Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Opinii

Duduie tiparniţa, crapă economia

Opinii - Adrian PANAITE
(citeste alte articole de acelasi autor »)


Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

 Pieţele financiare internaţionale au fost intrigate la începutul acestei luni de declaraţia preşedintelui Rezervei Federale Americane din Saint Louis, James Bullard, potrivit căreia economia SUA este ameninţată de o recesiune deflaţionistă prelungită de tipul celei din Japonia. Viziunea lui Bullard contrazice estimările din ultimul an ale oficialilor americani şi ale unor reprezentanţi ai pieţei, conform cărora economia americană s-ar fi reînscris pe drumul revenirii economice.
Creşterea PIB-ului sub aşteptări, şomajul devenit structural şi cererea în contracţie par a infirma prognozele optimiste. Perspectiva deflaţiei se reprofilează, iar faptul că aceasta este readusă în discuţie de către un reprezentant la Fed reconfigurează tabloul lumii financiare în nuanţe mult mai sumbre.
Excesele ultimilor ani trebuie să fi fost mult prea mari pentru a fi corectate doar de un picaj de un an şi ceva al pieţelor bursiere, de câteva falimente bancare şi de o contracţie economică nu foarte abruptă. În economia mondială sunt multe anomalii de îndepărtat până la a ne gândi la o relansare. Deflaţia este, aşadar, o sperietoare cât se poate de reală. Pe de altă parte, poate că ar trebui să spunem că - dincolo de a fi un pericol - este mai degrabă o necesitate dureroasă prin care să corectăm exagerările din „boom“.
În aceste condiţii, nu putem să nu punem sub semnul întrebării soluţia pe care Bullard o lasă să se întrezărească drept măsură de contracarare a presiunilor deflaţioniste: şi anume politica de „quantitative easing“ sau - mai pe înţelesul tuturor - tipărirea nesustenabilă de monedă. După ce, de la declanşarea crizei, Fed a cumpărat bonduri emise de Trezoreria SUA şi active toxice în valoare de 1.400 de miliarde USD, acum se sugerează că astfel de proiecte de injectare de inflaţie ar trebui să continue.
Dacă însă socotim deflaţia ca pe o corecţie a excesului de credit din perioada anterioară, iar deflaţia activelor ca pe un fenomen de reîntoarcere a acestora pe paliere sustenabile, nu putem să nu spunem că întreaga politică de „quantitative easing“ a Fed este neeconomică. În plus, sunt numeroşi analişti peste Ocean care se întreabă de unde atâta aroganţă la reprezentanţii Rezervei Federale Americane de a crede că pot decide doar la nivelul unui board restrâns ce este bine şi ce nu pentru o economie care implică 250 de milioane de oameni în SUA şi alte câteva miliarde pe o planetă unde dolarul este monedă de rezervă. Asta, cu atât mai mult cu cât instituţia în cauză a eşuat în preîntâmpinarea crizei, ca să nu pomenim că gurile rele spun că a provocat-o.
Până la urmă, rolul unei bănci centrale este acela de a supraveghea activitatea de creditare astfel încât să o ferească de excese - lucru pe care Fed l-a ratat - şi acela de a menţine relativ constantă masa monetară pentru a împiedica faptul ca o inflamare artificială a acesteia să creeze distorsiuni majore în economie. După ce în ultimii 20 de ani Fed a abdicat de la aceste obiective, lăsând ca în sistemul financiar american să se acumuleze o mizerie uluitoare, acum, aceeaşi instituţie hibridă vine să spună că soluţia este în tiparniţă.
Dincolo de dimensiunea (ne)economică a politicii de „quantitative easing“, mai este şi cea morală. Până la urmă, cu ce drept inflamezi masa monetară şi ţii dobânzile la zero, pedepsindu-i astfel pe cei care au economisit şi nu s-au destrăbălat în perioada dezmăţului financiar? Când Milton Friedman spunea că inflaţia este o formă de taxare ascunsă, era cu siguranţă ponderat, întrucât aceasta este de fapt o formă de furt.Acum, acei oameni ar trebui să se bucure de „beneficiile“ deflaţiei şi de aprecierea valorii banilor lor. Ar trebui, ca răsplată a unei politici prudente, să poată cumpăra produse mai ieftine, să poată utiliza servicii la preţuri mai scăzute, să acumuleze acţiuni la cotaţii cu adevărat atractive. Până la urmă, dacă în anii de nebunie a consumismului s-au înfrânat, ei ar trebui recompensaţi (prin deflaţie) acum pentru cumpătarea lor de aici. În definitiv, economia de piaţă ar trebui să îi valideze ca elementul de stabilitate şi raţionalitate financiară de la care să reînceapă orice construcţie după terminarea crizei. A-i pedepsi pe cei care au economisit cu dobânzi real negative şi cu diluarea banilor lor cu alţii veniţi din tiparniţele băncilor centrale este nu numai neeconomic, dar şi profund imoral.
La fel şi în cazul companiilor, cele care au menţinut costurile la niveluri sustenabile, care nu s-au înglodat în datorii - cu alte cuvinte, nu s-au lăsat pradă exceselor din boom - ar trebui recompensate. Prin preluarea unor active şi mijloace de producţie ieftine, prin eliminarea din piaţă a competitorilor care s-au supradimensionat în ciclul de creştere, prin accesul la forţă de muncă pe un model sustenabil. Aceasta ar fi economia de piaţă adevărată, cea despre care se spunea că reprezintă contraponderea de eficienţă la sistemul centralizat socialist. Faptul că acum o înlocuim cu o pseudoeconomie centrată pe crearea din nimic a lichidităţilor de către un sistem financiar putred, iar plusurile de inovaţie, productivitate şi organizare sunt substituite de surplusul aberant al tiparniţelor digitale nu ne va duce la nimic bun. Tiparniţele vor dudui, dar economia tot va crăpa.



 
Primeste zilnic prin e-mail cele mai importante stiri din Oltenia. Aboneaza-te acum la newsletter! »

  • Currently 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 5.0 din 2 voturi





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.

  1. de a murit Dumitru:
    a murit in baie.
    2010-08-17, 00:20:08 (188.216.160.*)
  2. de ioooo:
    in primul rand d-le autor sua a trecut de ani buni de 300 de mil de locuitori ,in al doilea rand nu spuneti nimik in aceasta analiza de dat publica care se apropie de 90% din pib la ce deficite se preconizeaza in SUA in urmatorii ani negrotelu declarand ca in 2014 abia SUA va avea un deficit de 4% si probabil in 2015 vor ajunge la 3% dupa regulile pe care in europa le impune UE si tinand cont ca ec SUA efectiv nu poate sa creasca peste 3% pe an e logic ca ei vor depasi 100% din pib datorie publica in urmatorii ani ,pai in cazul grecilor la 115% tota piata financiara a refuzat sa-i mai imprumute daca acest lucru se intampla cu SUA am pus-o toti (desi sunt sanse mici ) ,acest lucru e important pentru ca la fel ca si Japonia care dupa ce a trecut de 100% din pib datorie publica nu a a mai putut sa creasca la fel o sa se intample si in SUA basca ca actualul sistem financiar unde banii nu mai au nimik in spatele lor ca garantie (convertibilitatea in aur a dolarului a fost in mod unilateral inlaturata in anii 70) cer crestere continuua si inflatie continua ,deci sua in mod categoric daca nu gasesc geniile lor o noua paradigma financiara va trece prin aceeasi perioada ca si japonia ,personal cred ca vor renunta la dolar si vor aduce canada si mexicul intr-o uniune monetara de tip euro mizand pe datoria scazuta si resursele canadei si pe posibilitatile de crestere a mexicului .
    2010-08-17, 00:57:01 (79.117.194.*)
  3. de to'arashul Matrics:
    pentru cqa e un sarpe care isi inbghite coada, de-aia! destul de prudent autorul, evita sa spuna lucrurilor pe nume! nu cred ca de teama ci pt ca adevarul este atit de gogonat incit nu vrea sa se discretiteze!
    2010-08-17, 04:31:38 (92.116.227.*)
  4. de abc:
    de fapt datoria sua reala este 400%PIB.Domnu Panaite, cum adica "reprezintă contraponderea de eficienţă la sistemul centralizat socialist" ?sa inteleg ca sistemul centralizat socialist era eficient?ALOOOOO gds, ce spune omu asta? stergeti articolul ca a scapat-o!!!
    2010-08-17, 11:23:09 (82.137.36.*)
  5. de Inflatia chiar e taxare ascunsa:
    In tot articolul am fost de acord cu taxarea ascunsa sub forma de inflatie. Dar cum il cheama pe ala, Bullard, un fel de Bula american. Eu aici am un defect profesional, cand vorbesc cu un om, ma intreb printre altele ce vrea sa insemne si numele lui. Asemuirea cu Bula e subiectiva, dar prinde la noi, romanii. Bula arde si tara se piaptana.
    2010-08-17, 12:10:30 (89.120.253.*)
