Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Opinii

„Prima casă“, ultimii bani

Opinii - Adrian PANAITE
(citeste alte articole de acelasi autor »)




Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

În mintea guvernanţilor începe să prindă contur un program care de acum are şi un nume, „Prima casă“. Deşi declarativ pare un proiect generos, acesta poate avea efecte perverse pentru stabilitatea sistemului bancar. Demersurile programului guvernamental „Prima casă“ vin să perturbe această tendinţă naturală - şi sănătoasă - a pieţei, vizând stimularea capitalului bancar de a finanţa un domeniu privilegiat în anii de boom. De fapt, programul „Prima casă“ reprezintă ultimii bani care ar urma să intre pe o piaţă care nu poate totuşi fi reinflamată artificial fără a crea noi dezechilibre pe care nu ni le dorim. În aceste condiţii, se impun câteva obiecţii la noul program guvernamental.
În primul rând, principiul este cu totul greşit, întrucât, în numele ideii sociale, această promovare a unor credite pentru tineri sau a programelor de achiziţie de locuinţe de către autorităţile locale influenţează preţul de piaţă oferind dezvoltatorilor şi proprietarilor o clientelă nesperată în condiţiile în care piaţa joacă împotriva lor. Până la urmă, de ce să avem locuinţe „sociale“ şi nu locuinţe „normale“? Pentru că este evident că, dacă statul nu se va interpune tendinţelor pieţei, preţul mediu al locuinţelor se va prăbuşi chiar şi sub nivelul pe care autorităţile îl au în vedere ca fiind cel al unei locuinţe „sociale“.
„Pornind de la premisa că în România există o mare nevoie de locuinţe, Programul „Prima casă“, pe care l-am demarat în cadrul guvernului, se adresează tuturor românilor care nu au în proprietate o locuinţă în momentul de faţă, tineri, în special, dar nu numai tineri“, a declarat recent premierul Emil Boc. Patru argumente ar putea veni în sprijinul ideii că nu se pune pro-blema unui deficit de locuinţe: scăderea demografică din ultimii ani, proporţia importantă a românilor stabiliţi peste graniţe, numărul ridicat al locuinţelor unifamiliale construite după 1989 şi dispariţia presiunii asupra pieţei apartamentelor ca urmare a relocării firmelor spre spaţiile de birouri din clădirile recent intrate în piaţă. În aceste condiţii, decât să rămânem la stadiul de mică bârfă rostită de agenţii imobiliari, autorităţile ar trebui să întocmească studii competente care să aibă la bază informaţii statistice concrete. În absenţa acestora, asumarea unor premise false este cu totul de nedorit.
Altă obiecţie ar fi aceea legată de baza de calcul. Suma garantată de stat, până la un nivel de 60.000 de euro, este mult prea ridicată. Dacă ne uităm că în aprilie, Comisia Naţională de Prognoză indica pentru anul în curs un venit mediu de 1.328 de lei, adică sub 4.000 de euro anual, ne dăm seama că această sumă minimă garantată nu ar trebui să depăşească 15.000 de euro, nici vorbă de cei 60.000 de euro. Dacă această sumă vi se pare acum total insuficientă pentru achiziţionarea unei locuinţe înseamnă că piaţa imobiliară mai are mult loc de cădere, nicidecum că guvernul ar trebui să ia măsuri sociale de zeci de mii de euro per capita. „Dacă vreţi să vă cumpăraţi un apartament de 100.000 de euro, vă duceţi la bancă şi cereţi împrumut acei bani“, spunea, la sfârşitul săptămânii trecute, ministrul de finanţe, Gheorghe Pogea. Ne putem întreba, din nou, de unde atâta largheţe la factorii guvernamentali de a vorbi despre asemenea sume la o populaţie al cărei venit mediu este clar că nu permite accesarea acestor bani.
Am constatat în ultimele luni că băncile nu sunt tocmai încântate de portofoliile lor de credite, cu expuneri destul de mari pe active imobiliare care este clar că nu sunt aşa nepreţuite precum se estima în anii de escaladare a curbei speculative. Acum, încercările guvernamentale de a stimula intrarea capitalului bancar pe o piaţă încă îngrozitor supraevaluată este opusă tendinţei naturale a pieţei. Este cu totul greşit ca băncile să fie din nou încurajate să direcţioneze bani spre aceleaşi active imobiliare inflamate, în loc să crediteze fluxuri productive şi start-up-uri de care avem atâta nevoie pentru a relansa economia reală. În plus, încercarea de a impune băncilor să accepte un avans de doar 5% ar putea induce o fragilitate suplimentară în sistemul bancar, ultimul lucru pe care l-am mai dori în aceste vremuri tulburi.
În fine, ultima obiecţie este aceea că resursele lipsesc. Atât Emil Boc, cât şi ministrul Pogea, după ce au avansat iniţial informaţia unei sume de 100 de milioane de euro, acum se aruncă la fel de fel de proiecţii cu 200 de milioane, un miliard în creditare etc. Trebuie totuşi să rămânem cu picioarele pe pământ şi să ne amintim că este vorba de un stat îndatorat, care până mai ieri, pentru a putea menţine pe linia de plutire aparatul administrativ, se împrumuta chiar şi săptămânal prin emisiuni de obligaţiuni. Un astfel de program ar putea fi demarat de China, care are în rezerve bonduri de Trezorerie americane de 2 trilioane USD, nicidecum de o Românie care abia a împrumutat de la instituţiile financiare internaţionale 20 de miliarde de euro şi pe care nu ştim cum îi vom putea rambursa sau rostogoli. Chiar nu trebuie să ne folosim ultimii bani pentru astfel de demersuri ale căror consecinţe economice nu le putem întrezări. Aceste fantasmagorii ne arată că actualii guvernanţi nu înţeleg nimic despre mecanismele care au permis declanşarea actualei crize şi că preferă clamarea, înainte de alegeri, a unor presupuse programe „sociale“, care nu pot fi altceva decât un ajutor nesperat pentru şmecherii din imobiliare, cu prietenii politice construite în anii din urmă.


 
Articole proaspete scrise de tineri, pentru tineri. Tu ai citit Jiunimea? »

  • Currently 3.40/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 3.4 din 5 voturi





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.

  1. de Dan RO-tariu:
    Cica in capitalism e piata libera si cei care nu sunt buni dau faliment. Din SUA pana in Romania capitalsimul insa ne arata un interventionism al statului care face sa dezechilibreze piata si sa infunde mai multi bani in buzunarele capitalsitilor, ale marilor patroni. Uimitoare pentru mine au fost cifrele depozitelor labanci care au scazut in ultimele 2 luni cu 25%, ceea ce arata clar ca asa-zisa clasa medie dispare pentru ca doar asa-zisa clasa medie si-a permis sa puna bani deoparte in capitalism si probabil pensionarii care se gandesc la cele vesnice. Deci capitalsimul actual a intrat intr-o noua faza in care din banii stransi prin impozite si taxe dar si din imprumuturile uriase statul capitalist ajuta sa creasca bunastarea marilor patroni de la FRAUD, BRD, BCR, patroni de alta cetatenie decat romana (in cazul Romaniei) si saraceste toata populatia ca si pe micii patroni (a se vedea noul sistem de impozitare.) Pentru ca noul sistem de impozitare e clar pentru toata lumea ca sub umbrela explicatiei ca unele firme nu plateau taxele eludandu-le acum toate firmele, inclusiv acea majoritate care isi platea taxele fiind profitabile, sunt pe pierderi pentru ca e in plina desfasurare criza capitalsita! Numai Fraud cu ajutorul ajutoarelor primite de la statul roman poate fi pe plus in timpul crizei fara sa produca macar un autoturism!
    2009-05-27, 10:27:23 (79.117.200.*)
  2. de ghitza din balkani:
    comunistul de mai sus face afaceri capitaliste ca si idolul sau nea Nicu. mai toarase, suntem satui de minciunile matale. ba acu ne spui ca ai 43 de ani, ba acu ne spui ca matale cumparai "fluturasi" chinezesti de la tutungerie (care existau in anii 60-70 dar NU in anii 80) si deci esti mult mai batran decat ne spui (sau poate te dadeai in barci cu pedofilii!?); acum ne spui ca esti insurat si ai "copil" de 25 de ani, acum ne arati site-ul de matrimoniale in care te dai de 46 de ani si singur; toata ziua stai pe net si delirezi si in acelasi timp spargi lumea de la est la vest in interes de afaceri. pana acum ai putut povesti cu lux de amanunte numai de Turcia si Moldova; ba chiar am vazut ca laudai Turcia de parca acolo ar conduce comunistii si nu opusii lor. bai tataie, hotaraste-te odata cine esti si ce vrei ca ne-ai zapacit cu minciunile matale.
    2009-05-27, 19:37:53 (12.231.164.*)
  3. de Dan RO-tariu:
    Cel de la 2 poate are dreptate ... nu intelege nimic ... din informatiile pe care le are despre mine. Sa fie sanatos ... si sa rezolve in continuare acest puzzle din care are doar cateva piese (unele chiar false) ... insa aici se vorbeste despre altceva! Ca in capitalism oamenii obisnuiti saracesc, inclusiv patronii mici sunt spoliati de un impozit care trebuie platit desi e Criza capitalista si ca in acest CAPITALISM doar patronii mari primesc cadou de la stat sume uriase de bani. Astept sa ma contrazica in ceea ce scriu, insa neputand sa ma contrazica pentru ca ar rade si curcile de el incearca sa ma denigreze ca individ si scriindu-ne din SUA trebuie sa-si multumeasca stapanii ... sa aiba activitate si cum comunistii trebuiesc vanati .... el vaneaza cai vezi pe pereti asa cum si proiecteaza! Concret Fraud a primit cadou fabrica OLTCIT si pe deasuipra 59 milioane de euro. Daca ar fi fost banii mamei celui de la 2, putin ne-ar fi pasat insa fiind banii poporului mie comunist imi pasa si trebuie sa spun ca aceste cadouri din averea poporului au fost date de catre fratia Basescu, Tariceanu si aprobate de guvernele PNL si PDL-PSD. Aceasta fratie politica au facut posibile aceste cadouri facute strainilor (patronii firmei FRAUD sunt straini), firmelor particulare, urmeaza BRD si BCR sa primeasca bani. Practic, activitatea de creditare a bancilor a disparut, banii se repatriaza catre patroni, iar acum statul le va da bani ... iar acest program PRIMA CASA le da motive sa ceara cadouri de la STATUL ROMAN, cadouri date din banii imprumutati, cadouri care nu vor crea locuri de munca ci foame si saracie ... pentru ca tot noi vom plati dobanzile! Astept ca elevatul parvenit de la 2 sa contrazica pe principiul prezumtiei ca a facut in pantaloni cand era mic si articolul scris bine de Panaite. :))
    2009-05-27, 20:03:36 (79.117.200.*)



Jiunimea Blog

5 secunde - stiri instant
Diverse:

Vremea:
Acum: 14°C.
La noapte: 11°C.
Mâine: 16°C. Detalii »

Curs valutar:
EUR: Tendinta 4.4646 lei
USD: Tendinta 3.5492 lei








Restaurante in Craiova
Restaurante in Craiova

Hoteluri in Craiova
Hoteluri in Craiova

Mobila in Craiova
Mobila in Craiova

Policlinici in Craiova
Policlinici in Craiova



Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
Sumarul ediţiei:

Opinii

Eveniment

Actualitate