Curg condamnările la închisoare cu suspendare în dosare de corupție. Parlamentul României se populează încet cu corupți care votează legi. Vom asista peste două zile la un moment sublim. Nu mai puțin de cinci parlamentari condamnați la închisoare cu suspendare pentru fapte de corupție vor vota cu entuziasm la moțiunea de cenzură împotriva legilor guvernului. Între ele, țineți-vă bine, și legea privind promovarea judecătorilor la Înalta Curte de Casație și Justiție. Primii patru fac parte din cercul puterii, deci nu vor avea încotro. Vor trebui să pună umărul la reformarea justiției, că tot au scăpat ieftin.
Cine sunt însă parlamentarii condamnați care votează legile justiției?
Șerban Mihăilescu, senator UNPR, condamnat marți, 20 decembrie, de Înalta Curte la un an cu suspendare.
Eugen Bădălan, condamnat pe 9 decembrie, de Înalta Curte, la patru ani cu suspendare, autosuspendat din PDL.
Cosmin Popescu, condamnat de Înalta Curte, în aprilie 2011, la doi ani cu suspendare, și el autosuspendat din PDL.
Dan Ilie Morega, deputat UNPR, condamnat de Înalta Curte la trei ani cu suspendare.
Virgil Pop, deputat PNL, condamnat vineri la cinci ani cu executare, autosuspendat din partid.
Doar în cazul Cosmin Popescu decizia este definitivă, în celelalte putând fi cu recurs. Popescu a anunțat că intenționează să apeleze la calea extraordinară de atac a revizuirii. Cei cinci vor putea evita bifarea unui moment jenant lipsind pe 22 decembrie din parlament. Nu te poți pronunța, totuși, chiar pe legea privind promovarea judecătorilor la Înalta Curte, condamnat fiind de instanța supremă. Ar fi o culme a sfidării. În tot cazul: cum mai poate vota un parlamentar condamnat de instanța supremă la închisoare cu suspendare orice alte legi? Ce autoritate mai are un infractor dovedit în instanță să-și exercite mandatul? Cum de nu există nici o presiune din partea partidelor să facă pasul înapoi din parlament? Autosuspendarea din partid e la fel ca soluția de condamnare la închisoare cu suspendare: nu folosește la nimic.
De la începutul anului până acum, în cinci cazuri de corupție cu politicieni, instanțele au pronunțat condamnare la închisoare cu suspendare. În România, soluția condamnării la închisoare cu suspendare contrastează puternic cu gravitatea infracțiunii de corupție, plasată în topul vulnerabilităților la singuranța națională în documente oficiale ale statului român.
Astfel, în Strategia Națională de Apărare elaborată de președinție în 2010, corupția este trecută la capitolul vulnerabilități la adresa securității naționale, la punctul patru: „Corupția, cu implicații asupra funcționării instituțiilor statului și cu efecte negative asupra vieții cetățeanului“. Dacă tot e o vulnerabilitate la siguranța națională, logic e ca această infracțiune gravă, corupția, să fie sancționată exemplar. Altfel, opinia publică va fi complet derutată. De ce e mai grav să furi o găină sau un portofel decât milioane de euro de la stat? De ce să meargă la pușcărie hoții de găini și nu corupții, deoarece în Strategia Națională de Apărare nu scrie că furtul de găini vulnerabilizează statul român, ci corupția.
Nici UE nu monitorizează România pe furturile de găini, ci pe averile fabuloase făcute de politicieni din ouăle de aur ale statului. Ultimul raport de țară al Comisiei Europene, din iulie 2011, notează la capitolul recomandări: „Consolidarea în continuare a caracterului consecvent și disuasiv al sancțiunilor aplicate de instanțe în cazurile de corupție la nivel înalt și dovedirea îmbunătățirii rezultatelor în ceea ce privește investigarea, urmărirea penală și judecarea cazurilor de fraudă cu fonduri UE și privind achizițiile publice“.
Ce înseamnă caracter consecvent și disuasiv? Adică nu poți trata în extreme această infracțiune, tratând-o când cu maximă indulgență, când cu pedepse mari. Mai înseamnă că, prin sancțiunile aplicate, trebuie să descurajezi un fenomen. Or, pronunțând închisoare când cu suspendare, când cu executare în cazuri de corupție, judecătorii nu arată nici consecvență, nici nu descurajează astfel de acte.
Sentințe la Înalta Curte de Casație și Justiție:
Șerban Mihăilescu (senator UNPR), un an cu suspendare (cu recurs)
Eugen Bădălan (deputat PDL), patru ani cu suspendare (cu recurs).
Paul Păcuraru (ex-ministru PNL), achitat (definitiv).
Adrian Năstase (deputat PSD), achitat (cu recurs).
Virgil Pop, (ex-PNL) condamnat la cinci ani cu executare.
Cosmin Popescu (ex-deputat PDL), condamnat definitiv la doi ani cu suspendare (revizuire).
Mihai Sireteanu (fost deputat PSD), condamnat definitiv la doi ani cu suspendare.
Dan Ilie Morega (deputat UNPR), condamnat de Înalta Curte la trei ani cu suspendare.
Analizând sentințele de mai sus, găsim câteva explicații posibile: judecătorii se tem să pronunțe condamnări, tratează cu prea multă indulgență faptele de corupție; dosarele DNA sunt subțiri în unele cazuri, fără probe solide, nu rezistă în instanță; corupția unor magistrați de la Înalta Curte. În tot cazul, cineva a greșit: fie procurorii, fie judecătorii. Sigur că achitarea sau condamnarea cu suspendare fac parte din soluțiile legale perfect posibile într-un dosar. Dacă am pretinde doar exclusiv condamnări de la dosarele DNA, n-am mai avea nevoie de judecători. Dar cum poți pretinde că ai dat de pământ cu corupția când nu e nimeni la închisoare? Când cei câțiva corupți condamnați scapă de executare și votează legi în parlament?
Chiar și atunci când ajung la condamnări, soluția suspendării executării pedepsei a devenit regulă, executarea excepția. Unii susțin că doar Marea Britanie și SUA pronunță cu executare în dosare de corupție, că practica în UE este condamnarea cu suspendare. Această soluție discutabilă în cazurile de corupție (închisoare cu suspendare) a fost preferată de instanțele din România și în 2010. Or, într-o țară cu probleme de corupție cum e România te așteptai la soluții mai dure.
Potrivit bilanțului DNA pe 2010, consemnat pe blogul jurnalistei de investigații Emilia Sercan, din cele 81 de dosare soluţionate prin condamnări în 2010, în 39 s-au pronunțat condamnări la închisoare cu suspendare. De remarcat că proporția condamnărilor cu suspendare vs. condamnări cu executare (jumătate-jumătate anul trecut) scade vertiginos când e vorba de personaje politice influente. Aici, regula devine condamnarea cu suspendare, executarea fiind excepția.
