Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Sondaj:

Cine credeţi că va câştiga fotoliul de primar la următoarele alegeri?

Olguţa Vasilescu
Antonie Solomon

Comentarii »
Sondaje vechi »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Opinii

Patrimoniul cultural şi „compromisul cu banul“

Opinii - Veronica MARINESCU
(citeste alte articole de acelasi autor »)


S-a văzut, pe parcursul celor două decenii, de câtă atenţie a beneficiat patrimoniul naţional. În opinia unora, mai puţin interesaţi de soarta acestei importante avuţii, odată inventariat şi clasificat, patrimoniul românesc poate să doarmă liniştit. Ceea ce s-a şi întâmplat. Numai că somnul multora dintre clădirile istorice sau siturile arheologice de la noi a fost brutal întrerupt, de nenumărate ori, până la eliminarea lor definitivă.
Cine au fost şi sunt agresorii, cum au fost ei pedepsiţi pentru crimele culturale comise - incendii, demolări etc. - nu prea se ştie şi nici nu se doreşte acest lucru. Mai grav este că nici nu se mai scoate o vorbă despre monumentul ras de pe faţa pământului şi transformat în moloz. În fiecare an, însă, autorităţile se încumetă să pună în discuţie starea jalnică a patrimoniului. La un moment dat, eşti tentat să-i suspectezi că le face plăcere să se lamenteze pe tema cu pricina.
Ei bine, nu e chiar aşa. După un an şi jumătate de la semnarea de către Traian Băsescu a deciziei privind înfiinţarea Comisiei pentru patrimoniu, avându-i copreşedinţi pe prof. dr. Dan Mohanu şi arh. Şerban Sturdza, la începutul săptămânii a fost lansat Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Patrimoniul Construit, Siturile Istorice şi Naturale din România. Trebuie să recunoaştem că nu a durat prea mult, iar autoritatea incontestabilă a celor doi copreşedinţi - şeful Catedrei de restaurare patrimoniu din cadrul Universităţii de Arte Bucureşti, Dan Mohanu, şi preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România, Şerban Sturdza -, conferă imensă credibilitate concluziilor asupra stării patrimoniului. Analiza din documentul amintit nu face decât să spună lucrurilor pe nume. Faptul că patrimoniul cultural al României, incluzând ariile protejate şi  monumentele istorice, se află într-o stare jalnică este un adevăr... la vedere. Iată şi tabloul acestei stări: sute de clădiri monumente istorice sunt abandonate în paragină de către autorităţi, pământurile de sub ele sunt tranzacţionate cu sânge rece de speculatorii imobiliari, în cetăţile construite de domnitori, de-a lungul secolelor, funcţionează cârciumi, iar situri arheologice - precum cel de la Roşia Montană - au fost lăsate pe mâna industriaşilor care caută profitul.
În timp ce promisiunile legate de conservarea şi restaurarea patrimoniului au rămas doar vorbe în vânt, se mai arată în Raportul Comisiei Prezidenţiale, întocmit de cei 21 de arhitecţi, istorici şi cercetători. Sunt menţionate, totodată, cauzele care au dus la distrugerea monumentelor, cum ar fi regimul incert de proprietate asupra clădirilor de patrimoniu ori al terenurilor de sub ele, agresiunea prin restaurare sau intervenţii inadecvate şi lipsa cadrului legislativ. Era previzibil şi capitolul referitor la vinovaţi, ei fiind, în principal, administraţiile locale, foarte uşor de convins când se iveşte ocazia de a mai scoate un ban în plus. Sau, în viziunea domnului Băsescu, „faţadele schimonosite pe care le vedem în Bucureşti şi în toate oraşele ţării sunt rezultatul compromisului pe care profesioniştii în arhitectură îl fac cu banul“.
Noi nu punem nimic la îndoială, ne îngrijorează însă cum se vor descurca, anul viitor şi în următorii ani, unii profesionişti în arhitectură...


 
Primeste zilnic prin e-mail cele mai importante stiri din Oltenia. Aboneaza-te acum la newsletter! »

  • Currently 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 5.0 din 3 voturi




Comentarii
Scrie recenzii despre firme si evenimente pe Craiova.ro

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul textelor de mai jos. Comentariile care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.

  1. de parpanghel:
    Daca cineva a vazut ceva pastrat in buna stare sau restaurat, in ultimii 20 de ani, sa-mi zica si mie ca nu stiu cat mai am de trait. Noi spunem multe despre cei de la putere, dar parerea mea, dupa cat s-a furat si distrus sistematic, e ca sunt oameni "inteligenti"...
    2009-09-26, 01:16:56 (99.245.59.*)
  2. de judex52:
    DA. 1 AM VAZUT !!! "HANUL LUI MANUC" din Bucuresti !!! Dl Sturdza, mai sus mentionat, S-A "ZBATUT" ANI DE ZILE ( vezi colectie Gardianul), PT. "MOSTENIREA"-.... "LITIGIOASA" A HANULUI !!! DUPA......DOBANDIREA PROPRIETATII, L-A RENOVAT PE BANI PUBLICI !!! AICI E MAREA "HIBA" !!! PROCESELE DE ANI BUNI PT REDOBANDIREA PROPRIETATII !!! "SMECHERII" DE LA PRIMARII, REFUZA RETROCEDAREA PANA "APARE" UN....."LITIGIOS", CARE IA(FURA) PE MAI NIMIC, UN BUN DE PATRIMONIU, SI ATUNCI IL REVINDE PE SUME COLOSALE LA ALTII !!! SI APOI...PARAGINA , PANA TOT STATUL(POLITICIENII VEROSI), IL RENOVEAZA !!! ASTA, NUMAI IN CAZUL FERICIT AL LUI "MANUC", UNDE ERA IMPLICAT UN ARHITECT VESTIT, DAR LA NOI IN CRAIOVA, S-A ALES PRAFUL DE TOT PATRIMONIUL ARHITECTONIC !!! STEFARTA, ARHITECT SI EL, SE TINE NUMAI DE "GAINARII" DA, GAINARII CU SPAGI DE......MILIOANE DE EURO !!!!!
    2009-09-26, 07:43:49 (79.117.135.*)
  3. de VT:
    Aici , la Craiova , este arhicunoscut - de altfel , e si un Dosar Penal- al modului cum solomon , pt. a ridica Green Hause, a demolat un astefl de model de patrimoniu, insusi Bulucea cat a fost Primar, a recunoscut si in mass-media, cum a intervenit si a sustinut sa dea 11 locinte celor care locuiau cu contract de inchiriere , in fosta cladire - monument istoric, pe al carui ampalsament , se afla acum hotelul amintit. Atunci , sa mai amintim de modul in care se cerceteaza ilegalitatile comise de cei ce acum sunt in functii si justitia se vede cat de dependenta de politic este ?! Dar Casa Vergati , fostul "Ghiocelul", unde insasi Primaria a facut Dosar Penal , impotriva celoer ce au modificat datele dovedirii proprietatii , cu cele din cimitirul Ungureni?!Vezi cum s-a castigat {si de catre cine !} actuala cladire a bailor Publice !Ia mai revedeti situatia juridica a cladirii din Buzesti-11, unde a fost implicat fostul Prefect Marian Jan marinescu , actualmente cumparat de ...actuala jurista din CJ Do;lj, eliminand de la cumparare , pana si pe sora ei {sa spuna colegul Stoicca, al lui Barbarasa, cum s-a "lucrat" acolo!!
    2009-09-26, 09:53:24 (79.117.169.*)
  4. de iasmina:
    faceti o anketa jurnalistica si in ceea ce priveste fostul sediu al teatrului de papusi si veti vedea cine a pus mana pe cladire, cu acte false si complicitatea primariei, aruncand teatrul de papusi in strada. sau e subiect tabu?
    2009-09-26, 14:56:44 (86.126.89.*)



Jiunimea Blog

5 secunde - stiri instant
Diverse:

Vremea:
Acum: -9°C.
La noapte: -7°C.
Mâine: -3°C. Detalii »

Curs valutar:
EUR: Tendinta 4.3529 lei
USD: Tendinta 3.2831 lei








Restaurante in Craiova
Restaurante in Craiova

Hoteluri in Craiova
Hoteluri in Craiova

Mobila in Craiova
Mobila in Craiova

Policlinici in Craiova
Policlinici in Craiova



Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
Sumarul ediţiei: