Fiscul are dreptul să solicite unor persoane fizice plata TVA pe tranzacții imobiliare, însă vânzătorii au dreptul de deducere a taxei
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a dat publicităţii hotărârea pronunţată în cauza Salomie-Oltean, stabilind că statul poate solicita TVA unor persoane fizice pentru tranzacţii imobiliare, însă vânzătorii au dreptul de deducere a taxei. În România există mii de litigii cu persoane fizice care au realizat tranzacţii imobiliare cărora fiscul le-a cerut începând cu 2009 plata TVA retroactiv, însă aceştia au contestat măsura în instanţă pe motiv că erau scutiţi prin lege. Decizia CJUE tranşează practic aceste litigii în favoarea statului, fiind vorba de o hotărâre cu caracter obligatoriu pentru toate instanţele care au pe rol cauze similare.
Această cerere de decizie preliminară, se arată în hotărârea CJUE, a fost formulată în cadrul unui litigiu între domnii Salomie şi Oltean, pe de o parte, şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj (denumită în continuare „administraţia fiscală“), pe de altă parte, privind aplicarea taxei pe valoarea adăugată (TVA) unor vânzări de bunuri imobile realizate în cursul anului 2009.
Speța pe scurt
În cursul anului 2007, domnii Salomie şi Oltean s-au asociat cu alte cinci persoane fizice pentru a realiza un proiect de construcţie şi de vânzare a patru imobile în România. Această asociere nu avea personalitate juridică şi nu a fost declarată sau înregistrată că impozabilă în scopuri de TVA.
În anii 2008 şi 2009, din cele 132 de apartamente, construite pe terenul care aparţine patrimoniului privat al uneia dintre aceste persoane, au fost vândute 122, pentru o valoare totală de 10.902.275 de lei, precum şi 23 de locuri de parcare, fără că aceste vânzări să fi fost supuse TVA-ului.
În cursul anului 2010, în urmă unei inspecţii efectuate de administraţia fiscală, aceasta a considerat că operaţiunile menţionate constituie o activitate economică cu caracter de continuitate şi că, în consecinţă, ar fi trebuit să fie supuse TVA-ului de la 1 octombrie 2008 deoarece, începând din luna august 2008, cifra de afaceri rezultată din ele a depăşit pragul de 35.000 de euro, sub care activităţile economice sunt scutite de TVA în România.
În consecinţă, administraţia fiscală a solicitat plata TVA-ului datorată pentru tranzacţiile realizate în cursul anului 2009, precum şi majorări de întârziere şi a emis în acest scop mai multe decizii de impunere.
Reiese, de asemenea, din decizia de trimitere că vânzările de bunuri imobile realizate în cursul anilor 2008 şi 2009 au făcut obiectul impozitului pe „transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal“, prevăzut la articolul 771 din Codul fiscal.
Domnii Salomie şi Oltean au sesizat Tribunalul Cluj cu o cerere de anulare în parte a acestor decizii de impunere, care a respins acţiunile menţionate că nefondate.
Sesizată cu recurs, Curtea de Apel Cluj ridică problema conformităţii cu principiul securităţii juridice a deciziilor de impunere emise de administraţia fiscală, din moment ce, pe de o parte, legislaţia română nu ar fi stabilit normele de aplicare a dispoziţiilor privind aplicarea TVA-ului în cazul tranzacţiilor imobiliare decât începând de la 1 ianuarie 2010 şi, pe de altă parte, practica administraţiei fiscale ar fi constat mai degrabă, până la acea dată, în nesupunerea unor astfel de tranzacţii TVA-ului. În plus, această administraţie ar fi avut la dispoziţie informaţii suficiente pentru a constata existenţa calităţii de persoane impozabile a domnilor Salomie şi Oltean încă din anul 2008, întrucât avea cunoştinţă despre existenţa vânzărilor pe care aceştia le-au realizat, fie şi numai că urmare a impozitării acestor operaţiuni în temeiul articolului 771 din Codul fiscal.
Ce a decis Curtea, răspunzând întrebărilor Curții de Apel Cluj
„Principiile securităţii juridice şi protecţiei încrederii legitime nu se opun, în împrejurări precum cele din litigiul principal, că o administraţie fiscală naţională să decidă, în urma unui control fiscal, să supună anumite operaţiuni taxei pe valoarea adăugată şi să impună plata unor majorări, cu condiţia ca această decizie să se întemeieze pe reguli clare şi precise, iar practica acestei administraţii să nu fi fost de natură să creeze în percepţia unui operator economic prudent şi avizat o încredere rezonabilă în neaplicarea acestei taxe unor astfel de operaţiuni, aspect a cărui verificare este de competenţa instanţei de trimitere. Majorările aplicate în astfel de împrejurări trebuie să respecte principiul proporţionalităţii.
Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată se opune, în împrejurări precum cele în discuţie în litigiul principal, unei reglementări naţionale în temeiul căreia dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată datorate sau achitate în amonte pentru bunuri şi servicii utilizate în cadrul operaţiunilor taxate îi este refuzat persoanei impozabile, care trebuie în schimb să achite taxa pe care ar fi trebuit să o perceapă, pentru simplul motiv că nu era înregistrată în scopuri de taxa pe valoarea adăugată atunci când a efectuat aceste operaţiuni, şi aceasta atât timp cât nu este înregistrată în mod legal în scopuri de taxa pe valoarea adăugată şi nu a fost depus decontul taxei datorate“.
(Vezi aici Hotărarea CJUE in varianta integrala)
Background
Plata TVA -ul pentru tranzacţiile imobiliare efectuate de persoane fizice este obligatorie în România din 2014, însă în 2007 a fost introdusă o scutire în vânzărilor din patrimoniu personal. Altfel spus, o persoană care-şi vindea o casă sau o moştenire era scutită de plata TVA. Problema e că această prevedere a fost utilizată de operatorii economici pentru a eluda plata taxei.
Astfel, sute de firme au încetat activitatea şi au transferat vânzările pe persoane fizice. ANAF a avut primele indicii aabia în 2009, când notarii au raportat că pe în numele unor persoane fizice se fac zeci sau sute de tranzacţii imobiliare fără plata TVA. Unul din cazurile celebre este cel al primarului sectorului trei, Robert Negoiţă. ANAF a stabilit în 2011 că Negoiţă datorează bugetului de stat suma de 120 de milioane de lei (aproximativ 28 de milioane de euro), reprezentând TVA aferentă tranzacţiilor imobiliare derulate în perioada 2006-2008 şi penalităţi.
Cei mai mulţi vânzători aflaţi în situaţia lui Negoiţă au deschis litigii cu statul, motivând în esenţă faptul că statul a acceptat într-o primă fază că sunt tranzacţii private, încasând impozitul pe venit, pentru că după câţiva ani acelaşi stat, prin ANAF, să le calculeze retroactiv plata TVA. Aceste litigii sunt ca şi tranşate prin decizia CJUE, care are caracter obligatoriu, se aplică retroactiv şi erga omnes (adică tuturor, instanțe, administraţie).
