Privind înainte cu mânie

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Semne bune anul nu are! De belşug... cu atât mai puţin. Şi nu ar fi vreo problemă dacă ar fi vorba doar despre 2010. Din păcate, dacă lărgim orizontul de timp la doi, trei, cinci sau zece ani, cu atât mai înnegurate ne apar perspectivele. Decontul perioadei de creştere pe baza creditării nesustenabile vine implacabil, într-un context internaţional al celei mai mari crize din istoria capitalismului. Slăbiciunile economiei româneşti ni se dezvăluie, revelându-ne falsitatea prezumţiilor din răstimpul de boom. Nu mai e loc pentru iluzia de prosperitate cu care ne-am amăgit în anii trecuţi. Descumpăniţi şi frustraţi pentru că ne-am lăsat păcăliţi, vom avea prilejul să ne amintim cu resentiment de toate cele rele, de tot neajunsul societăţii româneşti.
Hoţia, minciuna, ipocrizia, peisajul public derizoriu, prăbuşirea oricărei scări a valorilor - simptome care caracterizează criza morală profundă în care ne zbatem - vor redeveni brusc iritante după ce au fost acoperite zgomotos de pâinea şi circul ce ni s-au oferit. Nu mai este pâine de oferit în leasing, iar circul grotesc este doar un motiv suplimentar de enervare. Realităţile sunt prea izbitoare, iar supapele de dezamorsare într-atât de puţine şi de erodate încât nu vom mai găsi resurse pentru a continua să ne amăgim. Nici pentru a spera. Este târziu pentru asta. Ne vom extrage elanul vital doar din resentiment, privind înainte cu mânie.
În faţă vedem un faliment de stat inevitabil, România neputând lipsi de la marea masă credală internaţională de după căderea pieţelor de bonduri. Vom fi sfâşiaţi de creditorii care ne vor arăta cu degetul pentru că am fost nechibzuiţi, risipitori. Dispreţul superior al acestora - în vădit contrast cu laudele jenant de măgulitoare din perioada inflamării creditului - va fi dublat de furia cu care românii, atât de tăcuţi în ultimii zece ani, se vor uita către reprezentanţii oligarhiei care a administrat atât de prost ţara. Nu va fi gaură de şarpe, nici paradis peste vreun Ocean unde aceştia să fugă de blestemele karmice cu care s-au încărcat în trecutele două decade.
Colaps financiar, prăbuşire economică, dezastru social, degringoladă politică, adâncire a crizei morale. Este tot ce avem în faţă. Şi nici măcar nu suntem înspăimântaţi. Privim doar înainte cu mânie. Pentru că ştim ce s-a întâmplat până acum, ne dăm seama foarte bine unde ar trebui căutate responsabilităţile. Coeziune socială egală cu zero. Aceasta este caracteristica principală a României destructurate a ultimilor douăzeci de ani. Prin urmare, nici nu vom avea unde să găsim punţi de legătură. O falie imaginară căscată în perioada postdecembristă va fi umplută cu foc. De o parte şi de alta, pământul se va cutremura. Şi nu va rămâne piatră pe piatră. Epoca de distrugere a avuţiei pe care o inaugurăm la nivel planetar nu are cum să ocolească România.
Lipsiţi de vreun imbold constructiv, dar măcinaţi în resentimente, nu vom găsi decât un singur răspuns la colapsul ce va urma. Răzvrătirea... Subconştientul colectiv lucrează în această direcţie, aşa cum fiecare dintre noi, individual, privim înainte cu mânie. Nu va fi, din păcate, o demonstraţie a rupturii cu trecutul ca în decembrie 1989, nici o revoluţie de catifea dominată de încărcătură morală. Nu vom avea parte nici măcar de un răspuns de demnitate precum cel al revoluţiei argentiniene. Mai degrabă va fi ceva din registrul „să moară capra vecinului“. Istoviţi de atâtea dezamăgiri, lipsiţi de orice speranţă de mai bine, vom fi dominaţi doar de furia oarbă. Elanul autodistructiv al României va culmina cu un astfel de episod violent care nu ne va duce către nicăieri şi nu ne va oferi nici o soluţie. Instinctul primar al unui sentiment de revanşă de nestăpânit îşi va face locul în lipsa oricărui impuls creator. De aceea, la început de an 2010, covârşiţi de neîncredere, nu facem altceva decât să privim înainte cu mânie.