(Ediţie din arhivă) Anul 15, nr. 4881. Vineri, 30 Iulie 2010
RSS
-
Publicitate
-
Abonamente
-
Arhiva
Marimea textului: 
« Alte articole din categoria Opinii
Contrapunct romantic
Alternativa Tudor Gheorghe
Opinii - Ion Drăgan(citeste alte articole de acelasi autor »)
... 25 iulie 2010, Sighişoara. Stau pe o terasă, în apropierea Turnului cu Ceas, contemporan cu Evul Mediu şi cu noi, postmoderniştii. Este 11.30 a.m., dar, pe un cadran ascuns, ceasul arată că m-am întors în timp, în vremuri de mult apuse. Pluteşte în aer un parfum discret, suav, răspândit de batistele fluturate în semn de salut şi de încurajare, de frumoase prinţese, doamne şi domniţe. Falnicii cavaleri răspund cu adânci reverenţe graţioaselor zâmbete purtate de parfumurile fine, aduse din Apus, ori cu corăbii, din Orient. Dar ce muzici frumoase se aud din ce în ce mai tare, venind dinspre porţile cetăţii? În peregrinările lor, menestrelii s-au oprit preţ de o clipă şi aici, „la curţile dorului“. Mâine, vor porni din nou, cu alte şi alte cântece, „veşnic pe drum, căutând un castel“...
Mă trezeşte din reverie un grup de tineri joviali, veniţi la Festivalul „Sighişoara medievală“. Tinerii se aşază la masa vecină. Schimbă impresii. Au fost la Craiova, la RMA, au fost la Vama Veche, la Folk you. Au ce povesti. Fireşte, părerile, impresiile sunt diverse. Un tânăr consideră prezenţa lui Tudor Gheorghe la Vama Veche una excepţională. I se opune un coleg: mie nu mi-a plăcut pentru că a venit cu lăutari; nu-i stă bine lui TG alături de lăutari, că tot manelişti sunt şi ăia! Să fi cântat şi el poezie cultă...
Măi să fie! Tânărul vrea să pară un intelectual subţire doar pentru că poartă ochelari (de soare). Am fost tentat să intervin, nu pentru a-l dojeni pe tânărul rătăcitor printre „stelele reci“, ci doar pentru a-i îmbogăţi reperele judecăţilor de valoare. M-am oprit dintr-un binecuvântat motiv: reacţia colegilor de generaţie. Tânărul a fost taxat imediat de ceilalţi. Intelectualul subţire s-a subţiat de tot! Replicile prietenilor au încărcat acest „subţire“ nu cu semnificaţia sa nobilă, de rasat, erudit, profund, strălucitor, ci cu semnificaţia de firav, lipsit de conţinut şi de consistenţă, fără criterii reale, superficial. Totuşi, adaug şi eu, la judecăţile corecte ale majorităţii tinerilor, cam ce i-aş fi spus acelui tânăr despre judecăţi de valoare, judecarea valorilor, dar şi ca exerciţiu de admiraţie faţă de o mare valoare naţională, cu care avem privilegiul de a fi contemporani.
I-aş fi spus tânărului că, totuşi, marea poezie română cultă, (re)adusă aproape de minţile şi sufletele noastre prin inspiraţia şi forţa creatoare a lui Tudor Gheorghe (vezi ciclul „Anotimpurilor“ poeziei române), nu a fost scrisă de autori sub un clopot de sticlă sau într-un turn de fildeş. Ei au scris, au fost „contimporani“, nu-i aşa, cu bunele şi relele din timpul vieţii lor, cu suişurile şi coborâşurile vieţii, nu numai spirituale, culturale, ci şi cu cele sociale, economice, cu vremuri decadente moral, ideologic, ori cu vremuri de ascendent cultural - civilizator. În poezia cultă regăsim, ce-i drept, sublimată prin expresie şi sensibilitate poetică, viaţa propriu-zisă, aşa cum e ea, fie că e trăită la sate sau la oraşe, prin grădinile mai selecte sau, de ce nu, pe la margini de oraş, prin mahalale… Până mai ieri am fost o ţară eminamente agricolă, cu conotaţie peiorativă, dar nici azi nu ne simţim prea bine, deşi nu mai avem agricultură şi s-au înmulţit cartierele de fiţe şi de lux. Tot nu suntem o ţară eminamente urbană, cu autostrăzi suspendate… N-ar trebui să fim… jenaţi, aflând că la izvoarele inspiraţiei marilor poeţi ai naţiei găsim vers popular, folclor orăşenesc etc… Ar trebui să fim mândri că avem aceste izvoare, să fim mândri că pe-aici, pe la noi, n-avem (încă) „apă în fântână izvorâtă din ulcioare“…
Din fericire, cei ce gândesc precum amicul meu sunt totuşi puţini sau, mă rog, numărul lor este în descreştere pentru că nu putem fi o ţară de „elitişti“, nu putem fi o ţară de recenzenţi, de critici literar-muzicali, chipurile, narcotizaţi de aromele tari, nobile ale poeziei române culte şi prefăcându-ne ipocrit, fals-pudibond că muzica lăutărească ne pute a… ţigan, a mititei şi arome de vin neselecţionat sau a cuvinte deocheate (alea pe care le mai folosea, pentru expresivitate, în operele lor, un Eugen Barbu, un Mircea Eliade, un MRP, ori autorul anonim, ţăranul român (cum cântă chiar TG, „să mă joc cu ţâţele, ca cu lubeniţele“; în traducere actualizată şi aproximativă, versurile ar suna cam aşa, fără rimă şi fără… sex appeal: „să mă joc cu silicoanele, ca cu roşiile de Olanda“). Cum să-i fi spus eu intelectualului cu ochelari (de soare, purtaţi şi noaptea) să mă înţeleagă că ţăranul român, genialul autor anonim, trebuie (re)cunoscut şi respectat, deşi nu este „publicat“ pe măsura talentului, deşi nu este membru al uniunii-dezuniunii scriitorilor, deşi masa lui de lucru a fost „ogorul, muncit şi-n rugăciune“, pe vânt, pe ploi, pe arşiţă, deşi maşina lui de scris a fost puterea uriaşă de a memora cu mintea şi sufletul versul şi cântecul, şi, mai ales, puterea, datoria de a le răspândi la urmaşi, nu în ediţii copertate, broşate, cu foaie velină, ci direct (în)tipărite, prin viu grai, în mintea şi sufletul urmaşilor, unii dintre ei ajunşi la oraş, unde au scris poezia, istoria literaturii române…
Mai există prin satele româneşti „biblioteci“ uriaşe, cu „exponate“ rare, de mare valoare, oferite generos (fără drepturi de autor!) celor ce le mai caută, înţelegându-le valoarea şi rostul. Ei bine, Tudor Gheorghe, cel ce ne-a (re)adus prin muzica sa mai aproape de suflete poezia română cultă, este una şi aceeaşi persoană cu Tudor Gheorghe, cel care a adunat cu migală, într-o riguroasă selecţie, nestemate ale creaţiei sufletului ţăranului român, dăruindu-ne seria „Petrecerilor cu taraf“, aş spune eu, adevărată colecţie de „Restituiri“, necesare în vremuri când coordonatele satului românesc, şi nu doar cele social-economice, ci, mai cu seamă, cele spirituale, „intră încet, încet, în pământ“, ori se mută din matca lor, în muzee…
După „Petreceri“, după muzica uşoară românească interbelică („Calvarul unei inime pribegi“ şi „Parfumele nebunelor dorinţi“) vine firesc arcul de cerc întregitor, „Mahalaua, mon amour“. Ei, bine, da, şi prin mahalalele de altădată (azi, ele s-au mutat în „locaţii“ centrale, dar fără farmecul de altădată), lumea, oamenii cântau, mai iubeau, mai trăiau, culmea, săraci de-avere, dar risipitori de frumos, de fior artistic, de simţire. Cu muzica mahalalelor s-au delectat la un chef, la o petrecere, chiar intelectualii scorţoşi, plictisiţi poate de înălţimile sihastre, aseptice ale turnurilor de fildeş, ademeniţi de viaţa ca atare, poate în căutare de nou fior poetic, acolo unde realitatea vieţii este nefardată, acolo unde viaţa coboară din metafore, figuri de stil, prin case ori pe străduţe slab iluminate şi „pavate“ cu noroi. Ei bine, da, există frumos, există bine, există adevăr, fior de cântec şi poezie, nu doar între coperte aurite, ci şi prin grădini de vară, mai de centru, mai de mahala, cu „muzicanţi care au cântat şi la radio, de două ori până acum“. Chiar dacă tenul acestor muzicanţi se asociază uşor cu culoarea viorii, care plânge, sprijinită sub bărbie, în dreptul inimii, „biciuită“ de arcuş!...
Mă opresc aici, deşi ar fi multe, multe de spus despre demersul înalt cultural-artistic şi educaţional al genialului nostru oltean patriot, naţionalist luminat Tudor Gheorghe, despre instituţia de cultură şi învăţământ Tudor Gheorghe, despre adevăratele lecţii de limbă română, de simţire românească.
Tineretul de azi nu poate fi o... clasă eminamente de premianţi. Unii mai „chiulesc“, alţii se mai pierd, fascinaţi de false şi cosmopolite lumini. Important este că nici de pe „masa“ acestora nu lipseşte hrana spirituală „ecologică“ şi românească 100%, alternativa Tudor Gheorghe! Mi-am amintit de acel episod întâmplat la un spectacol „Toamna“, la Craiova, episod povestit chiar de TG: „Făceam un spectacol cu «Toamna» la Craiova. Chiar era toamnă, una superbă, de vis! Am intrat în dialog cu sala. Le-am spus: «Fraţilor, sunteţi mulţi tineri aici, afară e o toamnă atât de frumoasă şi voi staţi şi ascultaţi poezii de-astea nostalgice... Topârceanu, Minulescu... Luaţi fetele şi plecaţi în parc! De ce-aţi venit la spectacol?». S-a ridicat unul cu doi cercei în urechea stângă, c-un belciug în nas, cu doi cerceluşi în sprânceana dreaptă, cu lanţuri la gât, cu nişte blugi voit rupţi, c-un păr lung şi slinos, c-o barbă rară... Antipatic. Mi-am propus să-l fac de râs şi l-am chemat pe scenă. «Răspunde tu, că te-ai dat drept lider al acestei săli de tineri!». Şi mi-a spus ceva care m-a lăsat crucit şi mut de uimire: «Domnule Tudor Gheorghe, pentru că dumneavoastră sunteţi alternativa noastră la îndobitocirea care ni se propune!»“.
Cu drag şi iubire pentru valori, în preajma lui 1 august, la ceas aniversar, din tot sufletul: La mulţi ani, Tudor Gheorghe, putere de muncă şi sensibilitate creatoare!
Mă trezeşte din reverie un grup de tineri joviali, veniţi la Festivalul „Sighişoara medievală“. Tinerii se aşază la masa vecină. Schimbă impresii. Au fost la Craiova, la RMA, au fost la Vama Veche, la Folk you. Au ce povesti. Fireşte, părerile, impresiile sunt diverse. Un tânăr consideră prezenţa lui Tudor Gheorghe la Vama Veche una excepţională. I se opune un coleg: mie nu mi-a plăcut pentru că a venit cu lăutari; nu-i stă bine lui TG alături de lăutari, că tot manelişti sunt şi ăia! Să fi cântat şi el poezie cultă...
Măi să fie! Tânărul vrea să pară un intelectual subţire doar pentru că poartă ochelari (de soare). Am fost tentat să intervin, nu pentru a-l dojeni pe tânărul rătăcitor printre „stelele reci“, ci doar pentru a-i îmbogăţi reperele judecăţilor de valoare. M-am oprit dintr-un binecuvântat motiv: reacţia colegilor de generaţie. Tânărul a fost taxat imediat de ceilalţi. Intelectualul subţire s-a subţiat de tot! Replicile prietenilor au încărcat acest „subţire“ nu cu semnificaţia sa nobilă, de rasat, erudit, profund, strălucitor, ci cu semnificaţia de firav, lipsit de conţinut şi de consistenţă, fără criterii reale, superficial. Totuşi, adaug şi eu, la judecăţile corecte ale majorităţii tinerilor, cam ce i-aş fi spus acelui tânăr despre judecăţi de valoare, judecarea valorilor, dar şi ca exerciţiu de admiraţie faţă de o mare valoare naţională, cu care avem privilegiul de a fi contemporani.
I-aş fi spus tânărului că, totuşi, marea poezie română cultă, (re)adusă aproape de minţile şi sufletele noastre prin inspiraţia şi forţa creatoare a lui Tudor Gheorghe (vezi ciclul „Anotimpurilor“ poeziei române), nu a fost scrisă de autori sub un clopot de sticlă sau într-un turn de fildeş. Ei au scris, au fost „contimporani“, nu-i aşa, cu bunele şi relele din timpul vieţii lor, cu suişurile şi coborâşurile vieţii, nu numai spirituale, culturale, ci şi cu cele sociale, economice, cu vremuri decadente moral, ideologic, ori cu vremuri de ascendent cultural - civilizator. În poezia cultă regăsim, ce-i drept, sublimată prin expresie şi sensibilitate poetică, viaţa propriu-zisă, aşa cum e ea, fie că e trăită la sate sau la oraşe, prin grădinile mai selecte sau, de ce nu, pe la margini de oraş, prin mahalale… Până mai ieri am fost o ţară eminamente agricolă, cu conotaţie peiorativă, dar nici azi nu ne simţim prea bine, deşi nu mai avem agricultură şi s-au înmulţit cartierele de fiţe şi de lux. Tot nu suntem o ţară eminamente urbană, cu autostrăzi suspendate… N-ar trebui să fim… jenaţi, aflând că la izvoarele inspiraţiei marilor poeţi ai naţiei găsim vers popular, folclor orăşenesc etc… Ar trebui să fim mândri că avem aceste izvoare, să fim mândri că pe-aici, pe la noi, n-avem (încă) „apă în fântână izvorâtă din ulcioare“…
Din fericire, cei ce gândesc precum amicul meu sunt totuşi puţini sau, mă rog, numărul lor este în descreştere pentru că nu putem fi o ţară de „elitişti“, nu putem fi o ţară de recenzenţi, de critici literar-muzicali, chipurile, narcotizaţi de aromele tari, nobile ale poeziei române culte şi prefăcându-ne ipocrit, fals-pudibond că muzica lăutărească ne pute a… ţigan, a mititei şi arome de vin neselecţionat sau a cuvinte deocheate (alea pe care le mai folosea, pentru expresivitate, în operele lor, un Eugen Barbu, un Mircea Eliade, un MRP, ori autorul anonim, ţăranul român (cum cântă chiar TG, „să mă joc cu ţâţele, ca cu lubeniţele“; în traducere actualizată şi aproximativă, versurile ar suna cam aşa, fără rimă şi fără… sex appeal: „să mă joc cu silicoanele, ca cu roşiile de Olanda“). Cum să-i fi spus eu intelectualului cu ochelari (de soare, purtaţi şi noaptea) să mă înţeleagă că ţăranul român, genialul autor anonim, trebuie (re)cunoscut şi respectat, deşi nu este „publicat“ pe măsura talentului, deşi nu este membru al uniunii-dezuniunii scriitorilor, deşi masa lui de lucru a fost „ogorul, muncit şi-n rugăciune“, pe vânt, pe ploi, pe arşiţă, deşi maşina lui de scris a fost puterea uriaşă de a memora cu mintea şi sufletul versul şi cântecul, şi, mai ales, puterea, datoria de a le răspândi la urmaşi, nu în ediţii copertate, broşate, cu foaie velină, ci direct (în)tipărite, prin viu grai, în mintea şi sufletul urmaşilor, unii dintre ei ajunşi la oraş, unde au scris poezia, istoria literaturii române…
Mai există prin satele româneşti „biblioteci“ uriaşe, cu „exponate“ rare, de mare valoare, oferite generos (fără drepturi de autor!) celor ce le mai caută, înţelegându-le valoarea şi rostul. Ei bine, Tudor Gheorghe, cel ce ne-a (re)adus prin muzica sa mai aproape de suflete poezia română cultă, este una şi aceeaşi persoană cu Tudor Gheorghe, cel care a adunat cu migală, într-o riguroasă selecţie, nestemate ale creaţiei sufletului ţăranului român, dăruindu-ne seria „Petrecerilor cu taraf“, aş spune eu, adevărată colecţie de „Restituiri“, necesare în vremuri când coordonatele satului românesc, şi nu doar cele social-economice, ci, mai cu seamă, cele spirituale, „intră încet, încet, în pământ“, ori se mută din matca lor, în muzee…
După „Petreceri“, după muzica uşoară românească interbelică („Calvarul unei inime pribegi“ şi „Parfumele nebunelor dorinţi“) vine firesc arcul de cerc întregitor, „Mahalaua, mon amour“. Ei, bine, da, şi prin mahalalele de altădată (azi, ele s-au mutat în „locaţii“ centrale, dar fără farmecul de altădată), lumea, oamenii cântau, mai iubeau, mai trăiau, culmea, săraci de-avere, dar risipitori de frumos, de fior artistic, de simţire. Cu muzica mahalalelor s-au delectat la un chef, la o petrecere, chiar intelectualii scorţoşi, plictisiţi poate de înălţimile sihastre, aseptice ale turnurilor de fildeş, ademeniţi de viaţa ca atare, poate în căutare de nou fior poetic, acolo unde realitatea vieţii este nefardată, acolo unde viaţa coboară din metafore, figuri de stil, prin case ori pe străduţe slab iluminate şi „pavate“ cu noroi. Ei bine, da, există frumos, există bine, există adevăr, fior de cântec şi poezie, nu doar între coperte aurite, ci şi prin grădini de vară, mai de centru, mai de mahala, cu „muzicanţi care au cântat şi la radio, de două ori până acum“. Chiar dacă tenul acestor muzicanţi se asociază uşor cu culoarea viorii, care plânge, sprijinită sub bărbie, în dreptul inimii, „biciuită“ de arcuş!...
Mă opresc aici, deşi ar fi multe, multe de spus despre demersul înalt cultural-artistic şi educaţional al genialului nostru oltean patriot, naţionalist luminat Tudor Gheorghe, despre instituţia de cultură şi învăţământ Tudor Gheorghe, despre adevăratele lecţii de limbă română, de simţire românească.
Tineretul de azi nu poate fi o... clasă eminamente de premianţi. Unii mai „chiulesc“, alţii se mai pierd, fascinaţi de false şi cosmopolite lumini. Important este că nici de pe „masa“ acestora nu lipseşte hrana spirituală „ecologică“ şi românească 100%, alternativa Tudor Gheorghe! Mi-am amintit de acel episod întâmplat la un spectacol „Toamna“, la Craiova, episod povestit chiar de TG: „Făceam un spectacol cu «Toamna» la Craiova. Chiar era toamnă, una superbă, de vis! Am intrat în dialog cu sala. Le-am spus: «Fraţilor, sunteţi mulţi tineri aici, afară e o toamnă atât de frumoasă şi voi staţi şi ascultaţi poezii de-astea nostalgice... Topârceanu, Minulescu... Luaţi fetele şi plecaţi în parc! De ce-aţi venit la spectacol?». S-a ridicat unul cu doi cercei în urechea stângă, c-un belciug în nas, cu doi cerceluşi în sprânceana dreaptă, cu lanţuri la gât, cu nişte blugi voit rupţi, c-un păr lung şi slinos, c-o barbă rară... Antipatic. Mi-am propus să-l fac de râs şi l-am chemat pe scenă. «Răspunde tu, că te-ai dat drept lider al acestei săli de tineri!». Şi mi-a spus ceva care m-a lăsat crucit şi mut de uimire: «Domnule Tudor Gheorghe, pentru că dumneavoastră sunteţi alternativa noastră la îndobitocirea care ni se propune!»“.
Cu drag şi iubire pentru valori, în preajma lui 1 august, la ceas aniversar, din tot sufletul: La mulţi ani, Tudor Gheorghe, putere de muncă şi sensibilitate creatoare!
Notează articolul.
Nota curentă: 3.8 din 20 voturi
Nota curentă: 3.8 din 20 voturi
Comentarii
Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul textelor de mai jos. Comentariile care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.
Mesajele care au autorul marcat cu roșu sunt scrise din redacția Gazeta de Sud.
- de cetatean european:
Domnule Dragan, observ ca recidivezi, asta daca nu cumva iti platesti aparitiile in paginile GdS! In ziarul de ieri ne vorbeai despre Istoria ireala, romantata si inutila a Romaniei. Azi ni-l oferi pe Tudor Gheorghe ca "alternativa noastră la îndobitocirea care ni se propune!" Pai, daca un popor ajunge sa-si gaseasca alternativa la indobitocire in cantecele lautaresti si de inima albastra (chiar daca interpretate cu mare talent de Maestrul Tudor Gheorghe), atunci chiar ca este un popor indobitocit! Dumneata nu faci decat sa contribui (poate fara voie si ar fi la fel de grav!) la aceasta indobitocire, prin articolele dumitale nostalgice, vag nationalist-comunist e si lipsite de un orizont practic! Am observat ca uneori, GdS iti foloseste articolele pt a umple rubrica Editorial/Comentariu taman atunci cand in tara sunt probleme grave (provocate de Basescu-Udrea-PDL). Un fel de asteptare prin mimarea ca "se face presa" si la GdS. Cat despre Tudor Gheorghe, sa fim realisti. Tudor Gheorghe este un artist, un Maestru al cantecului romanesc traditional, dar nici pomeneala sa fie "genialul nostru oltean patriot, naţionalist luminat". Fara sa am vreo intentie sa-l jignesc pe Maestrul Tudor Gheorghe, reamintesc ca domniei sale i-a fost bine intotdeauna prin meseria aleasa, prin cantec, chiar si atunci cand rostea poezie sau canta despre Tovarasul si Tovarasa. Inainte de Decembrie 1989 era favoritul politrucilor de la Directia de Cultura a PCR pt ca era folositor (fara voia sa) la promovarea nationalismului ceausist. Dupa 1989, Maestrul Tudor Gheorghe a facut bani frumosi exploatandu-si talentul (un lucru firesc, de altfel). In afara de spectacolele pe care le-a facut (si la care se platesc destui lei pe una bucata bilet), nu cunosc vreun gest de patriotism al Maestrului Tudor Gheorghe. Daca vreti un exemplu de patriotism, atunci puteti scrie despre tatal Maestrului, un om care a facut puscarie pt convigerile sale politice. Concluzia, domnule Dragan: n-ati nimerit-o nici de data asta! Ati incercat sa combateti indobitocirea, dar ati reusti sa contribuiti taman la indobitocirea romanilor. Au inebunit salcamii, vorba unui cantec de'al Maestrului! - de cetatean european:Ca o completare, necesara: Maestrul Tudor Gheorghe a avut destul de suferit in vremea comunismului, pt ca i-au fost interzise anumite tipuri de aparitii artistice, de catre politruci, insa a supravietuit, chiar mult mai bine decat majoritatea romanilor. Suferinta domniei sale, mai mult artistica, merita a fi insa respectata. Totusi, dupa parerea mea, suferinta domniei sale nu poate fi comparata cu suferinta tatalui sau, un om care a suferit infinit mai mult in temnita de la Aiud, alaturi de elita culturala si politica a Romaniei interbelice, chinuita si asasinata acolo de comunisti. Un astfel de OM, cum este tatal Maestrului, TREBUIE sa fie dat exemplu tinerei generatii! Domnule Dragan, nu-l transformati pe Maestrul Tudor Gheorghe in ceva ce nu a fost si nu poate sa fie. Sa-l lasam pe Maestru sa ne aline suferinta cu cantecele sale si sa nu tulburam cu nostalgii ieftine ceea ce nu poate fi tulburat decat de ingerii lui Dumnezeu, anume talentul Maestrului Tudor Gheorghe. Sa auzim numai de bine!
- de Parpanghel:L-am vazut de la primele spectacole:Un menestrel la curtile dorului, Voica in Nadolie, 7 balade si multe altele. Ultim data intr-un spectacol in Toronto, o sala eleganta cu o istorie mare. Sa va zic doar ca in aceeasi sala cantase pe vremuri Frank Sinatra. A fost sala plina, nu mai stiu cati spectatori, poate 1000. La sfarsit maestrul a fost uimit de multimea care-l astepta pentru un autograf sau un schimb scurt de cuvinte. Un fenomen gen "Tudor Gheorghe" nu cred sa mai fie curand... II uram sanatae si viata lunga! La multi ani!
- de Ion :"Imi place poezia in starea ei primara"(Tudor Gheorghe. SUNT CINE/ “I’m who I was born to be”,/ (S. B.) Sunt cine am fost nascut a fi// Sunt cine-am fost nascut sa fiu/ Sunt fiul apei de pe Jiu,/ Sunt frunza plopului din crang,/ Sunt fiul mamei cand o plang// Sunt cine-am fost nascut cu dor,/ Sunt firul ierbii de mohor./ Sunt cine-am fost nascut din jale,/ Sunt fiul mamei cel crescut in poale.// Sunt cine-am fost nascut sa cant,/ Si dealuri, si campii, si muntii prin cuvant./ Sunt cine-am fost nascut la tara,/ Sunt cantul popular de iarna sau de vara,/ Sunt cantul poupular de toamna sau de primavara !// Sunt cine-am fost facut liber a fi/ Sunt cine-am fost facut pentru-a iubi. / Sunt cine-am fost facut a fi ursat,/ Sunt omul asezat si simplu de la sat. Cu dragoste , De la Ion pentru Tudor
- de eu:foarte bine.
- de mai cetatean european:Eram inca in liceu cand am auzit prima oara o melodie de Tudor Gheorge,era inainte de "un menestrel la curtile dorului" , am crescut cu melodiile lui si am imbatranit cu ele ,dar nu l-am auzit cantand osanale "tovarasilor",nici celor vechi ,nici celor noi.Stii tu cumva sa fi cantat el asa ceva?Atitudinea asta de negare a unor valori este ciudata.Da ,Tudor Gheorge este un menestrel ce constituie,alaturi de alte valori autentice ale acestei tari,indiferent de ramura de activitate, o alternativa la indobitocirea metodica practicata de "oameni de cultura",precum manelistii,patapievi ci,liiceanul si alti telectuali de rasa.
- de totusi:Hai sa reusim sa-l iubim fara sa mai judecam. Sa fim totusi fericiti ca suntem contemporanii Maestrului. Traim cu el, il simtim langa noi., asta sa ne faca fericiti, sa ne bucure. Faptul ca a trait mai bine decat majoritatea romanilor pe timpul comunismului mi se pare o normalitate. Mi se pare totusi anormal ca n-a trait cu mult mai bine decat majoritatea romanilor. Ganditiva ca este un om care a simtit aproape pe pielea lui ce inseamna sa te opui sistemului. Cati dintre noi au avut tatal tinut inchis pe criterii politice? Ce-ati fi vrut sa faca pe fierarul sau pe cizmarul cand aia il "obligau" sa-i incante. Credeti ca el era foarte fericit cand facea ceea ce nu-i placea. Ce-ar fi fost ca Hagi sa se-apuce de volei dupa ce Valentin l-a cerut la Steaua. N-am mai fi vazut niciodata Cupa Campionilor in Romania sau Romania in sferturile mondiale din SUA. Asa si cu fenomenul Tudor Gheorghe. Nu putea sa se opuna sistemului pt ca altfel nu mai auzeam in veci despre dansul. Valoarea lui n-ar mai fi fost scoasa la iveala iar noi am fi devenit mai inculti fara dansul. Multumesc.
- de amicus:"Cetatean european" are dreptatea lui, insa nr.7 puncteaza esentialul. Nu poti cere unui om perfectiunea, cu atat mai putin artistilor si sportivilor. Aceste doua categorii profesionale sunt "apolitice", chiar daca prin meseria lor (mai ales artistii) pot fi siliti sa slujeasca un regim politic dictatorial. Inainte de 1989, oricare artist, chiar si elevii de liceu de arta si studentii de la actorie, era obligat sa participe la spectacole omagiale. Poate ca si Tudor Gheorghe a paricipat, de voie, de nevoie, la spectacolele omagiale care se montau la Teatrul National din Craiova, ca toti cei care erau angajati acolo ca artisti, regizori etc. Aici are dreptate cetatean european, in sensul de a nu-l transforma pe Tudor Gheorghe in ceva ce nu a fost, in mare patriot. Patriotii adevarati, sub comunisti, au stat in puscarii, asa cum a fost chinuit si tatal lui Tudor Gheorghe. Nr.7 cred ca pune punct acestei discutii, inutile si provocate de exagerarile domnului Dragan. TUDOR GHEORGHE TEBUIE IUBIT PT CANTECELE SALE, NU PT ALTCEVA! La Multi Ani, Maestre!
- de Lyby:Delir intins pe un spatiu care demonstreaza totul... Si o oda gretoasa, patriotarda de poti jura ca autorele se pricepe la ode de pe vream Marelui Analfabet pe cand, nu-i asa, aveam cultura culta si nu manelisti. Lasati-ne cu vaicareala perversa, ca cine vrea muzica de opera poate sa ausculte in voie, cine vrea manele nu are decad. DRAGANE, NU-L USTURA PE MAESTRU CA-L PUPI CU BUZELE RECI?
- de Cititor:Valsul rozelor... (?) // Pe verdea margine de sant,/ Sedea macesul singuratic,/ Dar vantul verii, nebunatic,/ Pofti-n tr-o zi pe flori la dant -/ Intai patrunse printre foi,/ Si le sopti cu voce lina,/ De dorul lui le spuse-apoi,/ Si suspina, cum se suspina -/ Mireasma lor de trandafiri,/ Rosi sub roua dezmierdarii,/ La mangaierile-adierii, / A tresarit, cu dulci simtiri,/ Pareau naluci de carnaval,/ Cum se roteau, catifelate,/ Gatite toate-n rochi de bal,/ De vantul serii, sarutate / Si vantul tainic le soptea,/ Luandu-le, pe fiecare,/ Si-un dans nebun le invartea,/ Un vals din ce in ce mai mare,/ Un vals din ce in ce mai mare../ .
- de trebuie:TREBUIE Nimic nu trebuie! Nu se cere! Doar trebuintele-ti vor spune Sa faci ce-ti trebuie, plus, de-ai vrere, Si pentru altii, treburi bune – Nimic nu trebuie! Nu oprima Din cer, armatele penale! Si vina ta, de-i anonima, E mai presus de tribunale! Nimic nu trebuie! Ai masura In constiinta ta umana, In tine-ai dragostea , si ura Poti mangaiere da, sau rana - Nimic nu trebuie! Dar iti cere Intregul trup, atata treaba, Cei de aproape-ti cer putere De poti, cer toti, puterea-ti slaba – Si cand e mai presus de tine Ce vor, cand nu mai da vreunul, Se cere Celui ce e Bine: Si el ori da, ori nu, PreaBunul – Nimic nu trebuie! Dar cer pruncii, Si cer batranii, cer si mortii, Cuvintele se fac ca muntii, Porunci-pov eri, in pragul portii – Nimic nu trebuie! Dar se face Ca cersetor esti tu chiar, maine, Ca nu ma poti, si ceri rapace Macar bucata ta de paine , Nimic nu trebuie! Dar pamantul Ce te-ar primi, e scump de tot, E scump si sfant chiar si cuvantul Ce se cuvine unui mort – Nimic nu trebuie! Dar vin altii Sa te alunge din cavou, Sa vina altii, prea inaltii, Sa trebuiasca TOT, din nou…
- de me:Si TG e tot un lingau cand vine vorba de bani. Cine l-a vazut la inaugurarea parcului de mana cu Solomon si zicand "am incredere ca stiti cu cine sa votati" s-a lamurit. Din partea mea mumu.
- de Nemesis:Tudor Ghoerghe este un actor exceptional si un cantaret vocal bun. Realitatea se rezuma doar la acest aspecte si nimic mai mult. Poezia si concertele nu au drept scop culturalizarea - acest ideal serveste doar ca pretext - ci banul. Atunci cand veti vedea un concert TG in scopuri caritabile sa-mi dati si mie de stire! Respect oamenii valorosi ca TG dar nu-mi place sa ascult afirmatii gresite despre nobile idealuri cu care se confunda goana dupa bani!
- de mitel:Railor ! Acum 3-4 ani Tudor Gheorghe a fost invitat in Grecia de catre parintele Eduard Fartan care s-a ocupat de casa si masa pe perioada cat a stat aici.A cantat fara simbrie si ar mai face-o ori de cate ori s-ar putea ,dar cei de la Ambasada au fost la spectacol ,au promis ca l-or mai chema ,dar...se tem de el E zeu !Pe aici aducem acum pe salam si pe jan de la craiova.Rusine,repre zentantilor nostri culturali de aici !LA MULTI ANI ! "Marine la nunta ta " ,e bestial ! Rup pingelele !Dobor duduuuuu !
- de Catalin:In 2007, Tudor Gheorghe a cantat gratuit la un eveniment caritabil "Copii pentru copii"organizat in Craiova de un dealer auto si o fundatie umanitara.
- de dobretu:stie cineva de ce " calusul " nu poate face parte din brendul Romaniei? Nu ma pricep la folclor dar se spune ca era un dans al potentei naturii contemporan cu Demetra , zeita graca.
- de lucik:sa-l intrebam pe Zeus !
- de Parpanghel:Cei care am imbatranit cu maestrul si am vazut zeci de spectacole, avem un punct de vedere comun. Pentru ceilalti care nu-l cunosc, dar scriu pe forum ca asa e la moda, rugam pe bunul Dumnezeu sa-i ierte!
- de un cetatean:am citit articolul si ma abtin de la comentarii......cred ca 70%nu au fost la un concert-spectacol:' 'TUDOR GHEORGHE''si deci se comenteaza ca sa se comenteze....In urmatorii 50 de ani nu se va naste UNUL care sa il egaleze-de depasit nici vorba! Tine-ti-o tot asa MAESTRE si vom fi mandri ca suntem contemporani .....Sa auzim de bine!
- de maestrul:maestrul e bun la cantat dar nu si la caracter.
Semnalează nereguli »
Timpul de 30 zile în care puteați adăuga comentarii la articol a expirat.
