(Ediţie din arhivă) Anul 14, nr. 4602. Sâmbătă, 17 Octombrie 2009
RSS
-
Publicitate
-
Arhiva
Marimea textului: 
« Alte articole din categoria Opinii
După 20 de ani… undeva, în Europa, între coşmar şi miracol
Opinii - Ion Drăgan(citeste alte articole de acelasi autor »)
Sunt un cetăţean european şi exersez, deocamdată mental, libertatea de mişcare în Europa, spaţiul comun economic, cultural etc. Din motive economice, am ales ca agenţie de turism propria imaginaţie, iar ca mijloc de transport, gândul, evitând, astfel, o „gaură“ în bugetul familiei ori „ţeapa“ vreunei agenţii-fantomă. Aşadar, sting veioza, aprind motoarele imaginaţiei şi pornesc spre Berlin! Dar un „scurtcircuit“ produs din instinctul de conservare îmi refuză „teleportarea“ mea ca român european în Germania. Şi, când te gândeşti că aveam de gând, compatibil fiind, să rămân mai mult timp în Germania, unde nu mai există… zidul ideologic al vizelor, al viselor! Dar ce se întâmplă? Sunt în faţa unui zid! Mă simt ca un provincial al marelui imperiu european şi nici cu gândul nu pot trece prin zidul incompatibilităţii, ridicat de noul standard european. Mă simt străin în casa mea, în casa comună, Europa! Încerc sentimentul rândaşului inspectând tainic, fără ştirea stăpânilor, încăperile castelului, uluit de luxul lor şi speriat la gândul că ar putea fi surprins de stăpâni în zona interzisă şi „repatriat“ în „grajdurile“ lui. Încerc un artificiu. Păstrez „locaţia“, dar butonez timpul şi iată-mă „rulând“ pe autostrada suspendată şi curbată a arcului de timp, spre Berlinul anului 1945. Ştiu din „pliante“ că Germania mijlocului anilor ‘40 ai secolului trecut era literalmente la pământ. Ambiţiile neghioa-be ale unui om au devenit coşmarul unei naţiuni care şi-a văzut distrusă, îngropată sub şenile, o civilizaţie materială robustă. Ziduri năruite, milioane de cărămizi căutându-se unele pe altele, prin norii de praf, prin mormanele de moloz, prin „gropile comune“ săpate de obuze. Uzine, fabrici, drumuri, clădiri, toate devenite ruine, se scufundau în pământ, ca o Atlantidă pricinuită de „ploaia“ bombardamentelor.
Încerc senzaţia de deja-vu. Unde am mai văzut eu, în…viitor, fabrici, uzine, devenite mormane de fiare vechi, drumuri pline de urmele obuzelor, cărămizi dislocate din rostul lor? Dezvolt aceste amintiri din viitor şi urmăresc secvenţele. Văd un elicopter decolând de pe o clădire impozantă, apoi văd mulţimi entuziaste defilând cu ostaşi pe TAB-uri, steaguri tricolore fluturate în vânt, sute de blitz-uri lucrând, un halou în care zâmbeşte un puşti înfăşurat în tricolor, apoi, lideri urcaţi pe TAB-uri adresându-se mulţimilor, alte mulţimi care invocă paşnic dreptul la muncă, apoi, mineri convertiţi profesional, plantând flori pe asfaltul unei aşezări urbane. În medalion, imagini cu lacăte la porţile minelor, fabricilor, uzinelor. Fragmente de ţevi din reţelele de irigaţii, reconvertite profesional, surâd din noile ipostaze, araci, sau schelete metalice ale acareturilor. Grajduri părăsite, tractoare dezafectate, un ţăran arând înhămat la un plug de lemn, apoi, păduri falnice, devenite milioane de metri cubi de lemn brut, transportate în vagoane ori în camioane de mare tonaj dincolo de hotarele deschise haotic, e drept, şi pentru a intra, în contrapartidă, deşeuri toxice, chimice, radioactive şi chiar deşeuri umane „ambalate“ în costume de supermani salvatori. Porţile de intrare în ţară par uriaşe guri înfometate ale unor tomberoane şi vidanje spre care se revarsă gunoaiele, deşeurile, zoaiele civilizaţiei materiale şi spirituale europene.
Din nou, imagini cu mulţimi apărându-şi prin greve dreptul la muncă, dar iată şi imagini mai noi: copii ridicând ca într-un ritual macabru capacele gurilor de canal, ieşind la viaţa oraşului ca nişte fantome ridicând greoaie pietre de morminte. Gurile de canal par utere plămădind moartea. În medalionul acestei imagini, un gros-plan pe mâinile unei femei care cu o mână îşi transferă copilul nou-născut în mâini străine, iar cu cealaltă ascunde plicul „doldora“ de câteva bancnote de valută forte, sub pliurile sărăcăcioasei şi slinoasei îmbrăcăminţi. Acum, în medalion, un puşti care n-a avut „norocul“ să devină marfă vandabilă în originala economie de piaţa implementată de părinţi... El a rămas acasă. „Lentila“ sensibilă focalizează pe (auto) implementarea acului seringii în antebraţul scheletic, dar tatuat al puştiului.
Se schimbă cadrele (cine-matografice). Pe fundal se succed imagini cu bătrâni înaintând greoi, cu scăunele în braţe, la coada din faţa farmaciei. Apoi, cozi imense, unde se distribuie generos un fel de plată a nemuncii - ajutorul de şomaj. Din nou, obsesivele imagini cu mulţimi care revendică dreptul la muncă, la pâine, la viaţă demnă, apoi, locuinţe improvizate sub cerul liber, apoi clădiri neterminate, devenite ruine, un bătrân într-un costum ponosit şi prea larg pentru el, sco-tocind într-o ghenă. Vin la rând imagini „idilice“. O căruţă trasă de o mârţoagă opreşte în faţa unei şcoli din mediul rural. Din căruţă sar câţiva copii mărunţei, care dispar pentru moment în zăpadă. Apoi, înotând voiniceşte prin nămeţi, ajung în sala de clasă cu bănci şchioape şi scrijelite, peste care bruma, prelungirea frigului de afară, s-a făcut stăpână. Pe un perete, o hartă cu contururi adăugite, sugerând o ţară reîntregită. Deasupra hărţii, praful şi timpul au conturat perimetrul unui dreptunghi, gazdă îndelungată a unui tablou. Intră în clasă profesorul, cu catalogul sub braţ şi cu un şal înfăşurat în jurul gâtului. Le vorbeşte copiilor. Învăţătura caldă, până să ajungă la copii, purtată de cuvinte, aproape că îngheaţă în aerul rece din încăpere.
Alte imagini, mai noi. Tragice. Tineri, părinţi, lăsând acasă cu dor bunici, părinţi, copii, pornesc prin Europa, visând la un loc de muncă, la un câştig care să le asigure un viitor urmaşilor. Din când în când, tineri, părinţi, bunici, sfâşiaţi de dorul celor plecaţi, se sinucid. Din când în când, tineri, părinţi, bunici se-ntorc acasă în sicrie sigilate. Ţărâna le va îngropa trupurile şi, odată cu ele, visurile, speranţele.
Insuportabil! Nu, nu se poate! Nu cred că… se vor întâmpla asemenea realităţi vreodată! Este doar un „program virusat“ cu bună (?) ştiinţă, o eroare, un coşmar… electronic. Mă uit la „timer“ şi văd că am călătorit în viitor, vreme de 20 ani. Refuz să cred realul acestor triste secvenţe. Spun secvenţe pentru că am „accesat“ programul secvenţial. Realitatea întregului ar fi şi mai tristă decât realităţile care o compun. Chiar dacă s-ar fi întâmplat aşa, nu pot să cred că acest coşmar ar putea să dureze 20 de ani. Chiar şi copiii veniţi pe lume la începutul coşmarului au 20 de ani. Sunt maturi. Nu vreau să cred că maturii din jurul lor au irosit vreme de 20 de ani speranţe, visuri înaripate ale copiilor născuţi şi nenăscuţi. Unde s-a pierdut acea stare de spirit exprimată de Gavroche-ul autohton, înfăşurat în tricolor, făcând semnul victoriei? Lumea şi speranţa din ochii lui au dispărut. Astăzi, poate murmură un refren pe care-l cânta şi tatăl lui, în alte timpuri: „Viaţa noastră unde e, viaţa noastră, ce-aţi făcut cu ea?“.
Dacă aş putea, aş schimba „programul“ eronat al celor 20 de ani cu unul mai bun, cel german. Nu cel economic. Ţara care ar putea fi încercată de acest coşmar este totuşi dăruită de Dumnezeu, este bogată în resurse în potenţial latent. Salvarea economică ar fi doar efectul firesc al altui program pe care l-aş copia de la nemţi. Coordonatele programului nemţesc sunt reactivarea conştiinţei şi demnităţii naţionale, a vocaţiei construcţiei spirituale şi materiale durabile, cultivarea patriotismului exprimat prin fapte benefice fiecăruia şi tuturor, respectul, cultul pentru muncă, pentru lucrul trainic, bine făcut, bine plătit, bine vândut, ordine şi disciplină în gând şi faptă. Cu aceste „materiale“ şi „lianţi“, nemţii au trecut la reconstrucţia lor, la renaşterea unei naţiuni. Înainte de a curăţa cărămizile de moloz, pentru a le reaşeza în noile geometrii ale construcţiilor, s-au uitat unii în ochii celorlalţi, nazişti, antinazişti, nostalgici sau vizi-onari, au pus cronometrul istoriei la 0, şi-au stabilit priorităţile comune, interesul general, naţional şi au pornit… Marshall-uind disciplinat, la muncă. La muncă adevărată, fără a-şi fura unii altora căciula, conştientizând interdependenţa rezultatelor muncii, specializării, competenţei, excelenţei fiecăruia. Conştiinciozitatea şi calitatea muncii prestate sunt obolul individual de care beneficiază individul, dar şi colectivitatea.
Ce-ar fi făcut nemţii dacă atunci, după război, „programatorul“ le-ar fi hărăzit lor coşmarul celor 20 de ani? Ar fi spus „halt“ şi ar fi trecut la „arbeit“!
Sună ceasul deşteptător. Mă trezesc. Ce vis, ce coşmar! Intru în tabieturile pregătitoare plecării la muncă. Dau drumul la radio, „Deşteaptă-te, române!“. Asta şi fac. Mă trezesc la realitate cu ştirile dimineţii, care mă conving că această dimineaţă face parte şi ea din cei 20 de ani, care, iată că se întâmplă, s-au întâmplat aici, la noi, în România! Primul impuls este să refuz realitatea coşmarului, coşmarul realităţii. N-ar folosi la nimic. Ce a fost a fost. Nu e târziu să punem cronometrul istoriei la 0 şi să trecem la muncă, la reconstrucţie. Dacă tot copiem Occidentul fără… discernământ nemţesc, de ce să nu-i copiem pe nemţi nemţeşte sau starea lor de spirit din 1945, care a produs miracolul? Ei au reuşit reconstrucţia pentru că au crezut în ea. Şi în ei. Vorba unui om drag mie, dacă vrei să crezi în miracole, trebuie să le construieşti, să le produci. Şi tot acelaşi om, pe care-l iubesc mult, mai spunea: nu putem trăi ca nemţii dacă muncim ca bulgarii!
Încerc senzaţia de deja-vu. Unde am mai văzut eu, în…viitor, fabrici, uzine, devenite mormane de fiare vechi, drumuri pline de urmele obuzelor, cărămizi dislocate din rostul lor? Dezvolt aceste amintiri din viitor şi urmăresc secvenţele. Văd un elicopter decolând de pe o clădire impozantă, apoi văd mulţimi entuziaste defilând cu ostaşi pe TAB-uri, steaguri tricolore fluturate în vânt, sute de blitz-uri lucrând, un halou în care zâmbeşte un puşti înfăşurat în tricolor, apoi, lideri urcaţi pe TAB-uri adresându-se mulţimilor, alte mulţimi care invocă paşnic dreptul la muncă, apoi, mineri convertiţi profesional, plantând flori pe asfaltul unei aşezări urbane. În medalion, imagini cu lacăte la porţile minelor, fabricilor, uzinelor. Fragmente de ţevi din reţelele de irigaţii, reconvertite profesional, surâd din noile ipostaze, araci, sau schelete metalice ale acareturilor. Grajduri părăsite, tractoare dezafectate, un ţăran arând înhămat la un plug de lemn, apoi, păduri falnice, devenite milioane de metri cubi de lemn brut, transportate în vagoane ori în camioane de mare tonaj dincolo de hotarele deschise haotic, e drept, şi pentru a intra, în contrapartidă, deşeuri toxice, chimice, radioactive şi chiar deşeuri umane „ambalate“ în costume de supermani salvatori. Porţile de intrare în ţară par uriaşe guri înfometate ale unor tomberoane şi vidanje spre care se revarsă gunoaiele, deşeurile, zoaiele civilizaţiei materiale şi spirituale europene.
Din nou, imagini cu mulţimi apărându-şi prin greve dreptul la muncă, dar iată şi imagini mai noi: copii ridicând ca într-un ritual macabru capacele gurilor de canal, ieşind la viaţa oraşului ca nişte fantome ridicând greoaie pietre de morminte. Gurile de canal par utere plămădind moartea. În medalionul acestei imagini, un gros-plan pe mâinile unei femei care cu o mână îşi transferă copilul nou-născut în mâini străine, iar cu cealaltă ascunde plicul „doldora“ de câteva bancnote de valută forte, sub pliurile sărăcăcioasei şi slinoasei îmbrăcăminţi. Acum, în medalion, un puşti care n-a avut „norocul“ să devină marfă vandabilă în originala economie de piaţa implementată de părinţi... El a rămas acasă. „Lentila“ sensibilă focalizează pe (auto) implementarea acului seringii în antebraţul scheletic, dar tatuat al puştiului.
Se schimbă cadrele (cine-matografice). Pe fundal se succed imagini cu bătrâni înaintând greoi, cu scăunele în braţe, la coada din faţa farmaciei. Apoi, cozi imense, unde se distribuie generos un fel de plată a nemuncii - ajutorul de şomaj. Din nou, obsesivele imagini cu mulţimi care revendică dreptul la muncă, la pâine, la viaţă demnă, apoi, locuinţe improvizate sub cerul liber, apoi clădiri neterminate, devenite ruine, un bătrân într-un costum ponosit şi prea larg pentru el, sco-tocind într-o ghenă. Vin la rând imagini „idilice“. O căruţă trasă de o mârţoagă opreşte în faţa unei şcoli din mediul rural. Din căruţă sar câţiva copii mărunţei, care dispar pentru moment în zăpadă. Apoi, înotând voiniceşte prin nămeţi, ajung în sala de clasă cu bănci şchioape şi scrijelite, peste care bruma, prelungirea frigului de afară, s-a făcut stăpână. Pe un perete, o hartă cu contururi adăugite, sugerând o ţară reîntregită. Deasupra hărţii, praful şi timpul au conturat perimetrul unui dreptunghi, gazdă îndelungată a unui tablou. Intră în clasă profesorul, cu catalogul sub braţ şi cu un şal înfăşurat în jurul gâtului. Le vorbeşte copiilor. Învăţătura caldă, până să ajungă la copii, purtată de cuvinte, aproape că îngheaţă în aerul rece din încăpere.
Alte imagini, mai noi. Tragice. Tineri, părinţi, lăsând acasă cu dor bunici, părinţi, copii, pornesc prin Europa, visând la un loc de muncă, la un câştig care să le asigure un viitor urmaşilor. Din când în când, tineri, părinţi, bunici, sfâşiaţi de dorul celor plecaţi, se sinucid. Din când în când, tineri, părinţi, bunici se-ntorc acasă în sicrie sigilate. Ţărâna le va îngropa trupurile şi, odată cu ele, visurile, speranţele.
Insuportabil! Nu, nu se poate! Nu cred că… se vor întâmpla asemenea realităţi vreodată! Este doar un „program virusat“ cu bună (?) ştiinţă, o eroare, un coşmar… electronic. Mă uit la „timer“ şi văd că am călătorit în viitor, vreme de 20 ani. Refuz să cred realul acestor triste secvenţe. Spun secvenţe pentru că am „accesat“ programul secvenţial. Realitatea întregului ar fi şi mai tristă decât realităţile care o compun. Chiar dacă s-ar fi întâmplat aşa, nu pot să cred că acest coşmar ar putea să dureze 20 de ani. Chiar şi copiii veniţi pe lume la începutul coşmarului au 20 de ani. Sunt maturi. Nu vreau să cred că maturii din jurul lor au irosit vreme de 20 de ani speranţe, visuri înaripate ale copiilor născuţi şi nenăscuţi. Unde s-a pierdut acea stare de spirit exprimată de Gavroche-ul autohton, înfăşurat în tricolor, făcând semnul victoriei? Lumea şi speranţa din ochii lui au dispărut. Astăzi, poate murmură un refren pe care-l cânta şi tatăl lui, în alte timpuri: „Viaţa noastră unde e, viaţa noastră, ce-aţi făcut cu ea?“.
Dacă aş putea, aş schimba „programul“ eronat al celor 20 de ani cu unul mai bun, cel german. Nu cel economic. Ţara care ar putea fi încercată de acest coşmar este totuşi dăruită de Dumnezeu, este bogată în resurse în potenţial latent. Salvarea economică ar fi doar efectul firesc al altui program pe care l-aş copia de la nemţi. Coordonatele programului nemţesc sunt reactivarea conştiinţei şi demnităţii naţionale, a vocaţiei construcţiei spirituale şi materiale durabile, cultivarea patriotismului exprimat prin fapte benefice fiecăruia şi tuturor, respectul, cultul pentru muncă, pentru lucrul trainic, bine făcut, bine plătit, bine vândut, ordine şi disciplină în gând şi faptă. Cu aceste „materiale“ şi „lianţi“, nemţii au trecut la reconstrucţia lor, la renaşterea unei naţiuni. Înainte de a curăţa cărămizile de moloz, pentru a le reaşeza în noile geometrii ale construcţiilor, s-au uitat unii în ochii celorlalţi, nazişti, antinazişti, nostalgici sau vizi-onari, au pus cronometrul istoriei la 0, şi-au stabilit priorităţile comune, interesul general, naţional şi au pornit… Marshall-uind disciplinat, la muncă. La muncă adevărată, fără a-şi fura unii altora căciula, conştientizând interdependenţa rezultatelor muncii, specializării, competenţei, excelenţei fiecăruia. Conştiinciozitatea şi calitatea muncii prestate sunt obolul individual de care beneficiază individul, dar şi colectivitatea.
Ce-ar fi făcut nemţii dacă atunci, după război, „programatorul“ le-ar fi hărăzit lor coşmarul celor 20 de ani? Ar fi spus „halt“ şi ar fi trecut la „arbeit“!
Sună ceasul deşteptător. Mă trezesc. Ce vis, ce coşmar! Intru în tabieturile pregătitoare plecării la muncă. Dau drumul la radio, „Deşteaptă-te, române!“. Asta şi fac. Mă trezesc la realitate cu ştirile dimineţii, care mă conving că această dimineaţă face parte şi ea din cei 20 de ani, care, iată că se întâmplă, s-au întâmplat aici, la noi, în România! Primul impuls este să refuz realitatea coşmarului, coşmarul realităţii. N-ar folosi la nimic. Ce a fost a fost. Nu e târziu să punem cronometrul istoriei la 0 şi să trecem la muncă, la reconstrucţie. Dacă tot copiem Occidentul fără… discernământ nemţesc, de ce să nu-i copiem pe nemţi nemţeşte sau starea lor de spirit din 1945, care a produs miracolul? Ei au reuşit reconstrucţia pentru că au crezut în ea. Şi în ei. Vorba unui om drag mie, dacă vrei să crezi în miracole, trebuie să le construieşti, să le produci. Şi tot acelaşi om, pe care-l iubesc mult, mai spunea: nu putem trăi ca nemţii dacă muncim ca bulgarii!
Articole proaspete scrise de tineri, pentru tineri. Tu ai citit Jiunimea? »
Notează articolul.
Nota curentă: 4.3 din 15 voturi
Nota curentă: 4.3 din 15 voturi
Comentarii
Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul textelor de mai jos. Comentariile care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.
- de Parpanghel:
Da dragule, dar ai uitat sa spui un lucru: conducatorii nemtilor, erau tot nemti... si munceau si ei la fel ca ceilalti... - de Passagero:Articolul este un fel de compunere izbutita care ramane tot o compunere... Ce facea generatia nemteasca a anilor '45 n-ar mai fi in stare sa faca nici nemtii prezentului,ce sa mai zicem de altii... Alte timpuri,alte "alifii" !
- de RRomanul patriHHotz:Hehe, bag sama ca pe popa Seliste chiar il mazili fratele Pauneaca; pai acum pe buna dreptate ca taica popa ajunsese sa muste mana care ii dadea salariul. Ce sa-ti fac parinte daca ti-ai luat-o in cap!? Puteai sa bagi si matale acolo niste editoriale despre succesele sefului al mare. Amin!
- de trotiiiii!:i-auzi: "cetatean european", "casa comuna Europa".... mai draga, somn usor!
- de Radical:Parerea mea este ca e un articol perfect, iar dupa cum e scris depaseste cu mult calitatea unui articol de ziar *** cronometrul, insa, nu il putem pune de la zero, pentru ca inca mai e mult de furat. Dupa 2000 de ani de jaf continuu inca mai sunt resurse . Asta a fost o tara bogata daca a rezistat atat de mult ... si pe urma, de unde sa luam un cronometru ? De la elvetieni ? Pai n-avem bani, trebuie sa facem un imprumut la FMI, la BERD . Dar cred ca abia ne va ajunge de platit pensiile si in cazul asta trebuie sa numaram in gand, ca de cronometru nu ne mai raman bani.
- de trotineta Fraud:Tupeul sionistilor nu mai are limite..... Veti mai avea surprize!... Atit timp cit stam in la tastatura masinaria sclaviei functioneaza la parametri maximi !
- de CVT:Interesant articol pt o lume cu constiinta si demnitate,face trimitere la spirit de initiativa si reconstructie insa vine cu 20 ani mai tarziu,timp in care s-a nascut alta generatie la randul ei impartita in doua,cea educata in spiritul muncii si al respectului datorita parintilor cu bun simt si frecventei scolare care din pacate emigreaza acolo unde munca lui e recunoscuta si remunerata in consecinta insa si cealalta dominanta(alimentata de filme proaste sau de dorinta de a-si crea eroi din personaje negative) educata in spiritul infractionalitatii si al trandaviei. Poporul german in urma cu 50 de ani a reusit reconstructia pt ca polul educativ se rezuma la scoala si educatia civica fara exemple de jafuri,cersetorii,de lapidari,clonari de carduri ,escrocherii,etc care face adepti in generatia tanara de orice nationalitate si orice patura sociala asa ca in ziua de azi chiar nemtilor le-ar fi greu sa se reabiliteze in conditiile in care rasele se mixeaza sub obladuirea cartei drepturilor omului din cauza careia cultura europeana este subclasata de cea neagra africana,tiganeasca ,indiana sau chiar de razvratita aripa excentrica a,,religiei"musulma ne al carei calendar arata inca anii 1400. In acest context unde cel ce speculeaza sau cel ce seamana frica va fi invingator este greu sa formezi o echipa dinamica pt a reconstrui o tara pt ca generatia cu bun simt si moralitate e pe duca si implementarea respectului este in moarte clinica in ziua de azi deci ,, unde respect nu e,nici dragoste nu e"!!! Singura solutie viabila ar fi reimplementarea legii unice pe toti fara deosebire si exemple de pedepsire la nivel inalt a celor ce au furat si au sabotat un sistem timp de 20 de ani prin inchisoare grea si confiscarea bunurilor nejustificate si readucerea lor in patrimoniul tarii , nici un chirurg nu face o operatie cand pacientul are infectie generalizata ,ii trateaza infectia si apoi urmeaza operatia.
- de lupulet:In primi ani dupa caderea zidului Berlinului si nemtii din vest au avut probleme cu cei din est....datorita pozitiei fata de munca , indoctrinarii comuniste si sistemului de cunostinte, pile si relatii. Norocul a fost ca la conducere erau cei din vest si le-a spalat creierul de neocomunism......luc ru care la noi nu a fost posibil, deoarece conducerea a luat-o esalonul 2 care era pregatit si sustinut de baietii destepti din fosta securite aflati sub aripa ocrotitoare a tatucului Iliescu scolit si el la KGB
- de Codreanu:Numai bolsevici securisti scoliti de KGB au condus tara asta atata amar de vreme si dupa cum se vede au bagat-o in ''sant''. Spalarea creierelor acestora si a generatiilor pe care acestia le lasa la conducere va mai tine Romania la distanta de inca 50 de ani de adevarata civilizatie. Asta daca nu cumva mai apare intre timp vreo alta ''revolutie''.
- de om de afaceri roman:Am luat cunostinta de ura romanilor din clasa de jos contra oamenilor de afaceri romani si uitativa la individul de la #3 carel deplange pe Seliste ca atat el cat si Seliste sunt doi frustrati ofticati ca oameni de exceptie ca domnul George C. Paunescu a reusit in afaceri pe cale cinstita. Astia doi ar fi vrut ca proprietatile domnului Paunescu sa fi ajuns pe mana strainilor care atunci nu ar mai fi apartinut Romaniei ci altor tari. Cu cat tara are mai multi oameni de faceri bogati ca domnul Paunescu cu atat tara este mi bogata. Cine lucreaza la firmele domnului Paunescu lucreaza cetateni romani care in loc sai multumeasca ca le asigura servici unii romani il injura pe acest geniu financiar de exceptie. Unii il acuza pe domnul Paunescu ca a luat 200 milioane $ din Bancorex pe care la falimentat si ca banii iar fii primit pentru ca era prieten cu domnul Temesan. Total gresit domnilor ca atata timp cat justitia ia scos nevinovati pe amandoi nu inteleg de ce se mai continua pe aceasta tema. Romanii din clasele de jos ar trebui sasi respecte elitele politice si financiare si sa renunte la atitudinile comuniste. Gata domnilor comunismul a fost si a trecut acum sunt alte vremuri suntem cetateni europeni. Toti am fost comunisti ca asa au fost vremurile desi unii spune ca ei nau fost si nu inteleg de ce unii ii detesta pe cei care au lucrat in structurile Securitatii statului pentru ca acolo au fost recrutati numai crema tarii oameni de o capacitate si un patriotism extraordinar. Domnilor fiti mandri ca sunteti romani si nu ascultati la lichele ca cel de la #3. Redactia a facut foarte bine ca la dat pe Seliste afara ca instiga la ura sociala si ar face foarte bine daca lar bloca pe individul de la #3.
- de RRomanul patriHHotz:bai asta de mai sus, locul tau si ai alora pe care ii oamgiezi este la puscarie.
- de RRomanul patriHHotz:Unde este toarshul Rotariu sa ne vorbeasca despre minunatele conditii create de PCR "tutulol uaminilor muncii"! Dumnealui chiar are talent fata de vacarul cu Trotineta, acest ipocrit si patrihotz de prima clasa care a lasat balegarul autohton pentru balegarul jermanesc care cica pute rau dar pe care nu-l lasa nici de-al dreac. Deh, e usor sa fii patrihotz de la distanta! Macar toatashul Rotariu se lupta cu capitalistii aia rai din Romania proveniti din partidul dumnealui de suflet, PCR.
- de RRomanul patriHHotz:Domnul afacerist roman de mai sus, vezi ca la parnaie te invata aia sa scrii corect romaneste asa ca nu pierde ocazia sa fii un roman adevarat. Apropo, vad ca scrii din USA, esti cumva fiul sau vreo sluga de-a preacinstitului FRATE? Apropo, putin imi pasa ca ma blocati sau ca l-ati dat afara pe Seliste; dar intr-o buna zi noi astia din "clasa de jos" tot o sa va tragem in tzeapa.
- de Passagero:RPH-ule,ti-am ramas dator cu un raspuns la o afirmatie a ta trecuta, cum ca as fi "un visator". Este treaba ta ce crezi,insa a te ruga lui Dumnezeu nu presupune a privi la cei care fura si a nu face nimic,la momentul potrivit. Disciplin a si cinstea din America, pe care tu o admiri foarte mult, s-au creat prin credinta SINCERA fata de Dumnezeu a cetatenilor sai de odinioara(aici pot fi zise multe,dar hai sa zicem asa) Noii cetateni ai Americii au inceput sa cam improvizeze in ce priveste rugaciunile si credinta, nu-s de mirare fraudele care bubuie azi in Ameriga. Propui un sistem de legi dur care sa insanatoseasca societatea romaneasca. De acord,dar cu cine sa-l cladesti ? Aici dovedesti ca iti place si tie sa mai visezi din cand in cand... Daca in societatea romaneasca nu se produce o metanoia,adica o schimbare a mintii fata de Dumnezeu si existenta ,Romania nu se poate insanatosi.Sunt multe de spus,dar ma opresc aici.
- de trotineta Fraud:patrihotule nu te potolesti? parca ziceai ca dezbatem idei aici nu persoane!
- de RRomanul patriHHotz:Passagero, fiecare viseaza in felul lui. America s-a disciplinat (mai sunt si aici multe de facut) cu legi dure si mai putin cu rugaciuni. Omul se roaga cand este la necaz sau in anumite momente dar dupa aceea uita si isi face de cap. In schimb legile dure il opresc de la pacate mai mult decat credinta. Prin anii 90 cam toti acestia care au praduit Romania apareau pe la tv. insotiti de cete de popi facundu-si cruci in direct si la ore de varf. Din punctul meu de vedere clerul ortodox este total compromis; acu sa nu zici ca m-am dat cu pocaitii ca nu sunt genul sa ma las spalat le creier. Religia care are trebui sa fie o fata (mare) sfioasa nu trebuie sa fie prietena cu politica, acesta curva destrabalata.
- de RRomanul patriHHotz:da bai Trotineatza dar tu esti mult mai important decat o ideie; si apoi tu si mos Rotarca ce stati in aceeasi barca sunteti pretenii mei cei mai buni.
- de Passagero:PHZ-ule,dovedesti superficialitate in analiza anumitor probleme,inclusiv a celor de credinta. Cei care fac si implinesc legile sunt oameni care ar trebui sa se deosebeasca de ceilalti prin virtuti,intre care ar trebui sa fie credinta in Dumnezeu, dragostea de Adevar si cinste,sinceritatea si grija fata de nevoile celorlalti. Daca nu se bazeaza pe asa ceva,sistemul de legi si aplicarea lor pot genera sisteme demente.Oamenii nu pot functiona ca masinile sau robotii si sa le aplici niste legi reci care sa-i puna doar la munca sau sa-i claseze la fiare vechi. Sunt aspecte existentiale care pot fi intelese prin cunostinte peste si diferite de cele tehnice. Ce spui legat de popi au mai spus si altii, despre care tu zici ca nu ai nimic in comun cu ei. Argumentul este evident,insa perfid pentru ca ii baga pe toti in aceeasi mizerie si nu este corect deoarece mai exista si oameni DREPTI. Te-ai vaccinat ? ,
- de trotineta Fraud:stii ce ma gindeam mai ieri pe la buda? ca ma pot numi si cowboy daca tot sint vacar! ce zici, pot! sa-mi fie si mie drag! :)))))))))))))) mai tragi liniute pe colacul de la veceu?
- de sudistu':In Romania ordinea este dispretuita pentru ca produce normalitate, iar noi n-avem nevoie....Normalitat ea ar atrage dupa sine competenta/competiti e, ar descatusa o imensa energie pozitiva, dar acest lucru ar scoate la pensie produsele epocii lui ceapa, acele jeguri comuniste care au distrus Romania…Din pacate, gasca de banditi formata de pcr performeaza atat de bine, incat, printre altele, Romania este in situatia sa aleaga intre securistul Basescu si securistul Geoana…Jalnic!…B locati in mioritic, ne descatusam pe forum in loc sa eliminam pe rand banditii care „pozeaza” la tv in salvatorii natiei…Ne meritam soarta…Vrem sa traim ca nemtii, dar cand e vorba de principii, de rigoare, de consecventa nu ne mai place…Legea pentru noi e ceva facultativ, vrem doar sa fim smecheri si sa ajungem ca Becali…Asa ambitii, asa viitor!…
- de RRomanul patriHHotz:Passagero, fug de injectii ca ala de tamaie da'acu' daca-i ordin de la conducere eu sunt un tip docil si sigur voi sta cu dosu'n sus sa ma-ntepe. Da di ce intrebasi? Cat priveste pe popi eu apreciez ca vreo 5% lucreaza cu Dumnezeu si 95% cu necuratul. Proportia este valabila si pentru restul oamenilor. Vrei nu vrei dar tot cu forta se face ordine. In America se tin eordine cu forta desi cam toti se dau credinciosi; asa era si pe vremuri cand a inceput colonizarea ei. Pana si la manastiri sunt reguli dure pentru cei care le incalca; daca ar fi corectitudine asa cum visezi tu atunci nu ar mai fi nevoie de legi si reguli. Din pacate omul este mai intai un animal. Sudistu a punctat foarte bine cum devine treaba.
- de Radical:Ieri-alaltaieri am vazut la TV cum tineri din romania care au absolvit o facultate (unii pe drepte) isi cautau slujbe pentru care nu era nevoie de diploma lor. Am vazut un tanar care lucra intr-un salon de infrumusetare ca masor. Cei care au facut reportajul i-au luat interviu si lui si patroanei salonului, care se lauda ca ea are acolo numai tineri cu studii superioare si care nu si-au gasit de lucru. Ea era om de afaceri fara vreo pregatire speciala, care avea angajati oameni cu ceva educatie *** Am facut aceasta paranteza pentru a scoate in evidenta calitatea "omului de afaeri roman" de la nr.10 care nu prea a trecut pe la scoala ; si in acest sens citez un pic din ceea ce a scris : "in loc sai multumeasca ", "pe care la falimentat ", "banii iar fii primit", "desi unii spune ca ei nau fost ", "acolo au fost recrutati numai crema tarii " *** Cineva spunea ca individul scrie din america. Multi or spune ca o fi uitat cum se scrie corect. Eu nu sunt de acord. Am cunostinte in america. Cei care au scris corect inainte de a pleca, scriu si acum corect, dupa 20 de ani.
- de Passagero:PHZ-ule,mare adevar spusasi cu procentele si cu omu' animal ! Dar statisticile astea nu servesc la nimic,iar daca avem principii si consecventa se dovedeste prin rigurozitatea constiintei fiecaruia pe care o cunoaste numai Dumnezeu caci altii o percep fiecare dupa calapodul lui. De ex tov Rotariu tot repeta ca eu n-am principii, asta este o concluzie emisa dupa calapodul lui. Faptul ca nu vreau sa aud de comunism si comunisti este interpretat ca lipsa de principii . Se vorbeste de legi si consecventa ,dar nu se face nici cel mai mic pas practic de societatea civila care se declara tot timpul satula de politicieni ,de hoti,coruptie si celelalte. Asta face lumea in Romania,DOAR SE VAICARESTE ! Apoi se lamenteaza ca ajung sa aleaga mereu dintre securisti sforari. Manastiril e au avut totdeauna legi foarte dure care n-au nimic de-a face cu legile democratiei americane.Sunt atat legi interioare ale obstii calugaresti cat si legi in raport cu puterea vremelnica.Corectitu dinea trebuie s-o ai, nu s-o visezi ,daca te intorci cu dosul la ea,cum vrei s-o ai ? Legat de vaccinare,te-am intrebat ca sa stiu daca esti teafar si neatins de pandemii. Sa fii sanatos !
- de trotineta Fraud::)))) prin primavara am fost acuzat de citiva pitpalaci ca nu sint de acord cu vaccinarea doar pentru ca sint "anti-american"! ba unii m-au muscat de fund ca sint impotriva "progresului" !!! Acu` va gasi grija?!!! ia sa ma mai dau inca o data pe spate! :))))))))))))) V-am mai spus ca cei mai baubau antiamericani sint chiar americanii insasi si cei mai mari..... -beep- (autocenzura) !!! :):):):):):)
- de RRomanul patriHHotz:Domn Passagero, chestia cu vaicaritul am zis-o si eu odata prin celebrul citat cu chivutza care se jeleste cu pruncul in brate implorand mila (si pe care atoatestiutorul Trotineatza o foloseste din cand in cand, specificand si autorul , desigur). Dar pana sa vorbim de altii haide sa vorbim de noi. De exemplu, popa Seliste a disparut de aici. Se zbatea si el cum putea si chiar imi devenise simpatic chiar daca la randu-i dadea din coate sa promoveze prin tot felul de comitete si comitii. Toti ati tacut malc ca si redactia. Adica nu va intereseaza pentru ca nu afecteaza direct. Poate a fost dat afara de "fratele", poate a facut gripa porcina (doamne fereste!). Nici macar aici nu avem curaj sa spunem lucrurilor pe nume. Cati dintre voi aveti curaj sa pronuntati numele fratelui Paunescu? Cati ati sarit la beregata lu ala de la pozitia 10? Doar Radical. Domnule Pasagero, noi romanii nu numai ca ne vaicarim, dar vaicareala noastra este IMPERSONALA. Adica se reduce doar la tra-la-la ca nu cumva sa deranjam pe cineva. Mioritza nici ca is putea gasi un loc mai bun pe planeta!
- de pentru nr. 10:"si nu inteleg de ce unii ii detesta pe cei care au lucrat in structurile Securitatii statului pentru ca acolo au fost recrutati numai crema tarii oameni de o capacitate si un patriotism extraordinar" Pai daca erau asa capabili, cum de n-au reusit sa apere oranduirea care i-a angajat? Ai?
