(Ediţie din arhivă) Anul 14, nr. 4615. Vineri, 30 Octombrie 2009
RSS
-
Publicitate
-
Arhiva
Marimea textului: 
« Alte articole din categoria Opinii
Jurnal de spital
Oana…
Opinii - Marcel RĂDUŢ SELISTE(citeste alte articole de acelasi autor »)
Am fost chemat la patul ei de suferinţă într-o dimineaţă de toamnă, înainte de răsăritul soarelui. Un bărbat cu vocea şoptită, picurând lacrimi şi teamă, aproape că m-a implorat la telefon: „Părinte, vă cheamă fetiţa mea! Veniţi repede, vă rog, vrea să se spovedească!“. Am pornit prin noapte, spre spital. Şoferul de taxi mi-a respectat tăcerea şi, parcă simţind graba mea, s-a strecurat cu viteză pe străzile încă pustii. Priveam la ferestrele întunecate ale caselor. Oamenii dorm, mi-am zis, dar undeva, cineva nu doarme, ci se luptă cu moartea. M-a durut nepăsarea oraşului.
Oana era o fată frumoasă, inteligentă. Un suflet cald de moldoveancă. Avea 24 de ani. Studentă la farmacie. Un cancer a lovit-o năprasnic acum ceva vreme. Când am intrat în salonul de la terapie intensivă, m-a primit cu un zâmbet obosit. Chipul ei frumos purta deja semnele morţii, însă ochii îi erau vii, strălucitori, căutând cu disperare un răspuns la miile de întrebări ce-i tulburau sufletul. Căutând pe Dumnezeu.
Spovedania acestei fete a fost o călătorie într-o lume de lumini şi umbre, de fapte bune şi greşeli adolescentine, de speranţe şi dezamăgiri, de bucurie şi tristeţe, lumea unui copil care făcea primii paşi în maturitate. Oana avea scântei de lacrimi în ochi. Dorea să se vindece şi, în acelaşi timp, ar fi renunţat la orice în schimbul împăcării cu Hristos. Îşi plângea puţinele-i păcate ca şi când ar fi greşit cât toţi oamenii născuţi în lumea asta strâmbă şi urâtă. Am împărtăşit-o, am alungat din sufletul ei duhul deznădejdii şi ne-am despărţit pentru câteva ore.
Spre seară, după spovedania părinţilor ei, Oana m-a rechemat. În salonul de spital am fost primit într-o tăcere tristă. Acolo nu mai era o secţie de terapie intensivă, ci un altar de jertfă. Oana vorbea cu greutate, gâfâit, abia auzit. „Părinte, să staţi lângă mine! Părinte, citiţi-mi ceva, orice!“. Mi-am luat un scaun, m-am aşezat lângă patul ei şi i-am citit, ca pe o poveste şi ca unui copil la vremea somnului, Paraclisul Maicii Domnului. Agăţându-se de viaţă şi, deopotrivă, de veşnicie, Oana încerca uneori să repete rugăciunile rostite de mine. De câteva ori mi-a strâns mâna şi mi-a cerut să-i chem părinţii. „Vreau să rămân singură cu mami, părinte. Mami, să vină mami!“.
În pragul nopţii, Oana a obosit. „Părinte, gata, nu mai vreau să-mi citiţi!“. A închis ochii, încercând să doarmă. Respiraţia îi era tot mai sacadată. Mama Oanei a hotărât să o schimbe de haine. În lupta ei cu moartea, Oana transpirase puternic. Am mers pe hol cu tatăl Oanei. Vorbele mele de încurajare mi-au părut inutile, uscate, lipsite de sens. Totuşi, acest om mă privea ca pe un ajutor nesperat, trimis de Dumnezeu în clipele de disperare şi cumplită durere ale morţii fetiţei lui.
Oana s-a trezit şi m-a chemat. Se lupta să rămână conştientă. „Părinte, povestiţi-mi despre biserică. O poveste frumoasă! Părinte, să mergem, vreau acasă, avem treabă. Plecăm şi ne întoarcem repede! Vreau apă!“. Momentele de luciditate au devenit tot mai rare, topindu-se în delirul morţii. Oana lupta cu întunericul. Lupta cu toată fiinţa, cu tot sufle-tul. Şi-a revenit. „Părinte, ştiu, acolo în altar, e Sfânta Sfintelor. E frumos. Părinte, vreau să vină tati!“.
I-am chemat părinţii. Mama Oanei s-a scuzat că m-au lăsat singur. „Ne-am gândit, părinte, că, dacă nu stăm lângă ea, poate că atunci îşi va da sufletul şi nu se mai chinuieşte! Că poate prezenţa noastră o ţine aici!“. A fost ultima lor îmbrăţişare. „Tati te iubeşte, fetiţa mea! Mami şi tati sunt aici, nu plecăm, suntem cu tine!“, cuvintele unui tată care îşi vede copilul murind. „Şi eu vă iubesc!“. Cred că acestea au fost ultimele cuvinte rostite conştient de Oana. Apoi, am aşteptat. Toţi trei, un tată, o mamă şi un preot. Am aşteptat plecarea Oanei. Priveam la icoana Mântuitorului, atârnată deasupra patului Oanei, într-o rugăciune mută, cerându-I lui Hristos să fie milostiv şi să scurteze chinul fetei.
Într-un târziu, spre miezul nopţii, am hotărât să plec. Cred că, dacă mai zăboveam acolo câteva minute, lacrimile mi-ar fi acoperit faţa şi ar fi spulberat rămăşiţa de putere pe care încă o aveau cei doi părinţi. Am închinat-o pe Oana şi i-am mângâiat chipul. Cu greu m-am abţinut să nu-i sărut fruntea. Am plecat rugându-l pe tatăl Oanei să-mi telefoneze în clipa când Oana va pleca la Dumnezeu.
Pe drumul spre casă, am privit cu milă la chipurile candidaţilor la prezidenţiale care îmi rânjeau de pe afişe, promiţându-mi raiul dacă îi voi vota. Suflete rătăcite. Am ajuns acasă încărcat de milă. Noaptea, aproape de ora unu, am fost trezit din somnul chinuit în care abia căzusem de un apel venit din partea părinţilor Oanei. Oana, o fată frumoasă şi inteligentă, un suflet cald, plecase. Plecase la Dumnezeu. Restul este doar o picătură de lacrimă...
Oana era o fată frumoasă, inteligentă. Un suflet cald de moldoveancă. Avea 24 de ani. Studentă la farmacie. Un cancer a lovit-o năprasnic acum ceva vreme. Când am intrat în salonul de la terapie intensivă, m-a primit cu un zâmbet obosit. Chipul ei frumos purta deja semnele morţii, însă ochii îi erau vii, strălucitori, căutând cu disperare un răspuns la miile de întrebări ce-i tulburau sufletul. Căutând pe Dumnezeu.
Spovedania acestei fete a fost o călătorie într-o lume de lumini şi umbre, de fapte bune şi greşeli adolescentine, de speranţe şi dezamăgiri, de bucurie şi tristeţe, lumea unui copil care făcea primii paşi în maturitate. Oana avea scântei de lacrimi în ochi. Dorea să se vindece şi, în acelaşi timp, ar fi renunţat la orice în schimbul împăcării cu Hristos. Îşi plângea puţinele-i păcate ca şi când ar fi greşit cât toţi oamenii născuţi în lumea asta strâmbă şi urâtă. Am împărtăşit-o, am alungat din sufletul ei duhul deznădejdii şi ne-am despărţit pentru câteva ore.
Spre seară, după spovedania părinţilor ei, Oana m-a rechemat. În salonul de spital am fost primit într-o tăcere tristă. Acolo nu mai era o secţie de terapie intensivă, ci un altar de jertfă. Oana vorbea cu greutate, gâfâit, abia auzit. „Părinte, să staţi lângă mine! Părinte, citiţi-mi ceva, orice!“. Mi-am luat un scaun, m-am aşezat lângă patul ei şi i-am citit, ca pe o poveste şi ca unui copil la vremea somnului, Paraclisul Maicii Domnului. Agăţându-se de viaţă şi, deopotrivă, de veşnicie, Oana încerca uneori să repete rugăciunile rostite de mine. De câteva ori mi-a strâns mâna şi mi-a cerut să-i chem părinţii. „Vreau să rămân singură cu mami, părinte. Mami, să vină mami!“.
În pragul nopţii, Oana a obosit. „Părinte, gata, nu mai vreau să-mi citiţi!“. A închis ochii, încercând să doarmă. Respiraţia îi era tot mai sacadată. Mama Oanei a hotărât să o schimbe de haine. În lupta ei cu moartea, Oana transpirase puternic. Am mers pe hol cu tatăl Oanei. Vorbele mele de încurajare mi-au părut inutile, uscate, lipsite de sens. Totuşi, acest om mă privea ca pe un ajutor nesperat, trimis de Dumnezeu în clipele de disperare şi cumplită durere ale morţii fetiţei lui.
Oana s-a trezit şi m-a chemat. Se lupta să rămână conştientă. „Părinte, povestiţi-mi despre biserică. O poveste frumoasă! Părinte, să mergem, vreau acasă, avem treabă. Plecăm şi ne întoarcem repede! Vreau apă!“. Momentele de luciditate au devenit tot mai rare, topindu-se în delirul morţii. Oana lupta cu întunericul. Lupta cu toată fiinţa, cu tot sufle-tul. Şi-a revenit. „Părinte, ştiu, acolo în altar, e Sfânta Sfintelor. E frumos. Părinte, vreau să vină tati!“.
I-am chemat părinţii. Mama Oanei s-a scuzat că m-au lăsat singur. „Ne-am gândit, părinte, că, dacă nu stăm lângă ea, poate că atunci îşi va da sufletul şi nu se mai chinuieşte! Că poate prezenţa noastră o ţine aici!“. A fost ultima lor îmbrăţişare. „Tati te iubeşte, fetiţa mea! Mami şi tati sunt aici, nu plecăm, suntem cu tine!“, cuvintele unui tată care îşi vede copilul murind. „Şi eu vă iubesc!“. Cred că acestea au fost ultimele cuvinte rostite conştient de Oana. Apoi, am aşteptat. Toţi trei, un tată, o mamă şi un preot. Am aşteptat plecarea Oanei. Priveam la icoana Mântuitorului, atârnată deasupra patului Oanei, într-o rugăciune mută, cerându-I lui Hristos să fie milostiv şi să scurteze chinul fetei.
Într-un târziu, spre miezul nopţii, am hotărât să plec. Cred că, dacă mai zăboveam acolo câteva minute, lacrimile mi-ar fi acoperit faţa şi ar fi spulberat rămăşiţa de putere pe care încă o aveau cei doi părinţi. Am închinat-o pe Oana şi i-am mângâiat chipul. Cu greu m-am abţinut să nu-i sărut fruntea. Am plecat rugându-l pe tatăl Oanei să-mi telefoneze în clipa când Oana va pleca la Dumnezeu.
Pe drumul spre casă, am privit cu milă la chipurile candidaţilor la prezidenţiale care îmi rânjeau de pe afişe, promiţându-mi raiul dacă îi voi vota. Suflete rătăcite. Am ajuns acasă încărcat de milă. Noaptea, aproape de ora unu, am fost trezit din somnul chinuit în care abia căzusem de un apel venit din partea părinţilor Oanei. Oana, o fată frumoasă şi inteligentă, un suflet cald, plecase. Plecase la Dumnezeu. Restul este doar o picătură de lacrimă...
Primeste zilnic prin e-mail cele mai importante stiri din Oltenia. Aboneaza-te acum la newsletter! »
Notează articolul.
Nota curentă: 4.9 din 123 voturi
Nota curentă: 4.9 din 123 voturi
Comentarii
Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul textelor de mai jos. Comentariile care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.
- de Parpanghel:
Incerc sa ma consolez cu gandul ca Oana este deja in Rai...De fapt asta ar trebui sa fie scopul vietii noastre... Dumnezeu s-o odihneasca si sa-i intareasca pe cei ramasi! - de Ion:Of, Doamne! Cata durere! Cata intristare! Se spune ca, atunci cand cineva necunoscut, si din departare, moare, nu te doare. Citind pare ca si slova plange,/ In pieptu-mi inima se frange./ In sufelt voi sadi o floare,/O voi uda cu lacramiore.... Dumnezeu sa o odihneasca! Condoleante parintilor si familiei indoliate!
- de Candva la Madona:Impresionant, lacrimile imi insotesc gandul prin care a trecut familia mea, dupa o pierdere asemanatoare...Cotid ianul, ne rapeste, de ce nu ne lasa sa gandim, sa simtim frica de Dumnezeu, singura cale de a ajunge sa-l iubim pe Dumnezeu. Poate acest articol ne apropie de frica.... P.S. Se spune ca, timpul vindeca, nu, ci dragostea...
- de inlacrimat:chiar mi-au dat lacrimile cutremura tor articol in lumea asta e numai tristete ce pot simti niste parinti cind fiica lor se stinge? nu pot sa-mi imaginez e durerea cumplita nu exista ceva mai crunt dar probabil te intareste Domnul cu ideea ca mladita ta,e undeva Sus traind in VIATA VESNICA Dumnezeu s-o odihneasca in pace
- de EvilCC:Este 7 dimineata si m-am intristat cat sa-mi ajunga pana la sfarsitul anului. Cata nedreptate. Cata durere. Imi trece prin cap gandul ca, din cand in cand, cineva, acolo sus, mai incurca socotelile. Oana, sa te odihnesti in pace.
- de kalle anka:frumos le zici, domnu' selishte, iarasi nota zece!
- de @kalle anka:Atat ai priceput din randurile astea??
- de Maya:Tulburator,Dumnezeu s-o odihneasca in pace.Asta este viata in care ne zbatem in tulburare si inversunare
- de tulburator:..........
- de rodi:este grea pierderea unei persoane dar mai greu estea sati vezi copil,parinte ,bunic cum se duce te simiti neajutorat iti vine sa urli de durere ca nu poti face nimic,sa vezi cu oki tai cum incetu cu incetu se stinge si sa te gandesti dupa ce va fi ramanand un gol imens,am in fata ochilor femeia care ma crescut de la 3 luni pana la 19 ia venit timpu o priveam cum se duce,dupa 12 ani tot ii simt prezenta,e cruda si rea moartea astea sunt intradevar lucruri grele de suportat nu criza finaciara si altele.
- de Lucian:Emotionat......aproa pe ca nu mai ai cuvinte dupa un astfel de articol.....e povestea trista a unui vieti curmate prea devreme....dar e impresionanta credinta fetei,a parintilor,a preotului.....cu siguranta sufletul ei e acum in mainile Mantuitorului,in fericirea cea far de sfarsit.Sa o odihneasca in pace Bunul Dumnezeu,iar familiei greu incercate sa-i ofere mangaiere si alinare.Cat despre preot....parinte tot binele din lume si respect fara de munca pe care o depuneti in via Domnului.
- de doriana:....Dumnezeu s-o odihneasca in pace! Un "articol"(e mai mult decat un articol!) minunat care ne aminteste in zgomotul nebun al acestei lumi ca murim, ca fiecare clipa e un pas spre moarte, spre marea revelatie a intalnirii cu Dumnezeu. Si eu am pierdut o buna prietena, Cristina, avea tot 24 de ani...E toamna, ploua si frigul accentueaza, parca, durerile sufletului.
- de Punctul G:Buna ziua,parinte ! Daca nu apareai nici azi,probabil ca ma luau si pe mine gandurile care incepusera sa-l apese acum un timp si pe RRHH,...dar acum,m-am linistit.Ai scris,..cum zicea si "kalle anka",un articol...ca nici stelute nu sunt indeajuns la rubrica "nota curenta"....Cat sunt eu de mare,tare si trecut prin multe chestii dure,era totusi sa imi vina sa ud tastatura leptop-ului...Bravo, parinte !...asta,ca este o adevarata "Slujba de pomenire".Nu voi comenta despre povestea trista a Oanei,Dumnezeu sa o odihneasca in pace,ci voi spune ca nu am putut citi articolul fara a remarca ultimele fraze legate de ranjetul hidos al politicienilor...Ace sti imbogatiti de peste noapte,cu toate averile lor,tot niste suflete sarace si desculte au ramas,...din punct de vedere spiritual.Ei,au urmat cu asiduitate cursurile"Scoali de tupeu" si acum ne asediaza de aceiasi maniera pe la fiecare colt de strada,..precum cersetorii sau spalatorii de parbrizuri...bogati, dar incearca prin orice metoda sa-ti inspire mila,...si care mai mult inca,intra in casele noastre neinvitati,cu ajutorul televiziunilor,radio ului,fotografiilor din ziarele si revistele ce le cumparam sau prin afisele pe care le vedem de fiecare data cand ne uitam pe geamul casei,in strada.Articolul,in sine,este unul ce ne inspira tristete,ne vorbeste despre puritate si curajul de ai ajuta pe altii sa treaca prin Poarta dintre lumi,despre durere,suferinta dar si inaltare sufleteasca,...numai ca diferenta este facuta de...acele ultime fraze,despre care eu am amintit.De la puritate,dragoste si spiritualitate,..car e ar face sa planga si o piatra,domnia ta...lasi putin usa crapata ca sa se poata zari reversul medaliei,mizeria cea mai profunda a societatii omenesti.Analizam aceste zile scena politica...si am incercat sa fac asta si cu mintea unui copil de 5-6 ani....M-a apucat rasul de rezultatul avut...Capitanul"Go Planet",care umbla mai tot timpul cu o sticla de rom in mana si este mai inebunit de femei decat de problemele celor care cred in el,un iubitor al lui Bugs Bunny,care ii face reclama la morcovi si de altfel cu care capitanul vrea sa semene la viteza de facut sex,...vrea sa se dueleze cu Superman de Dabuleni,inventatoru l "Salatei de rosii cu miez de lubenitza",care imbracat in costumul lui "de firma",...chilotii peste pantaloni si nelipsita pelerina rosie pe a carei eticheta se vede emblema fabricii,"secera si ciocanul",...oferta speciala a directorului acesteia,tov.Ilici,. ..doresc sa creeze scena unei lupte dramatice,chiar mai dura decat viata reala ne-o ofera.Reintorcandu-m a din lumea acestor desene animate hidoase imi aduc din nou aminte de cele scrise de MRS mai sus si incerc sa gasesc mai concentrat la ce este de facut pe viitor.Tot timpul exista solutii...Parinte !,inca odata..."Felicitari " si mult curaj atat in ale scrisului cat si in misiunea pe care o ai in ai ajuta si calauzii pe cei ce cauta cararea dintre cele doua lumi.O zi placuta,tuturor !
- de Nicu Dan:Dumnezwu sa te odihneasca in pace, acolo in Rai. Te rugam din sufletul nostru pacatos sa-l rogi pe Dumnezeu sa ne ierte pentru pacatele noastre cele mari facute de cele mai multe ori cu voie,,,,cum ar fi mandria si indeferenta fata de aproapele nostru. Condoleante parintilor si compasiune pentru durere
- de Sorin:Excelent! Suflete ratacite ,care cred ca il pot insela si pe Dumnezeu! Vor plati pentru toata fatarnicia de care dau dovada.
- de pt 15:Bah tu habar nu ai ce vorbesti, nu stiu la ce faci un comentariu desta aicea.
- de iustina:Stilul descrierii face povestea si mai tulburatoare...chiar am vazut azi un film exact despre lupta unui bolnav de cancer pentru viata (My sister's keeper)...am plans in hohote...acum m am intristat iarasi...uneori viata e asa nedreapta! Dumnezeu sa o odihneasca in pace!
- de esenin:Ce demn si decent ar fi ,daca un om al bisericii nu ar exploata si publica suferinta unor oameni ,intr-un articol de ziar.Suferinta si moartea ,nu trebuie transformate intr-o telenovela ,iar preotii nu pot fi decat ascultatori si confidenti discreti si tacuti ai problemelor si necazurilor lumesti.Exploatarea ****,mi se pare cu adevarat revoltatoare si transformarea ei,intr-un spectacol lacrimogen ,nu moartea in sine,care e un lucru firesc.
- de pt esenin:Esenin, este nedemn si indecent ceea ce spui tu! Preferi sa pui sun presh moartea si suferinta? Preferi sa mananci rahatul comentariilor politice? Crezi ca daca nu citesti despre suferinta si moarte, acestea nu exista? Daca ai avea macar umbra credintei in Dumnezeu sau macar o bruma de bun simt, ai fi observat cati oameni s-au rugat pt sufletul acestei fete, citind articolul. Unde vezi tu exploatare? Unde vezi tu telenovela? Acest articol este un omagiu adus suferintei unei fete care a murit nevinovata, lovita de o boala necrutatoare. Este un omagiu adus suferintei unor parinti care au privit neputinciosi cum le moare copilul. Tu spui ca moartea este un lucru firesc! Daca ti-ar muri copilul tau sub ochii tai, stingandu-se ca o lumanare vreme de cateva ore, ai mai spune asta??? Nu cred ca ai copii, nu cred ca ai familie. Cred ca esti un nefericit care se agata disperat de gandul ca moartea e un lucru firesc! Sunt curios daca ai avea curajul sa le spui in fata parintilor Oanei ca moartea copilului lor e un lucru firesc! Povestea ultimei zile de viata si suferinta pe care a trait-o Oana nu este un "spectacol lacrimogen", nefericitule! Este omagiul adus suferintei acestui copil si o lectie pt noi, cei care ne credem nemuritori si care facem raul si aruncam cu vorbe goale si inepte, cum arunci tu! O lectie pe care tu refuzi sa o inveti! Esti un nefericit! Sper ca atunci cand te vei intalni cu moartea ta, sa ai inconstienta pe care o ai acum si sa spui si atunci ca: "Mor, e un lucru firesc ca mor!" Cred insa ca te vei agata ca un las de viata pt ca ti-e usor sa vorbesti despre moartea altora ca e un lucru firesc, insa nu si despre moartea ta! Nefericitule!
- de o ruda:.......Dumnezeu sa o ierte.......pustoaic a asta de 24 de ani chiar vrea sa traiasaca .....ginditiva ca la mai putin de 40 kg (si plina de cancer) a mai avut puterea sa se lupte cu moartea inca 7 zile , dupa o operatie,.......odih neste-te in pace Oana .....
- de o ruda:Dumnezeu s-o odihneasca
- de Eu:Iti multumim parinte pentru aceste randuri scrise...E incredibil cu Oana a reusit sa pastreze in ea , timp de 5 ani de zile, acest cancer, tocmai pentru a duce o viata ca oricare alta....fara compasiune din partea prietenilor...de la egal la egal cu ceilalti, cu toate ca ea pornea din start cu un mare dezavantaj....Stia, era studenta la umf in iasi, ca nu mai are scapare si ca , mai devreme sau mai tarziu va sfarsi...A ales sa traiasca viata asa cum stie ea...fara ca prietenii sau parintii sa afle de ceea ce suferea ea....timp de aproape 5 ani a suferit in secret, s-a internat in spitale in timp ce toti ceilalti credeau ca e plecat in diferite locuri....A protejat prietenii si familia ei pana aproape de final....pe ea nu a putut-o ajuta nimeni...poate doar parintele...Dumnezeu sa te odihneasca , ingeras
- de prieten :dumnezeu so odihneasca
- de Nicoleta:Dumnezeu sa te odihneasca in pace si sa ne vechezi de sus, pe cei pacatosi ramasi pe pamant...Dumnezeu a mai primit un inger acolo Sus, care sa ne vegheze si sa ne poarte de grija.:(...offffffff ...tare nedreapta e viata asta si tare greu pentru cei ramasi in urma, sufera dupa aceasta minunata fata:(
- de Florentina:Astazi este 1 noiembrie.O zi trista si foarte rece...Oana a plecat definitiv de-acasa de la ea.A avut loc inmormantarea si am luat si eu parte la ea.Au cazut si primii fulgi de nea,probabil asa vor cadea si pe 30 ianuarie 2010 cand Oana ar fi implinit 24 de ani.Foarte multa lume si foarte multi tineri au plans-o,au jelit-o si i-au adus flori.O sa-mi ramana in minte chipul ei slabut cu diadema de mireasa pe frunte asezata de mainile mamei ei,maini care au crescut-o,au ingrijit-o si acum nu au mai putut-o salva.M-au impresionat clipele grele prin care a trecut si la care a luat parte si preotul care a publicat articolul de mai sus.Sunt vecina cu Nicoleta,matusa ei,si m-a tinut la curent cu starea de sanatate a Oanei.Ma asteptam la acest sfarsit tragic dupa vestile pe care mi le aducea Nicoleta.Imi pare rau...si Dumnezeu sa o ierte...
- de Viorica:este f greu,este total imposibil sa pot gandi la o astfel de tragedie.....dar ea din pacatre exista....poate Bunul Dumnezeu te intareste ca parinte in fata unei mari nenorociri,a-ti crescut un copil cu multa demnitate si cu bun simt,asa cum Oana nu a vrut sa supere pe nimeni aici pe pamant asa va fi si acolo ...sus...INGERII O ASTEAPTA.....DUMNEZE U sa te aiba in pace ,Oana!
- de Noi:Groaznic...Intr-o lume in care goana dupa bani ajunge sa ne dezumanizeze, in care problemele zilnice ne ocupa tot timpul, in care campania electorala si conflictele politice sunt pe toate televiziunile si in toate ziarele...in aceasta lume, in aceasta realitate gasim pentru cateva minute si suflete pure...doar pt cateva minute...pt ca dupa ce terminam de citit ne intoarcem , din pacate , la problemele minore din viata noastra....mare pacat...trecem prin viata fara sa o traim cu adevarat...dumnezeu sa te odihneasca acolo in rai...
- de monica:nu o cunosc pe oana dar ma cutremurat ce am citit ...Dumnezeu sa o ierte si sa o odihneasca in pace...condoleante familiei indurerate
- de alexandra:stiu ca oana este acolo sus, si ne vegheaza din Rai...ultima oara cand am auzit-o la tel imi spunea cu o voce stinsa: "sa nu mai plangi...lasa ca o sa fie bine...nu mai plange te rog...(...)si eu te iubesc...." in momentul in care am aflat de moartea sa mi-am adus aminte de toate clipele frumoase petrecute cu ea, plina de viata si mi-am dat seama ca intradevar e, pe langa verisoara si prietena mea cea mai buna. e revoltator ce scurta a fost viata ei si totusi a lasat in urma zeci de oameni care o iubesc...ma durea inima sa intru in biserica sa o vad asa, mi-as fi dorit sa mi-o amintesc mereu asa cum era plina de viata, insa am realizat ca e inca langa mine, langa noi, noi, toti cei care o iubim. Dumnezeu s-o odihneasca in pace!
- de URS:Oana, m-ai lasat fara vorbe....nici nu imi inchiouiam ca ai sa pleci asa de tinara. Faptul ca ai fost luata fara sa fi gresit cu ceva, fara sa fi imbatranit alaturi de un copil, fara sa te fi bucurat de frumusetile vietii imi pune la indoiala vointa Domnului si judecata Lui. Ai plecat si am ramas cu amintirile care le am cu tine si cu fetele si cu un singur cuvant care il repetai pe buze de fiecare data cand ma duceam dupa ceva de rontait sau o sticla de suc: ma strigai dupa porecla mea "Urs". Ne vedem sus acolo, cand mi-a veni si mie randul.
- de Th3 Al3xxX:Impresionant si in acelasi timp socant. Condoleante....
- de Jimmy N.:Condoleanţe, foarte trist...
- de Florina Angheliu:Desi nu te-am vazut decit o data sau de doua ori in viata asta,cand erai copila in scoala primara, draga mea nepoata, am fost coplesita de durere la vestea trecerii tale in nefiinta. Atat de tinara , prea tinara sa pleci dintre noi ! Condoleante familiei intregi din partea tuturor din familia Angheliu, suntem alaturi de voi si simtim durerea voastra.
- de monica:imi pare foarte rau....nu stiu ce sa zic am ramas fara cuvinte...Dumnezeu so ierte si so odihneasca in pace....condoleantze familiei indurerate..:((....e a de acolo de sus va avea grija de voi ce ati iubito:(
- de gheorghe:dumnezeu ia intodeauna oameni buni ca viata e dura si moartea nu iarta e cea mai groaznica boala posibila la doar 24 de ani sa stins din cauza unei asa cumplite boli dumnezeu sa aibe in paza un suflet nevinovat si sa intareasca pe parinti sa poata suporta o asemenea pierdere dumnezeu si ingeri lui sa va vegheze pe toti cei suferinzi
- de Alexandra:imi pare rau...acum am aflat si recunosc sunt total bulversata...sunt alaturi de familie si de cei dragi ei...ea acum va ocroti familia de tot raul.dumnezeu sa-o odihneasca!
- de Madalina:Dumnezeu i-a la el cele mai frumoase flori ca sa le sadeasca in gradina sa..iar Oana e una dintre ele....una speciala....o floricica de fata cu unu suflet mare care o sa straluceasca si o sa lumineze garadina Domnului mereu....
- de Roxana:Am ramas fara cuvinte, ar trebui sa invatam ca nu totdeauna conteaza sa ai totul, sa fii egoist, sa vrei totul.............co nteaza sa ai un suflet curat si sa fii optimist si sa ai puterea sa treci peste lucruri mult mai grele si grave....si asta era Oana, un om puternic si sufletist! Dumnezeu sa o odihneasca!
- de Sorin:GRoaznic!!!Teribil!! !Trist...
- de Many:Una din cele mai bune persoane pe care le-am cunoscut, si care imi era precum o sora. O prietena in sensul adevarat al cuvantului, mereu dornica sa ajute, fara sa astepte ceva in schimb. Un suflet nobil care ne-a parasit mult prea devreme si mult prea dureros. Condoleante familiei indurerate si Dumnezeu sa te odihneasca surioara!
- de E.G:cand eram mica mergeam cu Oana la biserica, era foarte amabila si draguta...dupa ce am crescut nu mam mai vazut cu ea atat de des....stiu doar ca in ultima vreme nu prea ma inghitea si nu am sami explic niciodata dc .... imi pare rau k nu am apucat sai cer iertare daca iam facut ceva si sa clarificam lucrurile, Dumnezeu s-o odihneasca in pace si sa-i daruiasca fericirea cea vesnica si frumoasa acolo sus.... merita sa plangem si sa vorbim cu drag despre o luptatoare!! ... p.s. : aceasta intamplare trebuie sa intareasca familia, sa lupte in continuare pentru ca oana si-ar fi dorit asta!
- de Simona:Este socant cat de asemanatoare este povestea Oanei din Iasi cu cea a Oanei din Filiasi, care s-a stins pe 16 octombrie in bratele parintilor ei. Urma sa implineasca in decembrie 24 de ani si de aproape un an de zile se lupta cu cancerul. Era singurul copil la parinti ! Durere mai mare ca pe chipul parintilor ei nu mi-a fost dat sa vad vreodata pana acum!!! A fost inmormantata, ca si Oana din Iasi, imbracata in rochie de mireasa si cu o diadema minunata pe cap. Parintii ei si toti cei care au cunoscut-o si au iubit-o sunt devastati de moartea ei! Dumnezeu sa te odihneasca in imparatia sa, Oana!
- de vivi:BRAVO extra primul artcol bun citit in presa romana din ultimi 10 ani felicitari
- de EuSiCuMine:Dumnezeu sa te aiba in paza...
