13.1 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024

Tot înainte!

Prăbuşirea se produce abrupt, pe toate etajele. Când i-aţi auzit vorbind de „îngheţarea preţurilor“ la alimente, n-aţi avut neplăcuta senzaţie de cădere în trecut? Nu v-aţi amintit brusc de mercurial, de alimentară, de planul cincinal? Mercurialul, pentru cine nu-şi aminteşte, era preţul fixat de statul comunist zarzavagiilor din piaţă, cum ar veni contra speculanţilor. Doar prin Rusia lui Putin mai supravieţuiesc în zilele noastre imagini cu bravii conducători năvălind prin magazine pentru a dicta preţurile la kilul de roşii sau litrul de lapte.
Poate în Cuba sau Venezuela mai găsim lozinci împotriva exploatatorului capitalist, de tipul celor lansate azi în România de strategii guvernului Ponta: „hipermarketul este inamicul public nr. 1“, noul duşman care suge sângele poporului.
Nu vi se pare îngrozitor că, după 25 de ani de la căderea comunismului, la opt ani de la intrarea în UE, în România un guvern căţărat pe culmile populismului şi demagogiei vorbeşte despre îngheţarea preţurilor în hipermarketuri, după ce în ultimii doi ani, PSD şi trompetele din presă au lansat lozincile de mare succes proletar „Mândri că suntem români“ şi „România nu e colonie occidentală“?
Piaţa liberă – măcar cu atât am rămas de la cursurile de economie – se reglează pe baza cererii şi ofertei, nu prin preţuri dictate politic în urma unor controale fără nici o bază legală. În locul lanţurilor de retail luate la ochi de guvern, nu l-aş primi pe ministrul agriculturii să ţină predici despre controlul preţurilor. Să o facă în Rusia, în Cuba, unde vrea, dar nu într-o ţară UE. Mai mult, l-aş întreba în baza căror atribuţii efectuează „controale“, „verificări la raft“ în vederea scăderii preţurilor, ameninţând în caz contrar cu intervenţia în forţă a statului. Eventual, în caz de insistenţă, l-aş invita la un proces pentru abuz în funcţie.
Socialiştii lui Gyurcsany au procedat exact la fel în Ungaria acum zece ani, când guvernul de la Budapesta a scăzut TVA-ul. Au năvălit peste magazine cu instituţiile de forţă şi au făcut spectacol mediatic în anul preelectoral. Aşadar, reţeta nu e nouă, s-a mai folosit în Estul Populist, dar e îngrozitor de proastă, n-are de-a face cu lumea civilizată şi duhneşte a nostalgii comuniste, când „partidul stat“ şi „tătucul naţiunii“ erau în tot şi în toate.
În treacăt fie spus, ca efectul electoral să fie cât mai mare, guvernul Gyurcsany a iniţiat funcţionarea unor aşa numite „comandouri de preţuri“ cu angajaţi de la protecţia consumatorilor şi alte organe de control, totul transmis cu mare tam-tam la tv. Socialiştii au câştigat lejer alegerile, după care a venit potopul.
Colegul Cristian Pantazi a numit ce se întâmplă „orbanizarea economiei“, dar e ceva mai mult decât importarea unor reţete ultrapopuliste de la Viktor Orban sau de la socialiştii maghiari.
România se îndreaptă către izolaţionism economic cu paşi repezi, se scufundă într-o atmosferă antiinvestitori străini, autarhică. Asta înseamnă cel puţin un deceniu de condamnare la băltire, la naţionalizarea sărăciei de către o mică nomenclatură pusă pe alungat „străini“ din ţară.
Până şi lupta anticorupţie este văzută de marii moguli ca Sebastian Ghiţă, în cheie conspiraţionistă, ca o vastă operaţiune de distrugere a „capitalului autohton“. Acest filon antioccidental de sorginte securistă a făcut ravagii la începutul anilor 90, ţinând la distanţă capitalul străin, sub lozinca de mare efect public „Nu ne vindem ţara“.
Cinismul şi demagogia ating însă culmi greu de imaginat în aceste zile. Aruncaţi o scurtă privire către „producătorul autohton“, cel pe care PSD îl plânge cu lacrimi de crocodil la televizor. De la 1 mai, nici un zarzavagiu nu mai poate vinde în piaţă fără noile certificate de producător, un coşmar birocratic de nedescris, inutil şi absurd. În plus, noile reguli sunt complet nefuncţionale, deoarece noile formulare n-au fost tipărite, n-au ajuns la toţi producătorii care, fireşte, riscă sancţiuni. Pe scurt, guvernul „de stânga“ face tot ce poate să omoare micul producător, să-l sufoce cu hărţi şi birocraţie, chestii care peste tot în lume produc blocaje, timp pierdut, nervi şi îngrozitor de multă corupţie.
Uitaţi-vă mai bine cine distruge „capitalul autohton“, cu legi nepredictibile, cu un ANAF dezlănţuit pe „bacşiş“, cu oameni de afaceri împovăraţi de taxe, jumuliţi de un stat corupt şi obligaţi în fiecare zi la evaziune, cum avea să recunoască acum câţiva ani într-un acces de sinceritate însuşi şeful BNR.
Nu vi se pare straniu ca un guvern pretins de stânga să vâre mâna în buzunarul unor chelneri amărâţi sau băieţi de prăvălie pentru a le impozita bacşişul, în timp ce milioanele de euro aşteaptă de ani buni să fie confiscate de la marii corupţi, cu sentinţe definitive de recuperare a prejudiciului care azi, mâine se vor prescrie şi ele? În treacăt fie spus, în fiscal prescrierea creanţei operează după cinci ani, aşa că vom întâlni curând borfaşi fericiţi că mai au puţin şi rămân cu banii furaţi.
Pe acest fundal îmbâcsit de populism şi manipulări sinistre se produce însă cel mai revoltător fenomen. Penalii din parlament fac legea lor, la vedere, în dispreţul cetăţenilor. Borfaşii României pregătesc anihilarea justiţiei, având complicitatea premierului Ponta, altfel mare adversar al hipermarketului hrăpăreţ, dar şi al opoziţiei, paralizată, la rândul ei, de groaza anchetelor.
Nu trece o zi fără un nou proiect de mutilare a legilor penale, fără noi ameninţări la adresa procurorilor şi judecătorilor, fără noi atacuri la justiţie. Aşa ceva nu poate fi conceput nicăieri în UE fără ca oamenii să iasă în stradă pentru a se apăra, în caz că ajung sub asaltul borfașilor, cum se întâmplă azi la noi.
Acesta este ultimul etaj prăbuşit, după colapsul presei şi societăţii civile: clasa politică făcută praf şi pulbere. Presa, cu mici excepţii, s-a aliniat în spatele politicienilor. Parcă niciodată n-a fost atât de controlată că acum. Nici unii, nici alţii nu mai lucrează demult, din păcate, în interesul cetăţenilor. Şi-au dat mâna, cu toţii, pentru a se apăra de procurori, pentru a bloca anchete, pentru a fugi de închisoare, în fine, pentru a-şi salva pielea şi banii furaţi în ultimul sfert de veac.
Nu vă faceţi iluzii, pe aproape nimeni din establishment-ul politic de azi nu se mai poate conta. România are nevoie de o resetare. Altfel, ei vor merge tot înainte, iar noi – tot înapoi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS