Potenţialul haosului

E aberant să crezi că există cineva pe plaiurile noastre, care şi-a propus să-şi facă aliaţi, într-ale domniei, confuzia, dezordinea şi învălmăşeala. Şi, totuşi, de peste 20 de ani, românii au asistat la cele mai perverse tertipuri de instalare a haosului. La început, au privit cu nedumerire, apoi cu spaimă. A urmat tăcerea supusă şi, în mod neaşteptat, revolta publică.
E adevărat că lumea a fost creată pentru a trăi în armonie, în îndestulare, pace şi lumină? E fals să credem în ideea de bine în folosul tuturor? Suntem naivi să mai sperăm că va trece lunga noapte a aşa-zisei crize care a instaurat haosul social, economic şi politic în România? Sunt întrebări ale românilor la care ar trebui să răspundă, echilibrat, ferm, imparţial, dincolo de interesele de partid – tocmai politicienii. Mai-marii zilei peste care se lasă brambureala.
Cine nu reuşeşte astăzi să observe un crescendo alarmant al haosului în mai toate sectoarele vieţii româneşti înseamnă că s-a resemnat. Faptul că dezordinea îngrijorătoare pare să dobândească puteri legitime de instaurare oficială nu e deloc o glumă. Cu toate că unora dintre cei care conduc destinele ţării le convine, poate, de minune. Cum s-a ajuns aici, vor putea răspunde foarte nuanţat sociologii, analiştii politici, filosofii zilelor noastre şi câţiva înţelepţi retraşi în singurătatea austeră a munţilor. Întrebarea noastră este dacă artizanii acestei stări de lucruri, fără precedent în istoria modernă a României, şi-au luat un răgaz pentru a privi haosul drept în faţă. Dacă vor răspunde afirmativ, îi invităm, elegant, să ne explice şi nouă la ce concluzie au ajuns. Dacă, dimpotrivă, vor fi năuciţi de formularea noastră, înseamnă că trebuie să se dea bătuţi. Toţi. Fără excepţie. Consider că aceşti „domni“ care se străduiesc, din răsputeri, să  demonstreze unei populaţii lipsite de apărare că nu lor le-ar aparţine iniţiativa „generalizării haosului“, au pierdut de mult legătura cu o realitate imposibil de acceptat. Şi, totuşi, au datoria morală să nu arunce, cel puţin bătrânii şi copiii, în noaptea înverşunărilor, a deziluziei, a înfrângerii oricărei speranţe de normalitate. Scandalurile politice nu mai pot trece neobservate. Răbdarea oamenilor, sărăciţi până la disperare, are nevoie de o privire lumească. Şi nu de rânjete diabolice. Nici de războiri prelungite între tabere politice. Şi, cu atât mai puţin, de minciuni delirante şi orgolii nemăsurate.
Nu vi se pare că oamenii aceştia, extrem de avizaţi în „virtuţile“ răului, vor să întoarcă şi haosul pe dos?!