Privatizarea statului

Alegerile europarlamentare 2009 sunt deja istorie. O istorie tristă şi mizeră. Domnii candidaţi aleşi au primit certificatul (medical, pentru unii, şi o chestie „cool“ pentru EBa) de europarlamentar. Vadim şi Băsescu s-au dat în spectacol aruncând în penibil aşa-zisa ceremonie de înmânare a bucăţilor de hârtie care oficializează rezultatele unui scrutin electoral în care s-a furat, s-a manipulat şi s-a terfelit ideea de alegeri democratice. Europarlamentarii vor pleca prin Europa, nu la cules de căpşune, ca românii amărăşteni, ci la încasat de salarii frumuşele în euro şi se vor juca de-a politica europeană, devenind „sublimi“ şi lipsind cu desăvârşire din viaţa noastră. Noi vom rămâne acasă, cu sărăcia, cu datoriile neachitate pe la întreţinere şi bănci, cu frica provocată de nesiguranţa zilei de mâine şi cu dispe-rarea că, poimâine, copiii lor, ai ciocoilor de azi, vor fi şefii copiilor noştri.
Între timp, privatizarea statului român continuă. Am auzit despre această noţiune într-un discurs rostit la Craiova, cu o săptămână înainte de alegerile europarlamentare, de profesorul universitar Cristian Pârvulescu, analist politic şi preşedintele Asociaţiei PRO DEMOCRAŢIA. Pe moment, am fost nedumerit. Cum adică privatizarea sta-tului? Poate fi statul privatizat? Menirea statului este să lucreze în beneficiul tuturor cetăţenilor săi. Statul nu poate fi privatizat. Profesorul Pârvulescu a demonstrat că se poate. Cum? Mecanismul este foarte simplu.
În România anului 2009, partidele politice nu sunt organizaţii care să reprezinte o anumită doctrină politică şi care să militeze pentru promovarea şi apărarea intereselor unei clase sociale. Atunci când ajung în parlament, în guvern sau când un candidat al lor este ales ca preşedinte al statului, partidele politice ignoră faptul că parlamentul, guvernul şi preşedinţia au caracter naţional, că sunt instrumente politice a căror menire este aceea de a lucra în folosul cetăţenilor statului, indiferent de naţionalitate, sex, convingeri religioase sau politice. Partidele româneşti sunt formate din persoane private, din indivizi care s-au grupat pentru a-şi realiza interesele personale şi egoiste, în detrimentul interesului naţional. Bunică-mea zice despre rudarii din sat, când ies noaptea, la furat, că „s-au încârduit ăştia, maică, să ne fure de prin curţi!“. O expresie mai cuprinzătoare despre modul în care se formează şi funcţionează un partid politic românesc nu cred că putem afla! Căci politicienii români asta fac, se încârduiesc!
Când un partid ajunge la putere, în ţară se declanşează nebunia. Clientela politică face presiuni, solicită funcţii, îşi cere plata pentru banii investiţi în timpul campaniei electorale sau în perioada de sărăcie cauzată de adăstarea în opoziţie. Fiecare ministru are propria apartenenţă la o gaşcă de partid şi, implicit, este obligat să satisfacă solicitările venite din partea membrilor acesteia. Ministe-rele se vor umple până la refuz de „crema“ grupurilor de interese din partid. În judeţe, direcţiile, inspectoratele, diferite alte instituţii adminis-trative din structurile guvernamentale sau ale consiliilor locale sunt, de asemenea, primenite. Vorba vine, primenite! De fapt, sunt alungaţi din funcţii indivizii care au fost numiţi acolo de fostul partid de guvernământ, adică membrii clanurilor de partid rivale. Locul rămas liber este rapid ocupat de reprezentanţii clanului de partid aflat la putere.
La împărţeala sinecurilor prin administraţia centrală şi locală, monstruoasa coaliţie PSD – PC – PD-L a reuşit să depăşească în imoralitate până şi fosta coaliţie formată din nepoţii torţionarilor şi victimelor din puşcăriile comuniste ale anilor ’50, mizerabila şi neoficiala alianţă PSD – PNL a fostei guvernări. Am rămas siderat când am aflat că până şi la conducerea unora dintre instituţiile care administrează fondurile europene, la nivel naţional şi regional, acolo unde obligatoriu avem nevoie de specialişti, au fost numiţi trepăduşi de partid, slugi de actuali parlamentari, indivizi de o mediocritate penibilă, a căror singură abilitate este că au buze moi şi nedezlipite de pe fundul „naşilor“ mafioţi ai găştilor de partid.
În plină criză economică mondială, guvernul PSD – PC – PD-L continuă politica inconştientă a guvernelor postdecembriste de destructurare şi falimentare a statului român. Acesta din urmă nu are funcţionari publici profesionişti, specialiştii aflaţi mai presus de jocurile politice şi care să asigure permanenţa statului. Statul român tinde să devină o mare afacere de partid şi de familie. Ultima privatizare din România a început! Este privatizarea statului român şi transformarea noastră în negri pe plantaţie.