  6. de Bula in flacari:
    Pana si proverbul acela s-a-ntors pe dos. Acum putem afirma fara exagerare ca omul de rand arde si tara se piaptana. Bula e in flacari, economia romaneasca a ajuns un fel de crematoriu spiritual.
    2010-08-17, 12:14:33 (89.120.253.*)
  7. de pt 1:
    ba numai scrie de dr tita ca te ia mitocanul zilei la refacerea seximusului la combinatorul financiar in still cainesc si o sa regreti ca te-ai dus dupa verisoara
    2010-08-17, 15:33:25 (79.117.141.*)
  8. de to'arashul Matrics:
    imi vazui greselile de tastatura si ma lua somnul! Noapte buna romani!Dormiti linistiti intre urechi ca Ion Uein vegheaza la bunastarea voastra!
    2010-08-17, 21:26:57 (46.114.18.*)
  9. de to'arashul Matrics:
    Bine Ba !
    2010-08-18, 20:51:51 (92.117.14.*)
  10. de Dan Rotariu:
    Da, imi place cum scrie Adrian Panaite, pune degetul pe rana si in capitalism aceasta e singura solutie: tiparirea de bani = furtul celor cumpatati = salvarea economiei statelor capitaliste care au fost furate de capitalistii mari si mici. Capitalistii mari au furat prin contracte oneroase statul capitalist (gen UTI, Bechtel, Pomana, etc. - "Nu ma intrebati cum am facut primul milion!") si capitalistii mici au furat statul prin neplata impozitelor, chiar si prin lucrul la negru al proletarului obligat sa munceasca in ilegalitate statul capitalist este furat. Da INFLATIA e urmatorul pas dupa ce capitalistii mari se vor pune la adapost cu averile. Oricum dolari s-au tiparit cu nemiluita din 2003 pana in prezent fara ca sa fie sustinuti de economie si ma mir inca de de faptul ca mai exista unii care au incredere in doalrul SUA. In opinia mea dolarul american are valoare reala de douazeci de ori mai mica decat e cotat astazi. Nu trebuie trecuta cu vederea opinia dl. Panaite privitoare economiei socialiste care e mult mai performata decat economia capitalista reala. Pentru ca economia capitalista teoretica s-a dovedit neaplicabila in lume. @@@ "un roman", fratele altui "roman", Petre Roman, iar e plin de candoare si umplut cu evlavie "crestineasca" fiind prea-plin de substanta, si "inteligenta". Ma uimeste permanent cu "gandirea" sa atat de "profunda". Edificator e ca apare si "un roman" imediat cand e vorba de ai sai care lucreaza pentru "linistea" noastra "ingrijindu-se" de banii lumii.
    2010-08-19, 15:48:55 (86.124.211.*)



Jiunimea Blog

5 secunde - stiri instant
Diverse:

Vremea:
Acum: 14°C.
La noapte: 11°C.
Mâine: 16°C. Detalii »

Curs valutar:
EUR: Tendinta 4.4646 lei
USD: Tendinta 3.5492 lei








Restaurante in Craiova
Restaurante in Craiova

Hoteluri in Craiova
Hoteluri in Craiova

Mobila in Craiova
Mobila in Craiova

Policlinici in Craiova
Policlinici in Craiova



Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
Sumarul ediţiei: