12.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiAlianţa de Centru-Dreapta-Stânga (ACDS)

Alianţa de Centru-Dreapta-Stânga (ACDS)

Aceasta este construcţia cu care opoziţia vrea să rupă gura târgului. Dacă se va numi chiar aşa, aştept un miel de la iniţiatori.
Greşeala fundamentală a politicienilor noştri este că nu învaţă nimic din trecut.
„Îi dau voturile mele candidatului X în turul al doilea“. Aiurea! Îi dă luna de pe cer. Presupunerea că alegătorii aflaţi în cabina de vot vor urma îndemnul şefului unui partid s-a dovedit de atâtea ori greşită, că te apucă mila de aceia care, după 20 de ani, n-au învăţat nimic din istorie.
Nu mai departe alegerile prezidenţiale din 2009. După turul întâi, Băsescu avea 3,15 milioane de voturi, Geoană – 3,02, Antonescu – 1,94, iar ceilalţi – 1,4.
Presupunând că Băsescu şi Geoană şi-au păstrat votanţii, iar cele 1,4 milioane s-au împărţit oarecum egal între cei doi finalişti, aritmetica simplă ne arată că dintre votanţii lui Antonescu doar jumătate s-au dus la Geoană, restul au mers la Băsescu. Este vorba de nucleul dur liberal, un
milion de votanţi, care nu vrea să audă de PSD, asimilindu-l cu moştenitorul comunismului.
Pe ce se bazează Antonescu crezând că în 2012 va fi altfel? Pe iluzia că votanţii liberali îi vor asculta îndemnul.
Adică te faci frate cu Voiculescu şi cu Ponta şi speri ca liberalii de rând să înghită broasca râioasă. Nu vorbim de conducerea liberală, aservită, cu patru excepţii notabile, preşedintelui PNL. Vorbim de clasa de mijloc, de micii şi marii întreprinzători, de salariaţii lor, care ştiu de „redistribuirea“ visată de PSD, de la cei care au la cei care stau. Care ştiu că Victor Ponta doreşte ca statul să controleze totul, că doar n-au uitat ce s-a întâmplat în 2001-2004.
Care ştiu că PSD l-a şantajat pe Tăriceanu, făcându-l să dinamiteze echilibrele structurale,
de-am ajuns să împrumutăm un miliard de euro pe lună să plătim pensii şi salarii bugetare. Ştiu şi de ajutoarele sociale nesfârşite acordate „garantat“ celor care nu vor să-şi găsească un loc de muncă în piaţa muncii de la noi sau din Europa. Că avem trei milioane de hectare teren agricol care stau pârloagă.
Pe urmă ce alianţă mai este şi asta în care fratele mai mare, PSD, are pretenţia de un raport de 2:1 pe eventuale liste comune? Cine va dicta în viitorul parlament? Cine va fi viitorul preşedinte? Crin Antonescu, care n-a condus nici o grădiniţă, dar vrea să conducă un popor? Cu premier de la PSD, posibil Victor Ponta? Preşedintele Senatului va fi Dan Voiculescu?
Vor încerca să-l suspende pe preşedintele Băsescu, astfel încât în 2012 să avem şi alegeri prezidenţiale, odată cu cele parlamentare, cum se aude?
Înainte de a lămuri toate aceste probleme, nu numai că este ridicol să construieşti alianţă de centru-dreapta-stânga, e chiar periculos. Pentru că sperii tot electora-tul. Cei de dreapta se sperie de orientarea de stânga a alianţei şi invers.
Câştigătorul pare să fie în acest caz PD-L. Care va culege electorii speriaţi din ambele tabere.
Şi mai face opoziţia o greşeală fundamentală atunci când apreciază că populaţia nu evaluează exact vinovăţiile pentru situaţia economică proastă în care ne găsim. Că toată lumea îi vede vinovaţi pe Băsescu şi actuala putere, aşa cum ne spun Antenele, deşi la începutul lui 2009 s-au trezit cu mortu-n casă. Plus o criză economică mondială care nici acum nu se ştie cum se va sfârşi. Mai pe scurt spus, ne cred tâmpiţi.
Din toate discursurile liberale sau pesediste,
referitoare la viitorul economic al ţării, rezultă că vor să facă ceva. Nu rezultă însă că şi pot. Pentru că nu auzim decât lozinci. Cele de la
liberali, diferite de acelea ale PSD.
„Vom sprijini capitalul naţional“, zice Victor Ponta. Uită că după aderarea la UE România nu mai poate face discriminări între capitalul european şi cel românesc.
„Avem ca prioritate absolută crearea de noi locuri de muncă“, mai spune Victor Ponta. Tot la buget? Doamne fereşte! Nu ştim cum să scăpăm de bugetarii angajaţi de Tăriceanu şi angajăm alţii? În întreprinderile încă de stat? Tocmai ce ne spun experţii străini că aceste companii naţionale, câte mai sunt, atârnă ca bolovanii de gâtul economiei româneşti. Atunci unde, că statul nu mai este agent economic să angajeze salariaţi.
Singura posibilitate firească ar rămâne scăderea fiscalităţii şi a costurilor cu forţa de muncă, greu de suportat de către angajatorii privaţi. Dar nu avem bani la fondul de pensii, de sănătate, de şomaj etc. Nici de investiţiile creatoare de locuri de muncă nu avem bani. Atunci la ce se referă Victor Ponta când vrea să creeze locuri de muncă? Fiindcă nu e clar de unde ia banii.
Din scăderea evaziunii fiscale şi a criminalităţii economice, zice PSD. Dar uită că în 2009 Ministerul de Interne a fost condus de Dan Nica, de ajunsese Marian Vanghelie stăpânul dosarelor de la doi şi-un sfert.
Singura speranţă rămân banii europeni. Dacă nu şi-ar fi băgat şi aici dracu’ coada. Au fost aprobate multe
proiecte pe pile, deşi nu meritau, iar acum, când trebuie să se facă decontările, nu vin banii pe vorbe sau documente ireale.
În concluzie, rar mi-a fost dat să aud de o construcţie politică mai bizară decât aceea anunţată de opoziţie. Pentru că nu are nici un fundament doctrinar, un proiect comun, altul decât izgonirea lui Băsescu şi a PD-L. Ca şi cum prin plecarea lor s-ar rezolva ceva în economie. Sau izgonirea clientelei PD-L. Ca să vină în locul ei cine? S-au transformat în fecioare peste noapte şi nu am aflat eu?
Mai este posibilă, în România, politica bazată pe principii şi caracter? Iată adevărata miză a anilor ce vin.
Deocamdată, observ doar încăpăţânarea a doi cârlani fără minte, ieşiţi pentru prima dată la păscut pe pajiştea politică.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

15 COMENTARII