Să fim optimiști

Ce schimbări! Acum câteva săptămâni, colosul USL, cu  peste 70% din voturile parlamentare, era acuzat că se îndreaptă către partidul-stat, că protejează corupții și că a format rețele de drenare a resurselor publice în interes privat. Acum, PSD încearcă să încropească o majoritate, cu oricine se arată dispus, exact cum a procedat și Traian Băsescu după alegerile din 2004 și 2008, Crin Antonescu a devenit liderul opoziției, liberalii au ieșit fără nici un regret declarat de la guvernare, negând vorba că unii nu pleacă din fața măcelăriei, iar Călin Popescu Tăriceanu, ieșit din luna de miere a celei de-a cincea căsătorii, se oferă candidat la președinție al social-democraților și înființează partidul reformator liberal. Totul asezonat cu vorbe, declarații, manipulări, zvonuri, teorii care mai de care mai fantasmagorice și profeții astrologice. Cu deplină justificare, savurosul Andrei Pleșu folosește din ce în ce mai frecvent citate din Caragiale în comentariile sale săptămânale. Se potrivesc.
Nimeni nu s-a așteptat la aceste evoluții. Poate că am asistat la o probă consistentă a lipsei de direcție strategică pe care o manifestă lumea politică românească după închiderea – cu succes – a celor două proiecte majore inițiate de Emil Constantinescu – integrarea în NATO și în Uniunea Europeană. Odată aceste obiective împlinite, parcă ne-am pierdut direcția. Tot ce face clasa politică a României este să dea din gard în șanț și din șanț în gard. Nu mai există obiective comune rezistente la proba timpului, nu mai există disciplina execuției, nu mai există instanțe de control al actului politic. Președintele acuză și contestă, dar nu propune nimic concret. Primul-ministru se duce la întâlniri internaționale fără mandat și face politică externă în contradicție cu Bruxellesul. Copreședintele coaliției de guvernare critică propriul guvern și ironizează pe toată lumea. În acest timp, arieratele cresc, gospodăriile se afundă în datorii, companiile de stat înregistrează pierderi care ar sufoca orice antreprenor privat, calitatea serviciilor publice scade, emigrația se accentuează, datoriile publice cresc. Lipsa de direcție se observă în fiecare celulă a societății și în fiecare structură instituțională – de la incapacitatea serviciilor de specialitate de a găsi un avion căzut și până la procentul de abandon școlar – printre cele mai ridicate din Europa.
Schimbările politice au aspectul rearanjării scaunelor în jurul mesei ștabilor. În aceste zile de tensiune politică, transmisă de televiziuni ca o melodramă conjugală, nu am auzit un cuvânt despre dezvoltare, creștere economică, servicii publice, taxe și impozite, infrastructură, educație, sănătate publică. Numai vorbe și teorii despre cine ce post a pierdut, cine ce post dorește. Avem o mulțime de șefi și nici un lider.
În timpul acestor zile mi-a apărut evident că nici dl Victor Ponta, nici dl Crin Antonescu (cu atât mai puțin dl Traian Băsescu) nu au nici cea mai mică înclinație spre reducerea costurilor administrației, reducerea taxelor, dezvoltarea serviciilor publice, reducerea corupției și celelalte teme ale agendei publice, prea adesea confundată de dânșii cu agenda mass-media. Dar este, de asemenea, evident că triumviratul care conduce acum România se simte ca peștele în apă în mașinațiuni politice. Partidele lor se destramă și sunt capturate de familii feudale fără titluri nobiliare, electoratul lor este dezamăgit și indiferent, administrația publică locală a devenit nu numai ineficientă, ci și satrapică, finanțele țării sunt conduse din afara României, iar România este acum datoare cum nu a fost niciodată în istorie.  
Să mai așteptăm un rând de alegeri. Poate data viitoare.