16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiMogul condamnat şi apoi sanctificat

Mogul condamnat şi apoi sanctificat

Să-ţi spună cineva, la o bere: „cele trei valori supreme care mă caracterizează sunt demnitatea, onoarea şi curajul”. Ce reacţie ai avea?
Oamenii care jonglează atât de uşor cu cuvinte atât de mari sunt de obicei periculoşi. Căci din ei lipseşte acea măsură simplă care ne împiedică, pe cei mai mulţi dintre noi, să vorbim atât de elogios despre propria persoană. Şi să-i prostim pe ceilalţi privindu-i, fără jenă, drept în ochi.
Un astfel de om este Dan Voiculescu (citatul despre valorile supreme îi aparţine). În dimineaţa premergătoare pronunţării sentinţei sale, Voiculescu a făcut o serie de declaraţii prin care a dat tonul mistificării uriaşe care urma să fie declanşată de către televiziunea sa, Antena 3, în cazul condamnării.
Şi-a descris tinereţea de om sărac, care a izbândit în viaţă singur, doar cu ajutorul lui Dumnezeu. Fără să sufle însă un cuvânt despre banii făcuţi înainte de 1989 ca intermediar într-o afacere a Securităţii.    
A povestit despre ultima cină luată cu cei dragi, ca un familist autentic. Fără să amintească ceva despre istoricul său dovedit de turnător al propriilor rude la Securitate.
A vorbit despre somnul bun pe care l-a tras înainte de ziua sentinţei, dovada clară a calmului cu care-şi înfruntă procesul, calmul unui om nevinovat. Dar nu a suflat un cuvânt despre cele două demisii ale sale din Parlament doar pentru a-şi amâna iar şi iar procesul. Un proces care a durat 6 ani şi a fost amânat de 47 (!) de ori. Dar voturile românilor nu contează atunci când Dan Voiculescu încearcă să-şi salveze pielea.
A afirmat că este protector al libertăţii şi a „nobilei profesii de jurnalist”. Asta o spune părintele televiziunii în care emisiunea fanion este specializată în linşaje publice (vezi cazul Andrei Pleşu dar şi multe altele), manipulări şi care numără printre vedetele sale indivizi care înjură şi ameninţă în public.
Tot el, doar câteva secunde mai târziu, poza în eroul ultim căruia i-ar fi fost „simplu să îi rog pe cei de la Antena 3 să-l lase în pace pe Băsescu, dar nu am vrut să renunţ la luptă”. E greu de crezut că o rugăminte a patronului l-ar fi determinat pe Mircea Badea să renunţe la obsesia sa băsistă. Dar Dan Voiculescu este cel care spune că „ar fi fost simplu”.
„Nu regret nimic” a spus cel care se autocaracterizează ca fiind demn, curajos şi plin de onoare. Eu unul mă tem de fiinţele fără regrete. Lipsa regretelor e inumană şi cel mai des întâlnită printre demoni.
După pronunţarea sentinţei, zece ani şi sechestru pe mai multe bunuri, în jurul lui Dan Voiculescu a început dansul adulatorilor. Rând pe rând, în procesiunea sanctificării lui Dom Profesor au intrat toate vedetele postului.
Procesul lui Voiculescu a fost categorisit ca fiind „un pluton de execuţie” (Mircea Badea), „o manifestare scelerată” (Mihai Gâdea), un „proces bolşevic” (Alessandra Stoicescu). Sentinţa a fost etichetată ca o „tragedie pentru statul român” (Oana Stancu), iar condamnaţii drept „martiri”. Oamenii care jonglează atât de uşor cu cuvinte atât de mari.
Decizia instanţei de a pune sechestru pe sediul în care funcţionează Antena 3 este justificată de nevoia de a recupera prejudiciul creat bugetului României de hoţiile lui Dan Voiculescu. În procesul de sanctificare, acum în derulare la Antena 3, această decizie este prezentată ca încercarea de a închide postul de televiziune. Factual este foarte clar că instanţa nu a decis închiderea postului lui Dan Voiculescu. Antena 3 poate emite din altă clădire. Sau poate emite din aceeaşi clădire, dar plătind chirie statului. Nu-i împiedică nimic s-o facă.
Întreaga desfăşurare de forţe a Antenelor din acest moment nu are vreo legătură cu jurnalismul care serveşte interesul public. Cu Voiculescu la închisoare, plătind pentru ce a furat, viaţa românilor va continua nestingherită. Poate chiar cu un dram de speranţă în plus: că şi feudalii intangibili ai României pot fi pedepsiţi.
Paradoxal, condamnarea lui Voiculescu serveşte perfect cultul pseudoreligios creat în jurul Antenei 3. Acolo unde adevărul este un instrument căruia îi este permis să trăiască doar dacă serveşte interesele patronului.  
Sanctificarea lui Dan Voiculescu va continua în următoarele zile la Antena 3. Corpul său va deveni, în viaţă fiind, moaşte. Cu un martir la puşcărie, predicile înaltului şaman Mihai Gâdea vor avea combustibil nelimitat.
Premierul Victor Ponta a intuit radicalizarea care urmează astfel că, lipsit de orice scrupule, a emis un mesaj iscusit (cu siguranţă pregătit înainte de pronunţarea sentinţei) printre ale cărui rânduri se poate citi solidarizarea sa cu secta voiculesciană: „sunt convins că, dincolo de momentele dramatice prin care trec familiile celor condamnaţi, o ţară liberă poate exista doar dacă există şi o presă liberă. Alături de milioane de alţi români doresc şi cred că mulţi ani de acum înainte Antena 3 va fi aici”. Premierul României se teme de secta Antenelor.
Deşi patetică, această solidarizare, şi altele asemenea, va fi folosită de şamanii Antenelor drept combustibil pentru a mobiliza publicul pasiv din faţa televizorului. Deja chemările la revoltă în stradă au început. Şi pentru cine?
Pentru Dan Voiculescu. Un om care spune despre sine că este demn, curajos şi plin de onoare. Dar care şi-a turnat rudele la Securitate, a furat şi şi-a bătut joc de votul alegătorilor săi.
Sper însă că, în ciuda puterii propagandei Antenelor, în cei mai mulţi dintre noi există încă acea măsură simplă care, în momente cruciale, ne ajută să-i recunoaştem pe profeţii falşi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS