Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Opinii

Ţara OTV

Opinii - Marcel RĂDUŢ SELISTE
(citeste alte articole de acelasi autor »)



Marcel RĂDUŢ SELIŞTE

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Poporul român se poartă ca o femeie afectată de retardul unei adolescenţe întârziate sau, mai direct spus, cu riscul de a fi mustrat de naţionaliştii de ocazie, ca proasta satului. Se îndrăgosteşte constant de câte un flăcău, priveşte la el ca la Făt-Frumos, îi dăruieşte trupul şi sufletul. Apoi, după nopţi de tăvăleală fierbinte în şura de fân şi promisiuni de fericire şi bunăstare şoptite dulce şi viclean sub clar de lună, se trezeşte părăsită, ignorată, ba chiar şi bătută un pic de fostul Făt-Frumos. Proasta satului stă şi plânge, fără să reacţioneze întru apărarea onoarei pierdute, şi se împacă repede cu soarta. Îşi suflă mucii şi pleacă în căutarea altui cuceritor de inimi sensibile, că e plin satul de flăcăi voinici şi dornici de drăgosteală. Poporul român este veşnic neconsolat şi mereu trădat de cei în braţele cărora credea că şi-a aflat liniştea şi bunăstarea. Încep să bănuiesc că îi şi place.

În vremea alegerilor prezidenţiale am privit amuzat la certurile dintre susţinătorii celor doi candidaţi. În presă, dar şi la scara blocului, românii îşi susţineau cu patos candidatul favorit. Mogul contra mogul, vecin contra vecin. Apoi, a venit trezirea la realitate. Mogulii s-au întors la afacerile lor. Se negociază discret dosarele penale, se împart, reîmpart resursele, simpatiile politice, susţinerea mediatică. Românii de rând, părăsiţi de Făt-Frumos, văd însă cum li se taie din pensii şi salarii. Totuşi, s-au împăcat şi cu asta. De câteva zile, unii dintre români sunt loviţi, teribilă dramă, de o altă mare dezamăgire. „Televiziunea poporului“ şi-a pierdut vedeta şi patronul. DD zace în arest. Se simţea nevoia, nu-i aşa, de o nouă reprezentaţie de circ. Indivizi ieşiţi din fundătura mahalalelor au fluturat lozinca „Free DD“, mâzgălită neîndemânatic pe cartoane de ambalaj, şi au plâns în direct, la televizor, după idolul lor. OTV a reuşit cea mai mare performanţă din istoria mass-media româneşti: ediţia ad-hoc a emisiunii „DD în direct“, realizată cu DD cel încătuşat, ca personaj principal, a fost preluată şi transmisă de majoritatea posturilor TV din ţară. DD a fost eroul unei extraordinare puneri în scenă, aşa cum nu a visat el nici măcar în vremea celebrului serial otevist „Elodia“. Qui prodest?

Este şocant cum românii se îndrăgostesc întotdeauna de derbedeul satului. Politicianul băgat până la gât în hoţii şi jafuri, candidatul cu apucături de mahalagiu şi „băiat de cartier“, primarul ipocrit care oftează privind la sărăcia oraşului pe care-l administrează, cocoţat pe sacii de bani furaţi din bugetul local, toţi aceşti neanderthalieni nesătui cărora le-ar fi locul în puşcărie sau, cel mult, în grădina zoologică şi nu prin parlament, guvern sau primării, reuşesc să smulgă voturile şi iubirea românilor. Tot ei, românii, fac rating „jurnalistului“ care ne aduce în casă, prin articole de ziar sau emisiuni de radio şi TV, toate scursurile societăţii, de la desfrânate şi isterice care se spurcă şi se păruiesc „live“ pe la aşa-zise „reality-show-uri“, până la şefi de şatră, manelişti şi cocote masculine, care ne sfidează cu averea lor făcută pe seama prostiei umane. Când descoperă adevărul din spatele cortinei, românul protestează de parcă nu el ar fi complicele, instrumentul de îmbogăţire al celor pe care, până mai ieri, îi privea ca fiind „salvatorii neamului“, iar azi îi înjură ca „duşmani ai poporului“.

Mă întreba, zilele trecute, un coleg din presa locală, la emisiunea TV pe care o realizează, ce soluţie cred eu că ar fi pentru ieşirea din acest marasm în care rătăcim de atât amar de vreme. I-am spus că nu am soluţii, însă cred că românii au eşuat în a se defini ca popor. Cine suntem noi, românii? Dacă nu vom răspunde sincer la această întrebare şi dacă nu vom acţiona cu seriozitate şi onoare, pornind de la răspunsul găsit, nu vom avea alt viitor decât ghena istoriei. Tu, cititorule, te-ai întrebat vreodată cum te poţi defini ca român? Ce ai putea spune despre tine? Cine eşti tu? Trăim în mimetism şi dedublare, adică într-un fel de schizo-frenie la nivel de masă. Ne lăudăm cu credinţa ortodoxă, cu sutele de mânăstiri şi cu miile de biserici, însă mimăm credincioşia, căci asumarea esenţei credinţei noastre, iubirea de oameni şi de Dumnezeu, este doar o aminti-re ferecată în paginile prăfuite ale unor cărţi uitate. Ne mândrim că am fi buni gospodari, că românul este harnic şi priceput, dar ţara se scufundă în mizerie, nepăsare şi faliment. Unde ne sunt românii? Cine ne sunt românii?

Într-un univers al adevărurilor absolute, DD nu ar fi fost arestat pentru că el a devenit simbolul unui popor a cărui existenţă nu este altceva decât un etern „talk-show“ la OTV. Rămâneţi aproape, că nici nu mai ştiţi ce pierdeţi!



 
Articole proaspete scrise de tineri, pentru tineri. Tu ai citit Jiunimea? »

  • Currently 3.26/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 3.3 din 34 voturi





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.

  1. de arknts7:
    Singura ,,firmă“ care nu pare a fi afectată de criza economică din România este una de tradiţie, care s-a aflat tot timpul în topul bogaţilor. Biserica Ortodoxă Română nu plăteşte taxe şi impozite, are numeroase averi imobiliare, investeşte în afaceri şi în plus îşi plăteşte angajaţii cu ajutorul statului. Cei mai mari jucători din economia română sînt în ultimi ani Petrom (cu o valoare de piaţă de 8,3 miliarde euro), BCR (peste şase miliarde euro, la preţul plătit de austriecii de la Erste la achiziţie în 2005) şi BRD Societe Generale (5,6 mld. euro - valoare bursieră). Pe locul 4, se află Biserica Ordodoxă Română cu o ,,cifră de afaceri“ de peste 3 miliarde de euro anual, depăşind companii precum Alro Slatina, Hidroelectrica, Banca Transilvania sau cel mai mare lanţ de retail local - Metro România. Dacă avem însă în vedere că BOR are de recuperat aproximativ 200.000 de hectare de pădure la nivel naţional, cu o valoare estimată de circa cinci miliarde de euro, precum şi piese aflate în circuitul muzeelor sau parte a tezaurului de la Moscova revendicat de statul român, avuţiile Bisericii ar depăşi pragul de zece miliarde de euro. Cred că nu există activitate comercială din codul CAEN pe care Biserica să nu o întreprindă, fiind scutită de impozite şi taxe. Începe să deranjeze opulenţa afişată ostentativ atât de către personalul clerical (vile, maşini de lux), cât şi de înseşi lăcaşurile de cult. Într-o ţară în care oamenii mor de foame sau mor cu zile în spitalele prost dotate cu aparatură medicală, ne permitem anual să cheltuim, până la urmă tot din banii noştri, peste 2 miliarde de euro pentru a ridica tot mai multe biserici. O să ajungem ca la fiecare bloc să avem câte o biserică. Tăiem pensiile cu 200 de milioane de euro, dar avem în schimb 500 de milioane de euro pentru Catedrala Mântuirii Neamului, sau alţi 150 milioane de euro pentru Catedrala din Voluntari. Numai Mitropolia Banatului, care cuprinde judetul Timiş, vinde anual lumînări de 411.000 euro.
    2010-06-24, 01:10:29 (82.113.121.*)
  2. de pliktisitul:
    ehe si acum sa te tii comentarii, ai deschis cutia cu maimute, cum te iei de cel mai sacru, imaculat SRL al tarii? au fost pe aici regi, imperii, dictatori, presedinti dar biserica a rezistat intodeauna, "stalpul" moral al poporului se sustine pe $ si aur ca doar nu credeai ca pe altceva? ma mir ca inca nu au aparut cateva duzini de disperati sa iti explice cum sta treaba cu cele sfinte :)) pt un articol despre cainii comunitari fac aia o gura de parca se termina lumea dar despre asa ceva ....adevarul este cel sustinut de tine mai sus, este un doar un SRL care vinde vise, free de taxe , pe banii bugetului si care a fost cea mai abila c u r v a politica indiferent de regim.
    2010-06-24, 02:14:38 (109.166.132.*)
  3. de M.I:
    Pt. 1. arknts7. FELICITARI pentru informatie. Mai scrie-ne!
    2010-06-24, 03:46:45 (92.80.215.*)
  4. de 1+3=1:
    Falimentul general al poporului roman este generat de falimentul particular al catorva componente esentiale. Familia traditionala este in descompunere. Parintii pleaca la munca prin Occident, copiii raman singuri, se ajunge la divort, la sinucideri. Familia romaneasca este falimentara. Biserica a devenit o mare companie nationala. Afacerile din BOR au atins cote inspaimantatoare de imoralitate. Romanii nu mai au o credinta veritabila si asta se vede in viata sociala, economica, politica. Scoala este in haos. Nu mai produce valori, ci doar indivizi ratati, inadaptati si fara viitor social. Bomboana pe aceasta coliva a falimentului national este clasa politica, adunatura de escroci si nemernici. SUNTEM IN FALIMENT, dar nu un faliment economic, ci INTR-UN FALIMENT MORAL!
    2010-06-24, 07:32:08 (79.117.141.*)
  5. de parintele,:
    Nu ti-se pare ca folosesti un limbaj cam vulgar?
    2010-06-24, 07:49:29 (79.117.211.*)
  6. de Ana:
    Degeaba ne plangem acum si ne vaitam. Ar fi pacat sa amintesc cati oameni au plecat cu galeti portocalii sau cu plase de pixuri galbene sau nu mai stiu ce umbrele sau manusi rosii din campania electorala. Ne plangem ca familia o sa fie in curand desfiintata. Dar oamenii care pleaca la munca in alte tari nu se duc de placere, se duc pentru ca ei nu au ce le pune copiilor pe masa. In ceea ce priveste sistemul medical... nu vreau sa va amintesc cine s-a operat de hernie de disc in alta tara. Romanul este si prostovan... si nu vede subtilitatea: Daca preshul se opereaza in alta tara....??? nu e clar cat de bine merge sistemul medical? Scoala este in haos pentru ca al nostru guvern... pus de noi este haosul in persoana. Ar fi o idee buna sa impozitam B.O.R.-ul... dar cu biserica si reprezentantii ei... nu te joci... ca te vede Dumnezeu! si dupa... se supara ca lumanarile se scumpesc ... si nu se mai fac locuri de inchinaciune. Si cu toate astea vorbim de zero tv si de DiDi. Suntem nebuni? Ne luam de televiziunea adevarata? Cum sa nu facem caz? Unde mai vedem noi daca apare Elodia... sau daca Gabriela Cristea Toader se duce la inmormantari? Ne punem cu cel cu coarne? Lumea se uita. Punct. D-aia are DiDi bani sa-si ia elicopter si avion si ce vrea el. Valori morale? Poporul s-a perdut speranta cand s-au comis crimele din'89
    2010-06-24, 07:54:49 (86.123.45.*)
  7. de un popa:
    nu va mai luati de cler ca oameni suntem si noi sa fure numai uni si noi? ce ei sunt ai opozitiei [ai lu dracu} ia vedeti voi.
    2010-06-24, 08:35:22 (86.127.164.*)
  8. de ela:
    DE ce nu dati mesajul?
    2010-06-24, 08:59:07 (86.123.42.*)
  9. de o alta opinie:
    Sunt destui otraviti impotriva bisericii, cunoscatorii stiu si de ce. Dar pana una alta chiar de aici ni se trag toate relele. Nu biserica ne spunea o data sa nu furi, sa nu minti, sa fii cinstit, sa traiesti in armonie cu semenii tai, sa nu umbli dupa averi, sa nu judeci gresit, sa nu faci nedreptate, sa nu-i faci altuia ce nu ti-ar placea sa-ti faca el tie, sa-ti castigi traiul cinstit, sa respecti pe batrani, sa ai grija de copii, judecatorii sa judece cu dreptate, conducatorii sa conduca cu responsabilitate? Ce-au mai ramas din toate astea? E biserica de vina ca am parasit-o? Daca nu ne mai raportam la aceste valori morale, nu cumva am devenit salbatici? Acum vin unii si arunca tot in biserica cu noroi. Pana la urma indiferent ce cred unii tot biserica e salvarea. Ori ne reintoarcem la valorile morale ale crestinismului autentic adica la biserica, ori nu vom mai fi deloc. Si ce spunea Capul Bisericii inca de acum 2000 de ani? "Fara Mine nu veti putea face nimic" - si nu putem, dupa cum bine vedem.
    2010-06-24, 09:13:27 (89.137.17.*)
  10. de TEPES VODA:
    BAI NENE, CEA MAI TARE AFACERE CARE SE POATE FACE IN ROMANIA ACUM ESTE SA-TI CONSTRUIESTI O BISERICA IN NUMELE DOMNULUI, SA-TI ANGAJEZI UN POPA SI SA VEZI NEICA CUM CURG BANI. PE POPII ASTIA CINE DRACU II CONTROLEAZA, NICI DUMNEZEU NU-I MAI SUPORTA. CAND VAD BABELE ASTIA CUM PUPA POALA POPI MA APUCA RASU. POPII ASTIA AU AJUNS INTERMEDIARII DOMNULUI. NU POTI SA AJUNGI LA DUMNEZEU DECAT PRIN AUDIENTA LA POPA.SI BINENTELES CONTRA COST. BOC AR TREBUII SA-L IMPOZITEZE SI PE DUMNEZEU .
    2010-06-24, 09:44:21 (79.117.159.*)
  11. de doriana:
    Extraodinar articol, felicitari! Ne intreptam spre ghena istoriei, avem nevoie de o minune pentru a ne opri din cadere. Probabil ca maghiarii nici vor trebui sa lupte pentru autonomie, le vom oferi Transilvania pentru ca noi suntem prea ocupati, televizorul si internetul paralizandu-ne orice reactie. Nu numai ca nu ne mai putem defini ca popor, dar nici ca persoane deoarece ne-am indepartat la milioane de ani lumina de noi insine. Cati oameni mai raman astazi in singuratate, meditand profund la sensul vietii lor? Cati se mai roaga? Ni se furä viata, e timpul sa ne trezim!
    2010-06-24, 10:03:52 (144.85.129.*)
  12. de .............:
    Nu-mi place ceea ce ati scris azi ,acest editorial ! Cum va explicati ca romanul plecat in lume poate face fata cu succes si japonezului .polonezului ,neamtului ...ca sa nu pomenesc de altii. Dar de ce nu este ? Ce-l impiedica ? Cu totii filozofati ...."domne romanul nu este ca polonezul sau nu suntem precum nemtii...." dar ce ei au doua capete si patru picioare "NU.! EDUCATIA ,Exemplul elitelor politice in primul rind .Iata gindirea liber cugetatorului ,Despotului neluminat ..."sunt unii parlamentari escroci pusi pe inavutire dar sunt si oamenii corecti ...." Bun pai atunci ce cauta escrocii in institutia ceea mai reprezentativa a tarii ? Cum s-au infiltrat ?Dece se se opune demersului presedintelui Basescu reducerii nr de parlamentarii din astfel prestigiu acestei institutii vitale pt democratia romaneasca .?Poltica post decembrista iliesciano- PSD ista de a prezenta negrul drept alb si invers VA DISTRUGE ROMANIA.! Este chestiune de timp Iata si semnele "foarte multii romani doresc sa paraseasca tara in Ardeal tinerii nu mai sunt interesati de problema nationala (nu numai ).increderea in institutiile statului este minima . romanii soisiti in vizita descriu Romania ca citez " TARA DIAVOLILOR ".Asistente medicale ce spun ca ele sunt transilvane nu romance...... Pina cind ? trebuie sa raminem inchisi in gindirea iliesciana ,sa nu-l deranjam,sa nu-i stricam constructia monstruoasa ca se supara ?. Citind declaratiile liderilor Psd isti ramii blocat " Basescu a inceput campania impotriva prrietenilor " pai daca sunt escroci si hotii ? Ce trebuie sa faca presedintele ? Sa taca sa-i acopere ? Observam valul de arestari si faptul ca institutiile statului sub mandatul presedintelui Basescu incep sa functioneze ,fapt ce deranjeaza partidul" Despotului Neluminat ". Dece ? Ce este mai important ?Partidul sau sau ROMANIA Prestigiul neamului romanesc ?DAINUIREA POPORULUI ROMAN . Am vazut cu totii in ultima campanie electorala cit de mult sunt interesati liderii PSDisti in a proteja ,imaginea Romaniei.In viziunea lor opaca Romania este Afganistanul europei, Nu au sacrificat nici bani nici timp, defaimind Romania avind unic obiectiv APARAREA PROPIILOR PRIVILEGII,sa nu se schimbe nimic caci tov Lenin autohton astfel a decretat... Numai odata cu disparitia (la urne )a acestui partid monstru Partidul Iliescian Social Fanariot Democrat (dupa cum cu clarviiune se auntointituleaza) Romania va renaste. Lui Mai Animalule nu-i mai amintiti de revolutie ,mineriade etc caci astfel nu va elibera Romania din strinsoare-i propiei gindiri limitate . Promitetii imunitate vesnica !Mausoleu a la Lenin Mumificare faraonica. .Tutankamon de Romania Ps. Daca considerati ofensiv si dur ccea ce am scris eu ,iata ce spune Iliescu &co Presedintele Romaniei este un betiv ,un Adolf Hitler ,Romania Afganistan o tara de curve si betivii!Asa ca trebuie sa raspunzi Dementei absolute infiltrate in viata politica autohtona si progeniturilor lo corupte ce sufoca natiunea romana .
    2010-06-24, 10:18:28 (193.153.26.*)
  13. de pt.cel cu alta opinie:
    Ca lumea sa se intoarca spre biserica ar trebui ca mai intai biserica sa se intoarca spre Dumnezeu.Cum reprezentantii bisericii s-au cam dedulcit la cele lumesti nu prea cred ca sunt sanse sa renunte la beneficiile obtinute.
    2010-06-24, 11:06:32 (79.117.163.*)
  14. de VICTOR:
    Mare adevar ai grait nr 13.Excelent .
    2010-06-24, 11:15:23 (81.37.121.*)
  15. de Dan Rotariu:
    Un articol prost. Daca un astfel de articol ar aparea in presa SUA autorul ar fi condamnat pentru atitudine anti-americana. Si apoi nu vad un singur american sa-si puna intrebari atat de "intrebatoare, inutile si fara finalitate. In fond aceleasi intrebari se pot pune inlocuind roman cu om, om cu preot. Popo, proasta si neinspirata liturghie astazi, sau cel putin finalul ei!
    2010-06-24, 11:21:29 (86.124.215.*)
  16. de Robert:
    Dimpotriva, e un final bun, un deget pe rana. Multi sacali azi striga impotriva romanilor, noi insine nu realizam ca suntem romani, e mai importanta indentitatea de Oltean, Moldovean, Ardelean, Muntean decat cea de Roman, uram obiceiurile lasate din strabuni si nu mai stim exact care sunt lucrurile comune oamenilor care locuiesc in Romania si nici ceea ce ne diferentiaza de restul lumii. Suntem niste buimaciti. Indusi in eroare de partide xenofobe uitam ca esenta nationalismului este iubirea identitatii nationale, a tot ceea ce ar trebui sa insemne Romania si nicidecum ura impotriva celor din alte natii.
    2010-06-24, 12:00:41 (217.156.14.*)
  17. de Alex:
    Alooo, Gazeta de Sud? Ma auziti? Va rog sa STOPATI acest flagel care se numeste dan rotariu. Am scris cu litere mici in mod special. Comunistii, socialistii nu sunt oameni. Ei sunt fiare. Comunistii si socialistii gen rotariu au distrus tara. Ei au demolat biserici, au facut "marea colectivizare", canalul Dunare-Marea Neagra, Casa Poporului si alte rele. Chiar nimeni nu-si mai aminteste cite vieti nevinovate au fost jertfite?!? Eu sunt tinar, dar am simtit pe pielea mea demolarea casei bunicilor mei. Era 1 Iunie 1987. Asa ceva mi-au daruit de ziua mea, Ziua Copilului, niste fiinte (nu umane) ca acest dan rotariu. Toti comunistii spun ca acesta a fost deviat de la traseu de catre personaje gen stalin, ceausescu, etc. Eu spun ca toti comunistii sunt niste lenesi si deviati mintal. Ce idee proasta, toti sa fim egali!!! Cum adica?!? Eu as deporta toate aceste fiinte (si gropile unde zac marx, lenin, etc.) care cred in comunism in Sahara. Hai ca nu imi mai racesc gura cu voi. TOT IDIOTI VETI MURI
    2010-06-24, 13:50:31 (86.122.132.*)
  18. de Paul:
    Pentru Dan Rotariu: Sa iti fie rusine, iti ataci un (fost) prieten de la care ai ce invata. Cat despre articolul lui marcel, numai de bine. E avedarat ca nu e decat un strigat in desert, e adevarat ca nu are rost chemarea catre biserica, multe din comentarii sunt adevarate. Dar cel mai important: Articolul e adevarat. Si daca e doar o doza de amaraciune, atunci Marcel are dreptate, nu avem identitate. Dar daca macar intr/un cuget daca trezeste chemarea la "Revolutie" (a se citi evolutie), atunci autorul si/a atins unul din scopurile propuse prin materialul publicat.
    2010-06-24, 14:00:42 (213.177.2.*)
  19. de Dan Rotariu:
    Alex, nu stii ce inseamna o tara distrusa! Daca ai putea, ai compara Romania in trei momente de referinta 1945, 1989, 2010 dpdv financiar, social, fond locativ, locuri de munca, grad industrializare dat de gradul de prelucrare a exproturilor? Chestii din astea clare si concrete care pot fi comparate si care arata nivelul natiunii, dar care pentru ingramaditi nu inseamna nimic. Lasa prostiile, trasul din punga si citeste, deschide-ti creierul prin lecturi alternative caci pana acum esti un simplu indobitocit! @@@ Paul ... nu atac pe nimeni ci atac articolul in sine. Sa puna prietenul nostru comun aici raspunsul la intrebarile mele: Care e scopul omului pe pamant? Ce vom face cand ne vom apropia atat de Soare incat va trebui sa migram pe alta planeta? Oricum se aseamana foarte mult cu intrebarile sale inutile despre romanism. @@@ Robert ... nu poate fi niciodata patriotismul local mai puternic decat romanismul pentru ca vorbim aceasi limba, avem aceleasi obiceiuri si va spun asta pentru ca stiu bine toata tara asta. Ba as merge chiar mai departe e un stil european de viata la care suntem parte integrata.
    2010-06-24, 14:44:11 (86.124.215.*)
  20. de Dan Andronescu:
    Rotariu le stie pe toate, inclusiv cum sta treaba in USA. Ceea ce spune Marcel se vedea inca de pe vremea lui Ceasca si din anii 90. Dar totusi e bine ca incet, incet, cat mai multi se trezsc la realitate. Stiu, unii se dau pudici vis a vis de adevar. Si totusi nu toti romanii sunt ca cei descrisi de Marcel in articol. Exista destui care s-au integrat in vest fara probleme; de asemenea in tara foarte multi sunt fortati de imprejurari sa se adapteze la situatie desi isi doresc altceva de la viata. Rezolvrea problemei sta in mainile voastre si jelitul interminabil nu va foloseste la nimic. Iar BOR nu mai are nici o legatura cu Biserica lui Dumnezeu. Si asta era evident inca de pe vremea lui Ceasca.
    2010-06-24, 16:35:26 (12.231.164.*)
  21. de 1+3=1:
    Autorul face o aluzie fina la nationalistii de ocazie. Observ ca tovarasul nostru Dan Rotariu nu se dezminte. Nationalist-ceausist , cum il stim, el isi face datoria. E consecvent. Trebuie sa intelegem un lucru simplu. Traim intr-o lume in care natiunile si conglomeratele continentale de natiuni sunt in concurenta. Daca nu ne evaluam serios situatia, vom fi sclavi. Deocamdata suntem doar niste sherbi, legati de glie si biciuiti de niste arendasi alesi dintre noi. Ar fi timpul sa ne venim in fire. Sa cautam sa intelegem CINE SUNTEM NOI ROMANII. Sincer, eu inca nu pot sa raspund la intrebarile puse in articol.
    2010-06-24, 17:09:53 (79.117.141.*)
  22. de mda...:
    excelent articol...trebuie spuse lucrurilor pe nume si sa ne recunoastem adevarata "valoare" ca natie pentru ca altfel nu vom putea niciodata sa ne indreptam spre bine,avem numai cuvinte si pareri de bine la adresa noastra cand de fapt suntem o mare de cenusa in vant!!!
    2010-06-24, 17:18:01 (86.123.46.*)
  23. de Dan Rotariu:
    Prezent, ceata lui Pitigoi! Cautati Bobby Fischer si o sa vedeti de ce unui cetatean american i se poate lua cetatenia. Poate sunt nationalist poate nu sunt. Cert este ca doresc sa aparam drepturile economice a tuturor cetatenilor (CETATENILOR) din RO, nu pe criterii de nationalitate ci de granite, care vrem sau nu vrem ... inca exista. @@@ Vad ca si #21 se contrazice, dar era prea ocupat sa inventeze altora etichete ca sa observe. #21, nici nu o sa raspunzi vreodata la intrebarile lui Marcel daca nu raspunzi inainte la intrebarile mele ... ceausite ... dupa puterea mintii tale.
    2010-06-24, 17:24:00 (86.124.215.*)
  24. de 1+3=1:
    La "intrebarile" ideologiei nationalist-comunist e a raspuns Istoria. Adica, regimurile socialiste de tip stalinist (URSS-Stalin, CHINA-Mao, ROMANIA-Ceausescu etc.) au disparut, desfiintate de chiar camarila de partid si securitate. Romania nu mai are granite, decat spre Ucraina, Rep. Moldova si ex-Iugoslavia. Suntem tara membra a UE. Economia tarii a fost jefuita si instrainata nu de UE, ci de politrucii ex-pcr si ex-securitate care au preluat puterea, in frunte cu tov. Iliescu, dupa Dec. 1989. Romanii nu au fost stapani la ei in tara nici inainte de Dec. 1989 (conducea camarila PCR si de Securitate) si cu atat mai putin dupa 1989 (conduc aceeasi politruci pcr si securisti + urmasii lor). Suntem deci, un popor falimentar. Un esec istoric, cel putin deocamdata. Interesante referirile la BOR. Istoria reala si obiectiva a acestei institutii nu s-a scris. Biserica a slujit acest popor, dar au existat si numerosi tradatori de neam si tara imbracati in haine de preoti si ierarhi. Chiar si in zilele noastre asistam la tradare. BOR face afaceri grele, cu sume in milioane de euro, este pe locul 4, ca putere financiar, in PIB, asa cum zice arknts7. Patriarhia vrea acum sa faca si ditamai catedrala de 200 mil euro (pe credinte bancare, in plina criza!) costuri de ridicare la rosu (plus alte 200 de mil euro pt finisare!). Felul cum se manifesta concret, in social, economic si politic, spiritualitatea unui popor spune multe despre sufletul acelui popor. Nu ma astept ca preotul Seliste sa spuna mai mult decat spune. Lucreaza in BOR, poate fi oricand izgonit de la altar. Are deci niste limitari si mai ales, niste limite umane. Concluzie: repet, nu pot inca raspunde intrebarilor din articol. Altfel de intrebari sunt, deocamdata, inutile.
    2010-06-24, 17:36:24 (79.117.141.*)
  25. de Dan Rotariu:
    N-am rabdare sa citesc aberatii, de aceea m-am oprit la jumatatea randului I. Scuze!
    2010-06-24, 17:39:16 (86.124.215.*)
  26. de pt Dan Rotariu:
    fratioare, tu esti cretin din nastere sau simulezi puternic, ca tot nu imi dau seama !?
    2010-06-24, 17:50:02 (92.80.223.*)
  27. de 1+3=1:
    Definitoriu pt national-comunisti. Daca nu controleaza situati si mai ales, daca nu controleaza "Ministerul Adevarului", fug. Banuiesc ca in cautarea kalashnikovului, nu, tovarase? Dialogul este incompatibil cu national-comunistul pentru ca el "stie" "ADEVARUL"! Ala scris in Programul Partidului. Uite ca eu am avut rabdare sa citesc randul tau si un sfert, ba chiar sa-ti si raspund, fara a avea speranta sau dorinta de a primi vreo replica. Inutila, de altfel.
    2010-06-24, 17:52:51 (79.117.141.*)
  28. de Dan Rotariu:
    Elucubrezi!
    2010-06-24, 17:54:57 (86.124.215.*)
  29. de Dan Rotariu:
    Ce disperare pe ceata lui Pitigoi daca au ajuns la astfel de "argumente". Tot din USA! :))
    2010-06-24, 18:34:19 (86.124.215.*)
  30. de 1+3=1:
    Ceea ce ne deosebeste (inca) de dictatura socialist-comunista, nazista, fascista etc. este ca acordam dreptul celuilalt de a nu fi de acord cu noi, cu sistemul sau cu orice altceva. Deci, Dan Rotariu are dreptul de a nu fi e acord cu noi, cu autorul articolului sau cu oricine / orice altceva. Dan Rotariu doar vorbeste pe gura. Ca sustine erori ideologice, falimente istorice sau ca spune prostii, e problema lui. Are dreptul sa spuna si sa faca orice doreste, cata vreme nu face un rau vizibil si dovedibil in instanta de judecata, oamenilor sau societatii. Plus ca s-ar putea ca "adevarurile" lui Rotariu sa fie sustinute de multi altii si sa ne trezim ca ne vom intoarce in timp, la dictatura nationalist-comunist a, tot asa cum din socialism, in loc sa ajungem in comunism, ne treziram in cel mai murdar si salbatic capitalism. Concluzie: Dan Rotariu doar vorbeste pe gura... mai mult, nu poate.
    2010-06-24, 18:37:56 (79.117.141.*)
  31. de Dan Rotariu:
    Da, nimeni nu e perfect! :)) Dar vin ele si conditiile propice ... !
    2010-06-24, 18:40:52 (86.124.215.*)
  32. de Dan Rotariu:
    Ne deosebeste inca un element esential mijloacele de productie nu mai sunt ale poporului. acesta e un element de substanta, dreptul de a opina e ca necesitate existentiala, mult in urma acestui element de substanta ... mijloacele de productie sa fie ale poporului. Si acest an, dpdv economic, dovedeste cu prisosinta ceea ce spun.
    2010-06-24, 18:50:51 (86.124.215.*)
  33. de Tov. Stalin:
    Cand crezi tu Rotariule ca va fi o noua Yalta, o noua vanzare a "tarilor socialiste" catre URSS ? Speri mata dar speri degeaba ! Deocamdata romanii nu pot scapa de urmasii comunistilor, de bolsevicul Iliescu si securistul Basescu, de mogulii Paunescu si Voiculescu. Ai aflat ca nepoata lui Ion Gheorghe Maurer este consiliera lui Videanu si ia 200 milioane pe luna ?
    2010-06-24, 18:51:03 (173.244.197.*)
  34. de Dan Rotariu:
    Chiar crede 173.244.197.* ca eu pot sa raspund unui mojic? Sau voi raspunde la intrebari "intrebatoare" stupide pana la absurd? Sau crede ca Hillary fosta republicana nu a fost acceptata de democrati pentru ca a fost republicana? Da, nu vreau sa am de a face cu toti taranii de pe internet, inclusiv cu taranuil din SUA de la 173.244.197.*
    2010-06-24, 18:57:07 (86.124.215.*)
  35. de 1+3=1:
    Faza cu "mijloacele de productie in proprietatea intregului popor" este o abureala propagandistica promovata de PCR. Cum sa fie intreprinderea a muncitorilor, cand tremurau in pozitie de drepti in fata directorului si mai ales, a secretarului de partid si securistului? Poporul a hotarat sa faca foamea? Poporul a hotarat sa imprumute miliarde de dolari de la FMI sau Banca Mondiala si sa le investeasca in industrii falimentare? Poporul a hotarat sa-l laude pe dictatorul ceausescu ca pe "Cel mai iubit fiu al poporului"? Sa fim seriosi, tov. Rotariu! Mijloacele alea de productie au fost ale camarilei de partid si de securitate. Bunica-mea, saraca, la tara, fura de la CAP un brat de coceni, sa faca focul iarna, si ceva porumb, noaptea, sa aiba ce sa dea la animale, in batatura. Si-si plangea toata ziua ogorul mostenit de la parinti pe care i-l luasera comunistii. Si ii blestema de cate ori dadea cu sapa pe locul care candva, fusese al neamului ei. Nu mai spune tampenii si nu ne mai da citate din carti. E inutil!
    2010-06-24, 18:59:33 (79.117.141.*)
  36. de pt Dan Rotariu:
    Nu raspunzi pentru ca nu ai ce. PCR a fost un partid al tradarii si vanzarii nationale, si inca mai este. Sau cum zicea un general KGB: "Nu avem noi topoare pentru cele 4 milioane cozi de topor din Romania"
    2010-06-24, 19:04:57 (86.123.46.*)
  37. de Dan Rotariu:
    Serios? mijlocele de productie ale cui erau? cine lua plus valoarea in socialism? Lasa fentele cu securitatea si partidul ca nu luau ei plus-valoarea, beneficiul. Bunica ta fura ca era hoata, insa copii ei s-au dus la oras la locuinta de la stat. Si statul cu ce construia daca mijlocele nu ar fi fost detinute de popor? Oricum nu de la tarani se poate astepta cineva sa faca o revolutie. Au prins ei vremuri cu claca, munceau si 20 de zile pe luna pe pamantul boierilor, in folosul boierilor, si n-au cracnit nici macar o data intr-un secol, ca medie. socialismul nu a fost comunism insa faptul ca mijlocele de productie erau ale poporului este de netagaduit. cineva oricum va conduce organizarea sociala si a spune ca cei care conduc organizarea sociala detine si mijlocele de productie e o IMENSA PROSTIE, e ca si cum ai spune ca PDL si Serviciile detin toate fabricile si uzinele din RO. @@@ Da, problemelor stupide, minciunilor, celor programati cu softul Tismaneanu, nu am ce sa le raspund, caci pun intrebari a la radio Washington D.C. (erevanul e desuet)
    2010-06-24, 19:16:05 (86.124.215.*)
  38. de 1+3=1:
    Pai, atunci, daca socialismul ala nu a existat in mod real nicaieri, pe planeta asta, si a generat doar dictatura, tradare, sange si suferinta, inseamna ca nu exista vreo diferenta intre dumneata si orice popa ipocrit. Tov. Rotariu propovaduieste raiul pe pamant, avand Capitalul lui Marx drept Vechiul Testament si Tezele din Aprilie ale Tovarasului, ca Noul Testament. Popii rastalmacesc Bibilia si promit, cica, raiul in ceruri. Si tovarasu Rotariu, si popimea ipocrita vor raiul aici, acum si doar pentru ei! Promisiunile lor nu au fost si nu se vor realiza vreodata in practica, pentru ca ei nu fac nimic din ceea ce spun. Sunt ipocriti, farisei. Doar turma este amagita cu promisiuni si munceste pe mosia parohiei sau a partidului, sperand zadarnic intr-un "viitor luminos". Intre timp, popimea ipocrita si activistul pcr se ingrasa si ragaie de satui. Deci, nu e vreo diferenta intre ipocrizia popeasca si ipocrizia extremismului de stanga sau de dreapta.
    2010-06-24, 19:20:08 (79.117.141.*)
  39. de 1+3=1:
    Rotariule, nu fi nesimtit! Bunica-mea a muncit pana a cazut din picioare. Iar de furat, fura pt ca NU PRIMEA NIMIC DIN COTELE LA CARE AVEA DREPTUL, OFICIAL, DIN PRODUCTIA CAP-ULUI! Totul era trimis la export. Mureau de foame! Taiau pe ascuns pana si gaina (daca o avea prin curte), de frica sa nu o afle militianul din comuna si sa o ia la intrebari! La oras, ai mei tremurau de frica secretarului de partid. Un nenorocit care statea toata ziua in betii si curvaraseala cu securistu intreprinderii! Primeau salarii din care nu aveau ce cumpara, pt ca magazinele erau goale! La bloc stateam in frig si bezna. La TV aveam doua ore pe seara, pline cu voma laudelor la adresa nenorocitului de Ceausescu si analfabetei de nevasta-sa! Asa ca nu-mi spune tu de cat de fericiti eram, ca nu am fost. Poate tu, daca ai fost vreun activist imputit sau vreun retardat batut in cap! Ideea o fi generoasa, dar aplicarea ei in practica a fost o crima impotriva demintatii umane! Deci, pe limba ta, MA PISH PE SOCIALISMUL TAU NENOROCIT!
    2010-06-24, 19:28:38 (79.117.141.*)
  40. de Dan Rotariu:
    Educatia unei familii de psihopati nu putea educa altfel
    2010-06-24, 19:32:31 (86.124.215.*)
  41. de pt Rotariu:
    Plusvaloare in socialismul ceausist ? Industrializarea ceausista a produs PLUSPAGUBA ! Putine erau fabricile profitabile. Ce dadea ceausescu la export? Grau, ulei, zahar, carne, lapte, si astea stranse cu greu de la tarani, vai mama lor. Le luau cu japca si pe degeaba de la CAP-uri, care faceau datorii la stat si pe urma venea Ceausescu si dadea din mana: "V-am iertat de datorii ! ", de parca ii ierta el, din buzunarul lui ma-sa !
    2010-06-24, 19:33:04 (86.124.213.*)
  42. de Dan Rotariu:
    Exportam pana si apa grea, tractoare, autoturisme. PLUS PAGUBA? Adica acum avem PLUSVALOARE? Bai dar in ce scoli inalte ati primit educatia asta "ieconomica" de mahala? Ce fabrici concret mergeau pe pierderi "iscusitule"? Stii ca in maxim 30 de zile o intreprindere daca intra pe pierderi directorul si intreaga echipa de conducere era schimbata si anchetata?
    2010-06-24, 19:37:21 (86.124.215.*)
  43. de Dan Andronescu:
    Solutii la problemele din Romania exista dar cine sa le rezolve!? Intre vaicareala si actiune romanii o prefera pe prima. Desigur, sunt si exceptii; unii si-au luat lumea in cap iar altii au ajuns la limita rabdarii dar sunt neputinciosi din cauza majoritatii care sta pasiva asteptand miracole. S-a ajuns la aceeasi stare de dinainte de 89. Atunci exista scuza terorii comuniste dar acum exista libertate de organizare si actiune. Dar fiecare vrea sa intre la bataie numai daca este ceva de ros. Altfel cica este pierdere de timp. La PRR ne-au scris persoane cu varste intre 16 ani si 80 si am sesizat ca exista destui tineri care nu se baga decat daca le iese lor ceva. Cand le spui ca este vorba de a schimba Romania in bine si ca o sa iese pentru toata lumea stramba din nas a dezamagire. Este greu sa gasesti oameni de calitate si bine intentionati. Noi cei din Partidul Radical Reformator nu vrem sa ne aruncam cu capul inainte de dragul ciolanului. Preferam sa asteptam mai mult dar sa venim cu un nucleu de oameni de calitate dornici sa termine cu mizeria actuala din tara.
    2010-06-24, 19:38:05 (12.231.164.*)
  44. de 1+3=1:
    Rotariule, stii prin ce invinge un paranoic? Prin rezistenta si consecventa in nebunia sa. Uneori si prin violenta fizica sau de limbaj. Cam asa esti tu! Lumea iti aduce dovezi clare, concrete, ca regimul de pana in Dec. 1989 a fost unul criminal, tu o tii pe a ta, cu fabrici si uzine, tractoare si apa grea! Deci, esti de nevindecat, deocamdata. Poate daca te mai rogi si tu, macar o data'n zi, face Dumnezeu o minune cu tine! Aia e! - - - - - - - - - Domnule Andronescu, nu este o surpriza ca tinerii vor castiguri fara efort si cat mai rapid. Au fost crescuti intr-o societate fara valori, intr-o societate in care securistul a devenit om de afaceri (pe banii publici, bineinteles!), activistul pcr e mare parlamentar, ministru, primar plin de bani (furati tot din averea nationala), analfabetul manelist coboara din limuzine de sute de mii de euro, iar un santajist, o rusine pt limba romana si meseria de jurnalist, devine proprietar de "televiziunea poporului". Va urez succes in demersul dvs. cu PRR si va indemn sa aveti rabdare. Multa rabdare! Poporul e bolnav rau si greu de vindecat.
    2010-06-24, 19:46:56 (79.117.141.*)
  45. de pt Dan Rotariu:
    Daca mergeau asa de bine intreprinderile de ce erau cartele si stateau oamenii in frig, intuneric, fara apa, gaze si curent electric ? Produsele industriale exportate erau la pret de dumping, adica vandute mai ieftin decat costa producerea lor. Vai de capul tau, nici atat n-ai inteles ?
    2010-06-24, 19:49:16 (86.124.213.*)
  46. de Dan Rotariu:
    Cu certitudine ca solutiile problemelor din Romania pot fi rezolvate doar prin schimbarea sistemului capitalist in socialist. Ca noi partide care vor sa apere privilegiile si averea bogatilor doresc sa se infiinteze, e firesc. Insa neavand o doctrina clara e evident ca nici macar nu se vor infiinta. O solutie politica e PCR, solutia economica e socialismul adica fabricile si uzinele sa apartina poporului si nu unora care sa va angajeze cu ora, cu ziua, cu saptamana de proba si sa nu va dea nici macar salariul trudit. Unii programati cu softul Tismaneanu & Co. vor spune ca in socialism oamenii sunt niste robotei. Asa si este. Niste robotei cu rost nu niste robotei fara rost ca in capitalism, niste robotei cu avantaje pentru munca prestata in folosul propriu cum ar fi dreptul de a locui decent de a nu pierde casele in favoarea bancilor, etc. Robotei oricum suntem si e preferabil sa fim robotei intr-un sistem in care ministrul avea de 5 ori salariul mai mare decat salariul minim, decat ca acum. Deci daca vreti capitalism aveti partide dintre care sa alegeti: PSD = PDL=PNL=PC=PRM=UDMR, insa daca vreti socialism doar PCR poate fi solutia. Pentru ca orice ar zice unii sau altii in comunism nu se poate ajunge direct si tot prin socialism trebuie sa trecem.
    2010-06-24, 19:51:50 (86.124.215.*)
  47. de 1+3=1:
    Rotariule, auzi, taica, da' matale nu trebuie sa mergi in salon? Ca e aproape ora 20.00. Nu vin astia sa te ia din sala de mese a sanatoriului, pe unde cred ca stai cu laptopu'? Nu e ora de luat pastilutzele? Eventual, sa faci si injectia, ca vaz ca incepusi sa faci febra, sa aiurezi si aproape ca esti violent. Hai, cu tata, hai, la salon! Hopa, mareee, ia pastilutzele, ca iara te baga astia in camasa aia cu maneci lungi, legate cu siret la spate. Sezi bland, cu taica, sezi si nu te enerva. Hai, ca daca esti cuminte si nu faci crize, te lasam diseara, inainte de ora stingerii, sa mai citesti din Opere alese, de V.I.Lenin, vreo doua pagini, sa adormi, desi cred ca-ti cam face rau, ca ete ce aiurezi pe forumuri. Hai, la pastile, fuga in salon, ca vine domn doctor la vizita de seara. :D
    2010-06-24, 19:58:18 (79.117.141.*)
  48. de Dan Rotariu:
    Cartele aveam nu pentru ca NU MERGEA BINE ECONOMIA ci din dorinta conducatorilor ca prin ECONOMISIRE sa ajungem mai repede o tara dezvoltata. E ca si cum o familie ar face economie la sange ca sa aiba toti membrii familiei si case si masini si toate cele necesare. cand ai contul plin cum era RO in 1989 cu 5 miliarde de dolari (cam 10 miliarde euro de acum) si fara nici o datorie ... cum mergea economia? PROST? Atunic tot ce misca in tara are a romanilor. Compara cu acum cand s-a vandut inclusiv pamant altor nationalitati si oricand poata sa apara un al doilea stat Israel in RO, si cand esti gaurit de datorii. Voi ganditi, sau incercati sa ma muscati de pantaloni in virtutea inertiei? LAsati tema cu cat dde comunisti sunt conducatorii nostri ca e o prostie, in Grecia nu au fostz comunsti si e jale. Dar vor veni comunistii in grecia! Cat de curand!
    2010-06-24, 19:59:52 (86.124.215.*)
  49. de Dan Rotariu:
    Tara ta credeam ca e educatia, insa din moment ce stii programul Salonului ... e evident ca pacientul esti tu. e firesc cu un background ca al tau. Scuze ca o sa vb de acum singur, insa cu bolnavi mintal inca nu am ajuns sa am schimburi ... eu nu pot sa te tratez.
    2010-06-24, 20:03:18 (86.124.215.*)
  50. de Mai baieti !:
    Ce va tot puneti mintea cu Rotariu ? Sunt revoltatoare minciunile lui dar nu stiti vorba: "Un nebun arunca o piatra in apa si 10 intelepti sar sa o caute" ? Omul e evident bolnav, scrie toata ziua , la toate rubricile, pana si la Bancul Zilei, dar de ce nu-l ignorati ? Mie mi se pare totusi distractiv nebunul, cum schimba el subiectul cand nu mai are ce spune ! ha, ha, ha, ha
    2010-06-24, 20:09:05 (94.23.44.*)
  51. de 3+1=1:
    Vezi, Rotariule, ce-ti ziceam, esti consecvent, domnule! Nenorocitii de securisti ne bateau peste gura pt ca refuzam noi sa fim fericiti. Javra aia imputita de ceausescu, ne dadea sfertul de paine pe zi, cu cartela, ca vroia sa ne faca fericiti. Suferiti de foame, ca sa fiti satui, intr-un viitor nedefinit! AI O LOGICA DE OM BOLNAV, DE FANATIC! ESTI UN PRODUS PENIBIL SI PERICULOS AL DICTATURII COMUNISTE! DU-TE IN COREEA DE NORD SAU IN CUBA, DACA TOT TI-E DOR DE COMUNISM! Dar nu te vei duce pt ca esti doar un las patetic care face pe curajosul in spatiul virtual! Aia esti, un fanatic bolnav (desi, e pleonasm, meriti sa spun asa)!
    2010-06-24, 20:11:10 (79.117.141.*)
  52. de trotineta Fraud:
    daaa, daa! Il declar pe Rotariu musulmanul nostru mic si lau! Sa avem si noi un telolist... baubau! E mai real decit muls pisica! Sho pe el! Cei care suferiti din grija zilei de miine, care va numarati maruntisul pentru a cumpara o piine, care nici macar bani de internet nu aveti, aruncati cu pietre in Rotariu!
    2010-06-24, 20:18:54 (46.115.155.*)
  53. de 3+1=1:
    Mah, baieti, hai sa mergem la saloane, ce naiba! Umpluram forumu GdS, ete, nu ajunsa ca ne certaram ca chiorii JE cu ROTARIU, aparu si pacientu Fraud! Buna seara, vecine. Scapasi si matale din salon? Cum facusi? Ca eu si Rotariu navaliram peste gardian. Rotariu ii recita la ureche din Marx si eu ii dadui in cap cu DVD-urile cu Memorialul Durerii. Si scaparam, frate! Ca sa vezi! Matale, cum facusi? :D
    2010-06-24, 20:25:52 (79.117.141.*)
  54. de Hai Rotariule:
    Tu esti prototipul "omului nou", cu care se tot lauda ceausescu ? Bine ca a mierlit-o ceasca si ai ramas unicat ! Ia-ti pastilele si culca-te, nu te mai enerva ! Vise placute: sa-ti amintesti cum omora viteazul ceausescu cate 20 de mistreti odata, cum impusca el ursul legat cu un lant de copac, si cum il admira tzatza Leana ! .... Ah ! Rectific ! Nu ai fost unicat ca mai e si trotineta ! Asta a sabotat economiile tov. ceausescu, tat-su era agronom si el nu servea de pe cartela ......
    2010-06-24, 20:29:13 (84.29.0.*)
  55. de Dan Rotariu:
    Ceata lui Pitigoi, redivivus! As fi las daca nu as scrie cu numele meu, dar asa ... M-as ascunde dupa tastatura daca nu as scrie cu numele meu daca nu as avea iesiri in spatiul public ca un comunist convins ce sunt, fara sa ma feresc, fara sa ascund ideologia la care am aderat. Atat timp cat PCR se face si nu e scos in afara legii nu se vor intampla toate acestea. Insa daca PCR o sa fie scos in afara legii ... sigur ca da ca voi suporta toate acestea ... Insa un lucru e cert nu devii mai comunist in inchisoare! Iar de scos lumea in strada fara sa fie desteptata, fara sa vrea sistem socialist in loc de capitalist, eu nu o indemn! eu nu vreau sa am pe constiinta un om macar ranit!
    2010-06-24, 21:10:03 (86.124.215.*)
  56. de trotineta Fraud:
    bah ce le tine asta minte! Mai isi aduce cineva aminte de "dosarele de cadre"? :)))
    2010-06-24, 21:15:30 (212.23.104.*)
  57. de Dan Rotariu:
    Realizarile erau ale poporului, clasa politica era impiedicata de legi aspre sa nu fure. Le tine minte insa nu stie sa minta a doua oara la fel, le mai uita. I-a crescut TVA-ul hoasca batrana care nu da o lşira impozit si nu ne spune nimic din "iesxpierenta" lui capitalista. Tot inainte, ca pe vremuri. :))
    2010-06-24, 21:26:16 (86.124.215.*)
  58. de Dan Rotariu:
    http://nicolae-ceaus escu.yolasite.com/
    2010-06-24, 21:28:11 (193.153.26.*)
  59. de Dan Rotariu:
    Nu urmati link-ulş dat de asta de deasupra mea caci e un virus
    2010-06-24, 21:30:10 (86.124.215.*)
  60. de victor:
    In concluzie Romania ar avea nevoie de izolare politica si economica. Mare este gradina ta Doamne.
    2010-06-24, 22:09:37 (193.153.28.*)
  61. de Dan Rotariu:
    Cand a fost mai izolata Romania in 1989 sau in 2010? Bine ca au ajuns si cei cu putina minte si deloc informatii sa aiba internet. @@@ Nu stii ca te faci ca nu stii, tot de fentos de doi bani
    2010-06-24, 22:19:04 (86.123.47.*)
  62. de Dan Rotariu:
    MAi asta din UK ... faptul ca tu ai ratat viata asta nu e din vina comunistilor ci a deciziilor tale. Nu face vinovati pe altii pentru ca nu ai reusit tu ce ti-ai propus in viata.
    2010-06-24, 22:22:23 (86.123.47.*)
  63. de Vivi:
    PRESA a cazut in PROPRIA-i capcana , s-au panicat unii ziaristi care au inceput sa nu mai aiba CREDIBILITATE in randul opiniei publice, datorita dezinformarii ... Noi romanii am ales la vot timp de 20 de ani , ce ne-au DIRIJAT ei prin clientela politica care se manifesta , apoi au ajuns sa ne zica cu NERUSINARE ca ,, noi poporul suntem de vina ca am ales pe cine nu merita! ", ei acuzandune pe nedrept , intru-cat ei , cei din presa ne-au ,,pregatit,, informatiile dupa cum doreau sa ne manipuleze.
    2010-06-24, 22:30:25 (79.117.195.*)
  64. de Dan Rotariu:
    De unde a venit Ceausescu inainte de Involutie? Din Iran! Ce vindeam noi in Iran?Orice! Exportam ! asa se facea exportul ... acum vezi daca e primit Basescu macar in Iran! Numai perle dati fratilor!
    2010-06-24, 22:30:44 (86.123.47.*)
  65. de Dan Rotariu:
    Elucubrezi! :)) Ia pastila ca innebunisi de tot! esti unul care ai fugit din tara inca de pe vremea comunistilor, si nu vrei sa recunosti ca ai trecut prin filtrul serviciilor lor ... a celorlalti! Ce ai ciripit?! Ne-ai injurat pe noi romanii si tara? Ai primit cei 30 de arginti IUDO?
    2010-06-24, 22:42:38 (86.123.47.*)
  66. de Rotariule, ai capatat rezistenta la pastile ?:
    18 DECEMBRIE, ora 9.30: Aeroportul Otopeni. Ambasadorii din 30 de tari n-au asistat la plecarea presedintelui, cum se obisnuia, in semn de protest fata de ce se intampla la Timisoara. Aeronava prezidentiala decoleaza si este insotita de patru MiG-uri pana la granita maritima.
    2010-06-24, 22:48:32 (192.251.226.*)
  67. de kinky:
    rotariu moarte n-are !!!! va face pe toti !!!! go nija go !!!
    2010-06-24, 22:54:05 (79.117.135.*)
  68. de lol:
    da plictisitor mai e rotariu asta! Ma nene ce faci, durmisi aci ?! Stai ca idiotu' 24 din 24 pe saitu asta si bati campii pe aici. sa iti intre bine in tartacuta aia seaca: comunism nu o sa mai pupi. Daca ti-e dor, ia-ti viteza de aci si mutat-te in china si lasa-ne drak in pace. Asta nu atenteaza la siguranta nationala prin incercarile lui de a readuce comunismul la putere?? Nu se sesizeaza nimeni? Mars, potaie, ca din cauza voastra suntem cum suntem.
    2010-06-24, 23:42:53 (79.117.143.*)
  69. de Dan Rotariu:
    Ceata lui Pitigoi, si credulitatea prostilor! E vreun om normal care sa creada ca ambasadorii tarilor vjn la plecarea presedintelui din tara incorpore? Adica din 150 de ambasadori au lipsit 30? credulitatea vostra, faptul ca nu ajungeti NICIODATA SA FOLOSITI ESCRESCENTA SUPERIOARA v-a adus in situatia in care bahaiti aici. 30 de ambasadori, asta e una dintre cele mai gogonate, am gasit si de unde ati preluat ... ce sa mai adevaratul magazin istoric!
    2010-06-25, 00:12:35 (86.123.47.*)
  70. de SWZ:
    JUDECIND DUPA DUPA MODUL DE EXPRIMARE A OPINIILOR SI VALOAREA DE SUBSTANTA A ACESTORA E EVIDENT CE A MAI RAMAS IN ROMANIA IN URMA MASIVEI EMIGRARI . ASTFEL VIITORUL SE VEDE SI MAI SUMBRU DEOARECE MULTI ROMANI DIN DIASPORA NU AU MOTIVE SA SE REINTOARCA IN TARA . SOCIETATEA ARE CE A CREAT IN 20 DE ANI . PACAT .
    2010-06-25, 14:19:59 (158.102.162.*)
  71. de roncea radu:
    google face dezvaluiri despre ceausescu si revolutie
    2010-07-19, 14:04:51 (188.27.90.*)



Jiunimea Blog

5 secunde - stiri instant
Diverse:

Vremea:
Acum: 14°C.
La noapte: 11°C.
Mâine: 16°C. Detalii »

Curs valutar:
EUR: Tendinta 4.4646 lei
USD: Tendinta 3.5492 lei








Restaurante in Craiova
Restaurante in Craiova

Hoteluri in Craiova
Hoteluri in Craiova

Mobila in Craiova
Mobila in Craiova

Policlinici in Craiova
Policlinici in Craiova



Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
Sumarul ediţiei:

Ultima ora

Opinii

Eveniment