Inadecvarea dreptei

Theodor Stolojan a pus un diagnostic corect dreptei politice în momentul actual: este knockout (vezi http://adevarul.ro/news/politica/stolojan-pdl-fost-facut-knockout-laalegeri-revenirea-nu-face-cred-unii-noapte-1_50ed71b456a0a6567e5bdfa8/index.html). Dacă s-ar fi pierdut lupta la puncte tot era bine, dar acum dreapta este groggy, adică amețită, confuză și complet derutată în urma loviturilor administrate de USL. La fel ca Bute după lupta pierdută cu Froch, liderii dreptei încearcă să ne ridice moralul, deși nu prin declarații se poate face așa ceva, ci doar prin măsuri coerente întreprinse pe baza unui plan structurat de revenire.
Din tribună, susținători bine intenționți, cred ei, ziariști, comentatori pe forumuri, în social-media sau în fața blocului, își strigă nemulțumirea că nu există nici o reacție la gogomăniile pe care USL-ul le aruncă în piața publică cu maximă generozitate. Hai, dă-i la oase, trage-i, ridică-te, se aude frecvent, iar câte unul chiar ascultă, dar din năuceală, dă fie în gol, fie în maseur. Voinescu îi trage un pumn lui Blaga, Blaga lui Preda, Preda lui Preda, Preda lui Udrea, Lăzăroiu lui Papahagi, Papahagi lui Lăzăroiu.
Eroarea majoră pe care este pe cale să o facă dreapta este împărțirea în două tabere disjuncte, pe de o parte, pragmaticii experimentați (Blaga, Cezar Preda), iar de cealaltă, ideologii etici (Macovei, Cristian Preda, Voinescu). Din nefericire, ambele direcții, dacă sunt urmate exclusiv, nu vor scoate la liman, ci vor duce într-o altă fundătură.
Dacă experiența anterioară îi îndeamnă pe „pragmatici“ să creadă că este suficient în perioada următoare să meargă pe burtă în ideea că oricum USL își va da cu stângul în dreptul (adică cu PSD-ul în PNL), iar la momentul potrivit să racoleze prin rețetele omologate primarii și/sau parlamentarii fini simțitori ai schimbării direcției bătăii vântului, încât să revină triumfal peste patru ani, se înșală amarnic. Evoluția electoratului, integrarea mai profundă în Uniunea Europeană vor conduce inevitabil ca metodele „tradiționale“ de captare a voturilor să devină ineficiente.
Pe de altă parte, invocarea în permanență de către tabăra etică a unor principii morale, concepte uneori irelevante în fața unui electorat care până mai deunăzi considera un act patriotic dictat de rațiuni existențiale uneori luarea acasă a unei căruțe de porumb de la CAP sau a unui pumn de piulițe de la întreprindere, riscă, din cauza unei prezentări inadecvate, ca mesajul corect să nu fie recepționat de către destinatari.
Dacă idealiștii nu vor înțelege că, pentru a avea succes în bunele lor intenții, trebuie să renunțe la prezentarea abstractă a unor concepte etice cum sunt cinstea și moralitatea și să-și schimbe abordarea bazându-se pe principiul cauzalității, adică numai înlăturarea corupției poate cauza bunăstare individuală, vor rămâne percepuți ca moraliști sterili cu accese inchizitoriale.
Soluția care se desprinde este una singură, de altfel „patentată“ și dovedită a avea succes chiar de către Traian Băsescu, anume îmbinarea celor două căi, adică a pragmatismului electoral cu principiile etice și atragerea elitelor profesionale în actul politic. Nu trebuie gândit că soluția nu mai este bună prin prisma rezultatului catastrofal recent al PDL, ci trebuie înțeles doar că aceasta este inevitabil pe cale să expire și trebuie îmbunătățită. Ingredientele de bază rămân nealterate, un lider pragmatic, carismatic, capabil să aducă lângă el energii etice și profesionale din care să se inspire și să-și potențeze acțiunile, neînsemnând neapărat o sosie lui Traian Băsescu.
Este oare ușor de zis și greu de făcut? Eu spun că personajul există, poate citește chiar acum acest articol, însă trebuie căutat cu obstinație, printr-un real proces de „head-hunting“, fără a limita căutarea la cercul exclusiv al celor care au deja notorietate pe scena politică, aceasta putând să fie creată ulterior prin „branding“. Pe principiul căutării celei mai bune băuturi răcoritoare dintre cele aflate pe piață, Coca Cola nu s-ar fi inventat, iar PSD-ul nu ar fi reușit să-și găsească un Victor Ponta printre cei care se scăldau, conform propriei sale declarații, în fântânile Luvrului. E suficient doar să se vrea cu obstinație și determinare, iar aceasta poate deveni sarcină, cu termen-limită adoptată la un viitor congres.
A doua măsură esențială este unificarea dreptei într-o singură formațiune. Aceasta devine posibilă, printre multe altele, prin renunțarea la câte o inadecvarea specifică fiecărui partid de dreapta actual.
Ce ar fi dacă:
– PDL renunță la sigla inadecvată a trandafirului care împiedică electoratul să uite mutarea intempestivă din stânga în dreapta, deși salutară în acel context politic?
– PNȚ-CD renunță la particula „ţărănesc“ atât de istorică, dar atât de inadecvată realității de astăzi?
– Forța Civică sau Noua Republică renunță la orgoliile nemăsurate și atât de inadecvate pentru formațiuni mărunte, lipsite de forță și resurse organizatorice, chiar dacă mustesc de resurse intelectuale?
– toți cei de mai sus hotărăsc să fuzioneze și creează Partidul Popular Creștin-Democrat (whatever)?
Te rog, cititorule, nu mă bănui de vreo „aroganță“, pe mine, un om de dreapta de la talpă, că încerc să caut soluții! Sunt un simplu „ideolog amator“, care își asumă conștient riscul să fie ridiculizat în comentarii, invocând în favoarea sa doar scuza că îi pasă. Intenția a fost să enumăr câteva soluții fără pretenția că sunt exhaustive, doar pentru a arăta că ele există, cum există și pentru Bute să-și ia revanșa în fața lui Froch. Sunt convins că în comentariile voastre vor fi și altele, de ce nu, mai bune. Momentul este favorabil pentru că în opoziție există marele avantaj că atât interesele meschine sau mărunte, cât și orgoliile personale pot fi puse în surdină de instinctul de conservare.
Dreapta nu are încotro decât să înțeleagă că este momentul lui „mergi sau crapă“.