Minunile nu vin de la FMI

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Anul trecut, pe vremea aceasta, băncile locale, majoritatea sucursale ale unora mai mari din partea de vest a Europei, în special Austria, „aruncau“ spre români cu miliardele de euro, în ciuda faptului că efectele crizei „subprime“ răvăşeau tot mai mult întreaga economie mondială. Şi să ne amintim că în 2006-2007 „creditul pe buletin“ adusese la paroxism foamea de cumpărături.

Singura problemă a BNR era încă aceea de a stopa aprecierea „tigrului“ est-european şi de a tempera creşterea inflaţiei. România părea de neatins, iar premierul ţării, din urmă cu doar câteva luni, ne recomanda cu căldură să facem investiţii imobiliare în Ame-rica, unde casele se vindeau şi cu câţiva dolari.

Şi DA, a trecut doar o jumătate de an, iar luminiţa dispare din privirile noastre, ministrul finanţelor, Gheorghe Pogea, declarând săptămâna trecută că pentru 2009 este luată în calcul o creştere economică între -1% şi 1,5%.

Astfel, de la creşteri economice record pentru Europa, am ajuns peste noapte la mâna FMI, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, subliniind în ultimele zile necesitatea unei finanţări externe cu caracter preventiv, pentru asigurarea stabilităţii economice a ţării şi care să asigure dezvoltarea economică. Să nu mai vorbim despre declaraţiile repetate ale economistului-şef al ţării - fiindcă funcţiile de preşedinte şi premier au devenit banale - care afirma că România are nevoie de o „centură de siguranţă“.

Marea problemă este că nu NOI avem nevoie de o „pungă de siguranţă“, ci băncile care aruncau cu banii în stânga şi în dreapta în urmă cu doar câteva luni.

Din paradisul numit România, unde se obţineau profituri uriaşe, devenim din nou o ţară „fast-food“, iar plata se ridică, dacă este să ne luăm după ultimele declaraţii, la 19-20 de miliarde de euro, dacă nu şi mai mult. Aceasta fiindcă serviciul datoriei publice externe din acest an este de 24 de miliarde de euro, din care datoria statului român este de numai 1,7 miliarde de euro, restul fiind privată. Iar din această sumă, aproximativ 11 miliarde de euro reprezintă finanţările de la băncile-mamă pentru sucursalele locale, care trebuie rambursate anul acesta. Iată cum se explică suma uriaşă pe care ar trebui să o împrumute România, chiar dacă, aşa cum a declarat guvernatorul BNR, 90% din împrumuturile „in house“ vor fi rostogolite pentru anii următori, amintindu-se că va exista un acord între BNR şi băncile-mamă ale instituţiilor de credit din România, prin care acestea să nu poată scoate bani din ţară.

Într-o astfel de situaţie poate ar fi bine să vedem câteva falimente bancare, care să pună sistemul pe baze noi, sănătoase. Avem în vedere dobânzile uriaşe ofe-rite de unele bănci mai mici, dar şi randamentele mari cu care băncile mari caută să atragă noi clienţi, care se situează în jurul ratei lombarde la care BNR împrumută entităţile bancare.

Este greu de crezut că băncile-mamă nu se vor grăbi să scoată banii din România, având în vedere marile pierderi pe care le înregistrează la ele acasă, care se ridică, la nivelul pieţelor internaţionale de capital, de la începutul crizei, la 34,6 mii de miliarde de dolari, conform CIA.

Avem, din nou, exemplul SUA, unde miile de miliarde de dolari oferite băncilor nu au dus la o relansare a creditării. De ce, la noi, o reducere a rezervelor minime obligatorii în lei sau valută ar avea efecte pozitive, când este mai simplu să îţi acoperi găurile cu banii din ţările estice? Iar exemplul Ungariei este prea apropiat ca să mai credem în minuni. În urmă cu doar câteva zile, guvernatorul Băncii Ungariei declara că este pregătit să utilizeze „toate instrumentele de politică monetară“ care îi stau la dispoziţie pentru a susţine forintul, banca urmând să utilizeze resurse din fondurile europene de 1,4 miliarde de euro pe care Ungaria le va primi anul acesta.

Minunile nu pot veni de la FMI. Poate de la femei. Dacă îşi vor învăţa bărbaţii să mai lucreze şi pentru ţară.