« Alte articole din categoria Opinii
Vă mai plac filmele româneşti?
Opinii - Vlad MIXICH
(citeste alte articole de acelasi autor »)Nu ÅŸtiam încă să citesc, dar am înÅ£eles tot. Sala plină până în tavan tremura de încordare ca un animal uriaÅŸ. Când, după ce Superman a reuÅŸit să dea timpul înapoi ÅŸi totul s-a terminat cu bine, becurile s-au aprins ÅŸi au scos la iveală scaunele de proastă calitate ÅŸi mizeria din sală. Afară, în faÅ£a cinematografului Central, străzile erau întunecate pentru că Epoca de Aur nu avea nevoie de lumină. Dar în jurul meu, sute de oameni discutau entuziasmaÅ£i filmul. Realitatea cenuÅŸie nu mai conta.
După mai bine de două decenii, anul 2010 se anunţă unul dintre cele mai fecunde pentru industria de film din România, peste 60 de noi producÅ£ii fiind în lucru. Este urmarea firească a unei reÅ£ete impuse pe plan mondial de către regizorii noului realism, românii Cristian Mungiu, Corneliu Porumboiu sau Cristi Puiu. Premiile îÅŸi continuă curgerea, iar criticii americani au primit foarte bine „PoliÅ£ist, adjectiv“, cea mai tânără odraslă a unui val românesc foarte la modă peste hotare. Dar nouă, românilor, ne mai plac filmele româneÅŸti?
S-ar spune că filmele româneÅŸti au un avantaj pe piaÅ£a autohtonă faţă de marile producÅ£ii americane: scenariÅŸtii ÅŸi regizorii pot intui mai corect gustul publicului, iar limba în care se desfăşoară acÅ£iunea este ea însăşi un element care ar trebui să faciliteze contactul cu spectatorii. În plus, marile premii câÅŸtigate în ultimii ani asigură acel prestigiu de care cinematografia românească a dus lipsă ani de-a rândul. Dar când comparăm numărul de spectatori de cinematograf ai filmelor străine cu cei ai filmelor româneÅŸti, victoria veneticilor este zdrobitoare. Primele trei filme din box-office-ul românesc al anului 2009, este vorba despre „Ice Age 3“, „Avatar“ ÅŸi „2012“, au adunat împreună 930.000 de spectatori. Cele mai vizionate filme româneÅŸti ale anului, „Amintiri din Epoca de Aur“, „Ho-ho-ho“ ÅŸi „Francesca“, au strâns împreună de paisprezece ori mai puÅ£ini spectatori.
DiferenÅ£a este zdrobitoare ÅŸi explicabilă doar parÅ£ial prin bugetele uriaÅŸe ÅŸi mecanismul marketingului hollywoodian. De altfel, producÅ£ia lui Cristian Mungiu, „Amintiri din Epoca de Aur“, ca ÅŸi „Francesca“, povestea cu emigranÅ£i regizată de Bobby Păunescu, au beneficiat de campanii de publicitate croite inteligent. „Ho-ho-ho“, o comedie de sezon ratată, a prins locul doi în clasamentul audienÅ£ei ca urmare a promovării agresive de care a avut parte ÅŸi a unui nume faimos pe generic: Åžtefan Bănică Jr. Rămâne de discutat dacă numele Mungiu pe afiÅŸ vinde mai bine bilete de cinema decât numele unei vedete de televiziune.
Spectatorul român a învăţat însă că, atunci când vine la un film românesc, are parte de orice, mai puÅ£in de divertisment în stare pură. ExperienÅ£a rămâne imprevizibilă: dacă ai ghinion, ajungi în faÅ£a unei pastiÅŸe hollywoodiene de prost-gust. Dacă ai noroc, dai peste un spectacol inteligent, uneori sumbru, dar care te pune în faÅ£a unui puzzle greu de decriptat fără un fond cultural solid. Cei mai mulÅ£i spectatori vin la cinematograf nu pentru a dezlega dileme existenÅ£iale, ci pentru a evada dintr-o realitate neplăcută.
MaeÅŸtrii cinematografiei române au descoperit incantaÅ£ia care-i vrăjeÅŸte deopotrivă pe juraÅ£ii de la Cannes ÅŸi pe pretenÅ£ioÅŸii critici americani. Însă, marea provocare a Noului Val românesc (deja asumată de Mungiu în „Amintiri din Epoca de Aur“) este vrăjirea publicului de acasă, al cărui sprijin îl poate scoate de sub fatalitatea restrictivă a finanţărilor de stat.
În momentul în care regizorii români vor croi filme care să placă atât criticii, dar mai ales publicului de acasă, poveÅŸti precum „PoliÅ£ist, adjectiv“ vor încasa mai mult de 30.000 de euro din vânzările de bilete. E anormal că, în termeni pragmatici, cel mai apreciat film românesc al anului valorează mai puÅ£in decât o garsonieră dintr-un cartier-dormitor.