Simfonie pe afiş

Muzica este pentru neavizaţi pentru că e cel mai inspirat mijloc de comunicare între oameni. De când strămoşii noştri băteau cu beţele în scoarţa de copac, muzica însemna ceva. Între timp, muzica a evoluat. Şi am ajuns în prezent. Unii avizaţi, alţii neavizaţi.
O orchestră şi-a aşteptat publicul, săptămâna aceasta, într-un local underground din Craiova, pentru o porţie promiţătoare de rock simfonic, anunţată cu surle şi trâmbiţe în urmă cu trei săptămâni. Din păcate, cvartetul de coarde al orchestrei care trebuia să dea „simfonicul“ nu prea s-a auzit, schimbând total genericul concertului.
Multe persoane neavizate au venit la acest concert cu gândul că vor asculta ceva inedit; o îmbinare frumoasă între duritatea rockului şi delicateţea instrumentelor clasice. Ghinionul lor a fost că acestea din urmă nu s-au auzit cum trebuie decât la câteva melodii. Chiar dacă membrii orchestrei au muncit mult, fără îndoială, pentru ca acest eveniment să iasă bine. Şi a ieşit – probabil pentru că, indiferent că-i simfonic sau nu, distracţia primează – , numai că unii s-au auzit mai tare decât alţii.
Rockul simfonic nu înseamnă doar „însăşi prezenţa“ unor instrumente clasice lângă unele instrumente specifice rockului, în cazul serii de faţă. Asta spune istoria scrisă de oameni mai avizaţi decât noi, neavizaţii, şi asta spun cărţile de specialitate. Ele trebuie să se şi audă. Altfel, a fost doar rock. Şi un pic de jazz dat de saxofonul-vedetă, care a avut melodia lui specială în concert.
În rarele momente în care sunetul produs de cvartet reuşea să răzbată de undeva, din spate, combinaţia a fost inedită. Era un contrast plăcut atât între muzică clasică şi rock, cât şi între geaca de piele a solistei şi umărul gol, lăsat elegant la vedere, al violoncelistei. Două lumi diferite care, atunci când se atrag, fac o lume şi mai frumoasă. Dar, în seara res­pectivă, s-au atras cam rar din punct de vedere sonor.
„Nu se aud instrumentele (cvartetul – n.r.)“, „unde e «simfonicul»?“, spuneau vocile din local – neavizate, ce-i drept. Dar voci care decid soarta acelui bun creat: muzica. Pe principiul „merge şi aşa“, oamenii au continuat distracţia şi fără să audă cvartetul de coarde. După spusele mai multor persoane nu chiar habarniste, problema pare să fi venit de la cei ce s-au ocupat de sunet. Sau poate fi vina celui care a ales compoziţiile, pentru ca orchestra să nu iasă atât de mult în evidenţă. Totuşi, pe afiş scria rock simfonic. Dar s-a dat altceva. Însă, asta n-a mai contat atâta timp cât localul era plin şi lumea se simţea bine. A fost un prilej de bucurie şi de distracţie, pe care nici un om sănătos la cap nu-l ratează.
Spre deosebire de oamenii care băteau cu beţe în scoarţa copacului, noi avem, acum, acces la informaţie şi la muzică. Orice neavizat care a ascultat o dată în viaţă o lucrare de rock simfonic ştie cum ar trebui să-ţi gâdile urechea. Şi nu trebuie să treci graniţa pentru asta. Chiar Tudor Gheorghe ştie ce-i aia rock simfonic. Şi e oltean de-al nostru.
Concertul va fi reluat undeva prin luna mai, în acelaşi local. Dacă nu se va rezolva problema sunetului, ar fi bine să se rezolve problema genericului sub care evenimentul se desfăşoară. Să fie doar rock, dacă sunetul sau geniul creator nu ne permit şi un „simfonic“.
Este foarte uşor să anunţi un concert de anvergură şi un proiect ambiţios. Este foarte greu să îl pregăteşti şi să-l pui cap la cap. Însă, e dezamăgitor atunci când un concert de rock simfonic se rezumă la simpla prezenţă a unui cvartet pe scenă, care cântă, dar nu-şi face simţită prezenţa. Şi la titlul de pe afiş. Dezamăgitor pentru iubitul public neavizat şi pentru standardele pe care artiştii îşi doresc atât de mult să le respecte.