21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiSingurătatea învingătorului la limită

Singurătatea învingătorului la limită

Nu am vrut deloc să comentez întâmplările legate de Congresul PDL de acum o săptămână. Ce se întâmplă astăzi era perfect previzibil, chiar dacă nu prognozabil în detalii. Dar un articol al unei excepționale editorialiste, Sabina Fati, m-a incitat.
Ruptura din FSN în 1992, Partidul Democrat a adus până la 16% în 1996, sub conducerea lui Petre Roman, apoi târât până la 7% în 2000, când a fost salvat de la dispariție numai de victoria lui Traian Băsescu în fața lui Sorin Oprescu la alegerile locale pentru Primăria București din iunie 2000. Traian Băsescu îi ia locul lui Petre Roman și, în ciuda eforturilor sale enorme, nu reușește să ducă partidul mai sus de 10% în intenția de vot. În paralel, un alt politician de efigie al României, Theodor Stolojan, care salvase și el PNL de la dispariție, acceptând să-i fie candidat la alegerile prezidențiale în 2000, ducea PNL la 20% intenție de vot. În toamna lui 2003, Traian Băsescu și Theodor Stolojan formează Alianța DA, care obține 30% aritmetic calculați la alegerile parlamentare din 2004. Traian Băsescu reușește să câștige din nou la limită – de data aceasta în fața lui Adrian Năstase, devine președinte, aduce Alianța DA la guvernare, proptind-o cu tot felul de spărturi și își începe cariera de politician de vârf al României.
Prin victorii la limită, instinct autentic și sprijin public masiv, Traian Băsescu ajunge în postura în care nu mai este nevoie să fii, ci trebuie să faci. Cu o agendă generoasă (să facem instituțiile statului să funcționeze, să renegociem capitolele de aderare ale României la UE, să simplificăm sistemul fiscal, să asigurăm dezvoltare), Traian Băsescu a făcut practic ce a vrut în politica românească între sfârșitul anului 2004 și începutul anului 2012. A pus prim-ministru pe cine a vrut, a negociat cu cine a vrut, a numit judecători și procurori, a condus serviciile de informații, a decorat, a blestemat și a lăudat pe cine a vrut. Traian Băsescu a avut, probabil, cel mai favorabil context politic din ultima sută de ani. România era deja membru NATO când a devenit președinte, pentru prima oară țara intrând sub umbrela nucleară a SUA, maximul de garanție militară pe care îl poate obține o națiune astăzi. România încheiase capitolele de negociere cu UE, devenind membru plin la 1 ianuarie 2007, dată cunoscută cu aproape zece ani înainte. România a avut o perioadă fastă din punct de vedere economic până în 2008, când au început să se arate colții crizei, pe care Traian Băsescu a ignorat-o, a negat-o și a disprețuit-o până când l-a lovit pe el personal.
Ce a rămas din toată agenda generoasă și din victoriile la limită ale unui jucător politic dotat cu tactici rafinate, dar fără strategie? Sabina Fati spune că rămâne legenda lui Pygmalion. Adaug că rămâne și dorința de a trimite un mogul de presă în pușcărie.
Sabina Fati interpretează intervenția lui Traian Băsescu la Congresul PDL în favoarea protejatei sale, Elena Udrea, ca un act al profesorului Higgins, cel care, în piesa lui George Bernard Shaw, pariază că poate transforma o florăreasă în steaua strălucitoare a saloanelor, reușește, se îndrăgostește de propria creație, dar florăreasa se mărită cu un aristocrat tânăr și-l abandonează pe bietul Higgins. Shaw a trăit aceeași dramă. Vechii greci o cunoșteau – dar ce nu cunoșteau vechii greci? Însă legenda originară curge mai paradigmatic decât piesa lui G.B. Shaw. Un sculptor pe nume Pygmalion creează statuia femeii perfecte, cere zeilor să o însuflețească, aceștia acceptă, căci sculptorul era atins de pana geniului, statuia ia viață. Pygmalion se împreunează cu ea. Din împreunarea lor rezultă un băiat. Care primește numele de Pathos. Numele înseamnă durere, chin, suferință, rană, în greaca veche. Când îți iubești propria creație nu produci decât dramă și suferință. Nu-ți fetișiza producția. Nu-ți însufleți chipul cioplit. Căci creația ta este altceva decât ceea ce crezi tu.
Pentru trimiterea unuia sau a altuia în pușcărie, Traian Băsescu are sprijin public. Pentru rolul de Pygmalion nu va primi decât înțelegerea și compasiunea tăcută a acelor bărbați și femei din jurul nostru care, după 50 de ani, au iubit profund, au zidit destine și au rămas singuri. Sunt mulți. Știu și eu povești – una dintre ele mi-a fost încredințată de Sergiu Nicolaescu, dar nu pot să o spun decât după zece ani de la decesul său. Alta este a celui mai mare trader român pe piețele mondiale – însă nu am dreptul să o spun decât în ziua nunții creației sale. Le voi spune pe amândouă.
Dar nu pentru rolul de Vâșinski și nici pentru cel de Pygmalion a fost ales Traian Băsescu. Nu pentru a-și trăi drama i-a fost plătit salariul de ministru, primar sau președinte. Traian Băsescu a fost ales să conducă.
Și a ajuns să creeze pathos.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS