E luni dimineaţă, 17.11.2014. Vrem nu vrem, copiii trebuie duşi la şcoală, şefii şi clienţii ne aşteaptă cu aceeaşi exigenţă, frigiderul e gol, avem programări care nu iartă… Trebuie să revenim cu picioarele pe pământ. Şi totuşi, ieri am zburat puţin.
Ca să recapitulăm. La Munchen, la ora 7 dimineaţa se strânseseră deja aproape 1.000 de oameni în coadă la vot. Unii au venit de cu noapte. Alţii continuau să vină, pâlcuri, pâlculeţe. Câte cinci, câte zece, ieşind de la metrou ca furnicile.
După estimările noastre, dar şi ale televiziunii bavareze Bayerischer Rundfunk, în total circa 5.000 de români au venit la Munchen să voteze, din care doar 4.045 au şi apucat să o facă (opt voturi nule, 86 Ponta, 3.951 Iohannis).
Reportajele presei germane au vorbit despre obstrucţionarea intenţionată a votului, despre „haos electoral cu sistem“.
Da, aşezaţi la 7 dimineaţa la coadă, am votat abia la 18.15, după ce ultimii 25 de metri ai cozii am stat aproape striviţi.
Intrând în consulat, ne-am dat seama că cei 20 de voluntari români şi germani (da, nemţi-nemţi, veniți pe gratis la 6 dimineaţa şi rămaşi probabil foarte târziu în noapte) organizau treaba la nivelul maxim de eficienţă pe care spaţiul şi facilităţile aprobate de la Bucureşti le permiteau.
Când am ieşit, le-am mulţumit şi m-a podidit plânsul. Eu am plâns de uşurare, de fericire aproape, pentru că mi-am putut exercita acest drept de bază. Dar am întâlnit apoi, la ora 21.00, femei care au plâns de frustrare pentru că după 12 ore de coadă cruntă au rămas la uşă. Şi ele mai aveau de condus două ore până acasă…
Mobilizarea oamenilor, de la „grassroots“ iată, a fost extraordinară.
Tăria, hotărârea, perseverenţa, şi, nu în ultimul rând, calmul şi răbdarea cu care au stat la coadă la democraţie. Pentru că au înţeles că se face cu votul. Pentru că, fără vreun stăpân politic sau cotizaţii de partid, au ştiut să apeleze la prieteni, la cunoştinţe, la drepturile lor. Să se intereseze ce se poate face. Şi s-o şi facă.
Pentru că au obligat presa şi instituţiile să-i bage în seamă. Pentru că şi-au sacrificat ziua liberă ca să stea cu fruntea sus în Europa. Pentru că nu s-au lăsat atraşi în provocări, pentru că au scandat sau fluierat doar ca să-şi descarce, din timp în timp, frustrarea. Pentru că nu au ridicat o piatră. Pentru că, din câte am văzut eu, nu au aruncat nici măcar cu un pachet de ţigări în nimeni. Dar şi-au aruncat, în schimb, unii altora sucuri, au distribuit apă şi cafea, şi-au împărţit sandvişurile şi bomboanele lor cu mine. Pentru că au ştiut să facă glume.
Dacă ar trebui să decantez şi să rezum ce am învăţat din aceste alegeri, aş trasa trei categorii principale.
1. Ce am învăţat despre guvernul actual al României?
Că a refuzat, conform informaţiilor din presa germană (Bayerischer Rundfunk – http://www.br.de/mediathek/video/sendungen/nachrichten/rumaenien-stichwahl-auslandsrumaenen-muenchen-100.html), oferta oraşului München de a pune la dispoziţie complexul de târguri şi expoziţii, inclusiv toată tehnica de votare (cabine, mese etc.) PE GRATIS!
Că a minţit cu neruşinare, că a ridicat potlogăria obraznică la rang de normă de conduită a unei clici oligarhice faţă de „supuşii“ pe care a căutat să îi prostească în cele mai puerile feluri, jignindu-i, umilindu-i şi obstrucţionându-i în drepturile lor fundamentale.
Că s-a făcut de râs în Europa şi a încercat să-şi scoată castanele electorale din foc nu doar pe spinarea românilor, dar jucându-se inconştient şi cu prestigiul Germaniei şi sugerând că această ţară s-ar fi opus, chipurile, bunelor lor intenţii în organizare.
2. Ce am învăţat despre mine însămi?
Că pot să mă trezesc duminica la 6 şi jumătate, să mă pun la coadă la 7, să transmit informaţii şi fotografii la 8, că pot să fug la un examen între 9 şi 11, că pot să revin la coadă, să stau apoi în picioare șapte ore neîntrerupt, să votez, să merg acasă să mănânc, să revin pentru a evalua situaţia la ora 21.00 şi apoi interacţiona pe FB până pe la 1 noaptea. Şi totul pentru un lucru abstract: o convingere – de fapt, doar o speranţă.
Că simplul fapt de a-mi exprima votul la 11 ore de la prima aşezare la coadă îmi poate smulge lacrimi.
Că de acum, când am să cânt „Deşteaptă-te române“, musai am să mă gândesc la cei care s-au deşteptat la 4.00 – 5.00 dimineaţa ca să fie siguri că pot pune ştampila pe un buletin de vot.
3. Ce am învăţat despre noi? Poate cel mai preţios lucru.
Că, indiferent care va fi scorul final, noi am învins. Ieri, cei mai mulţi dintre noi ne-am validat ca și cetăţeni. Am aflat că existăm. Că suntem mulţi. Că avem instrumentele democraţiei la noi. Că avem puterea, prin vot, prin răbdare, prin informare, prin perseverenţă. Am câştigat prieteni. Am câştigat experienţă. Am colaborat.
Andreea Sepi
