20.5 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiCCR a dat un cap, involuntar, în gura USL

CCR a dat un cap, involuntar, în gura USL

motto: Să trăiască Useleul, c-a făcut pisică leul! Academia CAŢAVENCU

La urma urmei, ceea ce s-a întâmplat în târguşorul numit România poate fi ilustrat, respectând atmosfera până la detaliu, cu un fragment de înţelepciune populară. Cunosc două variante, amândouă pline de har: „Moş Gerilă, tu eşti hoţ./ Tu ne-ai păcălit pe toţi./ Ne-ai trimis şi ne-am jucat/ Şi te-am prins cu mama-n pat“ şi „Moş Gerilă, tu eşti hoţ,/ Tu ne-ai păcălit pe toţi./ Ne-ai lăsat cântând cu goarna/ Şi-ai intrat în cas’ cu mama“.
Stimat popor, aşa mă simt, ca un ţânc pe marginea şanţului, la vreme de iarnă, suflând într-o tablă, cu obrajii stacojii şi mâinile îngheţate. Nasul curge şi urechile degeră. Piuie. Privirea spre văzduh, care nu se vede, alb, cenuşiu cu alb. Şi oftica, nu că mama Românie ar fi fată mare, dar violată de asemenea neni care nici puţă n-au, e prea de tot. Au numai dumă-n ei. Şi mama-i bună, frate!
E piesă, ca la teatru. Pe scenă – poporul trăind cu sufletul la gură eveniment după eveniment. În culise – ei, demiurgii, înfulecând de zor „puterea“.
Aud în jur păreri că gata, s-a terminat, sunt întrebat, la fel ca-n ‘90, unde voi emigra, ăştia care n-au votat, care pentru USL nu există, se întreabă unul pe altul, unde emigrezi? Vreau să fie o glumă şi de plecat, să plece ei, hârburile, ţara-i a mea. Noi toţi, şi cei ce am votat şi cei ce nu votat, din convingere, avem speranţa. Cei plătiţi, alături de pucişti, vor avea teamă. Iar lucrurile, paradoxal, sunt pe calea cea bună.
Acest guvern, organizatorul care îşi contestă referendumul „impecabil“, e în vacanţă, la mare, mulţumit de ceea ce a realizat. Curtea Constituţională a dat o decizie cum a vrut muşchii păpuşarilor, de la stânga la dreapta, număraţi-vă, bă, că oficial n-are cine. Şi între timp stăm, că ia te uită ce freză mişto are Antonescu la Cotroceni. Parcă-l aud pe tătucul Iliescu, lasă-i să fiarbă în suc propriu, lasă-i să aştepte pe fraieri, ia te uită ce frumos ne bronzăm!
Decizia imbecilă a CCR, care adânceşte criza, care devalorizează leul şi alungă investitorii, Isărescu dixit, are, pe termen lung, o parte bună. Ea îl repune definitiv pe Băsescu în haina de om politic şi forţează coagularea forţelor democratice aflate în opoziţie. Îl victimizează pe Băsescu, nedreptatea îl martirizează, îi pune în mână, natural stindardul luptei cu o clasă politică ticăloasă, coruptă care a falsificat nu numai alegeri, dar şi Referendumul. Băsescu declara că scopul lui principal nu mai este reîntoarcerea la Cotroceni, ci aflarea şi pedepsirea vinovaţilor de măsluirea procesului electoral. Dintr-un mort politic fără viitor ei construiesc un erou credibil, tocmai bun de pus în fruntea unei coaliţii proeuropene anticorupţie. Mulţi dintre susţinătorii lui care îl părăsiseră meritat, din cauza decalajului dintre viteza vorbirii şi cea a gândirii, în detrimentul celei din urmă, revin cu convingerea că este răul cel mai mic şi singura soluţie viabilă pe moment.
Pe de altă parte, economic, perioada prin care trecem este tristă, criza nu s-a terminat, deprecierea leului nu poate fi stopată prin măsuri guvernamentale pentru simplul motiv că ţara nu este guvernată (reamintesc că guvernul e cu paharele cu umbreluţă în mână, la mare, la soare, poate şi cu ceva animatoare de la Mazăre, dar aşa pe sub masă, să nu se vadă, nu dă bine destrăbălarea la popor, sau dă?). BNR nu îşi poate epuiza rezervele pompând în leu pentru a susţine un război politic. Crescând populist salariile (spun aşa bazându-mă pe faptul ca salariile, în mediul privat, ciuntite şi ele, nu au revenit), micşorând populist TVA-ul la alimente (preţurile nu vor scădea, spun specialiştii), introducând populist plata TVA la încasarea facturii (măsura aplicată fără reglementări clare poate duce la îngreunarea activităţii firmelor, la înăsprirea controalelor cu dedicaţie şi, nu în ultimul rând, la scăderea încasărilor la buget) se poate ajunge la fundul sacului şi, oricât de popular ar dori să fie acest guvern, până în iarnă va fi nevoit să ia măsuri dureroase pentru populaţia pe care a minţit-o că guvernul PDL nu a dat pentru că nu a vrut. Sau să nu ia măsuri incomode şi să prăbuşească ţara. Se pare că ultima e varianta aleasă. Votanţii anti Băsescu de la referendum vor avea şansa să observe că opţiunea lor a fost pro USL, iar această alegere a susţinut o guvernare care nu are alt calendar decât automenţinerea şi evitarea contactului cu încăperi zăbrelite pentru clientelă. Pe USL nu o interesează poporul, plebea cu plebea, e bună la vot şi la slugărit, coaliţia e interesată de controlul instituţiilor statului. Toate acestea încep să se vadă şi electoratul îşi va reorienta opţiunea părăsind puciştii USL. Trebuie numai timp. De aceea susţin că decizia imbecilă a Curţii ajută democraţia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS