Dreapta românească – asumarea greșelilor și renașterea

Dreapta românească, exprimată politic prin ARD, a primit o puternică lovitură din partea USL, această alianță contra naturii formată din urmașii activiștilor ex-PCR și ai liberalilor asasinați în închisorile comuniste în anii ’50. O înfrângere pe care nimeni nu o mai poate nega. În acest moment, dreapta are doar două opțiuni principale. Prima opțiune: politicienii PDL și aliații lor își vor asuma erorile, vor sancționa pe vinovați și vor accepta ca Justiția să acționeze împotriva foștilor demnitari care au comis fapte penale în administrarea banilor publici și europeni. Adoptarea acestei opțiuni presupune curaj, demnitate și puterea de a lupta cu calm și consecvență pentru recuperarea electoratului. A doua opțiune: politicienii PDL vor aștepta ca Traian Băsescu să-i salveze iarăși, dacă se va confirma ipoteza că președintele va negocia o altă majoritate parlamentară și eventual, va încerca să numească un prim-ministru independent de USL.
De fapt, PDL are de ales între a (re)construi o dreaptă românească reală, veritabilă și a redeveni ținta acuzațiilor că este ”partidul de casă” al lui Traian Băsescu. Dorința de a avea în spațiul politic și civic o mișcare de dreapta s-a născut la începutul anilor ’90. Punctul opt de la Timișoara, Piața Universității, manifestațiile pro-monarhiste reprezintă tot atâtea repere ale dreptei românești care se confrunta atunci cu ofensiva politrucilor neo-comuniști. Guvernarea CDR-PD a spulberat iluziile electoratului și dreapta românească s-a refugiat firavă în mediul civic și academic. Alegerea lui Traian Băsescu, în 2004, ca președinte al republicii, a relansat dezbaterea privind dreapta. Încercând să rămână consecvent principiilor dreptei, președintele a renunțat treptat la colaborarea cu un PNL tot mai îndepărtat de valorile liberale, în ciuda faptului că era considerat partidul reprezentant ”de jure” al dreptei. Liberalismul românesc a intrat în criză, iar încercarea de a-l salva, prin ruptura provocată de gruparea Stolojan și apariția PDL, a eșuat. Măsurile de dreapta adoptate de ultimele guverne controlate de PDL – un fel de cântec de lebădă al dreptei românești – au fost mai degrabă impuse de acordurile cu FMI și UE, decât întemeiate pe o viziune doctrinară și argumentație neo-liberală.
Cum să refaci dreapta românească într-un context dificil, provocat atât de înfrângerea la alegerile parlamentare de duminică, dar și de gravele probleme din interiorul PDL? Se pot scrie mii de pagini pe acest subiect, însă câteva elemente ni se par esențiale. O dreaptă românească este caracterizată, înainte de toate, de spiritul național și de viziunea creștină asupra vieții cetății. Din păcate, componenta națională este diluată în acest moment de apartenența României la Uniunea Europeană, fapt care a generat renunțarea treptată și definitivă la multe dintre prerogativele statului național, unitar. PDL nu a reușit să convingă electoratul că promovează o politică națională, în ciuda acțiunilor președintelui Băsescu prin care acesta afirmă că a apărat – și în multe situații chiar a apărat! – interesul național. Cât despre dimensiunea creștină se poate spune, pe de o parte, că aceasta este în percepția populației un fel de monopol al Bisericii Ortodoxe, iar pe de altă parte, că prin conținutul său, Creștinismul este prea puțin îngăduitor cu ideea compromisului politic.
Lipsește dreptei românești actuale o corectă poziționare a interesului național în raport cu interesele europene, pe care suntem datori să le promovăm, iar în spațiul valorilor creștine, întâlnim prea puțini politicieni de dreapta care să fi respectat porunci biblice, precum ”Să nu furi!”. Nu în ultimul rând, dreapta românească, în varianta ei clasică de la mijlocul secolului XX, se caracterizează prin existența unui grup puternic de capitaliști români, dornici să contribuie la prosperitatea și modernizarea statului național român, la afirmarea națiunii române. Evident că baronii locali, camarilele de partid și acționarii firmelor abonate la banii publici și europeni din vremurile noastre nu pot fi considerați niște patrioți de dreapta.
Renașterea dreptei românești va fi opera nu doar a unui partid politic, ci mai ales, a politicienilor curați, aflați mai presus de orice suspiciune că ar fi corupți sau traseiști, a burgheziei românești deținătoare de capital, cu averea clădită prin propriile puteri, nu pe seama fraudării banilor publici sau europeni, a intelectualilor care văd în implicarea politică nu calea spre vreo sinecură călduță la stat, plătită suculent de la buget, ci acea datorie de onoare a slujirii binelui public de la înălțimea unor valori spirituale eterne. Renaștearea dreptei românești va fi, deci, rezultatul implicării unei elite care, în sine, prin faptele sale, este o elită de dreapta. Până atunci, rămânem martorii și poate, victimele ”uselerizării” României.