildă – d-l (Tudor) Mohora.


nu ne înşelăm! Pentru cei mai mulţirepublica autoritară”, “modelul iliberal”, “dictatura majorităţii” nu înseamnă nimic. Oamenii vor continua lucreze ca mai înainte, îşi vor face afacerile, “se vor descurca” precum mereu, “vor pune mâna” pe ce le cade, vor da mai departe şpăgi, vor truca examene şi diplome, vor ţine chefuri şi se vor îmbată, se vor ciondăni între ei, însă îşi vor plăti obolul Cezarului. Cei cărora nu le va conveni, vor pleca din ţară; nu-i nici o pagubă, alţiiveniţi din toată lumea (d-l Dragnea e filoxen, cum ne-a demonstrat-o) – le vor lua locul la plata impozitelor şi la susţinerea noii caste. Copiii acesteia din urmă vor pleca şi ei: la Eton, la Sorbona şi la Stan(d)ford. Cei ce se vor întoarce de acolo, vor vorbi cu accent, vor fi intelectuali subţiri (dar şi “oameni de lume”), cu sursele conservatorismului la degetul mic. Şi, aproape inevitabil, se vor căsători cu odraslele actualilor intelectuali critici, realizândîn sfârşit! – sinteză pe care vituperaţiile de azi nici nu ne lasă s-o bănuim. Iar ireconciliabilii de astăzi, ajunşi bunici şi cuscri, vor merge mâna în mâna cu nepoţeii, la târgul de Crăciun din Piaţa Independenţii (sau a Rivulutiei). Căci, pe de o parte, toate poveştile au un final frumos, pe de altă, istoria ne arată pe la noi aşa s-au împăcat mereu “clasele antagoniste”.

nu ne înşelăm! Noi, indignaţii de azi, arbeiter-îi de mâine, vom varsa şi noi o lacrimă atunci. Dacă vom mai fi. Şi dacă ne vor mai rămâne lacrimi.

de Mihai Maci



Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de luni, 9 ianuarie 2017

Actualitate

» Centrul de recrutare-încorporare, administrat de CJ Gorj, intră în reabilitare
» Procurorul general al României, Augustin Lazăr: „Ar fi necesară o monitorizare a politicienilor“
» Cioloş, către Dragnea: Bugetul țării nu poate fi administrat haiducește
» Creșterea salariului minim, povară pe umerii firmelor
» Kovesi nu comentează declaraţiile inculpatului fugar Sebastian Ghiţă
» Preşedinţia avertizează asupra deprofesionalizării managementului şcolar
» Ceaţă pe autostrada Bucureşti-Piteşti. Vizibilitatea este sub 100 de metri
» Şcolile din Bucureşti rămân închise toată săptămâna
» Avertizare de călătorie în Italia din cauza condiţiilor meteo nefavorabile
» Merkel cere grăbirea expulzării solicitanților de azil cărora li s-au respins cererile
» INS: Anchetă privind structura exploatațiilor agricole din România în 2017
» Klaus Iohannis l-a invitat pe premierul Grindeanu la Cotroceni, pentru a discuta despre bugetul pe 2017
» Bulgaria a cerut României ajutor de urgenţă pentru furnizarea de energie electrică
» Studenții vor călători gratuit cu trenul începând cu 1 februarie
» Raluca Turcan: Liberalii vor participa la sesiunea extraordinară a Camerei Deputaților
» Şeful Departamentului Educaţie din Administraţia Prezidenţială cere explicaţii pentru numirea foştilor directori de şcoli prin derogare
» Camera Deputaților, sesiune extraordinară în perioada 9 – 31 ianuarie
» Serbia: Ninsori abundente şi ger năprasnic în perioada 9-11 ianuarie
» Procurorul general al României: Ar fi necesară o monitorizare a politicienilor
» ANSVSA: Recomandări pentru protejarea animalelor în perioadele cu temperaturi foarte scăzute
» Laura Codruţa Kovesi sesizează CSM cu privire la acuzaţiile la adresa sa
» Prognoza meteo pe următoarele două săptămâni în Oltenia şi la munte
» Procurorii Augustin Lazar şi Laura Codruţa Kovesi se pronunţă împotriva unei legi a graţierii şi amnistiei
» Transelectrica estimează pentru această seară cel mai mare consum de electricitate din ultimii 17 ani

Local

» Mehedinţi: Cercetaţi pentru furt din locuinţă
» Mehedinţi: A murit după ce i-a luat foc casa

Dolj

» Au plătit avans pentru telefoane Samsung și Iphone inexistente
» Alt copil cu rujeolă a murit la Spitalul Județean Craiova
» Coadă pentru obținerea cazierului judiciar
» Ore întregi de întârzieri ale trenurilor în Gara Craiova
» O avarie la CEO a răcit caloriferele craiovenilor
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Craiova: Femeie lovită de o mașină pe trecerea de pietoni
» Traficul aerian se desfăşoară fără întârzieri pe Aeroportul Internaţional din Craiova
» Craiova: Slujire arhierească la Biserica “Sfântul Ioan Botezătorul” din Craioviţa Nouă
» ISU Dolj a activat grupa operativă care asigură permanența prin personal de specialitate

Gorj

» Apometrele au crăpat din cauza gerului
» Edilii din Baia de Fier şi Novaci, la prefect în problema zonei Rânca
» Sute de CV-uri pentru un loc de muncă la Rostramo
» Un singur candidat pentru şefia Poliţiei Rutiere
» Paturi suplimentare la Casa „Iris“, pentru persoanele fără adăpost
» Târgu Jiu: Amendaţi dacă nu curăţă zăpada

Mehedinţi

» Razii pe şoselele din Mehedinţi

Sport

» Marin Dună vine în ajutorul lui Gigi Mulțescu la CS Universitatea Craiova
» Travis Bureau: „Este timpul să începem să câștigăm meciuri“
» Fotbal / Cristiano Ronaldo, desemnat cel mai bun fotbalist al anului 2016 de către FIFA
» Fotbal / Marin Dună, noul secund al lui Gigi Mulțescu

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Opinii

» Mandatul Olguței Vasilescu, o virgulă între subiect și predicat

Top