(Prima a fost scrisă prin 1981, după ce Vl. Tismăneanu a plecat în Spania, însoțindu-și mama, și nu a mai revenit la Centrul de Sociologie Urbană, unde fusesem repartizați amândoi direct de pe băncile facultății. Nu mai țin minte cum i-a ajuns scrisoarea în mână, dar știu că, după o perioadă, mama dânsului, pe care o mai ajutam la diferite treburi, mi-a spus că a primit-o și a fost impresionat. De asemenea, după câțiva ani de la această scrisoare am început să fiu supravegheat. Nu din pricina scrisorii, ci din cauza actelor ulterioare, unele izvorâte din aceleași sentimente ca și cele care au generat scrisoarea către modelul studenției mele, Vladimir Tismăneanu.)
Ai fost schimbat dintr-o funcție onorifică într-o instituție a Guvernului României. Și văd că te afectează, te explici, pui întrebări, listezi lucrări executate și nume de cercetători tineri pe care nu mă îndoiesc că i-ai îndrumat cu bună știință și bună-cuviință.
Această funcție, oricum s-ar fi numit ea, este o funcție politică. Într-o funcție politică ești numit pe criterii politice, de către un factor politic și ești demis pe criterii politice de alt factor politic. Este dreptul politicienilor să facă numiri și demiteri. Politicienii sunt aleși prin vot universal și secret, au pârghiile politice ale guvernării pe o perioadă mai lungă sau mai scurtă. Numirile și demiterile pe care le fac nu au legătură cu valoarea academică a persoanelor, cu știința lor de carte, cu puterea lor de muncă sau cu prestigiul lor internațional. Numirile și demiterile politice au legătură cu mecanismele interne ale politicii: relațiile de partid, relațiile din coaliții, clanurile și familiile politice. De aceea vedem popi miniștri la agricultură, ingineri mecanici miniștri la interne, avocați haretiști la turism, foste prezentatoare de modă președinți de camere parlamentare. Acesta este sistemul democratic: dacă ești ales, ești politician; dacă ești politician, decizi. E un sistem inegal, dar este cel mai bun dintre cele pe care le-a inventat omenirea de mii de ani încoace.
Numirea în funcția respectivă a fost și consecința redactării Raportului Comisiei de condamnare a faptelor comunismului în România, raport pe care l-ai coordonat. Numai că acțiunea de demarare a redactării Raportului, mijloacele logistice alocate și prezentarea concluziilor sale în parlament au fost tot acte politice. Pentru tine, ca politolog provenit de la marginea lumii și ajuns profesor la Washington, redactarea Raportului a fost Opera Magna. Nu știu câți oameni îți vor citi cărțile peste o sută de ani. Însă, în mod sigur, măcar istoricii vor reciti Raportul, ca un document de analiză a vieții cotidiene din vremea tinereții noastre. Redactarea Raportului a fost un act moral și academic, dar generat și utilizat politic. Fiind deputat PSD, eram în sala parlamentului când președintele Traian Băsescu și-a prezentat concluziile asupra Raportului și am simțit foarte limpede faptul că președintele înțelegea foarte puțin semnificația, mesajul și direcția Raportului, dar pricepea foarte bine cum să-l folosească în propriul său interes politic. Interes care nu l-a ajutat deloc: a promis că va reduce corupția endemică din administrația publică din România și a creat adevărate cercuri mafiote; a promis că va face statul român să funcționeze (de aceea mulți oameni de stânga l-au votat și l-au sprijinit) și a redus statul român la nivelul unui instrument prăfuit al politicului, exact ca și acum 50 de ani. Dar vom mai avea probabil ocazia să discutăm despre mandate ratate în politica românească.
În anii 1970 ai fost modelul multor studenți la sociologie și filosofie din toată România. În anii 1980, mulți ți-au urmărit cu interes și respect eforturile enorme pe care le-ai făcut în emigrație ca să treci din statutul de tolerat în statutul de participant activ într-o societate complet diferită de cea de acasă. În anii 1990, mulți – probabil aceiași – s-au referit la lucrările și ideile tale ca la manuale pentru o evoluție mai rapidă. Iar în anii 2000, mulți au fost mândri că modelul lor a reușit să se detașeze de propriile determinații (ca să preiau o expresie din Ideologia Germană) și să devină mentorul unei generații mai deschise, mai educate și mai universale decât am fost noi.
Funcțiile politice nu sunt recompense pentru munca academică și efortul de învățare. Funcțiile politice sunt obținute prin luptă politică.
Nu ești politician. Ești politolog, probabil cel mai bun pe care l-a avut România vreodată.
Tu nu ai un mandat, ai un destin.
Unele mandate se transformă în destine. Dar niciodată un destin nu poate fi sugrumat de un mandat.
Din nou, cu stimă, Alin Teodorescu
