Au înțeles ceva? Uitați-vă puțin la ei

Cele două mari partide, PSD şi PNL, probează sub ochii noştri că şi-au epuizat resursa reformatoare, dacă au avut-o cu adevărat vreodată. Nici Victor Ponta, nici Klaus Iohannis nu gesticulează prea convingător după votul din 16 noiembrie, deşi amândoi pretind că au înţeles perfect mesajul străzii şi sensul votului. Din nefericire, publicul vede aceiaşi politicieni rupţi de realitate. Ponta îşi apără scaunul în PSD executându-şi adversarii. Sebastian Ghiţă ridică steagul reformei interne, declarând război total corupţiei. Iohannis pare gata să numească un fost pesedist-şef peste consilierii de la Cotroceni, numele  vechiculate arată unul mai prost că altul, nu înţelege că altele sunt aşteptările celor care l-au votat.
Victor Ponta a început curăţenia partidului printr-o reglare de conturi cu adversarii după o binemeritată vacanţă în Dubai împreună cu Sebastian Ghiţă. Întors cu forţe proaspete, a mazilit rapid eternii complotişti Geoană şi Vanghelie, excluzându-i din partid fără prea multe explicaţii publice. A trebuit să-şi sacrifice şi un prieten, pe Dan Şova. Acesta i-a cerut în mod neinspirat socoteală tocmai lui Dragnea, singurul care a scos o groază de voturi pentru Ponta, nu împotrivă, cum au reuşit toţi ceilalţi.
Dacă Ponta ţinea cu adevărat cont de votul din 16 noiembrie, trebuia să excludă din partid înainte de toate pe Titus Corlăţean, primul responsabil pentru umilirea românilor din străinătate, pentru încălcarea în masă a unui drept fundamental. Asta aşa, pentru a arată că-i pasă cu adevărat de ce spun oamenii. A te ocupă cu prioritate de doi fraieri şi de un papagal denotă slăbiciune, disperarea de a supravieţui cu orice preţ. A-l transforma apoi pe Sebastian Ghiţă în port-drapelul luptei împotriva corupţilor din PSD şi în ideologul reformei interne este deja prea mult.
Ca o culme a lipsei de decentă, tocmai regele contractelor cu statul emite următoarele postulate, altfel foarte adevărate: „Corupţia e pentru România mai rea decât cancerul pentru omenire“, „Corupţia este fenomenul care ucide competiţia şi dezvoltarea“. Plus încă una, foarte simpatică: „PSD trebuie să fie primul partid politic care arată societăţii că are încredere în munca procurorilor şi a judecătorilor“. Aşa e, cum spune Ghiţă, dar parcă sună mai credibil chiar şi din gura lui Ion Iliescu.
Ne întoarcem iarăşi la sfidare, la aroganţa şi la dispreţul faţă de public tipice acestui partid sancţionat drastic tocmai din cauza lor. Impresia generală este că Ponta şi Ghiţă se agaţă de putere, deşi au pierdut o competițtie importantă provocând mişcări de stradă cu cinismul şi aroganţă lor, aducând România în pragul unei mici revoluţii. Cei doi nu au nici o legitimitate de a vorbi despre reforme câtă vreme primii care ar trebui să plece sunt chiar ei, în frunte cu Liviu Dragnea,  trimis în judecată pentru organizarea unui sistem de furt electoral, urmaţi de cohortele de baroni şi cercetaţi penal din parlament. Câtă vreme toţi aceştia rămân pe loc, totul e butaforie de prost gust.
Din păcate, nici câştigătorul nu se ridică la înălţimea aşteptărilor. Klaus Iohannis nu pare să înţeleagă că numele celor care vor forma viitoarea echipă de consilieri reprezintă o declaraţie politică în sine. Publicul citeşte în oamenii din jurul preşedintelui mai mult decât nişte simple nume. Exigenţele publicului sunt mari, aşteptările enorme. Nu poţi defila cu unul ca Dan Mihalache, un fost apropiat a lui Adrian Năstase, pe postul de şef al cancelariei prezidenţiale. Alţii, vehiculaţi în aceste zile, ridică mari semne de întrebare privind integritatea morală sau psihică, după caz.
Funcţiile de consilier prezidenţial nu sunt simple sinecuri, răsplată pentru ajutorul dat în campanie, ci poziţii de putere care pot influenţa semnificativ abordările şi deciziile celui mai important om în stat. Cum să discuţi pentru postul de consilier juridic cu Simina Tănăsescu, un profesor de drept altfel respectat, dar care a susţinut teze cel puţin stranii în ultimii ani: statutul magistratului care ar putea fi la o adică şi funcţionar, trecerea la sistem parlamentar cu diminuarea rolului preşedintelui etc.?
N-am auzit încă nici un nume care să reflecte generaţia celor ieşiţi în stradă în semn de protest faţă de sistemul putred în ansamblul său. Unde sunt tinerii competenţi, figurile proaspete, cum de nu a găsit încă pe nimeni din mulţimea cetăţenilor români din afară sau din interiorul ţării să-l consilieze la Cotroceni în varii domenii? De ce caută doar în laboratoarele partidelor? Acolo se va lovi de unii şi aceeaşi oameni, ne-am săturat cu toţii de reţelistică lor falimentară.
În fine, de notat starea de tensiune din interiorul partidului. Lui Klaus Iohannis i se reproşează tot mai apăsat că măreşte falia căscată între PNL şi PDL, tratându-i preferenţial pe liberali, ca şi cum nu pedeliştii ar fi tras greul în campanie.
Şi problema moştenitorului lui Klaus Iohannis riscă se genereze noi dezamăgiri. Aşa cum arată acum situaţia, liberalii se îndreaptă către o competiţie între Ludovic Orban şi Teodor Atanasiu, exponenţi ai vechii generaţii de politicieni. Cum de rezervorul de prospeţime al partidului s-a epuizat odată cu extragerea lui Klaus Iohannis de la vârful partidului?
De la PSD nimeni nu avea mari aşteptări. Însă opoziţia are o şansă reală să se reformeze. Din păcate, nu auzim pe nimeni la PNL sau PDL să pună în discuţie insistent, aşa cum îi cere publicul, reforma reală a partidului, să caute rapid recruţi în noua generaţie şi să vină cât mai repede în întâmpinarea așteptărilor din societate. Liberalii şi pedeliştii chiar cred în sinea lor că valul se va stinge repede. Cei mai mulţi se amăgesc că lumea i-a votat tot pe ei, că vor pune din nou mâna pe putere în primăvară sau peste doi ani fără să schimbe mare lucru în partidele lor.
Opoziţia refuză să priceapă că, dacă dezamăgeşte încă o dată, riscă să deschidă calea unor mişcări extermiste, radicale, antisistem, care ar putea să radă totul în calea lor. Nu-i vom lăsa nici noi, nici eroii votului din 16 noiembrie să-şi bată joc de şansa nesperată de a face paşi mari înainte. Doar prin presiune publică permanentă exercitată asupra noului preşedinte, asupra puterii şi opoziţiei, vom menţine tot ce am obţinut atât de greu după alegerile din acest an: un gram de speranţa că nu e chiar totul pierdut.