Un tramvai numit Dorință

Prea adesea uităm că în fișa postului oricărui ales, ministru sau funcționar, figurează clar obligația de a administra eficient și a asigura bunul mers al treburilor în zona păstorită. Nu este opțional, nici măcar un act de bunăvoință a respectivului, ci responsabilitate pe care nu o exercită gratis, ci în schimbul salariului sau altor avantaje pe care le primește. La fel cum unui strungar nu trebuie să-i fie beneficiarul recunoscător pentru șuruburile pe care le produce, ci doar să i le plătească, așa și un ales trebuie să-și îndeplinească necondiționat atribuțiile trecute în contractul de muncă. Un primar trebuie să repare școlile sau spitalele, trebuie să se îngrijească de infrastructură, de transportul public și de toate celelalte probleme ale unui oraș pentru că are această responsabilitate, nu pentru că face un hatâr cetățenilor. Unde este atunci diferența dintre doi astfel de administratori? La fel ca între doi strungari, unul este mai productiv, dă mult mai puține rebuturi decât celălalt și nu pleacă acasă, la terminarea programului, cu șuruburi în buzunar.
Tocmai de aceea mi s-a părut total nepotrivit când, zilele trecute, un nou act administrativ a fost prezentat cu pompă de o parte a presei locale ca având dimensiuni epopeice: încă două tramvaie au fost reabilitate! Modelul este deja cunoscut, dacă prim-ministrul își organizează câte o ceremonie militară la care să i se dea onorul cu fiecare avion militar primit, ce este rău că și o doamnă emul îi urmează exemplul, mai norocoasă, având în vedere numărul de ocazii, 15 tramvaie față de doar șapte avioane?
Nu le-am văzut pe viu nici pe acestea, nici pe primele anunțate mai deunăzi. Poate, în realitate, sunt mai frumoase decât în poze?! Mie mi se par oribile! Să prezinți drept mare realizare faptul că vom merge cu aceleași tramvaie „aproape noi“, cum le alintă un ziar de casă, cu care mergeam în urmă cu 30 de ani, ține mai degrabă de stagnare și încremenire decât de progres și extaz.
La fel cum o cocotă bătrână își ascunde ridurile sub tone de fard, așa și tramvaiele noastre sunt acoperite kitschos cu abțibilduri care se vor desprinde și coji după primele curse. Dacă se păstrează tradiția inaugurată cu primele exemplare, când printre fotomontaje tronează numele directorului plecat între timp către adăposturi mai călduțe, și al doamnei primar, bieții călători vor crede că au luat tramvaiul nu din stația Lăpuș, ci din stația Radu Preda ca să coboare la stația Vasilescu.
Se pot găsi apărători care să-mi invoce economiile substanțiale, și anume că reabilitarea unui singur tramvai a costat „doar“ 10.000 de euro! Nu știu cât din această sumă reprezintă aplicarea autocolantului, singura îmbunătățire notabilă, însă știu un lucru, că orașul este prea sărac să-și cumpere lucruri ieftine.
Zece mii este o sumă modică pentru a avea un tramvai modern și fiabil, dar, dacă se va întâmpla cum cred, că totul este făcut de mântuială, și defecțiunile vor începe să apară după primele curse, cei 10.000 de euro vor ajunge să coste prin cheltuieli cu reparațiile și piesele de schimb de câteva ori pe atât, încât așa-zisele economii vor fi dulce himeră!
Zece mii nu mai este o sumă mică dacă din ea s-au plătit doar câțiva litri de vopsea, câteva scaune de plastic și ceva autocolant, dar este suficientă dacă o folosești drept coparticipare la fonduri europene, pentru că ți-ar permite să cumperi un tramvai nou-nouț cum are Viena?
Alții vor gândi că orașul nu își permite mai mult în acest moment și de aceea alege să se îmbrace în haine peticite. Poate, dar cum același oraș sărac își permite extravaganța să cumpere pentru o grădiniță un aragaz cu aproape aceeași sumă cu care acum reabilitează un tramvai? Se poate numi oraș sărac unul care plătește pentru reabilitarea întregului parc de tramvaie aproximativ aceeași sumă pe care a cheltuit-o pe un singur tobogan pentru copii, spart după doar două luni?
Dar oare s-a auzit în primărie că folosirea învechitelor motoare de c.c. este nu doar o tehnologie depășită, ci și total neeconomică în exploatare? Se cunoaște că în Craiova au existat și există firme care au realizat prototipuri funcționale de tramvaie sau troilebuze acționate de motoare eficiente de c.a. comandate prin invertoare, în Timișoara, București sau Statele Unite? Nu ar fi însemnat viziune să răspunzi propunerilor acestor firme și în răstimpul dat de reabilitarea liniei de tramvai, să fi comandat acestora tramvaie moderne, creând astfel atât locuri de muncă, cât și posibilitatea firmelor locale să producă chiar pentru alte orașe sau export? Dacă am știut să cumpărăm autobuze poloneze, chiar dacă se produc și în România, dar să admitem că Brașovul este prea departe de Craiova ca să afli, cum de nu știm despre firme craiovene precum Electroputere, Softronic sau Inda, ca să nu mai pomenesc de un institut de cercetare cu tradiție, ICMET, decât în ocaziile de făcut fotografii electorale?
Mi-aș fi dorit ca la pensie să nu merg cu nepoții în același tramvai cu care mergeam în studenție. Sunt prea exigent?