Curve şi şarlatani

Toate întâmplările şi personajele invocate în povestea de mai jos sunt pur imaginare. Orice asemănare cu persoane sau întâmplări reale este pur aleatoare – cu marginea de eroare permisă de legea numerelor mari.
Să presupunem că eşti un ambiţios dintr-o localitate din provincie: deşi te învârţi printre puternicii zilei, aceştia sunt ei întâi prea mici pentru visele tale. Eşti incompetent, dar asta se vede mai greu pentru că nimeni nu te angajează să faci ceva. În oraș vine viitorul prim-ministru care trage la un prieten întâlnit la vânătoare. Eşti şi tu invitat la petreceri, faci frumos şi eşti numit ministru, într-un domeniu în care chiar nu te pricepi. Pleci în Capitală. Ceri casă – ţi se dă. Ceri maşină – ţi se dă. Ceri birou – ţi se dă. Rar, ţi se cer anumite rezultate. Ca, de exemplu, mobilizarea populaţiei pentru un referendum. Nu ai rezultate, dar îi duci pe toţi cu vorba, fie aruncând anatema asupra celor care nu se pot apăra, fie cu linguşeli şi mici servicii personale – cum ar fi să te zborşeşti în scris la BBC că nu ştie să facă presă adevărată. Ameninţi jurnaliştii, plăteşti pe sub masă unele trusturi de presă, care îţi fac şi ţie puţină imagine – că nu se ştie. Te dai băiat bun, dar cu un şef imposibil, care vrea să controleze presa şi să pună jugul pe jurnaliştii de valoare. Nu e aşa, şeful tău e mai degrabă speriat de presă decât călare pe ea, dar sceneta prinde, tu apari ca inteligent şi încorsetat, deşi eşti doar arogant, incapabil şi şarlatan. Iar când şeful tău – cel care te-a făcut ministru, parlamentar, valoare naţională, te-a decorat, ţi-a permis să dai contracte în neştire propriei tale firme, a închis ochii la gafele şi şarlataniile tale –  pierde funcţiile şi este târât în justiţie, tu ce faci? Te duci la cooperativa ochiul şi timpanul şi spui tot felul de nărozii, îl ataci pe faţă şi prin spate, îl linguşeşti pe cel care l-a mazilit pe fostul tău șef, așa cum îl vei linguși și pe mazilitorul mazilitorului. Mare om, mare caracter…
Să presupunem că și tu ești un ambițios, din același oraș de provincie. Cineva te extrage din neantul anonimatului și te face secretar general al partidului de guvernământ. În toată lumea, aceștia sunt numai 200 de oameni. Atât – două sute. Sunt zeci de mii de parlamentari pe lume, mii de miniștri, sute de mii de secretari de stat. Dar numai două sute de secretari generali ai partidelor de guvernământ. Uneori, aceștia sunt viitori prim-miniștri, președinți, ambasadori, miniștri, președinți de parlamente. Alteori sunt împușcați la zid, după cum sunt norocul și vremurile. Acești oameni nu au răspunderea unui ministru, dar au atribuțiile și avantajele unui șef de stat. De deciziile lor depind carierele a sute de oameni din politica locală, a mii de salariați din serviciile publice, a sute de mii de electori. Și ce faci tu, în loc să te apuci de treabă și să vezi de ce finanțele partidului nu sunt în ordine, de ce nu există sisteme de recrutare și selecție a cadrelor, de ce doctrina partidului este făcută din zdrențele Manifestului Comunist amestecate cu discursurile lui Ronald Reagan? Răspândești ideea că tu aduni banii negri pentru șeful tău, actualul șef de partid și de guvern. Ceri în numele lui. Aduni în numele lui. Spui lumii că vrea mai mult. Și mai mult. Nu e nimic adevărat din asta, omul nu cere și în nici un caz nu ți-ar cere ție. Dar sceneta reușește și tu îți cumperi motocicletă, gip, vilă, mobilă scumpă, vacanțe în locuri pe care mama ta nici nu le poate pronunța. Te vezi mare, realizat, inteligent, special. Nu ești decât un mitoman ambițios dintr-un orășel de provincie, care face avere vânzând o imagine falsă a celui care te-a pus în fruntea bucatelor.
La un moment dat, pleci, te duci la dușmanul șefului tău, îl trădezi și pe acesta, te duci la dușmanul dușmanului tău, umblând de la unul la altul și lăsând o dâră toxică și greu de acoperit cu parfumuri fine.
Unul e curvă, altul șarlatan. Sau ambii la fel, în proporții diferite.
Bine că aceşti oameni există numai în imaginație.