Misii&comisii

Stelian TANASE

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Cu frenezie, parlamentul vrea să preia frâiele. Deşi Constituţia prevede că guvernul este controlat de legislativ, până în vara asta semnele au lipsit cu desăvârşire. Până deunăzi, comisiile erau alcătuite ca să se ascundă un rahat sub preş. Menirea lui era să tergiverseze, să intervieveze mai multe luni nişte fraieri şi nefericiţi, să dezbată, să se certe, să organizeze spectaculare audieri, să se hlizească prin televiziuni, să îşi facă reclamă. La final nu rezultă nimic. Cea mai bună metodă de a îngropa o chestiune a fost până acum înfiinţarea unei comisii parlamentare. Acum s-a încins tărâţa şi alegerile prezidenţiale bat la uşă, dacă nu au şi intrat cumva deja în casele noastre. Politicienii noştri s-au pus pe treabă. Au executat-o pe Monica Iacob Ridzi. Urmează la rând Elena Udrea. Aşteaptă cam de multişor Adrian Năstase etc. Şi e băgat şi Tăriceanu în treabă. De ce? Ca să fie de la fiecare câte cineva, să nu iasă nimeni mai oropsit. Nu cumva să nu aibă partidul X „faliţii lui“. Asta vrea să zică: toată lumea e coruptă; care a trecut pe la guvernare a făcut porcării, a băgat mâna până-n umăr în banii publici. Dacă a venit sărac, a plecat bogat, dacă a venit bogat, a plecat şi mai bogat. Dacă am luat la refec unul de la PD-L, trebuie neapărat să fie unul de la PSD şi altul de la PNL. Pe această logică, în câteva luni, clădirea din fosta stradă Uranus se goleşte de clienţi. Parlamentul a devenit, de fapt, clubul oamenilor putred de bogaţi din România. Unii au propriile lor averi bine asezonate, alţii îi reprezintă contra cost pe cei bogaţi. Adică sunt pe statele de plată ale unor moguli, patricieni, naşi, oligarhi etc. Aşa că dacă acum vedem că se joacă „ba pe a mă-tii!“ înseamnă că între grupurile de interese conflictele s-au ascuţit ca lupta de clasă pe vremea lui Stalin. Ei sunt un cocteil politico-financiar care duce aiurea, dar trece şi pe la Cotroceni, unde „…şi dăi şi luptă şi luptă şi dăi...“, ca tot românul imparţial prin toate Camerele. Dacă îşi imaginează cineva că unii sunt îngeri şi alţii demoni se înşală amarnic. Este o păruială generală. Sunt implicate câteva bănci, companii petroliere, societăţi de asigurare, firme de import/export, monopoluri de stat, companii care se ocupă de infrastructura de la şosele& autostrăzi, la comunicaţii mobile şi IT. Miroase tare a bani, mai ales cei de la UE, chiar dacă se zice că banii nu au miros. Pute deja! Companiile cotizează din gros în buzunarele de campanie ale candidaţilor cu şanse. Politicienii&partidele promit contracte grase dacă vor câştiga Cotrocenii la toamnă.
Asta e cârdăşia despre care vorbea Băsescu săptămâna trecută, prinsă în ofsaid. Era amărât de ce i s-a întâmplat apropiatei fiicei sale Elena, ex-ministreasa de la tineret&sport. Ca să îşi salveze pielea (presa a ajuns periculos de aproape de preşedinte), a fost obligat să o lase din braţe, fireşte, nu prea bucuros. Când a fost povestea cu „Doi şi un sfert“, Puiu Popoviciu şi complexul Baneasa, care dezvăluise nişte afaceri ale familiei, s-a aruncat pe piaţă arestarea lui Gigi Becali. Acum, preşedintele a păţit-o iar cu presa. Ce să îi faci, se mai întâmplă şi unui „infailibil“ ca Băsescu. Şi veştile proaste cred că pentru el abia încep să vină. E adevărat că banii ministerelor dispar de mult ca apa în nisip. Dar descoperim acum. Bănuieli există de mult; totdeauna cred s-au folosit banii publici în campaniile electorale şi, în general, pentru nevoile partidelor. Acum s-au găsit şi probe, dar mai e până la drenarea acestei zone prin legi tari şi instituţii dublate de oameni hotărâţi să le aplice. Până atunci asistăm la acest circ „de-a comisiile“, care se poate transforma în ceva serios dacă lucrurile se vor derula ca în cazul Ridzi. În fond, aceşti saltimbanci, cocote, profi, frustraţi, senini, armată de strânsură din parlament, pot la o adică să joace rolul unei clase politice reale dacă sunt strânşi cu uşa. Toate acestea se numesc cu o singură expresie: „bani de campanie“. Ăsta e punctul vulnerabil al oricărui politician.