Acum zece ani, nu doar pentru a face notă discordantă, Warren Buffett declara: „Produsele derivate nu sunt altceva decât arme de distrugere în masă“. Buffett, cu al său fond de investiţii Berkshire Hathaway, a îmbogăţit o generaţie de americani determinându-i să cumpere constant, zi de zi, timp de 30 de ani, acţiuni la Coca Cola şi Gillette.
Omul analizelor profunde şi al investiţiilor puerile demonstrase întregii lumi că doar din băuturi carbogazoase şi din lame de ras se poate realiza una dintre cele mai impresionante averi ale secolului XX.
Sub deviza „Nu cumpăr decât acţiuni ale firmelor care produc bunuri de care am nevoie în cotidian“, Buffett refuza cu obstinaţie să se amestece în euforica bulă a dotcomurilor. Şi are dreptate din nou, sporindu-şi faima.
Afacerea lamelor de ras transformase celebrul BUY AND HOLD în „Cumpără ce-ţi trebuie şi păstrează ceea ce oamenii aruncă zilnic“. Tot Oracolul din Omaha a demonstrat că poate face exitul vieţii lui în plină criză a dotcomurilor vânzând lamele de ras cu peste 40 de miliarde de dolari.
Dumnezeu să-i odihnească în pace pe acţionarii de la Procter and Gamble care le-au cumpărat!
După zece ani euforici, în care câştigurile din derivatele subprime au cosmetizat bilanţurile băncilor de pe întreg globul, luni, 15 septembrie 2008, o întreagă lume financiară ajungea să înţeleagă avertismentul lui Buffett: derivatele deveniseră cea mai puternică armă de distrugere în masă şi falimentul Lehman Brothers nu era altceva decât Hiroshima finanţelor mondiale. La mai puţin de două săptămâni după Lehman, toţi aflam cu stupefacţie că bătrânul guru din Omaha vânduse naked put-uri pe Dow Jones la 16.000, cu scadenţa în 2015, şi put-uri pe G. Sachs. Cel care anticipase cutremurul risca să moară sub dărâmături.
Economia mondială continuă să-şi lingă rănile şi astăzi, dar cel puţin dezbaterea despre riscurile produselor derivate a cuprins întreaga planetă. „Unde s-a greşit?“, „Derivatele ar trebui interzise?“, „Cum ar trebui reglementate?“, „Apocalipsa se poate repeta în viitor?“. Iată câteva dintre numeroasele întrebări puse în dezbatere şi la care azi încercăm cu toţii să găsim un răspuns.
Hiroshima a fost lebăda neagră pentru fizica nucleară şi la fel falimentul Lehman este lebăda neagră a produselor derivate. Cum putem reconstrui încrederea astfel ca derivatele să devină la fel de benefice ca şi energia nucleară din ziua de azi?
Nu am pretenţia că am găsit un răspuns şi nici măcar nu am pretenţia de a fi enunţat un postulat; aş vrea doar tare mult să vă determin să analizaţi această dilemă: „Sunt derivatele benefice pentru economia mondială şi, dacă da, în ce formă? Până unde ar trebui să le reglementăm şi, mai ales, cine ar trebui să stabilească regulile?“.
Lloyd Blankfein, CEO-ul lui Goldman Sachs, spunea mai în glumă, mai în serios: „Eu fac treaba lui Dumnezeu“. Dacă acceptăm afirmaţia megalomanică a lui Blankfein, nu putem să nu ne întrebăm imediat: „Cine face treaba lui Scaraoţchi?“.
Până la falimentul Lehman se spunea că CNVM-urile mondiale o fac, după aceea că guvernanţii. Zi de zi apare o nouă teorie a conspiraţiei mai mult sau mai puţin credibilă. Oare nu cumva în această cursă oarbă a găsirii ţapului ispăşitor pentru relele actuale, pe care l-am identificat a priori cu instrumentele derivate şi cu cei care le-au reglementat, am uitat esenţialul? Oricâte reguli de moralitate am avea, oricât de grele ar fi pedepsele pentru cei care nu le respectă, totul va depinde de autocontrolul fiecăruia.
Pentru a descrie viitorul instrumentelor derivate, lăsaţi-mă, vă rog, să-l citez pe Kant: „Cerul înstelat deasupra noastră şi morala în noi“.
de Cristian SIMA Hotnews.ro
