17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiÎnvățăturile tinerilor politicieni români către mătușa lor, Europa

Învățăturile tinerilor politicieni români către mătușa lor, Europa

Să redefinim contextul. În urmă cu nici cinci luni, la mijlocul lunii martie 2012, Emil Boc conducea un guvern bazat pe o majoritate care se dovedea din ce în ce mai mai impotentă. Această majoritate nu mai reușea să treacă nici o hârtie prin parlament, altfel decât prin asumarea răspunderii, o cale de a evita orice dezbatere parlamentară asupra conținutului legilor. Partidul de guvernământ pierdea zilnic oameni, care treceau la opoziția unită sub sigla USL. La început câte unul-câte doi, apoi cu organizații județene și municipale complete. Opoziția creștea în număr, dar nu și în putere, căci mereu îi mai lipseau voturi ca să reușească o moțiune de cenzură. Președintele țării, aflat el însuși într-o cădere de popularitate cum niciodată nu s-a văzut în România, a apelat la o soluție de cabinet: i-a cerut demisia primului-ministru și a adus un tânăr, strălucitor în realizări intelectuale și administrative, să conducă guvernul. Președintele uitase că într-o democrație, dacă nu ai sprijinul partidelor, nu valorezi nici cât o ceapă degerată, oricâte diplome ai avea la dosar. Tânărul numit prim-ministru s-a declarat membru al unui partid de opoziție (nu râdeți, vă rog !) și a șoptit că vrea să facă alt partid (vă rog, încetați !). Adică, te sprijină trei partide în parlament, iar tu te declari membru al celui de-al patrulea și vrei să mai faci unul. Mesajul a fost bine receptat de politicieni. Ca urmare, la prima moțiune de cenzură, cabinetul Ungureanu a căzut cu brio, cu un număr de voturi greu de visat, darămite de prognozat. 

Victor Ponta a devenit prim-ministru, fără alegeri, dar prin voința celor aleși. Legitimitate perfectă, încă nevalidată prin votul popular. Care a venit la alegerile locale într-o proporție din nou greu de întrevăzut. Spre uimirea unora, Victor Ponta s-a dovedit un partener loial și disciplinat al colegului Crin Antonescu, cu care cooperase excelent vreme de aproape 18 luni. Între primele acte politice pe care și le-a asumat a fost un plan legal, bine alcătuit, închegat care să-l aducă pe Crin Antonescu la Cotroceni nu la termen, în 2014, nu în februarie 2013 (cum erau unele calcule), ci chiar la aniversarea a zece săptămâni de la preluarea guvernului. Planul, bine gândit și bine executat, a fost atât de curajos și de întemeiat încât nu a fost crezut de nimeni. Dar a reușit. Traian Băsescu este suspendat a doua oară, iar referendumul care cere votul popular pentru această decizie a majorității aleșilor se organizează la sfârșitul lunii iulie 2012.
Prima cercetare de opinie după decizia parlamentului spune că publicul știe despre referendum și suspendare, vrea să voteze (ne așteptăm la circa 8,7 milioane de votanți) și este hotărât să-l demită pe Traian Băsescu cu un raport de 2 la 1.
Cu alte cuvinte, doi tineri politicieni creditați cu șanse mici să facă ceva în fața unor structuri politice consolidate sunt pe cale să schimbe conducerea politică a României în mai puțin de trei luni. Prin perfecta cunoaștere a mecanismelor legale, politice și administrative. Prin claritatea scopului. Prin strategia bine interiorizată. Prin hotărârea și determinarea personală și a echipelor lor. Dacă vor fi la fel de eficienți și calculați în gestiunea țării avem de ce să fim optimiști.
Un plan politic bine realizat dă rezultate repede, atât de repede încât ți se pare că nu este real, posibil, legal sau moral. Dar este. Iar publicul – când a aflat de el – l-a sprijinit.
Liderilor europeni le-au luat trei ani să decidă dacă vor să-l schimbe pe Sadam Hussein care își omora concetățenii cu fervoare și tehnică modernă. A durat mai bine de un an ca liderii europeni să găsească o soluție pentru deficitele Greciei, pe care au împovărat-o cu atâtea datorii încât nici dacă își vând istoria pe tichete de masă nu le vor plăti. Acum liderii europeni se mocăie să găsească o cale de a salva băncile spaniole și franceze înecate în creditele neperformante ale guvernelor lor.
Dacă vrei, poți. Dacă știi, reușești.
Aceasta este lecția tinerilor politicieni români către mătușa bogată, îndatorată și lentă cu sediul la Bruxelles și vacanțele în Spania și Grecia ieftinite.
Notă personală. Nu am știut detaliile planului. Toate sursele mele de informare sunt publice. Știam doar că la începutul lunii iunie 2012 publicul era încă ușor favorabil menținerii lui Traian Băsescu în funcție. După reușita planului de suspendare a președintelui, publicul s-a hotărât: mulțumim, altul la rând.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS