14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiMorți și prizonieri în dictatura corupției. Sau liberi și vii?

Morți și prizonieri în dictatura corupției. Sau liberi și vii?

Una dintre cele mai cumplite tragedii civile de după ‘89, soldată cu 30 de morţi şi 184 de răniţi, a deschis ochii publicului larg. Mii de oameni au conştientizat îngroziţi consecinţele grave ale unui sistem putred de putere, care generează – iată – moarte, pe lângă sărăcie şi subdezvoltare. În marşul tăcut al miilor de cetăţeni ieşiţi pe străzile Bucureştiului în memoria victimelor am simţit multă furie şi revoltă. În spirala tăcerii s-au acumulat, la fel că înainte de votul din noiembrie, multă durere şi frustrare. Revoltă mocnită, nemulţumirile majore vor răbufni inevitabil în forme violente dacă lucrurile vor continua tot aşa.
După toate informaţiile, mărturiile şi indiciile apărute în presă, clubul Colectiv a ars din cauză că o serie de reguli n-au fost respectate cu complicitatea primăriei sectorului patru. Primarul Piedone nu se poate deroba de responsabilitate, câtă vreme clubul a primit sub semnătura sa aviz pentru una şi făcea cu totul altceva. Cineva din primărie a închis ochii – cu sau fără bună ştiinţă.
De regulă, în astfel de situaţii vorbim despre corupţie. Cineva i-a învăţat să ceară autorizaţie doar pentru 80 de locuri pentru a evita noi avize, investiţii mai mari şi alte dureri de cap. Iar cineva încasa regulat nişte şpăgi ca să protejeze o afacere care fenta reguli pentru a fi cât mai profitabilă. În fine, toate aceste şmecherii tipic româneşti au distorsionat atât de mult sistemul încât orice nou-venit în business care refuză să intre în caruselul corupţiei avea de plătit costuri mult mai mari de funcţionare. Evident că nimic nu scuză lipsa de responsabilitate faţă de viaţa unor oameni, dar este una din laturile problemei şi nu o putem ignora.
Discuţia nu este deloc simplă. Ne punem în discuţie, până la un punct, pe noi toţi. În cazul tragediei de la Colectiv, răspunderea revine direct patronilor şi primăriei. Administraţia lui Piedone s-a făcut că plouă, deşi era evident că avea de-a face cu un club care funcţiona ilegal.
În treacăt fie spus, aţi mers în vreun club afară să vedeţi cum oamenii stau la coadă şi aşteaptă ore în şir să se distreze puţin la sfârşit de săptămână? V-aţi întrebat de ce aşteaptă ca proștii în loc să se înghesuie cumva toţi într-un spaţiu mai mic decât poate înghiţi? Explicaţia e simplă: cluburile primesc aprobare pentru un anumit număr de locuri, dacă-l depăşesc locația se închide. Controalele nu sunt formale, amenzile nu se dau de ochii lumii pentru fleacuri, ci patronul ăla îşi riscă pielea în mod real şi nici o şpagă nu-l salvează.
La ora asta, primarul Piedone era, în orice ţară care respectă legi şi reguli, plecat din funcţie. Demisiona înainte să fie luat pe sus de cetăţeni. Piedone nu demisionează deoarece speră că, stând ascuns câteva zile, va scăpa neatins de valul de furie mută ridicat de tragedia din Colectiv. Aici intervine discuţia despre noi toţi. Politicienii au contat mereu pe capacitatea sistemului de a manipula publicul, pe un electorat cu o slabă capacitate de reacţie, cu exigenţe şi standarde mici. Noi, toţi, i-am ajutat să ajungă atât de cinici, de iresponsabili, de corupţi. Cei care s-au luptat cu ei au fost mereu o mână de oameni, câţiva.
Tragedia de vineri, 30 octombrie, reprezintă apogeul macabru al unui lung şir de nenorociri, având drept cauză principală corupţia. A trebuit să moară un turist japonez pentru a pune ceva ordine în taximetria de la Aeroport, a trebuit să moară un copil de trei ani pentru a rezolva problema câinilor fără stăpân, a trebuit să moară un poliţist pentru a pune în discuţie abuzul făcut de vicepremierul Gabriel Oprea în utilizarea coloanelor oficiale. În general, în România trebuie să moară cineva pentru orice schimbare, cât de mică, în sistem. Schimbarea lui Ceauşescu s-a produs la fel, abia după ce a curs mult sânge şi după multă suferinţă.
Apropo de Oprea, l-aţi văzut cum şi-a băgat capul în camerele de luat vederi vineri seară, încercând disperat să-şi spele păcatele şi cum a dispărut din peisaj când a simţit că impostura lui riscă să-i scoată din minţi pe oameni? Figura sa de cabotin, de politician incompetent, s-a văzut şi mai bine lângă unul ca Arafat, care, vă place sau nu, vorbea şi se comporta ca un profesionist perfect stăpân pe situaţie.
Lecţia acestui lung şir de morţi lăsat în urmă de corupţie şi politicieni incompetenţi este că am ajuns într-un punct de răscruce. Lucrurile nu mai pot continua aşa. Trebuie să le spunem un NU hotărât partidelor când ne vor propune candidaţi penali, trebuie să le închidem gura celor care au furat milioane de euro, dar se încăpăţânează să ocupe spaţiul public, să mintă şi să manipuleze. Trebuie să evacuăm cumva toată această clasă politică expirată, care şi-a dat destul proba incompetenţei şi hoţiei pe banii şi pe vieţile noastre.
Apropo, sutele de milioane furate tot în morţi se pot număra numai că nu se văd atât de clar şi terifiant: în morţii cu zile din spitalele fără medicamente şi medici, în morţii cu zile de pe şoselele pline de gropi, în dramele cumplite (sinucideri) lăsate în urmă de familiile plecate din ţară la muncă afară (aia despre care un ministru zicea că au femei curve şi copii golani).
Corupţia a umplut cimitire întregi în ţara asta, dar publicul s-a trezit cu timpul prizonierul unui sistem putred de putere, captiv într-un fel de dictatură a corupţiei. Am avut de ales mereu între rău şi rău, nu răul cel mai mic. La orice partid priviţi azi, lucrurile arată la fel de prost şi orice alegeţi lucrează garantat împotriva noastră. Cum e posibil ca partidele să defileze azi cu aceleaşi figuri expirate pe post de lideri, cu penali în fruntea ţării, incapabile să selecteze candidaturi pentru alegerile locale şi parlamentare de anul viitor decât tot pe baze corupte, pe principiul cine dă mai mult să-şi cumpere o funcţie?
Am văzut apoi cum mirosul de moarte şi de carne arsă a atras rapid hoitarii. Am văzut iarăşi în acţiune căţărătorii pe cadavre deja consacraţi, cam toată fauna binecunoscută de necrofagi: politicienii populişti, nebunii, conspiraţioniştii, iresponsabilii gata să facă orice pentru audienţă, fanatici religioşi în lupta cu piticii lor de pe creier (Halloween), ticăloşii de profesie, cinicii etc. Numele lor vă sună atât de cunoscut încât nu mai merită pomenite şi aici.
În fine, nu pot să închei fără un gând către victimele cumplitei tragedii din clubul Colectiv. Că părinte, mă doare când văd în ce chinuri au murit copii nevinovaţi. Mă dor suferinţele şi drama celor scăpaţi cu viaţă sau care se zbat între viaţă şi moarte. Mă doare numai gândul la sufletul sfâşiat al părinţilor şi rudelor. Mă doare că alţii nu pot respecta măcar două zile de tăcere în semn de respect.
În memoria celor dispăruţi, între care şi cei doi chitarişti de la trupa Goodbye to Gravity, amintesc aici câteva versuri din piesa cântată în ultima lor apariţie pe scena de la Colectiv: „We’re not numbers/ we’re free/ we’re so alive/ cause the day we give in/ is the day we die (…) Fuck all your wicked/ Corruption“.
Nu suntem numere, suntem liberi, vii şi, da, murim abia atunci când cedăm în faţa corupţiei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS