Bogăţia din pământ nu curge la pompă

Protestele împotriva majorărilor de preţuri ale carburanţilor au ţinut capul de afiş în acest început de an. Nemulţumirea s-a îndreptat în primul rând către zona unde scumpirile apar cele mai evidente: adică la deţinătorii pompelor. Companiile petroliere s-au trezit cu furia consumatorilor, deşi nu poartă în egală măsură vina. Unele societăţi au doar benzinăriile, altele au şi rafinăriile – fiind constrânse de marje, în timp ce altele deţin şi producţia. Curios însă, cei care au acest avantaj nu profită de el pentru a-şi majora cota de piaţă prin preţuri mai coborâte, fapt care nu poate fi explicat altfel decât prin existenţa unui cartel. Statul flămând, cu accize mai ridicate decât în unele state din Europa şi cu o TVA aproape de plafonul maximal din UE, este pe deplin responsabil pentru preţul pe care am ajuns să îl plătim la pompă.
„Avem un preţ al carburanţilor la nivelul ţărilor dezvoltate din Uniunea Europeană, în timp ce salariile sunt de patru-cinci ori mai mici decât în aceste state!“, au exclamat protestatarii. Aceştia au fost imediat contestaţi de oameni care cică ar înţelege fenomenul economic: „Păi nu are nici o legătură salariul mediu cu preţul de la pompă, cu preţul de piaţă al carburanţilor. Una e una şi alta e alta“, a sunat argumentul acestora. Ca să traducem altfel, în UE avem o piaţă comună pentru carburanţi, energie, alimente, dar nu şi o piaţă comună a forţei de muncă.
Realitatea economică nemijlocită ne spune că nu putem avea salariile din ţările puternic industrializate ale Uniunii Europene. Acceptăm prin urmare această situaţie ca pe o constrângere a condiţiilor de piaţă. Pe de altă parte, nu înţelegem de ce autorităţile de la Bruxelles nu ar admite realitatea economică potrivit căreia România dispune de resurse de combustibili fosili care ne pot permite să avem preţuri la pompă mai scăzute şi în acord cu condiţiile unei pieţe interne în care puterea de cumpărare a consumatorului este redusă. Adică, de vreme ce noi acceptăm realitatea economică din piaţa muncii, şi Uniunea Europeană ar trebui să ia act de realitatea geoeconomică a unei Românii care încă are zăcăminte de petrol şi gaz.
O lege economică veche spune că omul consumă în primul rând resursele de care dispune, pe care le obţine facil. Egiptenii au întemeiat o civilizaţie pe cultivarea grânelor profitând de ciclurile revărsării Nilului. Grecii şi-au întins plasele şi au trăit din pescuit. Europa Occidentală a construit cate-drale, castele şi drumuri din piatra pe care a luat-o de la suprafaţă. Japonezii nu au avut aşa material durabil, dar au ştiut să utilizeze lemnul. În veacul trecut, popoarele din Orientul Mijlociu au început să îşi susţină existenţa pe exploatarea zăcămintelor de petrol şi gaze.
Într-o ţară cu ierni grele, şi românii ar avea dreptul să utilizeze resursele cu care Dumnezeu ne-a binecuvântat şi pe care le-am putea obţine la preţuri mai scăzute. Bunul-simţ economic ne spune acest lucru. Aşa ceva se poate însă întâmpla pentru că peste ţară a fost aruncat blestemul birocraţilor din Uniunea Europeană, care ne spun că trebuie să tremurăm de frig, să mergem pe jos şi să plătim alimente scumpe de dragul unei pieţe comune a carburanţilor. Dacă aşa înţeleg deştepţii de la Bru-xelles economia de piaţă, de ce nu adoptă nişte legi care să alinieze şi salariile de aici cu cele din Occident!?
Am ajuns să plătim la pompă 1,53 dolari pe litru, mai mult decât în unele ţări dezvoltate şi în care nu se zăreşte vreo sondă. Acelaşi preţ este şi în Brazilia, ţara uneia dintre cele mai mari companii petroliere din lume, PetroBras. Un exemplu similar îl avem de la Norvegia, care, deşi dispune de platforme petroliere în Ma-rea Nordului, are un preţ mediu al carburanţilor de 2,3 USD/litru. E adevărat, la ei accizele se regăsesc în serviciile pe care statul le oferă cetăţenilor. Acestea sunt singurele ţări producătoare de petrol unde avantajul de a dispune de aceste resurse nu este exploatat la pompă. Elveţia şi Austria, state unde salariul mediu este mai ridicat, plătesc 1,50 USD/litru, conform enciclopediei on line Wikipedia. În cazul Austriei, explicaţia stă în faptul că aceasta beneficiază – lucru de neînţeles – de petrolul românesc. În Polonia, preţul de la benzinării este de 1,42 USD/litru. Mai scăzut este şi în ţările din fostul spaţiu al Iugoslaviei. Dacă în decada trecută – sub embargo – consumatorii din aceste ţări sufereau dramatic şi îşi legau speranţe importante de combustibilul de contrabandă din România, acum aceştia stau mai bine decât noi: benzina este 1,42 USD/litru în Macedonia, 1,41 USD/litru în Croaţia, 1,40 USD/litru în Serbia, 1,23 USD/litru în Muntenegru şi 1,49 USD/litru în Slovenia, ţară membră a zonei euro.
Belarus, cu un preţ la pompă de 1,07 USD/litru şi Ucraina cu 1,02 USD/litru sunt beneficiare ale vecinătăţii cu statele producătoare de petrol. Să vedem însă ce preţuri ale benzinei sunt practicate în ţări care sunt binecuvântate de Dumnezeu cu resurse de carburanţi fosili: Rusia – 0,798 USD/litru, SUA – 0,734 USD/litru, Mexic – 0,69 USD/litru, Iran – 0,655 USD/litru, Malaiezia – 0,6 USD/litru, Indonezia – 0,59 USD/litru, Emiratele Arabe Unite – 0,48 USD/litru, Nigeria – 0,44 USD/litru, Algeria – 0,41 USD/litru, Oman – 0,31 USD/litru, Bahrein – 0,27 USD/litru, Ve-nezuela – 0,23 USD/litru, Kuweit – 0,224 USD/litru, Qatar – 0,22 USD/litru, Turkmenistan – 0,22 USD/litru, Libia – 0,17 USD/litru, Arabia Saudită – 0,16 USD/litru.
Iată ţări în care de existenţa unor resurse profită nemijlocit cetăţenii. În România, cică, nu s-ar putea, pentru că trebuie să participăm la o piaţă comună europeană. Pentru cine spune că principiile europene sunt corecte, am să amin-tesc faptul că acestea nu se aplică în cazul produselor agricole. Statele puternic industrializate profită de dis-ponibilitatea unei resurse importante – productivitatea superioară a industriei – pentru a subvenţiona preţul produselor agricole. Acolo legea pieţei comune, egalitatea de şanse a agenţilor economici din diversele ţări nu mai funcţionează aşa cum se pretinde de la piaţa energiei. Dublul standard şi ipocrizia legislaţiei din Uniunea Europeană vin ca un blestem pentru România, ţară altminteri binecuvântată cu resurse de combustibili fosili.