17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiLectura greşită a datelor istorice (I)

Lectura greşită a datelor istorice (I)

Mă uit la formidabila luptă care se dă în Partidul Liberal Democrat şi mă întreb mereu de ce liderii politici români se simt datori să facă toate greşelile celor dinainte, plus câteva ale lor, ca să fie originali. Situaţia PDL este într-adevăr stranie. Partidul este la guvernare, are majoritatea în parlament, are preşedinţia şi o treime din puterea locală din România. PDL poate numi miniştri, ambasadori, directori, procurori, poate dispune de bugetul ţării de acum şi de cele mult viitoare prin împrumuturi fără număr. Şi totuşi, în sondaje este pur şi simplu prăbuşit, stând mai rău decât PNŢCD cu un an înainte de alegerile din 2000. Iar PNŢCD a dispărut de pe scena parlamentară a României şi e greu de crezut că va mai apărea din nou. De aici, oamenii – altfel inteligenţi şi instruiţi – trag concluzia că PDL trebuie să se transforme radical pentru a evita destinul ţărăniştilor. Am mai auzit această poveste şi parcă o spunem din nou la gura sobei. Acelaşi val reformist cuprinsese şi PSD în iunie 2004, când publicul l-a perceput înfrânt în alegerile locale, deşi avusese cea mai bună performanţă electorală din 1992 şi până atunci. Se vorbea de un nou partid, de schimbarea primului-ministru, de o comisie de integritate care să cureţe rândurile corupte ale activiştilor şi militanţilor.
Sebastian Lăzăroiu, unul dintre cei mai buni sociologi pe care îi are România la ora actuală, crede mai întâi că PDL e dus pe copcă şi că e nevoie de un nou partid: mai curat, mai cinstit, mai vioi. Cristian Ghinea, un comentator politic şi social de clasă superioară, se apucă să facă proiectul unui nou partid şi provoacă dezbateri pe internet – cum ar fi ca în Poiana lui Iocan electronică, adică fără nici un fel de legătură cu lumea reală. Îl secondează Dan Tapalagă, probabil unul dintre cei mai profunzi „scriitori la ziar“, în ciuda depresiei şi pesimismului devastator pe care le transmite prin textele sale. Dan Tapalagă teoretizează încercările unui grup de intelectuali (Monica Macovei, Cristian Preda, Sever Voinescu), susţinut de o mână de activişti fără anvergură ai partidului (Elena Udrea, Sulfina Barbu) şi cere demisia premierului Boc şi formarea unui nou guvern. Un fel de „scoală-te tu, să mă aşez eu, că sunt mai proaspăt“. Sebastian Lăzăroiu mai citeşte o dată datele istorice, constată că situaţia PDL de acum nu este similară cu situaţia PNŢCD din 1999 şi dintr-odată, din adept al aripii curate şi pure a democraţilor trecuţi de la stânga la dreapta, devine teoreticianul talibanilor din partid, un fel de sprijinitor al lui Cozmâncă, dacă îmi este permisă comparaţia.
Realitatea este cu totul alta decât încearcă să o îmbălsămeze unii. PDL s-a prăbuşit în sondaje nu din cauza crizei, corupţiei, acordului cu FMI sau incapacităţii de guvernare. PDL s-a prăbuşit în sondaje din cauza discursului lui Traian Băsescu din seara zilei de 6 mai 2010. Atunci, Traian Băsescu a transmis publicului că se va ieşi din criză pe seama celor care nu au nici un fel de apărare socială sau politică: pensionarii şi salariaţii din administraţia publică. Cum PDL este într-o măsură considerabilă creaţia lui Traian Băsescu, aşa cum şi PSD este creaţia lui Ion Iliescu, când publicul l-a sancţionat pe Traian Băsescu a sancţionat şi PDL. Putea să facă Boc autostrăzi suspendate, terane şi subterane, de-a lungul şi de-a latul patriei, că tot acolo ar fi fost – la sub 10% încredere. Iar partidul său ar fi fost tot la 10-15%. Ce nu s-a observat a fost un lucru foarte simplu după vorbă, după port: deşi PDL a căzut de la 30% la 10%, concurenţii NU au câştigat punctele pierdute. Punctele pierdute de PDL s-au dus la cei care se declară nehotărâţi şi la un partid-pungă, respectiv Partidul Poporului, având drept finanţator un penal (Dan Diaconescu) şi preşedinte un personaj de vodevil (Garcea). Această observaţie ar fi trebuit să le spună strategilor şi politicienilor din PDL că este necesară anularea impresiei şi realităţii că se iese din criză pe seama celor două categorii amintite. Dar mai întâi trebuie să ieşi din criză. Ieşirea din criză solicită un pachet de măsuri executive şi legislative de care nu am auzit până acum în discuţiile elevate dintre Macovei, Preda, Lăzăroiu şi Tapalagă. Şi nu numai măsuri. Este necesar ca deciziile politice să fie luate pe baza unui consens public, pentru că degeaba faci tot felul de lucruri dacă publicul nu participă la ele.  
Iar apoi trebuie să le spui pensionarilor că nu pe spinarea lor ai ieşit – dacă ai ieşit – din criză. Cu salariaţii din administraţie este puţin mai greu – o parte însemnată a publicului îi consideră parte a problemei, nu parte a soluţiei. Respectiv, mulţi români cred că excesul de cheltuieli publice cu o birocraţie coruptă a agravat consecinţele crizei economice.
Dar de ce nu a câştigat opoziţia punctele pierdute în seara de 6 mai 2010?

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII