În stilul binecunoscut, USL continuă revoluția culturală. Laboratorul predilect de creare a omului recent rămâne Institutul Cultural Român, proaspăt redenumit Institutul Cântarea României.
Întâi i s-au amputat fondurile și i s-a schimbat misiunea. Din exportator al culturii române, faimoasa ordonanță de urgență îl transforma în goarnă a românității pentru concetățenii noștri de peste hotare – aceiași pe care, o lună mai târziu, USL se străduia să-i elimine de pe listele electorale permanente.
Cu un drum, ICR a fost mutat din subordinea – simbolică – a Administrației Prezidențiale în cea – reală – a Senatului, pentru a fi depolitizat. Nimic mai logic. Doar „băsiștii“ răuvoitori ar putea crede că numirea ca președinte ICR a unui membru al Biroului Politic Central al PNL poate echivala cu politizarea ICR. În aceeași logică, domnul Puiu Hașotti și colegii săi liberali, care se arătau indignați că Horia Patapievici nu s-a prezentat în poziție de drepți în fața comisiei de cultură a Senatului la prima strigare, au găsit firesc faptul că domnul Marga n-a catadicsit să-și întrerupă sejurul german pentru a fi audiat în aceeași comisie.
Numit președinte în lipsă, domnul Marga suplinește acum prin binecunoscutul său dinamism acea absență inaugurală. În doar câteva zile, ne-a informat că ICR va deveni o nouă uniune de creație, că va promova știința și „valorile consacrate“, renunțând la „experimente“. Sergiu Nicolăescu, Stela Popescu și Răzvan Theodorescu pot răsufla ușurați. S-a zis cu arta contemporană, cu jazz-ul, cu Ada Milea, cu muzica țigănească, cu Purcărete, Puiu sau Mungiu. Înapoi la clasici, cum mă îndemna într-un platou de televiziune, în spiritul cunoștințelor literare păstrate din liceu, ilustrul Florentin Gust. Marile minți se întâlnesc… în USL.
Această nouă, admirabilă misiune de românizare, de revenire la clasici și de promovare a realizărilor științifice în chimie polimerică nu poate reuși fără „primenirea structurilor“, cum ne anunță un comunicat ICR demn nu doar ideatic, ci și lingvistic, de vremurile în care trăim. Primenirea înseamnă înlocuirea grabnică a tuturor „ofiţerilor acoperiţi şi agenţilor de influență“ ai tandemului satanic Băsescu-Patapievici (expresia îi aparține inegalabilului Nistorescu, care, când vorbește despre securiști, bănuiesc că e în temă).
Nu trebuie pierdut nici un moment, tovarăși, agenturili străine trebuie eliminate, sistemul primenit. Din fericire, unele elemente dușmănoase se lichidează și singure, prin demisie, cum e cazul Corinei Șuteu, fosta directoare a ICR New York. În locul ei este numită fără întârziere poetesa Doina Uricariu, remarcabilă în lunile referendumului prin sincronizarea mentală și lexicală cu Antena 3. Avem garanția că acum la New York va bate o inimă românească autentică, iar românii americani se vor putea, în sfârșit, alinia valorilor de civilizație promovate de Dan Voiculescu și pastorul Gâdea.
La fel de salutară este numirea istoricului literar ieșean Alexandru Dobrescu la ICR Paris. Gurile rele spun că l-ar recomanda legăturile cu Securitatea, dar nu trebuie să le dăm crezare. Am convingerea că domnul Dobrescu a fost numit, „spre surprinderea sa“, la Paris fiindcă este autorul unei cărți cu subiect la modă: „Corsarii minții. Istoria ilustrată a plagiatului la români“. Cum primul volum ajunge abia la 1900, trag nădejde că Alexandru Dobrescu va investiga acest fenomen – nu doar beletristic – până în zilele noastre, indiferent ce vor zice patronii săi politici.
Firește, unele elemente reacționare s-ar putea întreba de ce era urgentă schimbarea peste noapte și fără notificare a Katiei Dănilă, care obținuse pentru România statutul de invitată de onoare la Salonul de Carte de la Paris din 2013 și lucra asiduu la acest proiect? Păi cum, nu e logic? Tocmai pentru „a asigura participarea prestigioasă a României ca invitată de onoare la Salon du Livre de la Paris“, cum ne informează comunicatul ICR. Trebuie să fii idiot sau de rea-credință ca să nu înțelegi această logică limpede, cristalină.
Primenirea de toamnă nu se oprește aici, și sper în numele celor 7,4 milioane de români batjocoriți de Băsescu și Curtea Constituțională că va continua la fel de perseverent până va fi nimicit definitiv cuibul de agenți de influență străini de neam și țară pripășit la ICR. Un bun exemplu ne vine de la Varșovia, unde a fost numită ca director ICR doamna Alexandra Nica-Zdaniuk, „personalitate culturală și diplomatică“ cunoscută publicului informat ca secretară și translatoare a fostului ambasador în Polonia, domnul Gigi Predescu. Diplomat desăvârșit, acesta și-a părăsit pe neanunțate postul în seara învestirii lui Victor Ponta, pentru a deveni consilier diplomatic al marelui om de stat. Pentru reușita comunicării diplomatice a premierului cu Berlinul și Bruxellesul, numirea secretarei consilierului ca director ICR este o răsplată prea mică.
O altă personalitate „consacrată în sfera diplomației culturale“ este noua directoare a ICR Budapesta, doamna Gabriela Matei. Din păcate, consacrarea culturală a acestui diplomat care lucrează în Direcția Politici de Securitate din MAE nu pare să fi fost apreciată și de colegii și superiorii săi. Acum câțiva ani, doamna Matei a fost rechemată din misiune – tot la Budapesta – pe motive de incompetență și conflicte permanente cu colegii. Ceea ce nu înseamnă că nu va fi un director mult mai bun decât Brândușa Armanca, element dușmănos care scria supărător de des pe Contributors și în Revista 22.
Deși nu îndrăznesc să contest consacrarea culturală a doamnei Matei sau personalitatea culturală și diplomatică a doamnei Nica-Zdaniuk, îmi permit să exprim, în încheiere, o mică nedumerire. Cât vom mai aștepta până vor fi promovate adevăratele valori ale stângii intelectuale românești? Când îi vom vedea pe domnii Iaru, Lefter, Ernu sau Pieleanu în fruntea unor ICR-uri? Când va căpăta și doamna Mungiu-Pippidi recunoașterea pe care o cerșește în fiecare articol în care ne lovește în moalele capului cu larga sa respirație europeană? Vor ajunge să-și dea obștescul sfârșit academicienii Giurescu și Theodorescu înainte de a conduce institutele fondate de Iorga și Pârvan? Acum e nevoie de sânge proaspăt, de energii noi pentru „primenirea sistemului“. Acum. După 9 decembrie s-ar putea să fie prea târziu.
Adrian Papahagi
