Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Opinii

Privind înainte cu mânie

Opinii - Adrian PANAITE
(citeste alte articole de acelasi autor »)


Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Semne bune anul nu are! De belşug... cu atât mai puţin. Şi nu ar fi vreo problemă dacă ar fi vorba doar despre 2010. Din păcate, dacă lărgim orizontul de timp la doi, trei, cinci sau zece ani, cu atât mai înnegurate ne apar perspectivele. Decontul perioadei de creştere pe baza creditării nesustenabile vine implacabil, într-un context internaţional al celei mai mari crize din istoria capitalismului. Slăbiciunile economiei româneşti ni se dezvăluie, revelându-ne falsitatea prezumţiilor din răstimpul de boom. Nu mai e loc pentru iluzia de prosperitate cu care ne-am amăgit în anii trecuţi. Descumpăniţi şi frustraţi pentru că ne-am lăsat păcăliţi, vom avea prilejul să ne amintim cu resentiment de toate cele rele, de tot neajunsul societăţii româneşti.
Hoţia, minciuna, ipocrizia, peisajul public derizoriu, prăbuşirea oricărei scări a valorilor - simptome care caracterizează criza morală profundă în care ne zbatem - vor redeveni brusc iritante după ce au fost acoperite zgomotos de pâinea şi circul ce ni s-au oferit. Nu mai este pâine de oferit în leasing, iar circul grotesc este doar un motiv suplimentar de enervare. Realităţile sunt prea izbitoare, iar supapele de dezamorsare într-atât de puţine şi de erodate încât nu vom mai găsi resurse pentru a continua să ne amăgim. Nici pentru a spera. Este târziu pentru asta. Ne vom extrage elanul vital doar din resentiment, privind înainte cu mânie.
În faţă vedem un faliment de stat inevitabil, România neputând lipsi de la marea masă credală internaţională de după căderea pieţelor de bonduri. Vom fi sfâşiaţi de creditorii care ne vor arăta cu degetul pentru că am fost nechibzuiţi, risipitori. Dispreţul superior al acestora - în vădit contrast cu laudele jenant de măgulitoare din perioada inflamării creditului - va fi dublat de furia cu care românii, atât de tăcuţi în ultimii zece ani, se vor uita către reprezentanţii oligarhiei care a administrat atât de prost ţara. Nu va fi gaură de şarpe, nici paradis peste vreun Ocean unde aceştia să fugă de blestemele karmice cu care s-au încărcat în trecutele două decade.
Colaps financiar, prăbuşire economică, dezastru social, degringoladă politică, adâncire a crizei morale. Este tot ce avem în faţă. Şi nici măcar nu suntem înspăimântaţi. Privim doar înainte cu mânie. Pentru că ştim ce s-a întâmplat până acum, ne dăm seama foarte bine unde ar trebui căutate responsabilităţile. Coeziune socială egală cu zero. Aceasta este caracteristica principală a României destructurate a ultimilor douăzeci de ani. Prin urmare, nici nu vom avea unde să găsim punţi de legătură. O falie imaginară căscată în perioada postdecembristă va fi umplută cu foc. De o parte şi de alta, pământul se va cutremura. Şi nu va rămâne piatră pe piatră. Epoca de distrugere a avuţiei pe care o inaugurăm la nivel planetar nu are cum să ocolească România.
Lipsiţi de vreun imbold constructiv, dar măcinaţi în resentimente, nu vom găsi decât un singur răspuns la colapsul ce va urma. Răzvrătirea... Subconştientul colectiv lucrează în această direcţie, aşa cum fiecare dintre noi, individual, privim înainte cu mânie. Nu va fi, din păcate, o demonstraţie a rupturii cu trecutul ca în decembrie 1989, nici o revoluţie de catifea dominată de încărcătură morală. Nu vom avea parte nici măcar de un răspuns de demnitate precum cel al revoluţiei argentiniene. Mai degrabă va fi ceva din registrul „să moară capra vecinului“. Istoviţi de atâtea dezamăgiri, lipsiţi de orice speranţă de mai bine, vom fi dominaţi doar de furia oarbă. Elanul autodistructiv al României va culmina cu un astfel de episod violent care nu ne va duce către nicăieri şi nu ne va oferi nici o soluţie. Instinctul primar al unui sentiment de revanşă de nestăpânit îşi va face locul în lipsa oricărui impuls creator. De aceea, la început de an 2010, covârşiţi de neîncredere, nu facem altceva decât să privim înainte cu mânie.


 
Primeste zilnic prin e-mail cele mai importante stiri din Oltenia. Aboneaza-te acum la newsletter! »

  • Currently 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 5.0 din 3 voturi





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.

  1. de CITADINUL:
    Tare articol, plin de realism. Solutia e una singura si anume recastigarea bunurilor instrainate pe nimic catre diversi oportunisti interni sau externi. Si colateral confiscarea marilor averi facute numai fraudulos si tragerea la raspundere a faptasilor si colaboratorilor. Totodata se impune protejarea a ceea ce a mai ramas din industria si economia nationala. O revolta prosteasca starnita de cei ce ar urma sa-si piarda privilegiile, adica pensiile si salariile nesimtite ar fi cel mai rau lucru ce s-ar putea intampla. Manipulatorii de meserie pititi in partide politice, ura celor care au vrut totul si nu s-au ales cu nimic deoarece au pierdut pe mana lor, orientarea catre moskova a acestora, trebuie priviti cu prudenta, izolati si anihilati. Cheltuirea banului public cu folos si nu in folosul catorva. Vedeti numai ce s-a intamplat cu asfaltul pus in toamana si acum e facut praf, desi banii platiti de noi au fost multi. Asa ca mai usor cu incitarea la violenta sterila ca ne putem trezi mai rau ca in dec. 89 cand au murit unii fara sa stie de ce, iar altii nesimtiti, lacomi si bine plasati in structuri au luat caimacul. Sa mai auzin si de bine.
    2010-01-06, 09:46:43 (80.96.3.*)
  2. de Unirea .....:
    Privirea inainte trebuie sa fie cu entuziasm si nu manie,pt ca,avem drepturi libere de alegeri prin gunoaiele dictaturii actuale la orice nivel.Trebuie sa privim inainte si a invata cum s-au descurcat altii cu conturile pt concurenta miliardarilor si avem manie ca noi nu am fost ca ei.Nu vad cine mai poate dobora muntii de briliante adunate cu multa truda din spinarea tuturor care nu au stiut a jongla la timpul potrivit.Orice poate fi scris despre jungla nu se rezolva nimic atat timp cat ne mancam ca cainii intre noi sub orice aspect si atat timp cat dezbinarea dintre romani la orice nivel,fericire nu va fi niciodata........... ..
    2010-01-06, 12:32:01 (93.122.135.*)
  3. de ioooo:
    privirea inainte ,un concept bun insa ce te faci cand prabusirea ec rade cu ea si speranta tare mi-e frica pt noi craiovenii ca traim o reorganizare structurala a ec orasului ca sa fiu mai explicit baza ec orasului e industria de stat si privata +functionarimea de stat pt ca suntem capitala de judet cel mai mare oras al Olteniei ,centru universitar etc ,daca Doljchimu ,Avioane falimenteaza apoi Electroputere si altii fac restructurari si acestora le mai si urmeaza disponibilizarea functionarilor de stat asta insemana deja ajustare structurala ,talpa ec scazand cu un procent de 30% de ex duce la ajustarea celorlalte componente ,comertul si serviciile -cele private incluzand si constructiile mult peste ajustarea datorita intreruperii creditului ,deci e posibil sa devenim un oras din care lumea pleaca pe termen mediu iar pe termen lung in cel mai bun caz ramanerea la acelasi stadiu de peste 300 000 de loc nu dezvoltarea accelerata cum gandeau unii o data cu sperantele legate de Ford ,aici e gravitatea situatiei ,multi loc ai orasului au impresia ca merge treaba si daca pica o parte din ind si din functionari insa nefiind nici oras turistic si neluand nici masuri de inlocuire a ind practic ne taiem fundatia , oricine isi poate da seama ca taind fundatia se duce si acoperisul ,normal o parte ,insa un procent de 30% mie mi se pare imens imposibil de recuperat de eventualele sperante legate de Ford spre ex.
    2010-01-06, 14:16:54 (79.117.193.*)



Jiunimea Blog

5 secunde - stiri instant
Diverse:

Vremea:
Acum: 14°C.
La noapte: 11°C.
Mâine: 16°C. Detalii »

Curs valutar:
EUR: Tendinta 4.4646 lei
USD: Tendinta 3.5492 lei








Restaurante in Craiova
Restaurante in Craiova

Hoteluri in Craiova
Hoteluri in Craiova

Mobila in Craiova
Mobila in Craiova

Policlinici in Craiova
Policlinici in Craiova



Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
Sumarul ediţiei:

Ultima ora