Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Sondaj:

Cine credeţi că va câştiga fotoliul de primar la următoarele alegeri?

Olguţa Vasilescu
Antonie Solomon

Comentarii »
Sondaje vechi »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Opinii

Respectul demagogic şi munca absentă

Opinii - Mihail NEAMŢU
(citeste alte articole de acelasi autor »)


Recentele mobilizări sin-dicale şi demagogia noilor campanii mass-media („Noi vrem respect“ la RTV sau „Mişcarea de rezistenţă“ la Jurnalul Naţional) ocultează câteva dileme: putem aspira, fără muncă, la standardul decenţei? De ce să menţinem un sistem economic generator de risipă, mită şi lene? Care sunt criteriile eficienţei şi stimulii performanţei într-o competiţie globală? Aceste întrebări n-au astăzi popularitate, fiind la îndemână jelaniile şi autovictimizările de tot soiul.
Parlamentarii inventează tertipuri procedurale pentru păstrarea unor detestabile privilegii. Magistraţii, inamovibili, şantajează instituţiile statului, fac abuziv grevă, se declară deasupra gloatei şi cer garanţii pentru alte sporuri, compensaţii şi prime de vacanţă. Pensionarii aşteaptă revelionul cu mici, bere şi manele, oferite „gratis“ în Sectorul 5, Bucureşti. Jurnaliştii-tonomaţi spumegă mai departe pe baricada falselor indignări. Cine oare, dintre salariaţii bugetari, mai şi munceşte?
Fără să jignim miile de oameni conştiincioşi care îşi fac meseria cu pasiune, din zori şi până în noapte, trebuie să admitem că România are o problemă cu etica muncii. Stăm bine la capitolul divertisment, tacla, lăutărism, improvizaţie. Avem umor. Nu ne lipsesc poanta, bancul şi relaxarea. Jurăm pe cele sfinte, ne facem poate şi cruce, doar să fim noi sănătoşi! Chiar dacă ameninţaţi cu spectrul falimentar - în politică, morală, finanţe sau demografie -, facem un cult totemic din privitul la televizor.
Şi totuşi: sociologii privesc îngrijoraţi la acest tablou. Ceva nu e în regulă. Se munceşte prea puţin în această ţară. Recentul raport al CPARSD (disponibil on line) afirmă că „rata de activitate a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) s-a diminuat cu circa 20% (peste 2 milioane de persoane) între 1990 şi 2004 şi reprezenta 63% în anul 2007, faţă de o rată de activitate medie a ţărilor UE-27 de 70.5%“.
Cei retraşi din activitatea lucrativă nu vor fi găsiţi practicând contemplaţia, ci mai degrabă implicaţi în economia subterană sau agricultura de subzistenţă. Certificatele false de boală şi recomandările medicale pentru o pensie prematură sunt şi ele la ordinea zilei. Din 1990 până astăzi, numărul celor asistaţi s-a triplat.
Cei cu adevărat harnici şi productivi sunt împovăraţi de biruri nejustificate. Redistribuţia e inechitabilă şi, adesea, aberantă. Copiii orfani, ai căror părinţi au murit la Revoluţia din 1989, primesc un ajutor infim în raport cu foştii generali de Securitate. Politicienii vorbesc frecvent despre „solidaritate“, însă transferul leului din buzunarul privat în puşculiţa statului presupune, mereu, un calcul de irosire.
Statisticile afirmă că, între 2005 şi 2009, procentele PIB pentru educaţie şi sănătate au crescut vertiginos. De ce însă nu putem constata şi ameliorarea acestor servicii? Pentru că mereu cineva fură, în timp ce alţii muncesc. Sub umbrela murdară a politicului şi cu protecţia justiţiei corupte, „băieţii deştepţi“ jefuiesc mai departe banul public.
Ani buni, România a făcut împrumuturi de zeci de miliarde pentru a susţine această clientelă mafiotă şi apoi masele largi de manevră electorală. Au fost promovate legi protecţioniste, anticoncurenţiale şi probirocratice. Mentalitatea parazitară a sufocat libera iniţiativă şi curajul inovator. Ne lăudăm cu milionari şi miliardari cinici, îmbogăţiţi nu prin geniale lovituri pe piaţă, ci din afaceri suspecte cu statul.
Sume colosale au fost „sifonate“ prin canalele întortocheate ale bugetului pu-blic. În acest fel, puţinii bani rămaşi în vistieria statului au fost alocaţi politicilor de protecţie socială - investiţiile în infrastructură, tehnologie sau cercetare rămânând nesemnificative. Este şi motivul pentru care, exasperate de filozofia stagnării, sute de mii de minţi instruite şi braţe destoinice au luat drumul Occidentului.
Pentru a-şi creşte speranţa de viaţă, românii au nevoie de legi care să stimuleze munca, să răsplătească inteligenţa şi să pedepsească atacul asupra proprietăţii private. Parlamentul, sindicatele şi televiziunile propagandistice vor înţelege atunci că respectul nu se impune cu forţa, prin tropăituri colectiviste, ci se câştigă pe bază de merit, cinste şi excelenţă individuală.  


 
Articole proaspete scrise de tineri, pentru tineri. Tu ai citit Jiunimea? »

  • Currently 4.38/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 4.4 din 13 voturi




Comentarii
Scrie recenzii despre firme si evenimente pe Craiova.ro

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul textelor de mai jos. Comentariile care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.

  1. de Parpanghel:
    Ai dreptate. Ba mai mult, cred ca cei care inainte de '89 munceau cinstit (si tacut) cred ca asta fac si acum. Dar cei care munceau de frica, sau cei care furau, acum nu mai muncesc sau fura in continuare. Deci, adevarat ca cei care sunt seriosi sunt in minoritate... sau au plecat deja din tara. Nu se vor intoarce pana nu va fi o legislatie care sa stimuleze munca cinstita. Fenomenul nu e singular si strict specific Romaniei, dar in alte locuri nu e asa de accentuat...
    2009-10-10, 01:56:20 (99.245.59.*)
  2. de RRomanul patriHHotz:
    "It seems brother Paunescu kicked the ass of father Seliste" ca nu mai aparu sambata asta. Autorul articolului ne spune lucruri pe care le stim cu totii. Dar vorba lui Seliste "Ce-i de facut?" si "cu cine" vorba domnului "G".
    2009-10-10, 02:33:19 (24.57.81.*)
  3. de ADITA:
    Sunt si eu un cetatean al acestei tari si meditez, nu de putine ori, la ceea ce s-a facut si se face in tara mea.Admir de multe ori anumite situatii, alteori privesc si ma-nchin, ma-nchin si privesc.Imi pun( va) de multe ori intrebarea: ce-ar fi( as fi, poate, mult mai bucuros) daca n-ar exista..politica(pat runsa peste tot-in oase si chiar in sange).Tehnocrati, concursuri peste tot, munca, salarii, trai ...NANACA.Cand s-ar mai face greva...??
    2009-10-10, 06:30:03 (79.117.209.*)
  4. de pentru 3:
    2009-10-10, 08:30:27 (92.80.195.*)
  5. de pentru 3:
    Draga Adita, fara politica nu se poate. Noua ceea ce ne lipseste sunt politicienii adevarati -persoane cu caracter, culte, bine pregatite profesional si cu viziune. Alesiii nosti de acum n-au nici o treaba cu politica adevarata, ci doar cu puterea (au invatat cum sa o cucereasca, sa o pastreze si sa o foloseasca in interesul lor personal).
    2009-10-10, 08:44:21 (92.80.195.*)
  6. de Cititor:
    Felicitari pentru articol, d-le. Neamtu si bine ati venit in paginile GdS! O completare as avea la articolul dvs.: ca sa putem avea "legi care să stimuleze munca, să răsplătească inteligenţa şi să pedepsească atacul asupra proprietăţii private" trebuie mai intai sa fim noi in stare sa alegem politicieni capabili sa dea/adopte astfel de legi.
    2009-10-10, 08:50:22 (92.80.195.*)
  7. de cetatean:
    Bun venit, noului mercenar! Mica analiza de text. Zice mercenarul de serviciu: "Parlamentul, sindicatele şi televiziunile propagandistice vor înţelege atunci că respectul nu se impune cu forţa, prin tropăituri colectiviste, ci se câştigă pe bază de merit, cinste şi excelenţă individuală." Musiu Prezidentul Basescu nu e pomenit. In schimb sunt pomeniti "dusmanii de clasa" ai Marinarului: parlamentul (fara parlamentarii PDL, of course), sindicatele astea "nesimtite" care se apucara sa faca greve si presa aia care "jigneste statul si tradeaza"! Mah, fratii Paunescu, voi chiar credeti ca va veti rezolva afacerile alea la care visati (pe la Dunare, cumva?) daca mancati rahat basescian? Asa de mare e criza prin firmele voastre? Aveam si noi un ziar regional cat de cat obiectiv. Va bagarati picioarele (vorba lui basescu) in Gazeta de Sud, aia facurati. Apropos, domnu' mercenaru'! Zi-ne, domnule, cum e faza aia cu munca cinstita in cazul beizadelei de Elena Basescu? Merita sa fie europarlamentara, inculta aia? A muncit "cinstit" PDL sa o scoata europarlamentar pe fata prezidentului, nu-i asa? Elena Basescu e plina de "merit, cinste şi excelenţă individuală", ia zi-ne si noua, musiu mercenarule? Rusine sa va fie, baaah, rusine! Mancatori de rahat si mercenari de 1 ban!
    2009-10-10, 10:30:39 (79.117.207.*)
  8. de Dan RO-tariu:
    Conceptul de munca nu poate exista fara normarea muncii, iar ratiunea normarii muncii este SALARIUL, venitul. accept lectii de la Basescu daca isi exlica cum a putut el sa dea 20.000 de euro ca primar pe o vila in Bucuresti care valora atunci 500.000 de euro. Ce munca a depus el pentru a o cumpara, ce norma orara a avut el si ce venit i-a revenit lui. Pai sa facem o socoteala: A muncit 4 ani ca primar deci: 47 sapt/an x 4 ani x 40 ore/sapt = 7.520 ore ca primar si a castigat peste salariu 480.000 euro din tranzactia cu casa. Adica a avut un castig orar de 480.000 euro : 7.520 ore = 63,83 euro/ora. PESTE SALARIU, BONUS DIN PARTEA TARII. O fi meritat, nu zic ba ... ba chiar talibanii lui i-ar da inzecit ca sa poata sa-si faca si ei micile excrocherii insa nu poate sa ne dea lectii de morala unu8l care muncind la stat, ca bugetar castiga in fiecare ora din scaunul de bugetar cate 63 de euro pe ora, adica la cursul de azi 270 lei/ora adica 2 milioane 740 mii lei vechi pe ora. PCR a avut averea intregii tari pe mana insa activistii de partid nu si-au putut trage nimic in averea lor persoanala fara sa fie prinsi, nu aveau bonusuri, nu puteau sa cumpere casele nationalizate care erau ale poporului spre deosedire de deontologii de azi.
    2009-10-10, 10:57:12 (79.117.223.*)
  9. de Smartmedia:
    Pentru Nr.6 (cititor) ... expresia ... - mai intai sa fim noi in stare sa alegem politicieni capabili - ... este superficiala si deranjata. Raspunsul este - n-ai de unde ! Oamenii politici capabili sunt dati afara din sistem inca de la primii pasi ai lor in cariera politica, inca de tineri sunt exclusi din organizatiile partidelor pentru a nu destabiliza mai tarziu sistemul corupt de ani de zile ! Niciodata nu vei avea de unde alege un politician OK, pentru ca nu va fi promovat, nu va fi oferit spre "alegere" de catre partidul din care face parte !
    2009-10-10, 11:12:40 (89.122.173.*)
  10. de RRomanul patriHHotz:
    mai toarshe Rotariu, hai sa zicem ca suntem de acord cu socotelile toarashiei vostre dar la sfarsit o dadusi in bara; activistii de partid n-aveau nevoie sa-si treaca in proprietate pentru ca ei erau stapani pe tara si foloseau bunurile ei pe gratis; apoi in 89 cand a aparut momentul si-au tras totul in proprietate privata. acum de ce continui sa ne minti cu atata nerusinare?
    2009-10-10, 15:54:57 (24.57.141.*)
  11. de Dan RO-tariu:
    Dar cand mureau erau lasate statului si nu mostenire. Asta nu pricepi. Ce bogatie a avut fata lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, dar copii lui Ceausescu. Pe cand EBA si Ioana raman cu vila.
    2009-10-10, 16:02:34 (79.117.223.*)
  12. de adrian:
    Din fericire e un singur presedinte care isi lasa "mostenire " averea, dar ce te faci cu miile de hoti care au pradat tara asta dupa 90. Si nici macar n-au muncit pentru asta, leau "agonisit " prin hotie .
    2009-10-10, 18:30:07 (89.55.206.*)
  13. de impresii:
    ne place haosul si se alimenteaza mereu de cei care vor sa beneficieze . nu ne intreaba daca esti multumit . privilegiile celor care ajung sa ocupe un post cit mic te inspaiminta si te miri de unde mai pica daca este criza . inteleg ca lupta este ptr posturi nu ptr a face bine poporului .
    2009-10-10, 21:47:25 (79.117.156.*)
  14. de Ion:
    Fata lui Dej, sau copiii lui Nea Nicu, nu aveau vila ca EBA acum. Dar beneficiau in continuare, cum zice RRHH, ca si parintii lor , si toti activistii, de toate bunurile Tarii. Pe gratis. Era un fel de dinastie politica. Se zicea asa atunci: Pe mine m-a pus Partid ul. Cum se facea ca Partidul ii punea mereu pe aceiasi. Ca si acum. Ca si cand ar fi fost numai Partidul unora, iar ceilalti erau buni ca numar si sa cotizeze. Nu aveau bonusuri? Sa fim seriosi. Aveau tot ce-si doreau. Stiti cum era definita Sampania?
    2009-10-10, 21:48:02 (216.194.7.*)
  15. de impresii:
    si acum beneficiaza citiva de bunurile alea pe gratis .sa se construiasca uzine .cit mai urgent ca sa munceasca astia care produc ca falimenteaza cit de curand ac tara si nu e bine . fiecare partid sa si puna in program construirea unei fabrici in fiecare judet ca numai asa stopeza migratia fortei de munca care a mai ramas calificata .
    2009-10-10, 21:54:50 (79.117.156.*)
  16. de pt. nr. 9:
    Dacă nu avem de unde alege politicieni şi preşedinţi cinstiţi şi culţi, atunci DE CE nu stăm Dumnezeului acasă şi mergem ca nişte proşti la vot ??? Eu nu am fost la alegerile parlamentare şi nici europarlamentare, deoarece (este lesne de înţeles !), NU AM AVUT pe cine să votez !!! Şi am stat acasă şi probabil că şi în noiembrie voi sta acasă, DACĂ nu se va mai înscrie nimeni în cursă, în afară de cei înscrişi deja ... de ce să mă mai duc la vot, dacă nu am PE CINE vota ? Doar de dragul de a avea şi România un preşedinte ? Sau un guvern, ca cel ce tocmai funcţionează acum ?!
    2009-10-10, 22:06:15 (79.116.8.*)
  17. de trotineta Fraud:
    GM a vindut Hummer chinezilor pentru 150 mil usd!
    2009-10-10, 22:09:15 (92.117.50.*)
  18. de pt. nr. 16:
    Absenta de la vot nu e solutia. Voturile neexprimate sunt cel mai usor de furat.
    2009-10-10, 23:32:03 (82.77.168.*)
  19. de pt. nr. 18:
    Mai bine să le fure ei, decât să li le ofer eu cu mâna mea !
    2009-10-10, 23:44:30 (79.116.8.*)
  20. de pentru nr. 9:
    Va recomand prin a incepe cu "raul cel mai mic". Poate asa le vem da un semn partidelor ca alegatorii au inceput sa discearna si data viitoare vor pune candidati mai capabili pe liste daca vor dori sa castige alegerile.
    2009-10-11, 00:51:58 (92.80.195.*)
  21. de pt. nr. 20:
    Nu au de unde să pună alţii mai capabili, că toţi sunt la fel, şcoliţi la acelaşi partid corupt şi toţi au acelaşi ţel: de a ne fura şi a ne prosti ! Mai bine să luptăm pentru clădirea altei clase politice (de la zero) cu alte partide şi alţi oameni ... vă place circul care se derulează în ţară ? Ei bine, tot acest CIRC, se derulează, deoarece nu s-au înţeles care să fure mai mult ... şi matale vorbeşti că să rămână tot ei, dar să pună alţi candidaţi ! Pe cine ???!!!
    2009-10-11, 01:01:17 (79.116.8.*)
  22. de pentru nr. 21:
    E si asta o varianta. Dar nu stiu cat de usor mai este in ziua de azi sa mai infiintezi un nou partid. Mai degraba am incerca sa "infiltram" partidele actuale cu oameni de calitate. Poate le vor face loc ca sa nu dispara de pe scena politica. Dar pentru asta trebuie ca electoratul sa dea primul un semnal catre partide ca nu-i mai accepta chiar pe cei mai rai/notorii.
    2009-10-11, 01:22:14 (92.80.195.*)
  23. de Punctul G:
    Salut RRHH,..si pe d-voastra,toti ceilalti.Imi voi incepe comentariul cu un banc...In Brox,intr-o sala obscur luminata statea negrul Leroy,tolanit pe o canapea,savurind whisky-ul dintr-un pahar si fumand un trabuc cubanez,...cand,brus c se deschide usa si doi tipi foarte solizi care incadrau pe altul mititel si speriat de moarte,apar in cadrul ei...Imping pe maruntel inauntru,ei ii zic lui Leroy.."Seful a zis ca sa-l iei si sa-l "regulezi"in c.ur,ca-l enerveaza de moarte,..nu alta",...si inchid usa si pleaca.Maruntelul,se retrage intr-un colt intunecat,speriat de moarte,asteptand sa vada ce va urma.Nu trece mult si usa se deschide din nou,iar cei doi zdrahoni,imping din nou inauntru pe alt tip,..de data asta zicand...:"Pe asta,Leroy,a zis seful ca sa-i rupi mainile pt ca a incercat sa fure din banii organizatiei noastre si sa-i tai limba ca vorbeste prea mult la straini despre afaverile noastre."si inchid din nou usa si pleaca.Cel nou venit,se retrage si el speriat si tremurind intr-un alt colt al incaperii.Negrul Leroy,mai soarbe o gura din pahar si mai trage cateva fumuri din trabuc,tot transpirat si privindu-i fioros pe cei doi de pe canapeaua pe care era tolanit,cand...usa se deschide din nou si in in cadrul ei apar din nou cei doi malaci care arunca pe podea un alt tip,zicandu-i lui Leroy...:"A zis sefu` ca sa-i rupi piciorele pt ca fuge de plata taxei de protectie catre noi,sa-i rupi testicolele ca ,cica,s-ar uita si dupa nevasta lui si sa-i tai si urechile ca are obiceiul sa traga cu urechea pe la usile noastre...",si dispar din nou.Ultimul venit,plin de teama si tremurand de i se auzeau dintii clantzanindu-i in gura,se retrage si el intr-un al colt al incaperii.Cand Leroy era aproape gata sa-si termine bautura din pahar si trabucul de fumat,primul individ,din intunecatul colt in care se retrasese,prinde un pic de curaj ...si dregandu-si vocea zise..."Domnu`Leroy ,...nu va suparati,...pt a nu aparea vreo confuzie, vreu sa va reamintesc ca eu....sunt ala cu c.u.rul...".Cu parere de rau spun dar pozitia cetateanului din zilele noastre este aceeasi cu cea a primului condamnat din bancul de mai sus...Articolul d-lui Mihai,nu reprezinta nimic spectaculos dar....este destul de bun pt ca aminteste si analizeaza cateva aspecte importante pt societatea romaneasca.Felicitar i,atat autorului cat si comentatorilor de mai sus....si...O zi minunata,tuturor !
    2009-10-11, 02:23:24 (89.155.87.*)
  24. de pentru nr. 7:
    Cum puteti sa spuneti ca "Musiu Prezidentul Basescu nu e pomenit" in articol? Pai "umbrela murdară a politicului" la cine se refera? Nu e asta pseudonimul sau?:))
    2009-10-11, 09:58:00 (92.80.195.*)
  25. de RRomanul patriHHotz:
    Trotineta ne baga iar o stire care n-are treaba cu subiectul articolului, asa pentru a distrage atentia. Pentru el in Ro totul a fost si este Ok desi toarashia sa a fujit in Jermania unde ii pute sivilizatia. Scuze ca deviez de la subiect dar trebuie sa ii raspund acestui diversionist securist: GM a vanut doar brandul civil Hummer pe care nu GM il construia ci doar il proiectase. Constructorul acestui brand se numeste AM General localizat in Mishwaca , Indiana (unde momentan lucrez la doua proiecte). Fabrica cu pricina produce vehicole militare pentru armata USA iar chinezii vor trebui sa plateasca pentru constructia Hummerului Civil. Cunosc asta de la fata locului pentru ca de luni pana vineri lucrez in fabrica respectiva. Deci toarshe Drodineta, chinezii au cumparat doar conceptul si cateva birouri unde freaca menta managerii Hummer. Scuze inca o data pentru devierea de la subiect.
    2009-10-11, 16:28:51 (24.57.141.*)
  26. de RRomanul patriHHotz:
    Si acum revenind la subiect, stiu un grup de oameni care lucreaza la infiintarea unui partid nou cu oameni care nu au fost implicati in politica. Ceea ce vor ei sa faca este exact ceea ce isi doresc majoritatea romanilor. In teorie totul pare frumos dar eu sunt sceptic in ceea ce priveste reusita lor; si asta nu din cauza programului care este excelent ci pentru ca toti stim sa dam din cleanta dar cand este vorba de fapte o taiem dupa coltz sau facem ca ala din bancul spus de "G".
    2009-10-11, 16:34:24 (24.57.141.*)



Jiunimea Blog

5 secunde - stiri instant
Diverse:

Vremea:
Acum: -9°C.
La noapte: -6°C.
Mâine: -3°C. Detalii »

Curs valutar:
EUR: Tendinta 4.3529 lei
USD: Tendinta 3.2831 lei








Restaurante in Craiova
Restaurante in Craiova

Hoteluri in Craiova
Hoteluri in Craiova

Mobila in Craiova
Mobila in Craiova

Policlinici in Craiova
Policlinici in Craiova



Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
Sumarul ediţiei: